O distinsă personalitate a filologiei românești

Profesorul Gheorghe Chivu, m. c. al Academiei Române, face parte din elita filologiei românești, care a contribuit și contribuie decisiv la reconsiderarea și cunoașterea culturii românești scrise din epoca veche și din perioada modernă. Reprezentant strălucit al școlii filologice bucureștene, întemeiată de Ion Bianu și Dan Simonescu, consolidată și dezvoltată, la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan –
Al. Rosetti”, sub îndrumarea lui Ion Gheție, profesorul Gh. Chivu se distinge atât ca un cercetător de mare autoritate științifică al limbii și literaturii noastre vechi, cât și ca autor de excelente ediții critice ale unor valoroase texte românești de patrimoniu sau ale unor scriitori importanți, precum Ion Budai-Deleanu și George Coșbuc. Totodată, Domnia Sa este și un eminent universitar, foarte apreciat de generațiile de studenți, de colegi și de doctoranzii pe care îi îndrumă în elaborarea tezelor.

Opera științifică a profesorului Gheorghe Chivu, alcătuită din 19 cărți (unele în colaborare), peste o sută de studii și articole, la care se adaugă numeroase recenzii, note bibliografice, interviuri etc., îl așază între cei mai de seamă cercetători ai scrisului românesc și ai culturii noastre, îndeosebi a celei cuprinse între veacurile al XVI-lea și al XIX-lea. Contribuțiile Domniei Sale în domenii majore ale filologiei și lingvisticii românești, precum istoria întemeierii și evoluției scrisului în limba română, stilistica și normele vechii române literare, lexicologia și lexicografia românească, se rânduiesc între lucrările de referință ale bibliografiei de specialitate.

Strădaniile filologului dedicat readucerii în actualitate a textelor românești scrise, vreme de peste trei secole, aproape exclusiv în alfabet chirilic, sistem de scriere cunoscut și familiar numai specialiștilor în paleografie, presupun dificultăți și eforturi mari pentru descifrarea și interpretarea sistemelor de scriere utilizate de vechii scribi, tipografi și cărturari, dificultăți care se amplifică mult și pentru că, frecvent, starea fizică a textelor respective este precară. La acestea se adaugă situația vechii române literare, ce nu era structurată în baza unui sistem de norme unitar și era dominată de influențe străine orientale: slave, grecești și turcești. Analiza limbii, a stilului și a relației cu alte scrieri similare, românești ori străine, stabilirea paternității, a copiștilor sau a tipografilor care au așezat textul în pagină, a locului unde a fost elaborat, copiat sau tipărit textul cercetat și a variantei literare în care a fost scris, precum și, nu o dată, identificarea calității de original sau de copie a scrierii editate etc. presupun o cercetare de profunzime, anevoioasă și extrem de complexă, întemeiată pe o imensă informație filologică, lingvistică, istorică și culturală.

Profesorul Gheorghe Chivu face parte din această categorie, din păcate tot mai restrânsă, de savanți care și-au asumat dificultățile și povara unor astfel de cercetări indispensabile pentru studiile de istorie a limbii, a literaturii și a culturii noastre.

Edițiile de text realizate de profesorul Gh. Chivu sunt modele de cercetare filologică de cea mai înaltă ținută științifică. Dintre acestea, ediția critică a manuscrisului miscelaneu Codex Sturdzanus, care conține texte de la sfârșitul secolului al XVI-lea și de la începutul secolului al XVII-lea, realizată mai întâi ca teză de doctorat și editată, într-o variantă amplificată, în 1993, a fost distinsă, în același an, cu Premiul „Timotei Cipariu” al Academiei Române.

Domnia Sa este și coautor la trei volume de primă însemnătate pentru cercetarea scrierilor românești din veacul al XVI-lea: Documente și însemnări românești din sec. XVI (București, Editura Academiei, 1979), Cele mai vechi texte românești. Contribuții filologice și lingvistice (București, 1982) și Texte românești din secolul al XVI-lea (Editura Academiei, 1982), elaborate în cadrul Sectorului de filologie al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti” din București. Prin două ediții critice exemplare: Institutiones linguae valachicae. Prima gramatică a limbii române scrisă în limba latină (București, Editura Academiei, 2001) și Dictionarium valachico-latinum. Primul dicționar al limbii române (București, Editura Academiei, 2008), profesorul Gheorghe Chivu inițiază un proces important și prea multă vreme neglijat de editare științifică a textelor laice românești din secolul al XVIII-lea.

Editând șase volume din opera lui G. Coșbuc¹ și scrierile beletristice, lingvistice, istorice etc. ale lui Ion Budai-Deleanu², Domnia Sa oferă un model de editare critică riguroasă, făcută cu maximă acribie filologică, pe care ar trebui să-l urmeze toți cei care se ocupă de reeditarea scriitorilor români.

Studiile de istorie a limbii române literare și îndeosebi cele dedicate stilurilor funcționale din epoca veche îl recomandă pe savantul Gheorghe Chivu ca pe unul dintre cercetătorii de notorietate din acest domeniu al lingvisticii românești. Cărțile și studiile pe care le-a publicat până acum fac parte din bibliografia esențială a acestor discipline datorită ideilor originale, noutății și bogăției faptelor de limbă analizate, extrase, cu meticulozitatea și adânca știință a specialistului dedicat până la sacrificiu muncii sale, dintr-un impresionant număr de scrieri și documente vechi. Cităm doar trei dintre lucrările cele mai frecventate de cercetătorii istoriei și ai stilurilor limbii române: Limba română – de la primele texte până la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Variantele stilistice (București, Editura Univers Enciclopedic, 2000), Istoria limbii române literare. Epoca veche (1532-1780) (București, Editura Academiei, 1997) și Contribuții la studiul limbii române literare. Secolul al XVIII-lea (1688-1780) (Cluj, Editura Clusium, 2000), ultimele două, în colaborare.

