Problema sensului la John Dewey

Domnului Prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei,

în semn de preţuire, cu prilejul

împlinirii vârstei de 65 de ani

1. În acest articol îmi propun să discut despre două noţiuni conexe, «sens» şi «experienţă» (în terminologie englezească: sense şi experience), care au o importanţă fundamentală în cadrul filosofiei lui John Dewey. Sper să contribui astfel la o mai bună înţelegere, în spaţiul nostru cultural, a concepţiei acestui mare gânditor american, care ar merita să fie apreciat mai mult (şi nu doar pentru ideile sale referitoare la educaţie, idei care au pătruns întrucâtva şi în lucrările noastre de pedagogie). Precizez dintru început că mă va preocupa aici îndeosebi primul termen, sensul, chiar dacă acesta nu poate fi priceput corect şi în întregime fără lămurirea (din perspectivă tot deweyană) a celui de-al doilea termen, experienţa.

2. Atât la Dewey, cât şi la Coşeriu (la care voi apela pentru distincţiile referitoare la conţinutul lingvistic) termenul sens are o accepţie specială. Pentru vorbitorii de limba română, acest amănunt poate genera unele probleme, fiindcă în româneşte cuvântul sens cunoaşte o polisemie extrem de bogată. Recent, cu referire la sfera de interes a filosofiei, Profesorul Ştefan Afloroaei a inventariat şi a comentat foarte multe dintre semnificaţiile vocabulei în cauză¹. Într-adevăr, conţinutul semantic al acestui termen este foarte ramificat. După cum am susţinut într-un alt material², românescul sens aduce mult cu englezescul meaning ‘înţeles’, care înregistrează şi el o diversitate deconcertantă de accepţii.

2.1. Profesorul Ştefan Afloroaei se opreşte în articolul său şi asupra deosebirii importante dintre sens şi înţeles: „Cât priveşte diferenţa dintre «sens» şi «înţeles», întâlnim uşor propoziţii cu sens (din punct de vedere formal, să spunem) şi fără niciun înţeles. De pildă, dacă cineva străin ar trece în grabă pe lângă tine şi ţi-ar spune la ureche: «Socrate este muritor», ca apoi să se facă nevăzut, ai recunoaşte un sens al celor auzite, nu însă şi înţelesul lor (căci nu ştii, bunăoară, de ce străinul a spus aşa ceva şi de ce ţi-a spus tocmai ţie, acolo şi în acel moment)”³. Acest exemplu este unul foarte bun pentru ceea ce urmăresc să dezvolt mai departe. Atât Dewey, cât şi Coşeriu, din nevoia unei mai mari precizii terminologice, ar întrebuinţa pentru ceea este numit mai sus „înţeles” chiar termenul sens.

2.2. Izolat de contextul său (sau de contextele sale), enunţul Socrate este muritor este unul semnificativ, adică înseamnă ceva, dat fiind că toate unităţile acestui enunţ au o anumită semnificaţie lingvistică. Diferenţa dintre Dewey şi Coşeriu ar fi aceea că filosoful american este interesat mai degrabă de înţelegerea situaţiilor şi a evenimentelor, în timp ce savantul român este interesat mai ales de înţelegerea textelor şi/sau discursurilor. Atunci când o situaţie problematică este rezolvată, Dewey spune că „situaţia capătă sens” („the situation makes sense”). Evident că pentru a ajunge la soluţia (înţelegerea) situaţiei respective, trebuie să transpunem lingvistic situaţia cu pricina în mintea noastră. Dewey este foarte convins de aceasta, utilizând termenul de „discurs raţional” pentru a desemna limbajul interior de care nu ne putem lipsi. Fără a intra în prea multe detalii, să zicem că pe Coşeriu – în calitatea lui de lingvist – îl preocupă mai curând limbajul exteriorizat, adică exprimat (în acest caz) sub forma textelor, discursurilor sau, altfel spus, a actelor concrete de comunicare.

