Datoria celor chemaţi

În zilele de azi se vorbeşte mult despre soarta Basarabiei. Mai toţi sunt de părere că numai o singură cale istorică s-a deschis pentru dânsa – anume calea unirii. Se află şi îndoielnici, cari se tem să nu se’ntoarcă timpurile legăturii cu Rusia. De altă parte se găsesc şi oameni cari chiar azi vreau să ne legăm cu Rusia. Cu totul deosebit stau duşmanii noştri, cari şi acum visează că Basarabia va ajunge iarăşi în jugul Rusiei-Mari. Fericiţi sunt cei dintâi, cari mai bucuros vreau moartea, decât întoarcerea la Rusia.

Cei de al doilea încă nu sunt pe deplin luminaţi; sufletul lor e molipsit...

Dar cei de al treilea, ca nişte păcătoşi, încă sunt rătăciţi, blestămaţi şi tot mai cred că libertatea li-a dat-o Rusia.

Mai rămân duşmanii. Oare de ce nu ne vreau ei fericirea noastră?

Toată lumea ştie că noi vrem numai să încheiem hotarele noastre şi de fel nu ne băgăm, ca Ruşiii, în gospodărie străină. Trebuie să privim pe duşmanii noştri ca pe nişte păcătoşi şi ticăloşi, să ne căutăm de lucrul nostru sfânt şi să ne întovărăşim cu cei cari ne vor ajuta.

Dar să nu creadă duşmanii că noi nu-i ştim şi nu le vedem lucrul lor spurcat! Feriţi-vă, d-lor, de urgia neamului nostru, holbaţi ochii şi veniţi-vă în fire!

Noi ştim că fruntaşii vieţii noastre politice, cari sunt însărcinaţi să ne aducă la fericire, ţin sus steagul pe care este scris Unirea! Credem că ei îşi vor împlini datoria lor sfântă pentru luminarea poporului nostru.

Fraţilor conducători, voi sunteţi datori a întări credinţa celor îndoielnici şi a deschide ochii celor rătăciţi. Spuneţi următorilor că nu Rusia li-a dat libertatea, ci războiul cel mare al lumii, care pentru regimul rusesc a fost totdeauna ca o primejdie istorică şi mare nenorocire. Credeţi voi c-aţi vedea libertatea, dacă Rusia ar fi învingătoare? Aveţi în vedere că poporul care a căpătat o deprindere rea să asuprească alte popoare şi să trăiască din truda altora, se va lepăda uşor de păcatul acesta, oricât de mult ar vorbi de socialism? Ca exemplu aveţi pe marxiştii ruşi, cari de fapt nici decum nu recunosc independenţa popoarelor?

Amintesc faptele mai proaspete, când fostul Cherenschi nu ne da voie să organizăm armata noastră naţională.

Dovada lui era: voi sunteţi separatişti, voi trageţi la România! Şi iată, dela Nicolae II şi până la socialistul Cherenschi, ruşii ne scoteau ochii cu vorba că noi Românii din Basarabia vrem cultură din altă ţară, şi nu din Rusia.

Oare de ce le era frică?

Repet: Ruşii, deprinşi să trăiască ca trântorii, din spinarea altor naţiuni, nu îngăduiau să ajungă naţiunile la lumină, căci prin aceasta dânşii le pierdeau cu totul.

Rătăciţii spun că noi, Românii din Basarabia, putem să ne folosim şi de cultura rusească. Trebuie să le răspundem: „Fraţilor, nu fiţi orbi şi-n ziua de azi, vedeţi ce cultură a dat naţia rusească! Azi ruşii îşi pun ca scop să ruineze toată lumea. Citiţi ziarul rusesc dela Odesa şi veţi înţelege c-au turbat nu numai cei mai întunecaţi dintre ruşi, dar şi cei de frunte. Cred că colonelul Muraviev nu poate fi asemănat c-un muncitor de rând de la fabrică. Dumnealui este astăzi conducătorul armatei ruseşti, care a pornit la războiu contra României”.

Şi iată de ce s-a sălbăticit naţia rusească: în centrul ei era o mare contrazicere, erau puţini oameni luminaţi, iar pe de altă parte, mulţimea zăcea în întuneric nemaipomenit cu credinţa în „Ţarul“ de pe timpurile lui Ludovic al XlV-lea.

Mulţimea rusească avea un idol şi era lipsită de libertate, era oarbă.

Fără voia poporului a venit o putere din afară şi a furat idolul din faţă. Fireşte, s-a întâmplat o nenorocire mare, poporul a turbat.

Întâi şi întâi, el s-a aruncat la acei cari era mai luminaţi decât el şi s-a început vărsarea de sânge.

În ziua de azi ruşii ameninţă lumea întreagă c-un prăpăd peste toată faţa pământului.

Colonelul Muraviev l-a sfătuit pe Lenin să cucerească lumea toată, să scalde în sânge Europa întreagă, în luptă cu „contra-revoluţionarii“, cari ar fi burghejii, ori, spun ţăranii noştri, „bârzoii“.

Cei chemaţi la putere sunt datori să strige că, în numele libertăţii şi al dreptăţii, poporul nostru cere cultură, spre a-şi arăta vrednicia şi dreptul la viaţă, şi că această cultură, care nu poate fi decât naţională, n-o poate dobândi altfel, decât prin unirea neamului românesc din toate unghiurile.

15 Februarie 1918