Domnia Sa are merite speciale și în cercetarea limbajului liturgic românesc, vechi și modern, studiile pe care le-a publicat până acum fiind de importanță capitală pentru investigarea de specialitate a acestei variante a limbii române, care a funcționat mai multe secole ca instrument principal de comunicare cultivată și se distinge prin particularități specifice de celelalte stiluri funcționale.

Detaliata cunoaștere a limbii textelor noastre vechi, obținută printr-o vastă și aprofundată informare filologică, i-a îngăduit profesorului Gheorghe Chivu să inițieze și să elaboreze, împreună cu Emanuela Buză și Alexandra Roman Moraru, o lucrare lexicografică deosebită: Dicționarul împrumuturilor latino-romanice în limba română veche (1421-1760) (București, Editura Științifică, 1992), care oferă specialiștilor un material lexical bogat (1427 de termeni), în cea mai mare parte inedit, analizat din punct de vedere lexicografic și etimologic. Însoțită de un studiu introductiv dezvoltat (p. 7-70), unde găsim cea dintâi cercetare amplă a împrumuturilor latino-romanice din vocabularul vechii române literare, acest dicționar a devenit o lucrare de referință indispensabilă pentru cercetările de lexicologie românească.

De mare însemnătate pentru extinderea și înlesnirea studierii limbii române vechi este, fără îndoială, și Bibliografia filologică românească. Secolul al XVI-lea (București, Editura Academiei, 1974), întocmită împreună cu Mariana Costinescu, lucrare ce oferă accesul rapid, sigur și exhaustiv³ la repertoriul surselor infodocumentare privitoare la scrierile românești din veacul al XVI-lea.

Opera științifică realizată până acum, dar și numărul mare de colaboratori, de studenți și de doctoranzi, care s-au împărtășit din știința, din ideile și din povățuirea Domniei Sale, precum și competența cu care s-a implicat în funcționarea Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, ca secretar științific între anii 1990 și 1996, și a Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București, în calitate de director adjunct în perioada 2011-2016, în editarea revistei „Limba română”, ca redactor șef-adjunct, și a altor publicații de specialitate, în inițierea, coordonarea și executarea a numeroase proiecte de cercetare științifică, dintre care două sunt de anvergură și de importanță națională: Tratatul de istorie a limbii române și Enciclopedia culturii române vechi (proiect al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”), precum și organizarea sau participarea la multe evenimente științifice românești și străine i-au asigurat profesorului Gheorghe Chivu statutul de personalitate reprezentativă a filologiei, a lingvisticii și a comunității academice românești.

Prestigiul științific și contribuția sa deosebită la promovarea cercetărilor dedicate limbii și culturii românești scrise i-au fost recunoscute și apreciate de cel mai înalt for științific al țării, care l-a ales, în anul 2010, membru corespondent al Academiei Române, de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, care l-a distins cu titlul de doctor honoris causa, de Muzeul Național al Literaturii Române, care i-a acordat, în 2012, Premiul „Perpessicius” pentru ediții critice și de toți cei care i-au recenzat lucrările editate până acum. Exemplară în această privință este opinia autorilor recenziei la cea mai recentă carte a distinsului sărbătorit, despre care Adina Chirilă și Al. Gafton spun că „aparține unuia dintre cei mai de seamă şi reprezentativi diacronişti contemporani, ale cărui larg recunoscute strădanii ştiinţifice sunt dedicate observării, înţelegerii, lămuririi şi explicării problematicii unui domeniu bine delimitat şi extrem de pretențios și solicitant”⁴.

Note:

¹ G. Coșbuc, Opere alese. Ediție critică, vol. VII, București, Editura Minerva, 1985, 705 p.; G. Coșbuc, Opere alese. Ediție critică, vol. VIII, București, Editura Minerva, 1988, 681 p.; G. Coșbuc, Opere alese. Ediție critică, vol. IX, București, Editura Minerva, 1998, 513 p.; George Coșbuc, Opere, I. Poezii. Ediție revăzută, note, comentarii, repere critice, bibliografie și indici, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă & Univers Enciclopedic, 2006, 1085 p.; George Coșbuc, Opere, II. Proză. Ediție revăzută, note, comentarii, glosar și repere critice, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă & Univers Enciclopedic, 2007, 1252 p.; George Coșbuc, Opere, III. Traduceri. Divina Comedie. Comentariu la Divina Comedie. Introducere, ediție, note, comentarii, glosar și repere critice, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2013, 1808 p.

² Vezi Ion Budai-Deleanu, Opere. Ediție îngrijită, cronologie, note și comentarii, glosar și repere critice de Gheorghe Chivu și Eugen Pavel, studiu introductiv de Eugen Simion, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă, 2011, 1351 p.

³ Desigur, până la data apariției volumului.

⁴ Vezi Adina Chirilă și Al. Gafton, recenzie la Gheorghe Chivu, Vechi texte româneşti. Contribuţii filologice şi lingvistice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2015, 310 p., în „Analele științifice ale Universității «Al. I. Cuza» din Iași”, Serie nouă, Secțiunea III. Lingvistică, tomul LXI, 2015, p. 274.