3. Acest enunţ celebru, Socrate este muritor, luat fie separat, fie cu restul silogismului pe care îl încheie, a făcut obiectul atâtor comentarii, încât s-ar putea scrie o carte numai despre el⁴. Un atare exemplu nu-i putea scăpa nici lui Coşeriu (după cum nu i-a scăpat nici lui Dewey). Fidel învăţăturilor Stagiritului, pe care l-a intepretat exemplar, Coşeriu admitea existenţa a trei tipuri fundamentale de discursuri (logoi). Mai întâi, la Aristotel, găsim explicaţii despre limbajul semantic (lógos semantikós), adică limbajul în esenţa sa (limba ca atare), fără alte determinări ulterioare. Apoi, ca „limbaj determinat ulterior”, ca genuri discursive, sunt discutate: (1) limbajul apofantic (lógos apophantikós – enunţ, judecată; poate fi „adevărat” sau „fals”), (2) limbajul pragmatic (lógos pragmatikós – uzul limbii ca formă de acţiune) şi (3) limbajul poetic (lógos poietikós – uzul limbii ca expresie a imaginaţiei)⁵. Pentru a arăta că acelaşi enunţ poate avea sensuri diferite în funcţie de tipul de discurs în care se prezintă, Coşeriu obişnuia⁶ să apeleze la faimoasa propoziţie Socrate este muritor, care, după caz, poate fi concluzia unui silogism (în logosul apofantic) ori un avertisment adresat Xanthipei, ca să-l menajeze pe Socrate (în logosul pragmatic), sau un vers dintr-o elegie, ilustrând tema perisabilităţii /fragilităţii fiinţei umane (în logosul poetic).

3.1. Se va înţelege mai bine despre ce este vorba, dacă îi vom da cuvântul lui Coşeriu însuşi (ca atare, reproduc in extenso un fragment dintr-o prelegere datând din 1996). La început, Coşeriu se referă la semnificaţiile lingvistice (logosul semantic), care se pot structura în mod diferit de la o limbă la alta: „Tot aşa, putem spune că aceleaşi semnificaţii pot avea sensuri cu totul diferite după textele în care se află, în care se întrebuinţează, deşi semnificaţia rămâne aceeaşi – se înţelege – fiind semnificaţie de limbă, şi nu de text. Eu obişnuiesc să dau acest exemplu [în spaniolă], al unei fraze ca Sócrate es mortal [în româneşte: ‘Socrate este muritor’; n. n. – Cr. M.] [...]. Şi spun: această semnificaţie are aceeaşi desemnare. S-ar putea ca semnificaţia să fie altfel în alte limbi, de exemplu să se spună «Mortalitatea se află în Socrate» sau «Socrate ţine de muritori», sau altfel, adică să se organizeze aceeaşi desemnare altfel, prin alte semnificaţii.”⁷.

3.2. Despre utilizarea acestei expresii în logosul apofantic, Eugeniu Coşeriu afirmă: „Însă, în afară de asta, poate avea sensuri cu totul diferite. Dacă spunem «Socrate e muritor», într-un silogism, atuncea are numai valoarea bine cunoscută a principiului după care ceea ce se aplică unei clase se aplică şi fiecărui membru al acestei clase, dacă nu e vorba de o proprietate numai de clasă, adică: «Toţi oamenii sunt muritori», «Socrate e om» → «Socrate e muritor». Ar fi acelaşi lucru, acelaşi sens, dacă am spune, de exemplu: «Toţi arborii sunt verzi», «Acesta este un arbore» deci şi: «Acest arbore este verde».”⁸.

