Linia imaginară; Aşa cum zici; Momentul; Scrisoare; Poemul frânturilor de gânduri; Dimineaţa ciudată; Plimbare pe facebook; Străinul perfect; Sfârşitul unui poet dubios

Linia imaginară

Când am tras acea linie imaginară

Toţi câinii din oraş au început să latre,

Toate bunicile au încremenit cu nepoţii de mână,

La birtul din colţ, zeii au ieşit plictisiţi la o bere;

Puteam să le stric infernul, cu linia mea imaginară

Sau să-i fac să se iubească nebun...

Dar ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat,

Aşa că dimineaţa asta e o fetiţă tristă,

Banală, plictisită, nici măcar nu merge la şcoală,

E vacanţă şi totul e asemenea vacanţei,

Singura preocupare sunt fenomenele normale

Cum ar fi privitul în ochii minţii

Şi mersul pe catalige

Pentru a analiza lumea de sus...

Când am tras acea linie imaginară, nici nu am ştiut

Că doamnele visează la iubirea veşnică;

Fiind copil te uiţi după fetiţe,

Bătrân când eşti te uiţi după doamne-doamne...

Pentru o doamnă am oprit odată apele şi munţii,

Am oprit poeţii şi criticii literari,

Am oprit câinii să latre;

Ea m-a lăsat să-i pup mâna

Care brusc s-a ofilit şi doamna a murit curând.

Toate femeile sărutate de mine se ofilesc,

Apoi se întristează şi mor devreme.

Aşa cum zici

Fără îndoială te iubesc mult,

Îţi pot defini ochiul şi taina,

Apoi pot muri lângă tine tăcut,

Îţi pot asculta şoapta din şoapte;

Între noi stau şi acum milioane de frezii,

Mă gândesc la tine cu emoţii şi vise,

Apoi mă trezesc şi e... noapte.

Eşti ceea ce eşti, de ce să explic,

Doar am fost amândoi la o şcoală,

Am învăţat teoria cartofului timpuriu,

A călatoriei prin visele altora

Şi meditaţia transcendentală.

Aşa cum zici, părerile noastre sunt triste,

Timpul curge implacabil în taine

Alambicate şi pline de înţelesuri subtile

Ca şi tăcerile puse în caiete de şcoală,

Ca şi moliile care mestecă mobilierul cu haine...

Fără îndoială te iubesc veşnic

(Ce tâmpenii vorbesc... şi e noapte),

Milioane de frezii te aşteaptă pe câmpuri,

Lumea noastră e din sticlă murdară,

Din fantezii şi din şoapte...

Momentul

M-am ascuns în acel moment

Şi apoi momentul acela a trecut...

Aveam picioarele acoperite cu lut,

Cuvintele tale îmi sunau violent,

Îmi spuneai ceva despre diacritice,

Bolboroseai cuvinte rostite de mult;

Eu priveam cerul complice

Şi visam în loc să te-ascult...

Totul părea o nebunie riscantă

Ca un copil trist mestecând o suzetă...

Tu vorbeai, eu visam, ei treceau

Dintr-o lume în altă lume absentă.

Ce contează, îmi spuneam, dacă sunt

Diacritice în poemele mele

Zilele trec, noi ne apropiem de stele,

Picioarele mele sunt acoperite cu lut...

Scrisoare

N-am mai vorbit de mult

Şi-a început să ningă

Dar între noi nu cresc zăpezi,

Iar pietrele de ger n-au lacrimi să plângă,

Nici dorurile mari, nevoie de dovezi...

Fiind sărac,

Te voi iubi cu muguri

De frezii colorate,

Scăldate-n adevăr;

Acum, în miez de iarnă,

Tu ai miros de struguri

Şi păsări îngheţate

Ţi se aşază-n păr...

Poemul frânturilor de gânduri

Se-aud frânturi de gânduri, cum bat la uşa nopţii

Şi vor să intre-n casă, şi vor să plângă fin;

Ea fredonează-n taină frânturile de gânduri

Şi le aşază galben, şi tandru, pe un scrin.

Iar uşa nopţii, iată, se sfarmă ca o floare,

Petale cad pereche şi lin se desfăşor;

Începe un spectacol de ţipete albastre,

Procesiuni ciudate ca de cocori în zbor.

La capăt, casa plânge cu lacrimi de faianţă

Şi tencuieli, şi geamuri, şi gresii spaniole;

Frânturile de gânduri plutesc de jertfă-n gestul

Cu care construieşte, tulburător, Manole...

Dimineaţa ciudată

Bat clopotele lumii prin visele celeste;

Din nou fără speranţă se naşte-o nouă zi...

Neantul cade-n sine, rostogolind căderea

În matematici oarbe şi creuzete false,

În falsele tipare ale iubirii false

Cu întrebări deşarte: a fi sau a nu fi?

E-aşa aproape ora când totul se va sparge

Ca vasul figurină din dinastia Ming

Şi cauza ciobirii va naşte alte cauze,

Interpretări nocturne de infinite spaţii

Sub cerul ca o lume de întrebări nebune

În zorii dimineţii când stelele se sting...

Frumosul ca o taină va risipi cortina

Acestor dulci cuvinte nescrise într-o carte

Iubirea şi mirarea, atingerea, sărutul,

Durerea şi-mpăcarea, caleidoscopul firii,

Impresii scrijelite pe frontispicii mate...

Învingătoare, viaţa va merge mai departe.

Plimbare pe facebook

Merg pe facebook şi mi se pare

Că aud o poezie plângând –

Poate vine primăvara prea repede,

Poate tu eşti nebuna cu laicuri,

Poate am o tumoare în gând...

Drumul trece prin timpane, discret

Ca năluca prin vedenii călcând;

Mi se sparge poemul de spaimă,

Mi se sparge tableta de spaimă

Şi aud rimele din suflet curgând...

Străinul perfect

Înarmat cu toată realitatea lui

Străinul povesteşte întâmplări ciudate;

Înaintea lui se surpă imperii de frunze,

Pune în cafea puţină speranţă

Şi vise mereu amânate...

Îmi place să-l ascult, e interesant,

Îmi povesteşte mereu ştiri urgente,

Mai ales că am fost repetent

La lecţia despre Viitor mai ales

Şi la lecţia despre Trecut,

Am mers la toaletă cam des...

Străinul frumos are răbdare cu mine,

Cred că mă iubeşte discret,

Bolboroseşte reţete mistice

Despre ce va urma în trecut,

Despre ce va fi mai departe;

Străinul perfect mă priveşte zâmbind

Şi-mi pune în cafea puţină uitare

Şi vise mereu amânate...

Sfârşitul unui poet dubios

De când am murit e pace în România

Cred că eram un tip dubios

Serviciile secrete se interesau de mine în fiecare seară

Dădeau rapoarte, se primeau rapoarte

Numai eu ştiam conjugarea verbului a simţi

Numai eu înţelegeam răsăritul şi apusul

Dar mi-a intrat un cui în talpă

Cuiul fundamental prezis de Einstein

Am dat apoi în starea de triunghi şi am murit,

Lăsând pe toţi cu gura căscată

S-a vorbit la moartea mea, ca şi la alţii

Uite domnule a murit, vai, era o valoare

Şi m-au dus la cimiti

Printre mii de oameni de neînlocuit