TRATATUL prin care principalele Puteri Aliate şi Asociate – Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia – recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei. 28 octombrie 1920, Paris

Imperiul Britanic, Franţa, Italia, Japonia, principalele Puteri Aliate şi România:

Considerând că, în interesul păcii generale în Europa, trebuie să se asigure chair de pe acum în Basarabia o suveranitate care să corespundă aspiraţiilor populaţiunii şi să garanteze minorităţilor de rasă, religie sau limbă, protecţiunea ce le este datorită;

Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată;

Considerând că populaţia Basarabiei şi-a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România;

Considerând, în fine, că România, din propria sa voinţă, doreşte să dea garanţii sigure de libertate şi de dreptate, fără distincţie de rasă, de religie sau de limbă, conform cu Tratatul semnat la Paris la 9 decembrie 1919, locuitorilor Vechiului Regat al României, cât şi ai teritoriilor de curând transferate;

Au hotărât să încheie prezentul tratat şi în acest scop au desemnat plenipotenţiarii lor...

Art. 1. Înaltele Puteri contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului, de la vărsarea lui până la punctul unde este tăiat de vechea limită între Bucovina şi Basarabia şi această veche limită.

Art. 2. O comisiune compusă din 3 membri, din care unul va fi numit de către principalele puteri aliate, unul de către România şi unul de către Consiliul Societăţii Naţiunilor (pentru Rusia), va fi constituită în cele 15 zile care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, pentru a fixa la faţa locului noua linie de frontieră.

Art. 3. România se angajează să respecte şi să facă să se respecte în mod riguros pe teritoriul Basarabiei vizat în art. 1, stipulaţiunile Tratatului semnat în Paris la 5 decembrie 1919, de către Principalele Puteri Aliate şi Asociate şi de către România şi mai ales să asigure locuitorilor fără distincţie de rasă, de limbă sau de religie aceleaşi garanţii de libertate şi dreptate, ca şi celorlalţi locuitori ai tuturor teritoriilor făcând parte din Regatul României.

Art. 4. Naţionalitatea română va fi câştigată cu depline drepturi, cu excluderea altora, „resortisanţilor“ vechiului Imperiu Rus stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, arătat la articolul 1.

Art. 5. În timp de 2 ani, cu începere de la punerea în vigoare a prezentului tratat, locuitorii care depindeau de vechiul Imperiu Rus, mai mari de 18 ani, şi stabiliţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, vor avea facultatea să opteze pentru orice naţionalitate vor vrea.

Optarea soţului va antrena pe aceea a femeii şi optarea părinţilor va antrena pe aceea a copiilor mai mici de 18 ani.

Persoanele care au optat ca mai sus vor trebui să-şi transporte domiciliul lor în statul în favoarea căruia au optat, în cele 12 luni care vor urma.

Ele vor fi libere să păstreze bunurile imobiliare pe care le posedă pe teritoriul român. Vor putea să ducă cu ei bunurile mobile de orice natură. Pentru aceasta nu vor fi supuşi la nici o taxă de ieşire (export).

Art. 6. România recunoaşte ca locuitori români, cu drepturile depline şi fără nici o formalitate, locuitorii vechiului Imperiu Rus, care sunt născuţi pe teritoriul Basarabiei, vizat la art. 1, din părinţi având domiciliul lor în Basarabia, chiar dacă la data punerii în vigoare a prezentului tratat, aceştia nu se găsesc domiciliaţi în Basarabia.

Totuşi, în cei doi ani care vor urma punerii în vigoare a prezentului tratat, aceste persoane vor putea să declare în faţa autorităţilor române competente, în ţara lor de reşedinţă, că renunţă la naţionalitatea română şi atunci aceste persoane încetează de a fi considerate ca depinzând de România. În această privinţă declaraţia soţului va fi valabilă pentru soţie şi a părinţilor va fi valabilă pentru copiii mai mici de 18 ani.

Art. 7. Înaltele Puteri contractante să recunoască gura Dunării, zisă gura de la Chilia, trebuie să treacă sub jurisdicţiunea Comisiunii Europene Dunărene.

În aşteptarea concluziei unei convenţiuni generale pentru regimul internaţional al căilor de apă, România se angajează a aplica porţiunilor sistemului fluvial al Nistrului, care pot fi respinse pe teritoriul său sau care formează interesele sale, regimul prevăzut la primul paragraf al art. 332 şi în art. 333-338 din Tratatul de pace cu Germania de la 28 iunie 1919.

Art. 8. România îşi va asuma responsabilitatea părţii proporţionale Basarabiei din datoria publică rusă şi orice altfel de angajamente financiare ale Statului Rus, aşa precum va fi determinată de o Convenţiune particulară între principalele puteri aliate şi asociate, de o parte, şi România, de altă parte.

Această convenţiune va fi pregătită de o Comisiune desemnată de sus-numitele puteri. În caz când Comisiunea nu va ajunge la un acord în timp de 2 ani, chestiunile în litigiu vor fi supuse arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor.

Art. 9. Înaltele Puteri contractante vor invita Rusia să adereze la prezentul tratat, imediat ce va exista un guvern rus recunoscut de ele. Puterile îşi rezervă dreptul de a supune arbitrajului Consiliului Societăţii Naţiunilor toate chestiunile care vor putea fi ridicate de către Guvernul rus privitor la detaliile acestui tratat, fiind bine înţeles că frontierele definite în prezentul tratat, cum şi suveranitatea României asupra teritoriilor specificate în acest tratat, nu vor mai fi puse în discuţie în nici un caz.

În acelaşi fel se va proceda cu toate dificultăţile care ar putea să se nască ulterior din aplicarea sa (a Tratatului). Prezentul tratat va fi ratificat de puterile semnatare. El nu va intra în vigoare decât după depunerea acestor ratificaţiuni şi cu începere de la intrarea în vigoare a tratatului semnat de principalele Puteri Aliate şi Asociate şi România la 9 decembrie 1919. Depunerea ratificărilor se va face la Paris.

Puterile al căror guvern se află în afara Europei vor avea facultatea să se unească a face cunoscut Guvernului Republicii Franceze, prin reprezentantul diplomatic la Paris, că au dat ratificarea şi în acest caz, ele vor trebui să trimită actul ratificării cât de curând posibil.

Se va dresa un proces-verbal de depunere a ratificărilor.

Guvernul francez va remite tuturor puterilor semnatare o copie certificată conform cu procesul-verbal de depunere a ratificărilor.

Făcut la Paris, la 28 octombrie 1920 într-un singur exemplar care va rămâne în arhivele Guvernului Republicii Franceze, şi după care se vor face expediţii autentice la fiecare din puterile semnatare ale tratatului.

Plenipotenţiarii care, din cauza absenţei momentane din Paris, n-au putut să-şi pună semnăturile pe prezentul tratat, vor fi încuviinţaţi să o facă până la 15 decembrie 1920.

Pentru care plenipotenţiarii de mai jos, ale căror puteri au fost recunoscute „en bonne et due forme“, au semnat prezentul tratat.

(Urmează semnăturile plenipotenţiarilor)

„Monitorul oficial“, nr. 100, 8 august 1922

Publicat după: Crestomaţie la istoria românilor (1917—1992),

Chişinău, Editura „Universitas”,

1993, p. 67-70