3.3. Altul este sensul dacă formula apare în logosul pragmatic (sau practic): „Ar fi o valoare, un sens cu totul deosebit dacă s-ar spune într-un text, ca să-i atragem atenţia doamnei Xanthipa, să nu-l mai maltrateze pe Socrate, fiindcă Socrate o să moară şi atuncea n-o să-i mai aducă nici puţinii bani pe care încă îi mai poate procura cu meseria lui de sculptor. Deci spunem: «Atenţie, Xanthipa! Socrate e muritor!», adică «Menajează-l puţin!». Şi acesta ar fi alt sens.”⁹.

3.4. Tot astfel, logosul poetic poate conferi enunţului respectiv o altă valoare: „Şi cu totul alt sens ar putea avea aceeaşi semnificaţie şi aceeaşi desemnare într-un poem, dacă am spune, de exemplu, prin asta că şi cel mai bun dintre oameni, Socrate, a fost supus legii morţii şi că, deci, ce putem aştepta noi, ceilalţi muritori, dacă şi cel mai ales dintre oameni a trebuit totuşi să moară? Şi atuncea Socrate aicea ar fi un simbol al fragilităţii existenţei, al fragilităţii omului în univers ş. a. m. d.”¹⁰.

4. John Dewey pare a avea şi el o preferinţă pentru aceeaşi propoziţie, la care apelează atunci când vrea (în cartea Experience and Nature) să evidenţieze deosebirea dintre logica formală şi felul în care oamenii gândesc efectiv: „«Socrate este muritor» abia dacă este ceva mai mult decât un şablon al manualelor de logică; S este M ar merge la fel de bine – sau chiar mai bine. Dar nu la fel [a fost] şi pentru discipolii lui Socrate, care tocmai auziseră despre condamnarea lui la moarte. Legătura actului auditiv cu totalitatea răspunsurilor organice a fost atunci completă. În unele situaţii lingvistice, are loc o atare prezenţă emfatică a sensului; limbajul este atunci poetic. Pentru alte scopuri, acţiunea este slujită de alungarea sensului imediat cât mai departe posibil. Atitudinea este prozaică; ea este servită cel mai bine de simbolismul matematic...”¹¹. Deosebirea respectivă este indicată şi în lucrarea How We Think [„Cum gândim”]: „Gândirea reală, pe de altă parte, are întotdeauna legătură cu vreun context. Se manifestă, după cum am văzut, din cauza vreunei situaţii indeterminate care se află ea însăşi în afara gândirii. Putem compara silogismul despre Socrate cu starea minţii discipolilor săi când reflectau, în timpul pocesului acestuia, la şansele lui Socrate de a continua să trăiască.”¹².

Totuşi, primul citat, mai lung, atinge şi problema sensului. Dacă la Coşeriu sensul putea curge prin trei albii diferite (cele trei tipuri de discurs) în funcţie de scopul urmărit, la Dewey avem de-a face însă cu un fel de plajă largă pe care sensul se întinde, între cele două extreme, adică de la poetic la prozaic, de la sensibil la insensibil, de la ceea ce este experimentat direct la ceea ce este mijlocit ş. a. m. d.

4.1. Tot în legătură cu funcţionarea reală a gândirii este invocat iarăşi Socrate, într-un articol intitulat Logical Method and Law: „Necazul este că, în timp ce silogismul prezintă rezultatele gândirii, el nu are nicicum de-a face cu operaţia gândirii. Să luăm cazul lui Socrate, care era judecat înaintea cetăţenilor atenieni, şi gândirea care trebuia să aibă loc pentru a se ajunge la o hotărâre. Desigur că problema nu era dacă Socrate era muritor; chestiunea era dacă această mortalitate urma sau se cuvenea să se manifeste la data specificată şi în felul specificat.”¹³.

