Aspecte ale adaptării în traducerea românească a romanului Martin Chuzzlewit de Charles Dickens

1. Georges L. Bastin, într-un articol intitulat chiar „Adaptation” (dintr-o celebră enciclopedie dedicată problemelor traducerii), prezintă mai multe definiţii şi clasificări ale adaptării. În cele din urmă, el pare să opteze pentru o definiţie foarte convenabilă, acceptată de majoritatea specialiştilor. Este vorba despre felul în care au văzut adaptarea Vinay & Darbelnet (în 1958), ca „tehnică a traducerii” (translation technique) care se deosebeşte de alte procedee de traducere prin aceea că „poate fi întrebuinţată ori de câte ori contextul la care se face referire în textul original nu există în cultura textului-ţintă, necesitând, din acest motiv, o anumită formă de re-creaţie”¹. Printr-o asemenea tehnică se încearcă, aşadar, o echivalare a situaţiilor atunci când apar „nepotriviri culturale” (cultural mismatches).

2. O atare definiţie a adaptării este suficientă pentru ceea ce ne interesează în cele ce urmează, cu precizarea că prin situaţie ori prin context se pot înţelege foarte multe lucruri. De pildă – ca să oferim câteva exemple binecunoscute –, atunci când se transpune balada românească Soarele şi luna (care valorifică tema incestului) în limba germană, traducătorul trebuie să ţină seama de faptul că în cultura germană soarele (die Sonne) este reprezentat ca o femeie, iar luna (der Mond) ca un bărbat; deci situaţia reconstruită va fi complet diferită faţă de cea din cultura română. La fel, într-o poveste românească (cum este, bunăoară, Ivan Turbincă de Ion Creangă) moartea (personaj feminin în cultura noastră) va fi personificată în tălmăcirea germană sub înfăţişarea unui bărbat (der Tod), fiindcă aşa se prezintă această „fiinţă” în credinţele altor popoare.² Evident, cine va traduce în limba japoneză o poezie din Bacovia în care culoarea neagră apare cu ostentaţie ca „decor de doliu funerar” va înlocui în versiunea sa culoarea respectivă cu cea albă, fiindcă la japonezi albul indică doliul, moartea ş. a. m. d. Toate acestea sunt cazuri de adaptare, la care traducătorii buni ştiu să recurgă atunci când circumstanţele îi obligă. După cum se vede, este nevoie ca un traducător competent să cunoască foarte bine nu doar cele două limbi (sursă şi ţintă), ci şi contextele cultural-istorice ale acestora.

3. Una dintre cele mai complicate probleme cu care se poate confrunta un traducător este însă necesitatea de a echivala uneori fie graiuri sau dialecte, fie stiluri, fie registre de limbă. Dacă s-ar traduce în limba literară X doar texte scrise în limba literară Y, dificultatea nu ar fi prea mare. Însă limbile istorice (engleza, franceza, româna etc.) cunosc ceea ce se numeşte „varietate internă”, constând în diferenţieri geografice (dialectale), socioculturale şi stilistice. Ca procedeu de individualizare ori pentru a sugera o anumită culoare locală, scriitorii apelează frecvent la astfel de varietăţi lingvistice atunci când îşi pun personajele să vorbească. Ţine de intuiţia sau de creativitatea traducătorului ca o astfel de echivalare să fie cât mai apropiată de sugestiile ori de expresivitatea textului original. Aşa se explică de ce unele traduceri sunt mai reuşite decât altele în acest sens. În continuare ne vom ocupa de felul în care un traducător român, Mihnea Gheorghiu, a încercat să transpună în româneşte vorbirea colorată stilistic a unora dintre personajele lui Dickens din romanul Martin Chuzzlewit (1844).

