Unele constatări sociologice despre sănătate

1. Este importantă cultura vieţii sănătoase, e important să știm ce factori sociali și individuali joacă rol în deteriorarea sănătăţii şi apariţia bolii. Mai exact, e important să știm ce ar trebui să mâncăm, să bem, cum să ne îmbrăcăm cotidian sau în ocazii sociale... Sunt importante credinţele, convingerile, reprezentările, cunoştinţele noastre privind sănătatea şi boala, ca și atitudinile și practicile îngrijirii sănătăţii. Este important să înțelegem de ce unii sunt mai vulnerabili decât alţii la boli, e importantă diagnosticarea stării de sănătate a populaţiei, evaluarea programelor de promovare a sănătăţii. Scopul statului e de a spori resursele, veniturile, securitatea şi bunăstarea populaţiei, dar pentru îndeplinirea acestui scop are dreptul şi obligaţia să intervină și pentru a menţine oamenii sănătoşi. Educaţia pentru viața sănătoasă şi prevenţia bolii sunt responsabilităţi majore ale medicilor. Ei sunt aceia care propun politici, programe, proiecte privind sarcina, naşterea, perioada postnatală, privind bolile de tot felul. Populația, pacienţii ar trebui să știe și ei mai multe despre sistemul de îngrijire a sănătăţii, despre prescripţiile şi tratamentele propuse de către medici, despre gestionarea profană a bolii¹, despre strategiile diverse de a face faţă bolilor, despre obiceiurile alimentare sănătoase. Dar pe cine nu ar interesa organizarea practicii medicale, organizarea sănătăţii comunitare, politicile în domeniul sănătăţii, impactul stresului asupra sănătăţii?

2. Între nivelul de dezvoltare al unei societăţi şi starea de sănătate a membrilor săi este o legătură importantă (de exemplu, între sărăcie, foamete, boli...). Din cauza înapoierii, a modului primitiv de a face agricultură, o mare parte a oamenilor suferă de foame și de boli. Scăderea populației (prin scăderea natalității și creșterea numărului emigranților) reduce posibilităţile de a lucra pământul. În același timp, se înmulţesc bolile cronice degenerative netransmisibile (cancerul, bolile cardiovasculare, diabetul etc.) care nu mai sperie atât de mult ca altădată dacă bolnavii (cronici) dispun de tratamentele ce-i pot ţine în viaţă. Boala afectează corpul omului, medicii o descriu în termeni obiectivi ca s-o trateze, dar bolile sunt diferite după epoci şi condiţii sociale. Odinioară bântuiau epidemiile. Astăzi a crescut speranţa de viaţă... în societăţile care și-au dezvoltat forme de îngrijire a sănătății adecvate.

3. În societăţile moderne, bolile au făcut să apară profesii noi, roluri profesionale noi, instituţii complexe de îngrijire, preocupări ştiinţifice în domeniu. În țările dezvoltate și civilizate, mersul la medic și controlul medical tind să devină obligaţie, datorie. Societatea actuală nu ar mai trebui să perceapă boala ca pe un rău asupra căruia nu are control. Societăţile (dezvoltate, civilizate) aşază sănătatea pe primul loc între valorile lor şi creează şi dispozitivele necesare ca fiecare membru să aibă dreptul la îngrijirea sănătății. Doar în comuna primitivă boala era legată de... destin, iar oamenii se simțeau total neputincioşi în faţa ei. Unii preoți mai spun uneori că Dumnezeu trimite boli oamenilor deoarece sunt păcătoşi... Când nu existau doctori, oamenii apelau la doftoroaie, la vraci, ritualuri magice, divinaţii, exorcizări pentru... expulzarea demonilor din bolnav. Dar medicii au câştigat un statut privilegiat datorită studiilor, au început să-şi apere privilegiile grupându-se în corporaţii și astfel s-a impus ideea atotputerniciei medicinei (deşi ştim că eficacitatea medicinei mai are şi limite...). La baza profesiei de medic stă codul deontologiei medicale, dar puterea medicilor depinde și de mijloacele cu care conving lumea în privinţa competenţelor lor, ca şi de sprijinul statului². „Medicalizarea” actuală a societăţii este legată mult și profund de legislaţia privind copilul, educaţia tinerilor pentru sănătate, devianţa socială a adulților (alcoolismul, tabagismul etc.), iar profesioniştii sănătăţii par să fie acum singurii care pot spune ce este bun sau rău pentru sănătatea omului şi a societăţii. Nu spun prea multe însă despre creșterea costurilor sănătăţii, despre necesitatea îngrijirii tuturor oamenilor (se face acum distincție între contribuabili și necontribuabili, asiguraţi și neasiguraţi...), despre problemele din spitale (legate de coordonare, finanţare, boli nosocomiale, dezinfectanți diluați etc.)