De data aceasta, silogismul este atacat pentru că nu corespunde felului în care se iau deciziile în situaţiile practice de zi cu zi, cu atât mai puţin în cazul proceselor judiciare. Niciun avocat nu a gândit vreodată cazul unui client în termenii silogismului. Oamenii – susţine Dewey, nu încep să gândească pornind de la premise. Acestea apar treptat după ce este analizată întreaga situaţie şi după ce au fost admise mai multe căi alternative de soluţionare. „Problema nu este aceea de a trage o concluzie din premise date; lucrul acesta poate fi făcut prea bine de o maşinărie neînsufleţită, umblând cu degetele pe o tastatură. Problema este aceea de a găsi enunţuri cu valoare de principiu general şi de fapt particular, care merită să servească drept premise. În realitate, de regulă, începem cu un soi de anticipare vagă a unei concluzii (sau, măcar, a unor concluzii alternative) şi apoi căutăm în jur principii şi informaţii care o vor susţine sau care ne vor permite să alegem în mod inteligent dintre concluziile concurente.”¹⁴.

4.2. În tratatul său de logică (Logic. The Theory of Inquiry), Dewey revine asupra faimosului silogism pentru a arăta că acesta nu este, la rigoare, un silogism caracteristic logicii aristotelice. Prin urmare, numai pe baza acestuia nu se poate ajunge la o împăcare între logica nouă (cerută de exigenţele ştiinţei moderne) şi logica de tip clasic: „Conform logicii actuale, în măsura în care ţine ea seama de metodele ştiinţifice şi de concluziile acestora, propoziţiile universale şi necesare sunt non-existenţiale în conţinutul lor logic, în timp ce toate propoziţiile existenţiale sunt singulare sau individuale. [...] Este singura perspectivă posibilă din punctul de vedere al ştiinţei actuale. Mă preocupă confuzia care rezultă când se face încercarea de a combina sau de «a împăca» această perspectivă cu cea moştenită din logica clasică. Un exemplu simplu se găseşte în ilustrarea obişnuită dată silogismului aristotelic: Toţi oamenii sunt muritori; Socrate este un om; deci Socrate este muritor. Nu cred că poate fi aflat în scrierile aristotelice autentice un singur caz în care o [propoziţie] singulară (care prin natura sa este un exemplu de individualitate) să apară ca premisă minoră într-un silogism raţional demonstrativ. Prezenţa sa într-un asemenea silogism ar contrazice toată concepţia despre demonstraţie ca etalare actualizată a unei relaţii necesare a întregurilor fixe unul cu altul.”¹⁵.

5. Preocuparea lui Dewey pentru definirea sensului se vădesc încă din primele sale scrieri mai importante. Astfel, în introducerea la eseurile sale de logică experimentală (Essays in Experimental Logic, din 1916), filosoful american are în vedere dubla semnificaţie a unor termeni, inclusiv a sensului: „Termeni precum meaning [‘înţeles’], significance [‘însemnătate’], value [‘valoare’] au un dublu sens. Uneori ei înseamnă o funcţie: rolul unui lucru de a-l reprezenta pe altul, ori de a-l arăta ca fiind implicat; pe scurt, operaţia de a servi ca semn. În cuvântul symbol [‘simbol’] acest înţeles este practic exhaustiv. Dar termenii mai înseamnă câteodată o calitate inerentă, o calitate ce caracterizează în mod intrinsec lucrul experimentat făcându-l să devină important. Cuvântul sense [‘sens’], aşa cum apare în expresia sensul unui lucru (şi în non-sens), este consacrat acestui uz la fel de sigur cum sunt cuvintele sign [‘semn’] şi symbol [‘simbol’] unul pentru altul.”¹⁶.