4. Charles Dickens, un fin observator al naturii umane din societatea engleză a timpului său, a fost extrem de atent la exprimarea celor din jurul său, având foarte bune cunoştinţe şi cu privire la dialectul cockney, vorbit mai ales în partea de est a Londrei de către muncitori ori de către oameni de condiţie modestă. Unele personaje din romanele sale (Sam Weller din The Pickwick Papers³, Mrs. Gamp din Martin Chuzzlewit etc.) sunt excelent caracterizate printr-un astfel de limbaj. Dacă este să ne referim la romanul Martin Chuzzlewit, atunci, într-adevăr, Mrs. Sarah Gamp – prototipul infirmierei victoriene incompetente – merită toată atenţia noastră. După cum remarcă Raymond Chapman (într-un studiu despre formele de expresie din ficţiunea victoriană), Mrs. Gamp combină trăsături ale dialectului cockney cu particularităţi ale propriului idiolect inimitabil (Chapman 1994/2014: 45). Pentru a-i reda în româneşte felul de a vorbi, Mihnea Gheorghiu utilizează o serie de resurse stilistice, mai mult sau mai puţin potrivite, pe care limba noastră i le pune la dispoziţie. Vom examina, în cele ce urmează, câteva dintre „soluţiile” alese de acest traducător.

4.1. Uneori, cititorul român poate avea impresia că Mrs. Gamp se exprimă într-o manieră similară personajelor din Poveştile ori din Amintirile lui Ion Creangă. Să se compare paragraful din originalul lui Ch. Dickens cu traducerea oferită de M. Gheorghiu (în care am evidenţiat unele cuvinte şi expresii cu valoare de evocare):

„Oh, drat you! said Mrs. Gamp, shaking her umbrella at it, you’re a nice spluttering nisy monster for a delicate young creetur to go and be a passenger by: ain’t you! You never do harm in that way, do you? With your hammering, and roaring, and hissing, and lamp-iling, you brute! Them confugion steamers; said Mrs. Gamp, shaking her umbrella again, has done more to throw us out of our reg’lar work and bring events on at times when nobody counted on ‘em (especially them screeching railroad ones), than all the other frights that ever was took. I have heered of one young man, a guard upon a railway, only three years opened – well does Mrs. Harris know him, which indeed he is her own relation by her sister’s marriage with a master sawyer – as is godfather at this present time to six-and-twenty blessed little strangers, equally unexpected, and all on ‘um named after the Ingeins as was the cause. Ugh! said Mrs. Gamp, resuming her apostrophe, one might easy know you was a man’s invention, from your disregardlessness of the weakness of our naturs, so one might, you brute!” (DMCE, p. 626).

„Ah! Umfla-te-ar dracii! se stropşi la el doamna Gamp, ameninţându-l cu umbrela. Frumos îţi şade; o femeie tânără şi gingaşă ca ea să se urce pe o dihanie urâcioasă ca tine, care scuipă foc şi-ţi asurzeşte urechile? Nu cumva ai vrea să zici că nu eşti hapsân cu femeile tinere, hai? Dar huruitul, dar urletele, dar şuierăturile şi putoarea ta, fiară? Blestematele astea de vapoare cu aburi, continuă ea ameninţându-le din nou cu umbrela, au întors pe dos toate lucrurile şi-ţi fac câte un pocinog tocmai când ţi-e lumea mai dragă (mai ales păcătoasele alea de trenuri care fluieră ca turbate mai abitir decât toţi zgripţoroii la un loc). Am auzit de un tânăr, conductor de tren, pe o linie care numai de trei ani e în circulaţie, doamna Harris îl cunoaşte bine, că e rudă cu el prin soră-sa, care-i măritată cu un meşter tăietor de lemne şi, cum zic, tânărul ăsta e acum nănaş la vreo douăzeci şi şase de copilaşi; toţi sunt născuţi aşa năpristan şi toţi se numesc locomotivă. Ah, spuse doamna Gamp, ocărând iar vaporul, se vede bine că eşti lucru născocit de-o minte de bărbat, căci prea calci în picioare sexul slab, hudubaie!” (DMCR, II, p. 268-269).

Într-adevăr, citind aceste rânduri pline de oralitate, ne vin în minte replicile mătuşii Mărioara, când îl apostrofează pe Nică, prins la furat de cireşe, ori cuvintele caprei din poveste, când îşi încheie socotelile cu lupul căzut în foc, ori mustrările Smarandei Creangă, când îl suprinde pe acelaşi Nică făcând vreo năzbâtie, ori cearta monştrilor simpatici care îl însoţesc pe Harap-Alb ş. a. m. d.