4. Unii pacienți se conformează prescripţiilor medicului, alții sunt mai... reticenţi. Nivelul socioeconomic şi educaţional al oamenilor are influenţă asupra recursului la îngrijire (medicală). Oamenii nu sunt la fel și nu reacţionează la fel în condiţiile aceloraşi simptome. Membrii diferitor grupuri etnice nu se comportă la fel în caz de durere, nu intră la fel în contact cu personalul medical. Relația medic – pacient trebuie înţeleasă în cadrul unui model simplu. Mai întâi ar trebui învățate mai bine, de către toți, atributele rolurilor sociale de medic şi de pacient. Ar trebui să știm că medicul tratează pacienţii în mod egal, fără discriminare, în conformitate cu norme abstracte, independent de legăturile personale cu aceștia. În cazurile de urgenţă (comă, răni grave, hemoragii etc.), el poate avea control total asupra relației, fără nicio restricţie din partea pacientului. Dar când omul vine la medic pentru că suferă, pentru că este bolnav și acceptă poziţia de putere şi autoritate a medicului, relaţia ar trebui să fie una asemănătoare cu cea dintre părinte şi copil. În cazul bolilor cronice, când pacientul educat se îngrijeşte singur urmând prescripţiile medicului, relația lor presupune empatie, prietenie, asociere, utilizarea în comun a competenţelor şi a responsabilităţilor.

5. Persoanele care rezistă cel mai bine bolilor sunt cele cu un „simţ ridicat al coerenţei”, cele care percep mediul în care trăiesc ca inteligibil şi controlabil. Sănătatea se bazează pe abordarea „afirmativă”, ca şi pe resursele economice, sociale şi individuale concrete. Promovarea sănătăţii ţine de sectorul public al sănătăţii, de domeniul politicii în domeniul sănătății, dar şi de adoptarea de către individ a unui stil de viaţă sănătos. Stresul cronic, lipsa relaţiilor calde, calme, lipsa susţinerii din partea familiei, din partea anturajului sunt la originea multor boli, ca și faptul că oamenii locuiesc în familii, în sate sărace, în cartiere cu probleme, suferă că migrează, sunt stresați, în şomaj, le moare unul dintre apropiați... Accesul unui bolnav la îngrijire depinde și de boală, dar implică adesea și decizii importante în legătură directă cu priorităţile familiei („şeful” familiei poate decide dacă trimite la dentist pe unul dintre membrii acesteia, sau dacă dă banii pe arat...). Sănătatea nu este un bun ca toate celelalte. Sănătatea este şi dorinţa de a nu fi bolnav, dar şi voinţa de a fi îngrijit, putinţa de a fi sănătos, „tendinţa” de a ne simţi bine în propria piele, de a fi fericiţi (mulţumiţi, împăcaţi cu noi înşine şi cu ceilalţi), ca şi de conştiinţa şi de preocuparea activă ca fiecare să-şi afle locul potrivit, demn, de om, aici pe pământ...