5.1. În aceeaşi perioadă, scriindu-şi cartea Democracy and Education [1916], Dewey acordă deja mai multă atenţie sensului, corelându-l cu experienţa: „În vorbirea familiară, sintagma «un sens realizat» este folosită pentru a exprima urgenţa, căldura, intimitatea unei experienţe directe, în opoziţie cu acea calitate îndepărtată, palidă şi glacial detaşată a unei experienţe reprezentative. Termenii «realizare mentală» şi «apreciere» (sau apreciere autentică) sunt nume mai elaborate pentru conştientizarea sensului unui lucru. [...] Dar [aceasta] este diferenţa dintre citirea unei descrieri tehnice a unei picturi şi vederea ei; sau dintre simpla vedere a ei şi faptul de a fi mişcată de ea; dintre învăţarea ecuaţiilor matematice referitoare la lumină şi faptul de a fi purtat departe de iluminarea glorioasă aparte a unui peisaj plin de ceaţă.”¹⁷. De altminteri, în acelaşi capitol al cărţii, Dewey preciza: „Limba în întregime, toate simbolurile, sunt instrumente ale unei experienţe indirecte; în limbajul tehnic experienţa care este furnizată prin mijloacele lor este «mediată»”¹⁸.

5.2. Însă cred că cea mai bună caracterizare a sensului (în accepţia dorită) o oferă Dewey în tratatul său de estetică, Art and Experience (1934): „«Sensul» acoperă o arie largă de conţinuturi: senzorialul, senzaţionalul, senzitivul, sensibilul şi sentimentalul, împreună cu senzualul. Include aproape orice, de la şocul pur emoţional şi fizic până la sensul însuşi – adică înţelesul lucrurilor prezente în experienţa imediată. Fiecare termen se referă la o anume fază reală şi la un anumit aspect ale vieţii unei creaturi organice potrivit felului în care viaţa se manifestă prin organele de simţ. Dar sensul, ca înţeles într-atât de direct încorporat în experienţă, încât devine propriul ei înţeles iluminat, este singura semnificaţie care exprimă funcţia organelor de simţ când acestea sunt purtate spre deplina lor realizare [subl. n. – Cr. M.].”¹⁹.

5.3. Se mai ocupă Dewey, în Logica sa, de termenul sense şi ca parte a sintagmei common sense ‘simţ / sens comun’. Astfel, referindu-se la concepţiile şi credinţele ce ţin de common sense, el afirmă: „Acestea sunt sens, în felul în care vorbim despre «sensul unei întâlniri» şi în care spunem că lucrurile «capătă sens» sau nu. Ele au pentru un grup ceva din acelaşi caracter ultim şi imediat pe care «senzaţia» şi «simţirea» le au pentru un individ la contactul său cu obiectele înconjurătoare.”²⁰.

6. Câteva cuvinte lămuritoare şi despre experienţă. Acesta este un termen special pentru Dewey, însă un termen la care era dispus să renunţe la un moment dat din cauza confuziilor care se creau în jurul său. Dorind să reediteze cartea Experience and Nature, Dewey plănuia să-i schimbe titlul în Culture and Nature. Ce este experienţa? Dewey afirma că termenul în cauză poate fi interpretat cu referire la atitudinea fie empirică, fie experimentală a minţii; adică fie se opune raţionalului, fie ne eliberează de simţuri, ţinând de reflecţie (vezi HWT, p. 277-278). Spre sfârşitul vieţii, într-o lucrare (semnată împreună cu Arthur Bentley) în care s-a ocupat şi de o listă de termeni logico-filosofici „problematici”, Dewey preciza: „Cuvântul «experienţă» ar trebui eliminat cu totul, dacă nu poate fi menţinut strict la o singură utilizare precisă: şi anume aceea de a atrage atenţia asupra faptului că Existenţa are atât organism, cât şi mediu înconjurător ca aspecte ale sale şi nu poate fi identificată cu niciunul dintre ele ca o insulă independentă.”²¹.

Note:

¹ Vezi Ştefan Afloroaei, Sens şi sensibilitate, în „Limba română” (Chişinău), anul XXVI, 2007, nr. 1, p. 96-102.

² Vezi Cristinel Munteanu, Despre termenul meaning la John Dewey, în Liviu-George Maha (coord.), Volumul Conferinţei Internaţionale a Şcolilor Doctorale din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (16 decembrie 2015), Editura Performantica, Iaşi, 2015, p. 177-187.

³ Şt. Afloroaei, art. cit., p. 100.

