Constantin Stere. Cuget și conștiință curată

Cuvântare rostită la ședința Sfatului Țării din 27 martie 1918

În viaţa unui om, ca şi în viaţa unui popor, nu sînt multe clipe ca acestea.

Sînt mîndru şi fericit că mi-aţi dat putinţă de-a mă înjuga la lupta pentru drepturile şi libertatea Basarabiei, al cărui fiu sînt. (Aplauze)

Înfundat în temniţele Siberiei de către un despot, mă întorc astăzi pe pămîntul ţării mele în strălucirea libertăţii pe care aţi cucerit-o prin sîngele d-voastră.

Sîntem chemaţi să luăm astăzi o hotărîre istorică, pentru care ne trebuie cuget şi conştiinţă curată.

Voinţa de fier a istoriei a pus pe umerii dv. o răspundere pe care n-o puteţi înlătura. Nimeni altul decît dv. poate şi are dreptul de a vorbi în numele Basarabiei.(Aplauze)

Noi suntem chemaţi aici în acel proces elementar, care sfarmă Bastiliile şi formează o viaţă nouă.

Revoluţia ne-a adus aici şi tot noi vom face revoluţia pentru interesele neamului românesc*. (Aplauze viforoase)

Aţi aprins aici o făclie, care a ars toate pergamentele feudale, care a nimicit toate privilegiile de castă, rămînînd un popor care se întemeiază numai pe ogor şi pe munca intelectuală. (Aplauze mari)

Dv. trebuie să duceţi făclia şi dincolo, pentru dărîmarea...** şi a nedreptăţilor, ca să fiţi apărătorii întregului neam românesc în cea mai grea clipă a istoriei sale. (Aplauze)

Astăzi noi decretăm drepturile poporului suveran, drepturile fiilor revoluţiei pentru...*** românii. (Aplauze)

Vă mulţumesc pentru cinstea ce mi-aţi făcut-o. Ea este grea povară pentru mine, dar, deşi am trecut în al şaselea deceniu al vieţii mele, totuşi voi porni la luptă cu aceeaşi energie şi credinţă ca şi în tinereţea care mi-a deschis porţile temniţei. (Ovaţii furtunoase)

După aceasta, d. Stere, cerînd voie preşedintelui, se adresează cu un apel rostit în ruseşte, către deputaţii celorlalte naţionalităţi. A spus următoarele:

În acest moment istoric, care ne-a dat putinţa de a ne hotărî înşine soarta, aş vrea să mă îndrept către aceia cari pînă ieri au fost stăpîni şi pe cari azi îi primim în sînul nostru.

Declaraţia dlui Marghiloman nu este o serie de propuneri, ci o declaraţie care arată cum el a înţeles dorinţele basarabenilor. Eu mă îndrept spre dv. ca spre nişte cetăţeni liberi.

Înţeleg că sînt mulţi care nu-s mulţumiţi cu starea de azi. Dar trebuie să se înalţe la nivelul gîndirii cetăţeneşti.

Se poate oare ca în acest moment greu România să renunţe şi la istoria sa, şi la interesele sale vitale? Dacă România ar renunţa la aceasta, n-ar putea să vă ajute. Starea Basarabiei, în caz dacă România ar renunţa la drepturile sale, ar fi din cele mai grele.

Dar ce poate să se întîmple dacă nu vă veţi uni? Vor veni în numele Basarabiei aceia cari ne-au stăpînit pînă ieri; stăpînirea României va fi nevoită să vorbească cu ei şi fapta aceasta nu va fi a voastră. Dacă s-ar face numai cu acordul boierilor, ce ar ieşi din toate drepturile dobîndite prin revoluţie? Cum veţi fi priviţi de urmaşii noştri, de copiii voştri şi copiii copiilor voştri, cari vor trebui să trăiască din nou o revoluţie pentru aceea ce atîrnă acum de la votul vostru?

Un deputat – şi-i caracteristic că e un reprezentant al naţiunii domnitoare pînă acuma – a spus că în caz dacă Basarabia s-ar uni cu România, intelegenţa rusă va părăsi Basarabia.

Cît de puţin trebuie să fie legat de Basarabia omul care rosteşte aceste cuvinte. Acest om nu e ca românul, născut şi crescut aici.

Căci, domnilor, aici a fost locul în care s-a plămădit, s-a născut din suferinţi, lacrimi şi luptă poporul nostru. Noi de aici sîntem, n-avem unde să ne ducem, şi nimeni n-are drept să ne alunge.

Domnilor, e datoria voastră să fiţi conducătorii, să nu le stricaţi viaţa celor mici, pentru cari răspundeţi. Fiindcă dacă dv. puteţi aştepta, ţăranul nu mai poate aştepta. Şi cu ce garantaţi că-i veţi da pămîntul aşa de dorit, rămînînd neuniţi, pe cînd unindu-vă puteţi să vă îndepliniţi misiunea pînă la urmă, dîndu-i pămîntul pe care îl are după dreptate şi pe care îl va avea după legea făcută de dv.

Nu mă pot opri – zise d. Stere – de a încheia acest apel în limba mea. Mă adresez deci înainte de toate, ca fiu de ţăran care mi-am petrecut anii copilăriei ca cei mai mulţi dintre dv. Vă spun: aveţi prilejul să fiţi stăpîni pe ţara aceasta, fiindcă numai plugu dv. a tăiat în pămîntul Basarabiei. Gîndiţi-vă că nu e vorba nu mai de dv., ci şi de copiii care vin în urmă. Vă pot ierta ei oare, cînd vor şti că părinţii lor au dat cu piciorul în dreptul şi fericirea copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor lor? Votînd unirea, dv. votaţi pentru libertatea şi drepturile lor. Ogorul va fi al dv. şi nimeni nu vi-1 va mai putea lua. Nici o bănuială să nu vă clatine sufletul. În vremurile tulburi de zbucium şi de suferinţă, care s-au abătut ca o neagră şi fioroasă nenorocire peste neamul nostru, s-au făcut greşeli şi păcate multe, care însă vor fi ispăşite.

Dar, cea mai mare fărădelege ar fi aceea, cînd munca voastră ar rămînea astăzi zadarnică. Căci multe şiruri de vieţi ar trebui să se mai stingă ca să vă vie iarăşi o clipă ca aceasta.

Ca unul care am luptat o viaţă întreagă pentru drept, suferind ani lungi prin întunericul temniţelor, am alergat să-mi mîntui ţara în nevoia ei cea mare. În numele copiilor şi al conştiinţei dv., vă spun să vă faceţi datoria neclintit, fără a privi la dreapta ori la stînga, ci numai la viitorul urmaşilor.

Căci numai aşa veţi cîştiga iertare şi în faţa istoriei pentru păcatele pe care le-aţi săvîrşit. (Aplauze furtunoase)

Cuvîntarea dlui Stere, rostită în colorit moldovenesc şi în accente de zguduire dramatică, a făcut o impresie covîrşitoare asupra tuturor. Prin glasul lui vorbea însuşi sufletul Basarabiei româneşti.

Mulţi moldoveni plîngeau, iar sala întreagă manifesta minute întregi într-un elan nemaipomenit.