6. Sănătatea nu se reduce doar la lipsa bolii. Mulţi dintre noi, mai în vârstă sau mai tineri, nu avem o cultură a vieţii sănătoase şi nu ne-a preocupat prea mult acest fapt, nici în familie, nici la şcoală. Am învăţat detaliile cosmogoniilor şi cosmologiilor, „câte-n lună și în stele”, dar nu ce să mâncăm sănătos, cum să ne îngrijim corpul, să îngrijim mediul în care trăim... Ne-am învăţat cu mizeria şi mizeriile din noi şi din jurul nostru... Interiorizăm de „mititei” logica profitului, învăţăm să respectăm ba rigorile comunismului, ba rigorile capitalismului, tot sperând „să ne ameliorăm poziţia socială”, „condiţia”, exacerbând ba colaborarea, ba concurența fără sfârşit și „câştigul” măsurabil în bani. „A fi permanent în mişcare, agitat, este un mijloc de a lupta contra sentimentului de gol provocat de nonsens. În faţa acestui vid trebuie să te agiţi, să faci proiecte, să fixezi obiective, linii de conduită, pe cât posibil în etape, fiecare etapă să pară utilă şi necesară, cu toate că ansamblul procesului nu duce nicăieri...”³. Paradoxurile pe care le trăim pun oamenii sub tensiune, în contradicţie cu ei înşişi şi ele se adaugă discursurilor (oficiale) fără semnificaţie. „Oficial le merge bine” celor care-şi satisfac pofta de a avea, dorinţa de a acumula şi de a consuma. Hiperactivitatea are efecte psihostimulante, dar poate duce și la imposibilitatea de a te mai destinde, la migrene, anxietate, depresie. Sunt numeroşi cei care spun cotidian „nu mai pot”, „sunt epuizat”, „nu mai am timp de mine”, care au tulburări de somn, hipertensiune, crize cardiace. Stresul s-a banalizat acolo unde urbanizarea a scăpat de sub control, iar pericolele pentru sănătate sunt și mai mari acolo unde administraţia nu face faţă poluării şi gestionării deşeurilor, câinilor vagabonzi, acolo unde se taie pădurea și în loc se fac blocuri de beton afectând solul, apa, aerul, flora, fauna, acolo unde creşte incontrolabil populaţia în periferii mizerabile, în care domneşte excluderea şi suferinţa...

7. Apele au de suferit dacă oamenii aruncă în ele toate reziduurile, toate gunoaiele. Poluanţii din apă produc intoxicaţii, boli infecţioase, boli parazitare, boli virotice. Poluanţii din aer afectează căile respiratorii, impiedică transportul  oxigenului către ţesuturi, produc traheite, astm, conjunctivite, urticarii, ating sistemul nervos, provoacă întârzierea dezvoltării intelectuale. Solul poluat poate provoca dizenterie, holeră, poliomielită, hepatită etc. La toate acestea trebuie adăugate efectele nocive ale incendiilor, inundaţiilor, furtunilor, secetei, cutremurelor, alunecărilor de teren etc.

8. Sănătatea şi calitatea vieţii depind de ecologizarea localităţilor şi de salubrizarea lor, dar în timp ce unii aplică managementul integrat al deşeurilor (separă selectiv deşeurile înainte de colectare și le direcţionează către centre specializate), alţii aruncă gunoiul pe marginea drumurilor, în șanturi, pe marginea căilor ferate, în râuri... Gropile de gunoi sunt adesea adevărate surse de poluare, focare de infecţie publică, ce produc disconfort de nesuportat. Un pericol imens pentru sănătatea populaţiei îl reprezintă și dezinfectanții diluați de zeci sau sute de ori...

9. Starea de sănătate este rezultatul interacţiunii tuturor factorilor de mediu natural și socioeconomic. În studiile de sociologie a sănătăţii se folosesc indicatori ai stării de sănătate⁴, dar se măsoară și factorii de risc pentru sănătate⁵. Managementul riscului cere estimarea riscului acceptabil, dar și reducerea expunerii când pragurile acceptabile sunt depăşite. În colectivităţile rurale, unde ocupaţia dominantă este agricultura, oamenii au adesea comportamente, stil de viaţă „tradiţionale”. Casa este adăpostul şi mărturia continuă a vieţii familiale şi economice a sătenilor, ea îşi pune amprenta asupra stării de sănătate a celor care o locuiesc. Contează mult dacă locatarii resimt nevoia băii, a grupului sanitar civilizat, a canalizării, a apei curente, a curentului electric şi a tuturor celorlalte utilităţi care le fac viaţa omenească, demnă, civilizată... Contează dacă oamenii trăiesc în case de lemn unse cu lut, în case de cărămidă, bolţari sau beton, dacă pe jos au lut bătut şi muruit, podele unse cu motorină sau parchet, dacă pereţii sunt unşi cu argilă și „sâneală”, dacă acoperişul este din draniţă, azbest, ţiglă, tablă, dacă în cameră au sobă, vatră şi cuptor unde se prepară hrana (se ia masa și se doarme...). Contează mult dacă locuinţele au o încăpere pentru toţi membrii familiei, sau dacă fiecare are camera sa. Contează mult dacă grajdul, şura, colejna, şoprul, fântâna, coşarul, afumătoarea, gropile pentru sfeclă şi cartofi, W.C.-ul etc. sunt toate în aceeaşi curte, curate, sau nu... Contează pentru starea lor de sănătate dacă oamenii consumă doar lapte şi brânză, doar cartofi și fasole, doar mâncare gătită sau „aruncă ceva în gură”, dacă ţin sau nu post... Oamenii ştiu că vor muri, dar nu toţi au „conştiinţa morţii”. Vechii greci îşi învăţau copiii cât de important este să mori de „moarte bună”, să mori eroic. În zilele noastre, moartea continuă să ne ia pe nepregătite, îmbătrânirea şi decesul sunt inevitabile, dar corpul uman nu este doar maşină de trăit şi de muncit, fiindcă viaţa „îi este dată” o singură dată... Și grija pentru corp ar trebui să fie o datorie...