4.2. Alteori, exprimarea infirmierei aduce cu felul agramat de a vorbi al unei muntence din mahalaua capitalei (Se ştie că dezacordurile dintre subiect şi predicat reprezintă o particularitate a dialectului muntenesc.), exprimare din care nu lipsesc elemente de argou ori neologisme deformate fonetic:

„Mr. Chuffey, Betsey, said Mrs. Gamp, is weak in his mind. Excuge me if I makes remark, that he may neither be so weak they pretends, and what I know, I knows; and what you don’t, you don’t, so do not ask me, Betsey.” (DMCE, p. 755).

„Domnul Chuffey e cam sărac cu duhul, părerea mea, dacă îmi dai voie să mă exprim, ca să zic aşa, este că nu-i el chiar atât de sărac cu duhul cum crede unii, deşi mai e şi alţii care ştie foarte bine că nu e matofit de tot. Ştiu eu ce ştiu; şi dumneata ce nu ştii, nu ştii, asta-i chestia. Aşa că, Betsy, nu-mi mai tot pune întrebări.” (DMCR, II, p. 430).

4.3. Pe această linie, nu lipsesc situaţiile în care graiul muntenesc ia forma acelui mod de exprimare pe care îl întâlnim la unele dintre personajele lui Caragiale (de pildă, văduva Leanca din schiţa Justiţie, cea cu „onoarea nereperată”, caracterizată printr-un debit verbal extraordinar ce produce adesea anacoluturi şi construcţii prolixe):

„Now, ain’t we rich in beauty this here joyful arternoon, I’m sure. I knows a lady, which her name, I’ll not deceive you, Mrs. Chuzzlewit, is Harris, her husband’s brother bein’ six foot three, and marked with a mad bull in Wellington boots upon his left arm, on account of his precious mother havin’ been worrited by one into a shoemaker’s shop, when in a sitiwation which blessed is the man as has his quiver full of sech, as many times I’ve said to Gamp when words had roge betwixt us on account of the expense. […] If Mrs. Harris’s husband was here now, said Mrs. Gamp, looking round, and chuckling as she dropped a general curtsey, he’d speak out plain, he would, and his dear wife would be the last to blame him! For if ever a woman lived as know’d not wot it was to form a wish to pizon them as had good looks, and had no reagion give her by the best of husbands, Mrs. Harris is that ev’nly dispogician!” (DMCE, p. 366-367).

„Pe onoarea mea, e atâtea frumuseţi p-acilea printre noi azi după masă şi atâta veselie! Ştiu eu o doamnă pe care o cheamă (mie ştiţi că nu-mi place să mint, doamnă Chuzzlewit), pe care o cheamă Harris, şi cumnatul doamnei Harris, adică fratele lui bărbatu-său, un măgădău de şase picioare şi trei ţoli, are un semn din născare pe braţul stâng: un taur încălţat cu cizme Welligton – şi ştiţi de ce: pentru că maică-sa, draga de ea, a fost fugărită de un taur şi ca să scape a intrat în dugheana unui cizmar, taman atunci când era şi ea într-o poziţie care, cum să zic, e o fericire pentru orice bărbat când îi cade un plocon ca ăsta în tolbă, cum îi spuneam eu lui Gamp, când apucam să ne ciondănim pentru treaba aia, care, adicătelea, trebuie să se întâmple ca să vină bucuria asta. […] Dacă soţul doamnei Harris ar fi acuma aici, cred că ne-ar vorbi pe şleau: şi nevastă-sa mititica, zău că nu l-ar ţine de rău pentru asta, nici nu i-ar da măcar prin gând aşa ceva; căci, dacă a ixistat vreodată o femeie care să nu ştie ce-i aia să doreşti moartea altora mai frumoase şi căreia bărbat-su – phi, ce om! un model de bărbat! – nu i-a dat niciodată apă la moară pe chestia asta, o femeie adicătelea cu suflet de înger, apoi femeia asta numai doamna Harris poate fi!” (DMCR, I, p. 295-296).

Cu siguranţă, în astfel de momente, Mrs. Gamp (cu ajutorul lui Mihnea Gheorghiu) se exprimă foarte neaoş, amestecând printre muntenisme şi unele neologisme mai curente.