⁴ Vezi, de pildă, o discuţie utilă în Morris R. Cohen, Ernest Nagel, An Introduction to Logic and Scientific Method [1934], Routlege & Kegan Paul Ltd, London, 1964, p. 175-181.

⁵ Eugeniu Coşeriu, Istoria filozofiei limbajului. De la începuturi până la Rousseau, ediţie nouă, augmentată de Jörn Albrecht, cu o remarcă preliminară de Jürgen Trabant, versiune românească şi indice de Eugen Munteanu şi Mădălina Ungureanu, cu o prefaţă la ediţia românească de Eugen Munteanu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2011, p. 99-150.

⁶ Într-adevăr, Coşeriu oferă acest exemplu (şi chiar în relaţie cu cele trei tipuri de logos) încă din anii ’50, în studiul Logicism şi antilogicism în gramatică (vezi, pentru versiunea românească, Eugeniu Coşeriu, Teoria limbajului şi lingvistica generală. Cinci studii, Ediţie în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 250-251).

⁷ Eugeniu Coşeriu, Lingvistica textului [1996], în vol. In memoriam Eugeniu Coşeriu [Extras din „Fonetică şi Dialectologie”, XX-XXI, 2001-2002, p. 5-192], Editura Academiei Române, Bucureşti, 2004, p. 136-137.

⁸ Ibid., p. 137.

⁹ Ibid.

¹⁰ Ibid.

¹¹ În original: „«Socrates is mortal» is hardly more than a counter of logical text-books; S is M will do just as well – or better. But not so to the disciples of Socrates who had just heard of his condemnation to death. The connection of the auditory act with the totality of organic responses was then complete. In some linguistic situations, such emphatic presence of sense occurs; language is then poetical. For other purposes, action is served by elimination of immediate sense as far as possible. The attitude is prosaic; it is best subserved by mathematical symbolism...” (Dewey, EN, p. 293). Precizez că traducerea românească a tuturor citatelor deweyene reproduse aici îmi aparţine.

¹² În original: „Actual thinking, on the other hand, always has reference to some context. It occurs, as we have seen, because of some unsettled situation that itself lies outside of thinking. We may compare the formal syllogism about Socrates with the state of mind of his disciples when they were considering at the time of his trial the prospects of Socrates’ continuing to live.” (Dewey, HWT, p. 172).

¹³ În original: „The trouble is that while the syllogism sets forth the results of thinking, it has nothing to do with operation of thinking. Take the case of Socrates being tried before the Athenian citizens, and the thinking which had to be done to reach a decision. Certainly the issue was not whether Socrates was mortal; the point was whether this mortality would or should occur at the specified date and in a specified way.” (Dewey, PC, p. 133).

¹⁴ În original: „The problem is not to draw a conclusion from given premises; that can best be done by a piece of inanimate machinery by fingering a keyboard. The problem is to find statements of general principle and of particular fact, which are worthy to serve as premises. As matter of actual fact, we generally begin with some vague anticipation of a conclusion (or at least of alternative conclusions), and then we look around for principles and data which will substantiate it or which will enable us to choose intelligently between rival conclusions.” (ibid., p. 134).

¹⁵ În original: „According to present logic, as far as it takes account of scientific methods and their conclusions, universal and necessary propositions in their logical content are non-existential, while all existential propositions are singular or several. [...] It is the only view possible from the standpoint of present science. I am concerned with the confusion that results when an attempt is made to combine or «reconcile» this view with the one inherited from the classic logic. A simple example is found in the customary illustration that is given of the Aristotelian syllogism: All men are mortal; Socrates is a man; therefore, Socrates is mortal. I do not believe a single instance can be found in genuine Aristotelian writings in which a singular (which by its nature is an instance of severalty) appears as the minor premise in a rationally demonstrative syllogism. Its presence in such a syllogism would contradict the whole conception of demonstration as an actualized exhibition of a necessary relation of fixed wholes to one another.” (Dewey, LTI, p. 95).