10. Emanciparea se produce și dacă oamenii dobândesc o bună educaţie privind viaţa sănătoasă, privind stilul de viaţă sănătos. Dar cine să facă o asemenea educaţie? Familia? Şcoala? Mass-media? Medicii? Doar individul e responsabil de propria sa stare de sănătate? Doar instituţia medicală? „Sănătatea costă”, deşi „viaţa omului nu are preţ”... Unii se duc la Paris să se trateze de... strănut, iar alții mor arși în spitale pline de bacterii... Unii îşi îndeamnă copiii să se spele pe dinţi de mai multe ori pe zi (respectând indicaţia medicului stomatolog de a face periaj dinspre gingie înspre dinţi), alţii nu le asigură nici condiţiile minimale pentru o igienă elementară (apă curentă, grup sanitar). Promovarea sănătăţii pleacă de la diagnosticarea stilului de viaţă, a dezvoltării individuale şi sociale, prin educaţia în vederea sănătăţii. Este crucial ca oamenii să înveţe să facă faţă stadiilor vieţii şi să se pregătească pentru a înfrunta eventuale traume şi boli cronice. Învăţarea are loc în familie, şcoală, comunitate, societate, prin acţiuni eficiente.

11. Tinerii constituie unul dintre grupurile sociale cu posibilitatea mai mare a mobilității sociale ascendente. Cercetând acest grup, putem identifica unde suntem și unde vom fi în privința stării de sănătate a populației. Astfel, tinerii noștri îşi explică problemele de sănătate, afecţiunile prin condiţiile locuirii. Ei ar vrea independență, dar nu ştiu care este locul ideal pentru a trăi decent la ora actuală. Cine are bani poate spera la o locuință decentă, cine nu, suferă și se mulţumeşte cu condiţiile pe care și le poate permite. Dacă nu au bani, tinerii ar vrea să muncească în firme care dau salarii mari. Nu sunt mai sănătoși tinerii care se stresează fiindcă nu le ajung banii și nu sunt susţinuţi şi încurajaţi de familie, de prieteni. Sătenii, orășenii deveniţi ţărani şi ţăranii de la oraş nu-şi concep la fel alimentaţia, nici timpul nu şi-l împart la fel, nici formele de sociabilitate nu sunt la fel, nici petrecerile... Stilul de viaţă e influenţat de tradiţii, obiceiuri, obişnuinţe, rutine, de traiectoria biografică a persoanelor, de nivelul studiilor, al veniturilor, de intervenția protecţiei consumatorului, de nivelul de informare privind determinanţii stării de sănătate... Alimentaţia, modul de preparare a hranei, combinarea alimentelor, numărul de mese pe zi, importanţa acordată hranei sănătoase diferă de la o societate la alta, dar și în aceeaşi societate sau comunitate. Dacă în toate societăţile oamenii mănâncă pentru a se hrăni, în unele dintre ele se acordă întâietate modului de a mânca sănătos. Omul alege, nu mănâncă tot ce află, la întâmplare. Obişnuinţele alimentare „se înscriu” în individ şi sunt greu de şters sau de schimbat (deși, nu imposibil...). „Spune-mi ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti!”, zic cei care au ajuns la o adevărată cultură a alimentaţiei sănătoase. Alimentaţia este extrem de importantă, dar nu toţi oamenii se alimentează corect, în special cei subnutriţi şi cei care se supraalimentează. Unii „sar” peste masa de dimineaţă, peste masa de prânz sau masa de seară, alții se scoală noaptea să mănânce. Disciplina alimentară nu este „în normă”, multe dintre schimbările actuale privind alimentaţia au legătură mai mult cu grija pentru... aparenţa corporală şi normele frumuseţii. Dacă un tânăr nu mănâncă sănătos, nu face mișcare în aer curat, are o stare de sănătate precară, procesele psihice nu funcţionează la parametrii normali, pot avea tulburări de vedere, de auz, boli cardiace, biliare, digestive, iar cei cu asemenea probleme îşi construiesc treptat un complex de inferioritate, devin inhibați, se închid în ei, le este afectat potenţialul fizic, psihic, intelectual.

