În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete)

I

Ne leagă de strămoși nu numai dorul.

Un vis măreț și-un falnic legământ

Ni-i idealul nostru-augúst și sfânt:

Să le-ntregim, dar: Țara și poporul.

N-a fost un alt – mai mare – jurământ:

Cum nu-și închide pleoapele izvorul,

Să tot săpăm pân’ vom găsi ulciorul.

Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Văd îngeri cum fac horă la hotară,

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,

Că nu-n zadar săpatu-am o viață.

În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Ne-om împlini-o, Țara, dodoloață,

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

II

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară

Ca sfinții ce se-adună-ntr-o icoană,

Să nu-l mai plângă ielele-n bulboană

Că-i răstignit – Iisus – la mărgioară.

Ori să-i mai roadă-un os vreo lighioană

La Kolâmá în noaptea cea polară,

Nici șalele să-i le-ncălzească iară

În var nestins vreo inimă catrană.

Când ne-or veni din zări de fum icarii,

Că-i ploaie, vânt, taifun, senin sau ceață,

Ca soli de pace, refulând armoarii,

Cu cel mai pașnic argument pe față,

Fixând, pe veci, străvechile fruntarii,

Ne-om împlini și Țara dodoloață.

III

Ne-om împlini și Țara dodoloață,

Rotundul vis a zeci de generații.

Își vor desface brațele Carpații,

Măicuța mare ne-a lua în brață.

Și vor dispare orice conjurații

Când va dispare – ducă-se pe gheață! –

Faimoasa vamă de la Prut, semeață,

Iar frații – liber – și-or cuprinde frații.

Așa menit-au moșii și strămoșii

Când au ascuns ulciorul cel de lut:

Cu mare-asúd, travaliu mult durut –,

Numai așa să-l scoatem. (Nemiloșii!)

Pe chipul nostr’-un soare să răsară

În ziua-n care-om da de-acea comoară.

IV

În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Cum n-am clacat în țarc sau colivie,

La plug ori strung, în cort sau chinovie,

Ci-am ars, pe timp de pace,-n foc și pară,

Pe chipul nostr’-un soare să răsară,

În pieptul nostru arză-o flamă vie –

Ofrandă celor stinși la datorie,

Zidiți în sol cetate pentru Țară.

Se mai găsesc un soi de regi dodoni

Cu capul șui și minte drughineață,

Ce-ar vrea să pună lacăt la fotoni.

Iar dacă azi istoria se-nvață,

Să știe ei, urmașii pokemoni,

Că nu-n zadar săpatu-am o viață.

V

Că nu-n zadar săpatu-am o viață,

Bolnavi de Țară greu și incurabil,

Când nu-i un operant și inefabil

În farmacie leac și nici pe piață.

Mirabil leac?! Nu, recte: avuabil,

Un negru corb mi-aduce și mă-nvață

Că i-l dădu din fort ilustra hoață,

Sacramental remediu recurabil.

Rămân la doctoria mea cea rară:

Să ard de dor de plai ca-n spice glia.

Cum n-avem un ulcior – avem o Țară,

Pe-un fulg de nor plimbându-și sihăstria,

Dorind s-admire – însuși – măreția,

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară.

VI

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară

Să-mi vadă Țara – galbeni un ulcior,

Grădina Maicii Domnului de dor –

Și inima-mi e-un salt de căprioară.

Tresare marea, codrii se-nfioară,

Își tremur’ munții crestele ușor

Când naiul – orga badelui Mior –

Dăinează a baladă și-o mioară.

Te-mbată-a rai miros de busuioc,

Arípe simți că-ți dau pe subsuoară

Și nu-i în lume om mai cu noroc.

Când sar pe jar arcușuri de vioară,

Flăcăi și fete când se-ncing în joc,

Văd îngeri cum fac horă la hotară.

VII

Văd îngeri cum fac horă la hotară,

În miez de floare – roiuri de albine,

Puhoi de miei cum zburdă pe coline,

În salt de luping păsări mii cum zboară.

Șuvoaie curg din sânurile-alpine,

Păduri pe creste suie și coboară.

Că-i iarnă, vară, toamnă, primăvară,

Un verde viu și-un siniliu ne ține.

N-am niciun șteamăt Țara să-mi înalb,

Deși nu pot de drag să nu mă-ncânt.

Străinii i-au surprins suavul galb.

Ni-s munții blânzi gravizi de zăcământ

Și marea – neagră – corn de aur alb.

Sublim tablou – cum rare-s pe pământ!

VIII

Sublim tablou – cum rare-s pe pământ:

Să-ți sprijini Țara pururi cu credință

Și s-o iubești cu jar și-n neființă

Sub necuprinsul inimii frământ.

La cum muncești cu sârg și dăruință,

N-ar fi să ai niciun resimțământ,

De n-ar mai fi și câte-un buză-n vânt

Să-ți sufle-n borș la orice străduință.

Cum sapi cu râvnă-n piatră și în lut,

Un zornic șui să tragă-ar vrea zăvorul:

Ulcior cu galbeni?! Ăsta-i din trecut!

Dar pe trecut se-nalță viitorul,

Ne-nvață-un cap prin timpi ingrați trecut.

Să nu cedăm pân’ n-om găsi ulciorul.