5. Se ştie – şi, în general, scriitorii respectă această „regulă” – că stratul dialogat (al personajelor) este mai expresiv, adică mai colorat stilistic decât stratul narativ. Curios este însă că, în transpunerea lui Mihnea Gheorghiu, stratul narativ dickensian devine deosebit de expresiv. Să se compare, de pildă, următoarele fragmente corespondente (în care apare spre sfârşit, ce-i drept, şi stilul indirect liber):

„But keeping the old man close, according to his design, would serve his turn. His purpose was to escape, when the first alarm and wonder had subsided: and when he could make the attempt without awakening instant suspicion. In the meanwhile these women would keep him quiet; and if the talking humour came upon him, would not be easily startled. He knew their trade. Nor had he spoken idly when he said he old man should be gagged. He had resolved to ensure his silence; and he looked to the end, not the means. He had been rough and rude and cruel to the old man all his life; and violence was natural to his mind in connexion with him. He shall be gagged if he speaks and pinioned if he writes, said Jonas, looking at him, for they sat alone together.” (DMCE, p. 773).

„Dar era de ajuns să-l ţină pe bătrân sub cheie, aşa cum hotărâse; scopul lui era să-şi ia tălpăşiţa îndată ce vâlva se va mai fi potolit, adică atunci când va putea s-o facă fără a trezi dintru început bănuielile. Până atunci, infirmierele îi vor închide pliscul; amândouă erau nişte femei care ştiau să-şi ţină gura, chiar dacă Chuffey s-ar fi apucat să trăncănească. Jonas ştia că asta le era meseria. Nu aruncase numai aşa o vorbă în vânt când spusese că trebuie să-i pună botniţă moşneagului. Era hotărât să-i astupe gura cu orice chip, căci ceea ce îl interesa pe el era scopul şi nu mijloacele. Totdeauna fusese brutal, mojic şi crud cu bătrânul; şi ideea de a face uz de silnicie faţă de el i se părea firească. O să-i pună căluş dacă va încerca să vorbească şi o să-l lege cobză dacă va voi să scrie, îşi spuse Jonas, privindu-l; căci erau singuri în acel moment.” (DMCR, II, p. 453).

În raport cu originalul, versiunea românească se remarcă printr-o aglomerare de expresii şi locuţiuni, ca echivalente ale unor cuvinte simple din textul englezesc. Să se observe, de exemplu, numeroasele frazeologisme, având semnificaţia ‘a face (pe cineva) să tacă’, la care apelează traducătorul din dorinţa de variaţie sinonimică: a închide pliscul, a astupa gura, a pune căluş, a pune botniţă etc.

6. Observaţia de mai sus ne conduce spre un alt aspect al adaptării cu care avem de-a face în cazul traducerii efectuate de Mihnea Gheorghiu: tendinţa de a „cosmetiza” stilistic originalul, de a colora textul lui Dickens în versiunea românească mai mult decât ar trebui. Se pare că această pornire este cvasigenerală atunci când ne aflăm în faţa unor traducători care sunt în acelaşi timp şi scriitori⁴ şi care (îmboldiţi de propriul gust estetic) îşi imaginează, probabil, că pot astfel să „îmbunătăţească” discursul originar.

Pentru a dovedi adevărul ipotezei noastre, vom cita în continuare, în paralel, câteva zeci de scurte fragmente în care Mihnea Gheorghiu se arată a fi mai expresiv decât Charles Dickens. Am avut în vedere frazeologismele (în special expresiile idiomatice), cunoscute pentru valoarea lor stilistică. Vom da, la început, câteva exemple în care frazeologismele româneşti din traducere sunt mai expresive decât corespondentele lor frazeologice din textul-sursă. Apoi, după cum se va observa din majoritatea situaţiilor înfăţişate mai departe, vom asista la o sporire considerabilă a expresivităţii în versiunea traducătorului în raport cu textul lui Dickens. Altfel spus, Mihnea Gheorghiu face abuz de frazeologisme pentru a echivala simple cuvinte (uneori chiar neologisme) din versiunea originară englezească. Citatele de mai jos ne scutesc de alte comentarii punctuale, de aceea ne mulţumim să le prezentăm în bloc, într-o ordine aproape aleatorie:

- „But we never knows wot’s hidden in each other’s hearts...” (DMCE, p. 464); „Dar de! poţi să ştii ce zace în rânza omului?” (DMCR, p. 57);

- „If your brains is not turned topjy turjey, Mr. Sweedlepipes! exclaimed another voice, hold that there nige of yourn, I beg you, sir.” (DMCE, p. 812); „Mi se pare că ţi-a sărit o doagă, domnule Sweedlepipes! se auzi strigând - altă voce. Ţine-ţi, te rog, fleanca, dacă nu te superi.” (DMCR, II, p. 501);

- „Hold your noise, hold your noise.” (DMCE, p. 415); „Mai ţine-ţi clanţa, tinere! N-auzi, taci odată!” (DMCR, I, p. 521);

- „...I find myself reduced to poverty; at a time, sir, when the child of my bossom is widowed...” (DMCE, p. 811); „Am rămas în sapă de lemn tocmai în momentul când fiica mea iubită a devenit văduvă...” (DMCR, II, p. 500);

- „...was on the eve of escaping...” (DMCE, p. 367); „...se pregătea să-şi ia tălpăşiţa...” (DMCR, I, p. 459);

- „...make a little room for more!” (DMCE, p. 366); „...vă rog să spălaţi putina!” (DMCR, I, p. 458);

- „...that it would be a charity to put him out of the way.” (DMCE, p. 742); „...ar fi fost un gest de omenie să-i facă cineva de petrecanie.” (DMCR, II, p. 413);

- „...could even hear Martin calling to him to make haste, or they would be separated.” (DMCE, p. 373); „...era glasul lui Martin, după cum îşi dădu imediat seama, care-l poftea să-şi ia picioarele la spinare, ca nu cumva să rămână pe mal.” (DMCR, I, p. 466);

- „It’s hardly fair of you, sir, to make a ignorant man convict himself in this way, but I do think so.” (DMCE, p. 798); „Nu e frumos din partea dumneavoastră, domnule, să mă siliţi pe  mine, prost cum sunt, să-mi dau în petic, aşa cum am făcut-o acum; dar aşa cred eu.” (DMCR, II, p. 484);

- „...and that these two persons had gone off and cheated him...” (DMCE, p. 751); „...zice c-ar mai fi spus că şmecherii ăia doi au şters putina după ce i-au păpat bănişorii...” (DMCR, II, p. 425);

- „...he came to be a master of us.” (DMCE, p. 741); „...ajunsese să ne ţină sub călcâiul lui.” (DMCR, II, p. 413);

- „There is some fun in catching that old hypocrite.” (DMCE, p. 638); „...să-i tragem clapa făţarnicului de moşneg.” (DMCR, II, p. 283);

- „Using it to make a beggar of me. Is that the use you mean?” (DMCE, p. 636); „Să te foloseşti de el ca să mă laşi sărac lipit pământului. Asta vrei să spui?” (DMCR, II, p. 280);

- „...came in when he was invited instead of standing gaping and staring about him on the landing.” (DMCE, p. 605); „...intră de îndată ce se auzi poftit, în loc să rămână pe loc ca viţelul la poarta nouă!” (DMCR, II, p. 243);

- „«The money comes in well». «The money comes in well enough, retorted Jonas, but it don’t come out well enough.»” (DMCE, p. 596); „«Banii întră totuşi în tezaure cu ghiotura». «Banii intră ei cu ghiotura, dar de ieşit nu iese niciun sfanţ când e vorba de scos, numai cu mare greutate poţi scoate ceva.»” (DMCR, II, p. 231);

- „As long as I can show my teeth when I want to...” (DMCE, p. 596); „Destul că-mi pot arăta colţii când îmi sare muştarul...” (DMCR, II, p. 230);

- „But when our people’s frills is out, they’re starched up pretty stiff, I tell you!” (DMCE, p. 538); „Dar îţi pot spune că poporului nostru nu-i place să fie călcat pe coadă şi îi sare foarte repede muştarul.” (DMCR, II, p. 156);