¹⁶ În original: „Such terms as «meaning», «significance», «value», have a double sense. Sometimes they mean a function: the office of one thing representing another, or pointing to it as implied; the operation, in short, of serving as sign. In the word «symbol» this meaning is practically exhaustive. But the terms also sometimes mean an inherent quality, a quality intrinsically characterizing the thing experienced and making it worth while. The word «sense», as in the phrase «sense of a thing» (and non-sense) is devoted to this use as definitely as are the words «sign» and «symbol» to the other.” (Dewey, EEL, p. 10).

¹⁷ În original: „In colloquial speech, the phrase a «realizing sense» is used to express the urgency, warmth, and intimacy of a direct experience in contrast with the remote, pallid, and coldly detached quality of a representative experience. The terms «mental realization» and «appreciation» (or genuine appreciation) are more elaborate names for the realizing sense of a thing. [...] But it is the difference between reading a technical description of a picture, and seeing it; or between just seeing it and being moved by it; between learning mathematical equations about light and being carried away by some peculiarly glorious illumination of a misty landscape.” (Dewey, DE, p. 223); cf. şi cele spuse despre felul în care ar trebuie să-şi însuşească elevul, prin experienţă, noţiunea de «sfericitate a Pământului» (Dewey, HWT, p. 222-223).

¹⁸ În original: „All language, all symbols, are implements of an indirect experience; in tehnical language the experience which is procured by their means is «mediated».” (ibid., p. 222).

¹⁹ În original: „«Sense» covers a wide range of contents: the sensory, the sensational, the sensitive, the sensible, and the sentimental, along with the sensuous. It includes almost everything from bare physical and emotional shock to sense itself – that is, the meaning of things present in immediate experience. Each term refers to some real phase and aspect of the life of an organic creature as life occurs through sense organs. But sense, as meaning so directly embodied in experience as to be its own illuminated meaning, is the only signification that expresses the function of sense organs when they are carried to full realization.” (Dewey, AE, p. 23).

²⁰ În original: „They are sense, in the way in which we speak of the «sense of a meeting» and in which we say things do or do not «make sense». They have something of the same ultimacy and immediacy for a group that «sensation» and «feeling» have for an individual in his contact with surrounding objects.” (Dewey, LTI, p. 62). 

²¹ În original: „The word «experience» should be dropped entirely from discussion unless held strictly to a single definite use: that, namely, of calling attention to the fact that Existence has organism and environment as its aspects, and cannot be identified with either as an independent isolate.” (John Dewey, Arthur F. Bentley, Knowing and the Known [1949], în John Dewey, The Later Works, 1925-1953, Volume 16: 1949-1952, Edited by Jo Ann Boydston, With an Introduction by T.Z. Lavine, Southern Illinois University Press, Carbondale and Edwardsville, 1989, p. 263).

Abrevieri bibliografice:

AE = John Dewey, Art as Experience, Perigee Books, New York, 2005.

DE = John Dewey, Democracy and Education, Dover Publications, Mineola, New York, 2004.

EEL = John Dewey, Essays in Experimental Logic, Edited by D. Micah Hester and Robert B. Talisse, Introduction by Tom Burke, Southern Illinois University Press, Carbondale, 2007.

EN = John Dewey, Experience and Nature, Dover Publications, New York, 1958.

HWT = John Dewey, How We Think, în John Dewey, The Later Works, 1925-1953, Volume 8: 1933, Essays and How We Think, Revised Edition, Edited by Jo Ann Boydston, With and Introduction by Richard Rorty, Southern Illinois University Press, Carbondale and Edwardsville, 1989, p. 105-352.

LTI = John Dewey, Logic. The Theory of Inquiry, Henry Holt and Company, New York, 1938. 

PC = John Dewey, Philosophy and Civilization, Capricorn Books, New York, 1963.