Omul de cuvânt

Pentru un filolog, mai mult decât în cazul altor oameni de știință, a scrie înseamnă a trăi. Cunoscuta formulă goetheană surprinde atât faptul că scrisul este oglinda omenescului, cât și amănuntul că, în imperiul discret al literei, cărturarilor le revine răspunderea de a se îngriji, asemenea unor grădinari, de viața delicatelor făpturi numite texte. În ciuda suportului material relativ fragil care le asigură în chip material existența, textele pot depăși cu mult orizontul de viețuire al ființelor care le-au creat. Ne sunt familiare texte care au întrecut cu sute, chiar cu mii de ani, vârsta creatorilor lor, iar dezvăluirea factorilor care le-au asigurat supraviețuirea constituie sarcina de căpătâi a filologiei. Prin urmare, nu este dificil de constatat că explorarea filologică a scrierilor care ne-au parvenit din trecut este o călătorie în timp, adică un parcurs întreținut printr-un travaliu migălos de reconstituire pe care un om de știință este capabil – în măsura puterii de lucru și a posibilităților documentare de care dispune la un moment dat – să îl desfășoare pentru a lămuri istoria unor texte. Ca emblemă a unei epoci și ca obiect de analiză filologică, textul devoalează, aidoma unui sit arheologic, crâmpeie dintr-o lume dispărută, dar fascinantă prin puterea de evocare a datelor aduse în lumina prezentului.

Curgerea tumultuoasă a vremurilor îngreunează lucrul filologului. La tot pasul, răsar dificultăți dintre cele mai felurite, de la neajunsurile privind descifrarea unor texte la obstacolele ivite în calea studiului genetic și funcțional al acestora. De aceea, respectul pentru adevăr, rigoarea și răbdarea, prudența și discernământul constituie doar câteva din culorile temperamentale prin care ar putea fi schițat portretul intelectual al unui filolog veritabil și nu este lipsit de importanță să adăugăm că împletirea armonioasă și fericită a acestor trăsături poate fi recunoscută în cărturarii a căror viață se confundă cu munca lor.

Personalitate a filologiei românești, îndrumător al multor generații de studenți, mentor al unor valoroase teze de doctorat și inițiator al unor remarcabile proiecte de cercetare dedicate recuperării valorilor vechiului scris românesc, academicianul Gheorghe Chivu a împlinit rodnica vârstă de șaptezeci de ani. Aniversarea constituie și un potrivit prilej de manifestare a prețuirii pe care comunitatea filologică o arată, prin tradiție, spiritelor apreciate pentru calitățile umane și meritele lor profesionale. Recent apărut de sub tipar, volumul Omul de cuvînt. In honorem Gheorghe Chivu reunește lucrările a peste 40 de lingviști din principalele centre academice și de cercetare din România, dar nu numai. De formații diverse și aparținând unor generații deosebite, semnatarii studiilor sunt totuși uniți prin legăturile durabile ale considerației față de generozitatea științifică a filologului sărbătorit la ceas aniversar.

În tomul de aproape șase sute de pagini, publicat la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cititorul descoperă că filonul corelațiilor dintre părțile alcătuitoare ale volumului stă sub pecetea benefică a conlucrării. De altfel, cuvântul editorial semnat de Adina Chirilă, conferențiar universitar la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, situează în zodia excepționalității destinul cărturarului sărbătorit și plasează contribuțiile omagiale sub semnul unității în diversitate.

Profesori, prieteni, colaboratori și discipoli ai savantului sărbătorit se reunesc în volum pentru a reliefa tendințele active în lingvistica românească contemporană. Spectrul de preocupări este bogat și atractiv: fonetică și dialectologie, istoria limbii române, onomastică și toponimie, lexicologie și lexicografie, gramatică, retorică și stilistică, cărora li se adaugă teritorii epistemologice precum teoria limbii, filozofia limbajului, traductologia, lingvistica textului și, desigur, biblistica și critica textuală. Considerate ca vase comunicante, contribuțiile reflectă precumpănirea lingvisticii diacronice asupra celei sincronice și prevalența perspectivei calitative asupra celei cantitative. Multe studii au ca prototipuri sau ca armături argumentative idei, sugestii, demonstrații și analize publicate de Gheorghe Chivu în decurs de jumătate de secol. De altfel, cine parcurge titlurile incluse în bibliografia celor aproximativ 250 de lucrări publicate de harnicul și luminatul cercetător al scrisului literar românesc se convinge cât de fertilă este opera unui cărturar recunoscut pentru limpezimea și puterea de pătrundere a demersului științific profesat cu precizie, cu onestitate și cu autoritatea dată de excelenta cunoaștere a textelor vechi românești.