IX

Să nu cedăm pân’ vom găsi ulciorul

E și a mea convingere mai veche,

Iar cine se mai lasă pe-o ureche

Îl va găsi când s-a-ndrepta cosorul.

Ulcioru-i cheia tainelor, rodorul,

Și Țară ni-i, un left fără pereche.

În frac să fiu ori, rob, în simplă zeche,

Tot voi săpa ca să-mi destruc odorul.

Susțin apelul (nu-l mai trec prin sită)

Unui duhovnic salt ca gânditorul

Din cripta-i cochilie eremită:

Cât mai suntem și sună cimbrișorul,

Să n-o-ncetăm iubi nici o clipită,

Cum nu-și închide pleoapele izvorul.

X

Cum nu-și închide pleoapele izvorul,

Nici râurile nu-și apleacă geana,

Cum n-ațipește-n vârf de munte stana

Ori santinela n-ar lăsa vizorul;

Cum, fals străjer, la post de pază-i rana

Ori cordul nu-și slăbește-un pic motorul,

Cum nu ne lasă-n umbră Ziditorul,

Venind mereu cu-ndemnul sau dojana,

Exact la fel să ne iubim, viu, plaiul,

Să nu lăsăm să lâncezească graiul,

Să-l bage apatia în mormânt;

S-avem belciuge când le calomnie

Ori când le sapă-n piept, la temelie –

N-a fost un alt – mai mare – jurământ.

XI

N-a fost un alt – mai mare – jurământ:

Să n-o împártem, Țara,-n nx părți,

Să n-o mai răstignim pe nx hărți,

Să nu-mpărțim în șapte-același cânt.

Același scris s-avem și-aceleași cărți,

Același grai străbun cu nume sfânt,

Același neam să fim cu crezământ

Și pus în drept de-aceleași acte-cărți.

Să nu mimăm în hore Re-Unirea,

Chit c-am sălta-ntr-un cuget toți piciorul.

S-o construim cu fapta și simțirea.

Nu la făgada mare, cu canopa,

Să-ntâmpinăm Unirea-n Europa.

Să le-ntregim, dar: Țara și poporul!

XII

Să le-ntregim, dar: Țara și poporul,

Fățiș, nu criptonim și anonim,

Chiar de ne-ndeamnă șefii s-o pornim

Cumva mai moale, mai cu-ncetișorul,

Să nu smomim vreun urs sau vreun rechin,

Vreo avalanșă-n hău să nu-și ia zborul:

Mai marii lumii votul plebei voru-l?

Ar fi-n UE vreun bai să ne unim?

Unirea nu-i un val împins de altul,

Chiar de-l simțim cum vălură, asaltul,

Și zi de zi își ia mereu avânt.

Să n-așteptăm să vină-n șa, călare.

Prin fapta sa s-o facă fiecare –

E idealul nostru cel mai sfânt.

XIII

E idealul nostru cel mai sfânt

S-o confirmăm, istorica Unire,

Înfăptuind reala Re-ntregire

A neamului și-a Țării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,

Coloană-n ceruri în regal veșmânt,

Și nu există-n lume vărsământ

Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generațiilor jertfire

În numele acestui ideal,

Ce l-au purtat părinții-n simț și-n gând

În timpuri de restriști și urgisire,

Încredințându-ni-l, dar tainic, ancestral:

Un vis măreț și-un falnic legământ.

XIV

Un vis măreț și-un falnic legământ

Ne leagă de strămoși și de urmași.

Cu ei, în stâlpii minciunirii, crași,

Al dreptului pumnal azi îl împlânt.

Am fost mințiți, trădați sau, poate, lași

Când, incapabili de apărământ,

Rămas-am nu doar fără-astrucământ,

Ci fără hălci din Țară și sămași.

Nu mai răbdăm. În sânge-s trandafirii,

Iar clipa cea astrală lúce-n zare.

Și parcă văd cum fâlfâie să zboare

La mult râvnita Horă-a Re-ntregirii,

În soare, mare, sânge, Tricolorul.

Ne leagă de strămoși nu numai dorul...

XV

Ne leagă de strămoși nu numai dorul.

De-‘nalt , purtat spre cer, de ciocârlie.

Mistuitor, s-a-nfipt în veșnicie

Al libertății, dulcele, fiorul.

Mandatul lor l-am dus cu cerbicie,

Nu l-am pierdut din ochi, nepieritorul,

Nici când struneam rachetei,-n cosmos, zborul,

Nici roibii,-n drum spre Alba, din târlie.

Nu poți nega, în tururi sau retururi,

Că áripi prind realele contururi

Ca Phoenix din cenușă renăscând.

Și nu va fi, oglindă, oglinjoară,

Mai fericită țară-n lume când

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară.

XVI

Răznitul neam l-om strânge grămăjoară,

Ne-om împlini și Țara – dodoloață –

În ziua-n care-om da de-acea comoară,

Că nu-n zadar săpatu-am o viață.

Pe Dumnezeu îl văd cum se pogoară,

Văd îngeri cum fac horă la hotară.

Sublim tablou cum rare-s pe pământ!

Să nu cedăm pân’ vom găsi ulciorul

Cum nu-și închide pleoapele izvorul.

N-a fost un alt – mai mare – jurământ.

Să le-ntregim, dar: Țara și poporul,

Ni-i idealul nostru-augúst și sfânt,

Un vis măreț și-un falnic legământ.

Ne leagă de strămoși nu numai dorul...