- „I believe you are deceiving me.” (DMCE, p. 587); „Aş pune rămăşag că mă tragi pe sfoară.” (DMCR, II, p. 220);

- „I see you, cried Miss Peckniff, to the ideal inflicter of a runaway knock.” (DMCE, p. 10); „Te văd, te văd! strigă domnişoara Peckniff presupusului pierde-vară care probabil că-şi luase tălpăşiţa după ce bătuse în uşă.” (DMCR, I, p. 17);

- „...the lines of people gazing from the wharves, where friends held dear” (DMCE, p. 548); „...grupurile de cască-gură de pe chei erau pentru dânşii nişte prieteni mult doriţi.” (DMCR, II, p. 170);

- „...and of his riches falling into worthless hands.” (DMCE, p. 475); „...şi se temea ca bogăţiile lui să nu încapă în mâinile unor fluieră-vânt.” (DMCR, II, p. 72);

- „I can wind him, he thought, with exultation, round my little finger!” (DMCE, p. 478); „Îl duc de nas cum vreau, îşi zise el nemaiîncăpân-du-şi în piele de bucurie.” (DMCR, II, p. 76);

- „You have had a hard bout of it.” (DMCE, p. 466); „Ai scăpat ca prin urechile acului.” (DMCR, II, p. 59);

- „I cut that connexion long ago”. (DMCE, p. 457); „Nu mai am nici în clin nici în mânecă cu pensiunea Todgers”. (DMCR, II, p. 46);

- „Hallo here! Why, Chuzzlewit, halloa!” (DMCE, p. 456); „Hopa sus, Chuzzlewit, hopa! Copăcel, copăcel...” (DMCR, II, p. 45);

- „But charity begins at home, and justice begins next door.” (DMCE, p. 445); „Dar vorba ceea: «Fiecare-şi trage spuza pe turta lui».” (DMCR, II, p. 31);

- „Ah! would you! Did you think it then? Where are you going to now? No, you won’t, my lad! and similar fragmentary remarks.” (DMCE, p. 427); „Ai vrea tu! Crezi că-ţi merge cu mine? Unde naiba ai luat-o aşa razna? Ce, a dat strechea-n tine, băiete?” (DMCR, II, p. 6);

- „...and when it did meet with any, whew! how it drove them on and followed at their heels!” (DMCE, p. 9); „...şi cum găsea vreuna, era vai şi-amar de ea: o fugărea mai departe, hăituind-o până în pânzele albe.” (DMCR, I, p. 16);

- „...and that he unconsciously betrayed his own nature in doing so.” (DMCE, p. 34); „...şi în felul acesta îşi dădea arama pe faţă.” (DMCR, I, p. 45);

- „Scadder was caustic and ill-humoured, and cast much unnecessary opposition in the way...” (DMCE, p. 357); „Scadder era năzuros şi în toane rele şi le punea mereu alte beţe în roate...” (DMCR, I, p. 446);

- „Now you won’t overreach me: you want to, but you won’t.” (DMCE, p. 344); „Degeaba încercaţi voi, că pe mine nimeni nu mă poate trage pe sfoară, oricât s-ar strădui!” (DMCR, I, p. 428);

- „That’s the way they gammon each other, sir.” (DMCE, p. 374); „Uite aşa reuşesc ei să tragă lumea pe sfoară.” (DMCR, I, p. 468);

- „He never was better than he is now.” (DMCE, p. 306); „Este sănătos tun.” (DMCR, I, p. 380);

- „Do you mean to come to want in your old age, that you take to wasting now?” (DMCE, p. 298); „Vrei să ajungi la sapă de lemn tocmai acum, la bătrâneţe?” (DMCR, I, p. 370);

- „...a strong misgiving that his enterprise was doomed.” (DMCE, p. 294); „...trista presimţire că planurile lui se duc pe apa sâmbetei.” (DMCR, I, p. 365);

- „That bis’ness never can be carried on without me.” (DMCE, p. 421); „Fără mine pensiunea asta se duce de râpă.” (DMCR, I, p. 527);

- „There seems to be plenty of ‘em, thought Martin, at any rate”. (DMCE, p. 272); „Un lucru e sigur, îşi spuse Martin, că în ţara asta oamenii remarcabili sunt ca frunza şi ca iarba.” (DMCR, I, p. 337);