12. Unii tineri adoptă comportamente riscante: fumează, consumă alcool, fac sex fără protecţie, conduc necorespunzător autoturismul, urcă pe motocicletă fără cască etc. Sigur că poate avea un anumit efect „interzicerea fumatului în locurile publice”, dar și suprimarea subvenţionării tutunului, interzicerea publicităţii țigărilor, inscripţionarea pe pachete a unor avertismente privind riscurile la care se supun cei care fumează etc. În comunităţile în care trăim alcoolul este obişnuinţă, este liantul oricărei reuniuni deoarece „creează” solidaritate şi complicitate... „Alcoolul festiv” este nelipsit la botez, nuntă, înmormântare, la reuniuni politice, culturale, amicale. Se bea de bucurie, se bea de supărare, nu se iau în seamă consecinţele nefaste ale consumului excesiv de alcool. Sunt legi privind producerea şi desfacerea băuturilor alcoolice, se prevede controlul alcoolemiei, sunt numeroşi specialiştii în evaluarea evoluţiei consumului de alcool, se organizează congrese, conferinţe privind politicile şi programele de prevenţie şi combatere etc., dar statisticile rămân îngrijorătoare atât în privinţa consumului de alcool, cât şi în privinţa numărului persoanelor care au cancere ale căilor digestive, fac crize psihice, comit accidente de circulaţie, comit crime... Mulți tineri cer programe de informare privind starea de sănătate, vor sfaturi antistres, informaţii clare privind exigenţele alimentaţiei sănătoase, privind cauzele bolilor cu trasmitere sexuală etc. În contextul actual, este importantă evaluarea dezvoltării lor pentru ca pe această bază să se realizeze educaţia pentru sănătate, în primul rând de către personalul medico-sanitar. Efectul intervențiilor eficiente ar trebui să fie o alimentaţie sănătoasă, programe eficiente antifumat, antialcool, antidrog. Tineretul este în pericol datorită „lumii ostile” în care trăieşte. Un mediu normal, sănătos incită la trăirea frumoasă şi civilizată a vieţii. Un mediu negativ, nesănătos, poluant provoacă dezgust de viaţă şi indiferență față de propria sănătate...

Note:

¹ Unii bolnavi închipuiți (în complicitate cu unii medici incorecți) obţin certificate medicale pe baza cărora obţin sume de bani ce nu li se cuvin...

² S-au tot votat legi prin care au fost eliminați de pe piață „concurenţii” medicilor: practicienii populari, „empiricii”, moaşele, ofiţerii sănătăţii, prin care a fost pedepsită vindecarea ilegală etc.

³ V. de Gaulejac, Une société malade de gestion, Seuil, Paris, 2005, p. 140

⁴ Speranţa de viaţă (la naştere, la 1 an, la 15 ani etc. precum şi speranţa de viaţă sănătoasă, viaţa trăită fără să fii invalid, în incapacitate etc.), mortalitatea (generală, pe cauze de deces, anii potenţiali de viaţă pierduţi), morbiditatea (cauze de îmbolnăvire, incidenţa şi prevalenţa pe sexe, pe vârstă), stilul de viaţă (alimentaţia, consumul de alcool, tutun, droguri), condiţiile de muncă, condiţiile de mediu (calitatea solului, apei, aerului), protecţia sănătăţii (asigurări, cadre calificate, costuri), calitatea vieţii (proporţia celor care se declară satisfăcuţi de viaţa pe care o duc în familie, în comunitate).

⁵ Comportamentul sexual riscant, consumul excesiv de alcool, lipsa apei potabile, lipsa igienei de bază etc.