A ştiut să formeze echipe competente, să solidarizeze oamenii
Pentru tipar
1. În legătură cu denumirea corectă a limbii noastre cred că acad. S. Berejan are două merite esenţiale: primul este cel de a fi pus problema şi al doilea – insistenţa şi consecvenţa cu care a abordat-o pe parcursul întregii sale vieţi.
2. În toate funcţiile pe care le-a deţinut, în special în cele de şef al Sectorului de Lexicografie, director al Institutului de Lingvistică, Preşedinte al Comisiei de experţi din cadrul Consiliului Naţional pentru Atestare şi Acreditare, redactor-şef al „Revistei de Lingvistică şi Ştiinţă Literară” ş.a., acad. S. Berejan a ştiut să formeze echipe competente, să solidarizeze oamenii în numele ideii şi a scopului propus, să-şi educe discipoli şi continuatori.
3. Am fost unul dintre colaboratorii Institutului de Lingvistică, am lucrat la „Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară” şi am reţinut că S. Berejan totdeauna pretindea angajaţilor corectitudine, profesionalism, onestitate. Era dispus să discute cu oricine avea o problemă legată de activitatea profesională şi vedea imediat esenţa, dar nu dicta, ci asculta argumentele celuilalt, chiar dacă acesta era un simplu colaborator fără titlu ştiinţific, cum eram eu pe atunci. Am avut cu acad. S. Berejan o interesantă dispută la un Colocviu internaţional de la Cluj, în 1998, în legătură cu asimetria semantică a cuvintelor împrumutate, pe care am prezentat-o atunci. Am avut şi alte discuţii în cadrul diverselor întruniri – conferinţe, simpozioane, comisii de doctorat, şedinţe – şi am apreciat totdeauna atitudinea echilibrată şi puterea de convingere a savantului. Poate că din acest motiv de multe ori ultimul cuvânt îi aparţinea.
4. În calitate de savant cred că S. Berejan s-a manifestat plenar anume în lexicologie / lexicografie, iar lucrarea care i-a adus notorietate este Семантическая эквивалентность лексических единиц – Echivalenţa semantică a unităţilor lexicale, care, deşi apărută încă în 1973, nici astăzi nu şi-a pierdut din actualitate. Din păcate, mulţi cercetători actuali, în special doctoranzi, masteranzi ori studenţi, caută unele postulate în publicaţiile de peste hotare, recurg la diverse improvizaţii şi mulţi nu ştiu, nu cunosc valorosul material teoretic din cartea lui Silviu Berejan. Aş dori să punctez aici doar câteva elemente esenţiale ale lucrării, care pot fi valorificate şi astăzi în studiile de lingvistică. Autorul defineşte noţiunea de variant semantic – VS – şi afirmă că sinonimele au acest VS comun. În baza lui are loc caracterizarea graduală în cazuri de tipul furtună – uragan – taifun. Spre exemplu, sinonimele cuvântului cinste, conform diferiţilor VS, pot fi: 1VS – cinste / onestitate, probitate, corectitudine integritate; 2VS – cinste / virtute, castitate, fidelitate; 3VS – cinste / respect, stimă, preţuire, consideraţie; 4VS – cinste / onoare, favoare; 5VS – cinste / ceremonial, fast, paradă; 6VS – cinste / dar, plocon, cadou; 7VS – cinste / ospăţ, ospătare (p. 71). În legătură cu „nuanţa de sens”, expresie vehiculată în mod curent pentru a numi indicele elementului diferenţiator, acad. Berejan consideră că trebuie să renunţăm la această denumire, deoarece ea nu reflectă adecvat nivelul ontologic al fenomenului, iar în discursul ştiinţific nu se poate opera cu expresii de tipul „puţin, puţin identic” sau „un pic neadecvat”.
O noţiune complexă, care reflectă un aspect important al relaţiilor dintre cuvinte, este cea de câmp, dezvoltată în teoria câmpului semantic şi având ca punct de reper câmpul conceptual. De mare actualitate sunt şi principiile analizei semice, bazate pe unitatea minimă de sens care este semul, ca indice diferenţiator al unităţilor din câmpul conceptual.
În lucrare se stipulează că relaţiile semantice dintre semnele lingvistice (cuvinte) pot fi studiate din punctul de vedere al heterolexiei, paralexiei şi omolexiei, iar relaţiile la nivel de semnificat pot fi de trei feluri: de heterosemie, când sunt prezente doar seme diferenţiatoare (pământ – carte), de parasemie, în situaţia când un semn lingvistic poate îngloba, în anumite situaţii, semnificaţia celuilalt semn (fruct – măr) şi de omosemie, când elementele lexicale pot să coincidă din punct de vedere semantic (faţă – chip), acestea din urmă fiind numite omosemante. Anume omosemia este examinată detaliat în această lucrare, caracterul şi diverse particularităţi ale omosemiei constituie obiectul de studiu al câtorva capitole, cum ar fi: „Bazele omosemiei şi stabilirea omosemantelor”, „Relaţiile intrasistemice ale omosemantelor”, „Abordarea funcţională a lexicului şi omosemiei”, „Omosemia unităţilor lexicale cu radical comun”, „Omosemia rădăcinilor antisemice, identificate prin intermediul prefixelor negative”, „Omosemia unităţilor lexicale moştenite şi a celor împrumutate”. Toate aceste compartimente conţin un bogat şi variat material lexical recuperat din diverse straturi şi registre stilistice, inclusiv din vorbire, şi examinat din perspectiva dinamicii dezvoltării limbii şi a relaţiilor intersistemice, situaţie fixată cândva de Leo Spitzer în deja celebra formulă „Nihil est in syntaxi quod non fuerit in stylo”, parafrazată ulterior de Emil Benveniste în „Nihil est in lingua quod non prius fuerit in oratione”.
Consider că această lucrare a acad. Silviu Berejan poartă un caracter de patrimoniu şi ar trebui revalorificată fie prin reeditare, fie prin traducere sau măcar prin publicarea integrală a unor capitole.
5. Silviu Berejan era o persoană agreabilă, un foarte interesant interlocutor şi aprecia, chiar savura bavardajul de la „un pahar de vorbă”. Am călătorit de câteva ori împreună cu alţi colegi la Suceava şi la Cluj, totdeauna cu microbuzul nostru, şi când o luam spre nord, după Târgul Frumos, în pădure, era o cafenea la margine de drum, unde academicianul ştia că se face cafea bună. Prima dată când am trecut pe acolo, a cerut şoferului să oprească, invitându-i pe toţi la cafea, dar din cei prezenţi doar eu am împărtăşit plăcerea cafelei; era într-adevăr o cafea minunată. La întoarcere – aceeaşi poveste. Iar în călătoriile următoare, colegii noştri anticipau, pe la Târgul Frumos, că mai avem puţin, câţiva kilometri, şi aceştia doi (adică eu şi dl Berejan) se duc la cafea; regula era neclintită şi ceilalţi aşteptau fără cârtire până se consuma acest ritual al cafelei.
Aş zice, metaforic vorbind, că toate discuţiile şi întâlnirile avute cu S. Berejan, care îmi zicea simplu Irina, mi-au rămas în memorie asociate cu o imensă plăcere de a comunica la o ceaşcă de cafea aromată.