Ardealul și Basarabia

Două provincii istorice asemănătoare. Cu pământ scăldat în lacrimi şi sânge, cu văi şi dealuri brăzdate de munţi formaţi din oase de martiri. Cu fii căliţi în lupte şi rămaşi falnici ca stejarii codrilor la atacurile de înstrăinare. Cu doine de dorul libertăţii şi cu imnuri de proslăvire a belşugului mănoaselor câmpii. Cu drumuri străjuite de troiţe ridicate în cinstea ace­luiaşi Dumnezeu, la umbra cărora îngenunchează aceleaşi mame gârbovite de greutatea anilor şi cu feţele zbârcite sub povara amarei vieţi de robie.

Le-am cunoscut pe amândouă, fiindcă sunt din acelaşi trunchi. Pe pământul uneia mi-am deschis ochi în viaţă, iar pe al celeilalte l-am cutreirat în lung şi-n lat, pentru a descifra cântecul lui Goga şi a cunoaşte ţăranii lui Coşbuc. Peste tot am întâlnit acelaşi suflet bun, aceeaşi inimă largă, acelaşi zâmbet binevoitor şi acelaşi grai ca aburii ce se ridică din pâinea scoasă din cuptor. Când am păşit pe pământul binecuvântat al Transilvaniei, străbătând munţii Bucovinei şi pe ai Ardealului de Nord, cu încântătorul „ţug“, îmi părea că visez. Din înălţimea Măgurei am privit, ca din slava cerului, minunatul peisaj ce se deschide ca într-o carte, mărturisind că totu-i făcut de mâna lui Dumnezeu. Si-i făcut înadins parcă pentru desfătarea ochiului şi mângâierea încercatului suflet ome­nesc. Dar păstorii din creştetul munţilor, Doamne Dumne­zeule, cât de aproape mă duceau ei cu mintea spre ieslea Betleemului... Acolo am putut avea pentru prima dată în viaţă

Imaginea îngerilor ce cântau în noaptea Naşterii „Slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire“.

Şi tot acolo am înţeles taina istoriei noastre şi realitatea descălecării voievozilor întemeietori de ţară nouă.

Iar când am coborât pe Bistriţa Năsăudului, patria lui Coşbuc şi leagănul mitropolitului Basarabiei, Gavril Bănulescu-Bodoni, mi-am dat seama de tainica legătură a sufletului basara­bean cu locurile fermecătoarei Transilvanii. Dacă aerul munţi­lor îmi întărea plămânii, atmosfera familiară a Bistriţei umplea sufletul de bucuria regăsirii istorice.

Graiul şi cântecul păstorilor din Munţii Bistriţei îmi întă­reau dovezile minţii, iar înfăţişarea blândeţelor pe ale inimii, care-şi vorbea în sinea sa de legăturile de sânge şi de trecutul comun al fiilor neamului: născuţi în soare, sânge şi lacrimi.

Am ascultat seara cavalul şi mi l-am amintit aidoma pe al lui Moş Florea Ciobanu din satul copilăriei mele. I-am ascul­tat sfatul şi am recunoscut în el înţelepciunea aceluiaşi iscusit mânuitor al încrestăturilor pe răboj ca şi în Moş Florea al meu.

M-am urcat apoi spre Sighetul Marmaţiei ş-am găsit pe atunci, vremea dezmăţului politic, scris pe frunţile scăldate de sudoare ale maramureşenilor, ce se văd azi mai vizibil:

Munţii noştri aur poartă,

Noi cerşim din poartă-n poartă.

Era şi pe atunci atotputernicia străină: a fiilor lui Iuda. Dar în satele de la poalele şi de pe coastele munţilor am găsit dârzenia geniului românesc şi încrederea în viitorul de aur al neamului stăpân dintru început pe aceste meleaguri.

Pe aici am găsit urmele legendarului Dragoş şi pe ale lui Bogdan strămoşul, al căror zbor din creasta munţilor l-am cân­tat pe băncile de la primară. Am coborât apoi pe Sătmar, Ora­dea şi Cluj, şi m-am simţit aşa de acasă ca şi-n lunca Nistrului.

Când am vizitat mai târziu mormântul profetului de la Ciucea, m-am regăsit parcă la Putna şi la Căpriana Lăpuşnei, lângă blagoslovitele oseminte ale mitropolitului Bănulescu.

Iar când în 1940 ni s-a tăiat în carne vie, despeticindu-ne de Basarabia şi apoi de Ardeal, am simţit iataganul înjunghiindu-ne. Dar tot atunci am auzit, şoptindu-ne, glasul profetic al instinctului naţional şi al dreptăţii cereşti, prin gura poetu­lui:

Nu te putem uita, nu te putem vinde, Transilvanie!

Şi când mai târziu am pornit marşul în istorie, cu mare­şalul în frunte, şi ne-am revăzut iarăşi în Basarabia grădinilor de rai, ne-am reamintit că istoria se repetă şi că ardelenii, prizonieri în Rusia, mărşăluiseră în 1918 prin Basarabia spre Ardealul nostru scump.

Iar miile de fraţi ardeleni, sălăşluiţi printre noi, ne-au amintit mijitul zilelor eliberării. Cele două provincii surori, una de la Soare-Răsare şi alta de la Soare-Apune, au rămas aceleaşi solidare, împărtăşindu-şi atât durerile, cât şi bucuriile.

De atunci ori de câte ori străbatem patriarhalele sate basarabene în zile de bucurie şi veselie, ne gândim la Ardealul nos­tru drag. Frumuseţile Basarabiei ni le amintesc pe cele ale Transilvaniei, iar voia bună a moldovenilor eliberaţi ne aduce în minte versul doinei ardelenilor dornici de soarta actuală a Basarabiei. Gândurile noastre zboară zilnic spre farmecul mun­ţilor şi văilor tale, Transilvanie!

Ardealule, Basarabia nu te uită! Suferinţele fiilor tăi e suferinţa noastră, speranţele lor e speranţa noastră, visul în marş de realizare e visul nostru.

Nu te-am uitat şi nu te vom uita, Ardealule scump!

(RAZA, an XII, nr. 632, 27 septembrie 1942, p. 1)