Echilibrul creat între eterogenitatea tematică a articolelor și coerența perspectivelor care consolidează axele de edificare a volumului Omul de cuvânt poate fi interpretat nu doar ca simbol de fericit dialog între specialiști, ci și ca emblemă a cumpătării ce caracterizează personalitatea Profesorului omagiat. Cititorii studiilor semnate de Gheorghe Chivu pot mărturisi că judecățile omului de știință rezultă cu precădere din examinarea cumpănită a faptelor de limbă supuse analizei, iar modelarea cadrului teoretic susține, în lumina realităților lingvistice examinate, un demers argumentativ judicios, focalizat asupra esențialului. În această privință, se dovedesc exemplare studiile cuprinse în culegerea intitulată Vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice (Editura Academiei Române, 2015), antologie care pune în valoare atât panorama preocupărilor științifice ale autorului, cât și modelele de analiză filologică și lingvistică profesate de Gheorghe Chivu. În rezonanță cu interesele de cercetare și cu stilul științific sobru și erudit impus de savantul căruia îi este dedicat volumul omagial, contribuțiile grupate în cheia alfabetică a numelor autorilor constituie explorări interesate să surprindă, în acord cu diverse planuri de relevanță (documentar, metodologic, teoretic), aspecte inedite din evoluția și uzul limbii române.

Apreciată fără rezerve, acribia reputatului filolog a fost, de-a lungul timpului, elogiată de specialiști de marcă ai lingvisticii românești, iar printre mărturiile recunoașterii de care academicianul Gheorghe Chivu se bucură în comunitatea academică a lingviștilor români pot fi amintite premiile conferite de Academia Română (Premiul „Timotei Cipariu” și Premiul „Perpessicius”) și decernarea titlului de doctor honoris al universităților din Galați (2012) și din Târgoviște (2017). Dincolo de aceste binemeritate însemne solemne de deferență rămân emoționante și pilduitoare bucuria și stima cu care Profesorul Chivu este întâmpinat în centrele universitare și de cercetare filologică din România și din Republica Moldova, iar acestea sunt clipele în care cei prezenți pot remarca armonia dintre exigență și jovialitate, dintre erudiție și amabilitate, dintre onestitate și generozitate.

Între filologii români de seamă, învățatul care a restituit culturii române texte precum Institutiones Linguae Valachicae (2001), prima gramatică românească scrisă în limba latină, și Dictionarium Valachico-Latinum (2008), primul dicționar al limbii române, se distinge prin devotamentul cu care se îngrijește de temele predilecte de cercetare. Apreciate fără rezerve pentru temeinicia cu care au fost realizate, edițiile critice ale unor texte vechi au constituit pentru Gheorghe Chivu tot atâtea puncte de plecare pentru dezvoltarea unor studii solide, care au așezat în ramă nouă slova veche și înțeleaptă a trecutului. Acestor explorări li s-a adăugat prezența statornică în colectivele de specialiști care au elaborat lucrări de referință pe terenul istoriei limbii române literare: Documente și însemnări românești din secolul al XVI-lea, Texte românești din secolul al XVI-lea, Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice, Dicționarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1421-1760), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780) ș. a.; valorificate pe plan național și internațional, astfel de contribuții reflectă măsura angajamentului de durată asumat în beneficiul filologiei. Cu alte cuvinte, dacă se adeverește înțelesul adagiului „omul sfințește locul”, nu este mai puțin adevărat că reputația științifică se clădește prin lucru conștiincios, perseverent și exigent. Ca mărturie a admirației față de opera academicianului Gheorghe Chivu, volumul intitulat Omul de cuvânt este întruparea livrescă a prieteniei și conlucrării. În paginile cărții, cititorul se va reîntâlni cu nume consacrate ale lingvisticii românești și va face cunoștință cu scrierile promițătoare ale unor cercetători recent porniți pe drumul anevoios al lucrului științific. De la un text la altul, călătoria prin lectură are ca repere de încredere opera unui savant pentru care filologia este un mod de viață.