- „...discussing the affairs of the nation, for twelve hours together...” (DMCE, p. 268); „...discutând interesele naţiunii şi să îndruge în tot acest timp verzi şi uscate...” (DMCR, I, p. 331);

- „It was not by any means a lively morning, for the sky was black and cloudy, and it rained hard...” (DMCE, p. 207); „Nu era o vreme prea plăcută, căci cerul era acoperit de nori, mohorât şi ploua cu găleata.” (DMCR, I, p. 257);

- „...one of us might possibly be placed in a position of disadvantage; [...]” (DMCE, p. 189); „...s-ar putea întâmpla ca unul dintre noi să rămână de căruţă...” (DMCR, I, p. 236);

- „...he won’t deserve nothing, I know”. (DMCE, p. 187); „...n-o să merite să-i daţi nicio para chioară, zău aşa!” (DMCR, I, p. 234);

- „...and no man with a conscience and a proper sense of what’s expected of him, has any business to live longer.” (DMCE, p. 173); „...şi înţelege ce aşteaptă lumea de la el, n-ar mai face umbră pământului degeaba.” (DMCR, I, p. 216);

- „He’ll find himself shaved, pretty close, before long, so I tell him.” (DMCE, p. 166); „Să ia seama: curând-curând se va trezi ras, auzi? – ras de pe faţa pământului.” (DMCR, I, p. 208);

- „Tom Pinch’s heart was very tender...” (DMCE, p. 97); „Tom Pinch avea o inimă bună ca pâinea caldă.” (DMCR, I, p. 123);

- „On the contrary, the more he urged, the more I was determined to oppose him.” (DMCE, p. 96); „Aşa că n-am vrut să cedez nici cât negru sub unghie.” (DMCR, I, p. 121);

- „Supposing that the gent should die...” (DMCE, p. 407); „Să zicem că domnul în chestie dă ortul popii...” (DMCR, I, p. 511);

- „...and not to cut in where you are not wanted.” (DMCE, p. 391); „Adică, să nu-ţi bagi nasul unde nu-ţi fierbe oala.” (DMCR, I, p. 491);

- „...to make no mention at all of his having perpetually to conciliate his rich old relative...” (DMCE, p. 389); „...era necontenit obligat să-i cânte în strună bătrânului bogătaş, ruda lui...” (DMCR, I, p. 487);

- „...that she was almost goaded her into a fit of madness...” (DMCE, p. 389); „...încât o făcea să-şi iasă cu totul din ţâţâni...” (DMCR, I, p. 487);

- „There – God forgive me! – don’t think harshly of me for my temper!” (DMCE, p. 377); „Dumnezeu să mă ierte, dar mă scoţi din răbdări!” (DMCR, I, p. 470);

- „Martin was going to be wroth, but he thought better of it...” (DMCE, p. 365); „Martin era cât pe ce să-şi iasă din balamale, dar se stăpâni...” (DMCR, I, p. 456);

- „...wouldn’t he have peppered that same Lion...” (DMCE, p. 359); „...să vezi că l-ar fi luat la refec pe respectivul Leu...” (DMCR, I, p. 448);

- „It was a specimen of what she had to expect.” (DMCE, p. 835); „Asta, îi spuse ea, nu-i decât floare la ureche pe lângă câte are să păţească de-acum înainte.” (DMCR, II, p. 530);

- „Say, silence! Silence! (DMCE, p. 384); „Şi să fii mut ca un peşte!” (DMCR, I, p. 481);

- „...I quite forgot it.” (DMCE, p. 752); „...am uitat ca pământul.” (DMCR, II, p. 426).

