Poți smulge pe om din țara lui, dar nu poți smulge țara din om

M-am născut marți și bine am făcut. Copil fiind, am păscut gâștele, apoi vacile, ceea ce m-a învățat că viața e frumoasă. La zece ani m-au primit la școala de arte. Acolo am înțeles că tabloul are două părți: una pe care o vezi cu ochiul liber și alta care e ascunsă în pictură. Absolvind școala, după a șaptea încercare, am intrat la Academia de Arte.

În trenul Odesa – Harkov am întâlnit-o pe soția mea, cu care am doi feciori. Timp de un an și jumătate  am slujit în armata sovietică. Cine a făcut armată sovietică, acela nu râde la circ.

Aici, în Cehia, am înțeles că viața nu le aparține celor care pot, dar celor care vor.

Sunt realist – cred în miracole.

Pentru lucru fizic am nevoie de brațe și mâini puternice, pentru creație am nevoie de aripi. Pentru a-mi vedea fața – folosesc oglinda, pentru a-mi vedea sufletul, pictez un tablou. Arta este oglinda unde se reflectă visurile noastre.

Artiștii sunt niște oameni privelegiați: sunt puținii care-și realizează visurile. Tablourile pe care le vedeți sunt visurile mele împlinite. Un vis împlinit este și expoziția de azi. Este rezultatul unui drum lung de 50 de ani.

Un artist este asemănător unui copac. Daca nu-i dai la timp soare și apă, nu crește. Soarele răsare in fiecare zi, a răsărit în ziua mea de naștere, la fel a răsărit nou și în ziua de naștere la fiecare dintre noi. Așa că fiecare putem spune că soarele și eu suntem frați gemeni.

Când am plecat în Cehia, am luat cu mine acest soare, apă suficientă mi-a dat statul ceh. Când nu era apă, era bere. Mămăliga în combinație cu berea face minuni. Cehia a devenit a doua patrie a mea, m-a invățat să ascund acest soare din Moldova în atelierul meu de creație și să iau câte o rază în fiecare zi, după necesitate.

Poți smulge pe om din țara lui, dar nu poți smulge țara din om. Căci ca să mergi departe, înseamnă să te întorci. Cehia m-a învățat că viața nu stă în putință, dar în dorință. Timp de 23 de ani am cutreierat Europa și alte continente cu expozițiile mele și am participat la simpozioane artistice, am prezentant atât Cehia, cât și Moldova.

Majoritatea lucrărilor sunt inspirate din viața de toate zilele și din natură, sunt o simbioză și o moștenire de două culturi. Atelierul meu e oriunde. Unde se află șevaletul și masa de lucru, acolo se află centrul lumii. Pictura e căutarea răspunsului la intrebări de genul: unde s-au ascuns cuvintele frumoase, zâmbetele fericite ale oamenilor, care nu mai sunt între noi, ce culoare are dorul...

Și oricât de înalt ar fi copacul, frunzele cad tot pe pământ, la rădăcini. De aceea această expoziție este dedicată părinților mei, care mi-au dat cei șapte ani de acasă, suficienți pentru a face față în toată lumea, primilor mei profesori de artă plastică, Vasile Cojocaru, Alexei Colâbneac, Ion Tabârță, care mi-au dat un simț sănătos în calea grea a artei, surorilor și fraților mei, tuturor prietenilor care au crezut în mine. Și cel mai plăcut, la sfârșit, toate tablourile mele au dreptul la un coautor, aceasta este soția mea, care de la bun început mi-a fost o călăuză și mi-a pregătit condițiile atât de necesare pentru creație.

Discurs de la expoziția personală,
Chișinău, 2010