Întrebarea care se pune acum este dacă mai avem de-a face cu procedeul adaptării în toate aceste numeroase cazuri „frazeologice” care, cumulate, duc la crearea impresiei unui text-ţintă mai expresiv decât textul-sursă. Credem că adaptarea ar putea fi cerută aici, eventual, de cel puţin două „situaţii”, una – generală, iar cealaltă – particulară: (1) dacă tradiţia românească a scrierilor în proză (ca literatură artistică) a impus o expresivitate sporită a textelor noastre în comparaţie cu textele literare din alte culturi (cum este şi cea englezească, de pildă) şi (2) dacă, per ansamblu, textul lui Dickens este destul de expresiv, datorită unor surse stilistice variate, iar Mihnea Gheorghiu a apelat la frazeologisme pentru a suplini un eventual deficit de expresivitate existent în alte compartimente / niveluri ale versiunii sale româneşti. Nu ştim însă, deocamdată, dacă lucrurile stau într-adevăr aşa. În analiza noastră am urmărit numai unele aspecte ale adaptării din tălmăcirea romanului Martin Chuzzlewit. Cu siguranţă, investigaţii viitoare mai amănunţite şi o analiză mai extinsă vor putea pune în evidenţă şi alte aspecte mai subtile.

7. În concluzie, ca o caracterizare succintă a „soluţiilor” de adaptare alese de Mihnea Gheorghiu pentru versiunea sa, considerăm că rezultatul obţinut este unul parţial reuşit, dacă ţinem seama de exigenţa fidelităţii faţă de textul originar. Astfel, dacă avem în vedere vorbirea personajului Sarah Gamp, este lăudabilă dorinţa traducătorului de a-i echivala exprimarea în dialectul cockney cu unul dintre registrele vorbirii noastre populare. Nedumereşte însă spectrul prea larg, nerealist, de varietăţi ale limbii române pe care (în versiunea lui Gheorghiu) pare a-l stăpâni şi utiliza Mrs. Gamp (de la rostirea inconfundabilă a personajelor lui Creangă până la limbajul personajelor lui Caragiale). Pe de o parte, este de apreciat vorbirea colorată a personajelor, în stratul dialogat; pe de altă parte, surprinde expresivitatea prea mare din stratul narativ (inexistentă în originalul lui Dickens), generată de abundenţa frazeologismelor (ca idiotisme, îndeosebi). Se pare că, de prea multe ori, scriitorul Mihnea Gheorghiu ia locul traducătorului Mihnea Gheorghiu.

NOTE:

¹ Traducerea noastră. În original: „adaptation is a procedure which can be used whenever the context referred to in the original text does not exist in the culture of the target text, thereby necessitating some form of re-creation.” (Georges L. Bastin, apud Mona Baker (ed.) 1998, p. 6).
² Şi la vechii greci, de exemplu, moartea era considerată drept un principiu masculin, fiind reprezentată ca un fel de înger negru înaripat (Thanatos).
³ Pentru unele aspecte ale traducerii romanului The Pickwick Papers în limba română, vezi Cristinel Munteanu & Silvia Munteanu, Translating Wellerisms in the Romanian Versions of Charles Dickens’ The Pickwick Papers, în „Analele ştiinţifice ale Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi” (serie nouă), secţiunea a III-a, Lingvistică, tomul LV, 2009, p. 147-158. De altminteri, asemenea probleme, legate de echivalarea wellerismelor, au constituit şi obiectul unei disertaţii de masterat pe care Silvia Munteanu a susţinut-o la Universitatea „Dunărea de Jos” în anul 2009.
⁴ Acelaşi lucru poate fi constatat şi în cazul poeţilor români care au tradus (ori au colaborat la traduceri din) poezia universală. De pildă, ca să ne referim la poezia engleză, tălmăcirea versificată a sonetelor shakespeariene realizată de poetul Gheorghe Tomozei este foarte frumoasă, dar o verificare atentă relevă faptul că, de cele mai multe ori, acolo unde Shakespeare întrebuinţează o comparaţie, Tomozei plasează o metaforă, ceea ce ni se pare o libertate cam mare pentru traducătorul român.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ:

Mona Baker (ed.), Routledge Encyclopedia of Translation Studies, Routledge, London – New York, 1998.
Raymond Chapman, Forms of Speech in Victorian Fiction [1994], Routledge, London – New York, 2014.

IZVOARE:

DMCE = Charles Dickens, Martin Chuzzlewit, Introduced by William Boyd, Everyman’s Library, London, 1994.
DMCR = Charles Dickens, Martin Chuzzlewit, vol. I şi II, traducere de Mihnea Gheorghiu, Editura Lider, Bucureşti.