Veritabil slujitor al ştiinţei
Pentru tipar
1. Bun cunoscător al limbii române, dotat cu deosebite calităţi intelectuale (spirit fin de observaţie, capacitate de analiză şi sinteză, competenţă, erudiţie etc.), S. Berejan nu s-a împăcat niciodată cu „teoria” eronată despre existenţa în Republica Moldova a unei limbi deosebite de cea română, aşa-numita „limbă moldovenească”. Fiind tânăr cercetător la Institutul de Istorie, Limbă şi Literatură al Filialei Moldoveneşti a A.Ş. a U.R.S.S., S. Berejan, împreună cu colegul său Ion Mocreac, discutau aprins această problemă, condamnând demagogia politică şi atitudinea refractară faţă de adevărul în cauză, până când A.T. Borşci, care îi auzea din biroul de alături, îi chema, îi dojenea, le făcea din deget şi le spunea să tacă din gură. Astfel, „sub cârma vremii şi a regimului”, de frica de „a fi pus la zid”, savantul S. Berejan, după cum mărturisea el însuşi, nu şi-a spus părerea deschis, în scris sau de la tribunele conferinţelor, evitând convorbirile deschise, interviurile etc., dar a căutat să sugereze adevărul pe cale practică, „cultivând şi promovând o limbă literară elevată”, propagând într-o formă voalată („ca să nu fie observat de orşicine”) limba, cultura şi istoria neamului românesc. Dar când a apărut posibilitatea de a spune adevărul, l-a spus ca nimeni altul.
În anul 1988, an remarcabil atât pentru lingvistica noastră, cât şi, în general, pentru viaţa spirituală a republicii, când au fost trasate cele trei probleme-cheie: statalitatea limbii, revenirea la grafia latină, recunoaşterea identităţii limbii vorbite în R.S.S.M. şi în România, savantul S. Berejan s-a implicat cu toată firea lui temperamentală la realizarea acestor deziderate.
În funcţia de director al Institutului de Limbă şi Literatură al A.Ş.M., Silviu Berejan şi-a expus părerea într-un material intitulat Numai de pe poziţii de adevăr ştiinţific, discutat şi aprobat de toţi participanţii la discuţie, apoi publicat drept poziţia oficială a institutului în „Învăţământul public”din 23.XI.88.
Punctul culminant în abordarea situaţiei lingvistice create l-a constituit, după cum se ştie, şedinţa din 28 decembrie 1988 a Comisiei interdepartamentale a Prezidiului Sovietului Suprem al R.S.S.M. pentru studierea problemelor limbii moldoveneşti, la care savantul S. Berejan a prezentat raportul Cu privire la statutul lingvistic şi social al limbii moldoveneşti. Cu inteligenţa, competenţa, erudiţia, logica ireproşabilă în expunerea materialului, facultatea de a face generalizările de rigoare etc., raportorul S. Berejan, bazându-se pe o profundă documentare ştiinţifică şi pe un bogat material faptic, a fundamentat din punct de vedere ştiinţific unitatea de limbă moldo-română, spunând sus şi tare că moldoveneasca şi româna nu sunt două limbi diferite, ci sunt o singură limbă, limba română.
Activitatea de mai departe a acad. S. Berejan în acest domeniu s-a manifestat prin propagarea adevărului în legătură cu proclamarea limbii române ca limbă de stat în Republica Moldova şi revenirea la grafia latină. Dintre comunicările prezentate la diferite conferinţe, în republică şi dincolo de hotarele ei, texte care elucidează diferite aspecte ale acestei probleme, merită atenţie o serie de articole, precum: De ce limba exemplară din uzul oficial al Republicii Moldova nu poate fi numită moldovenească?, publicat în „Revistă de Lingvistică şi Ştiinţă Literară” („RLŞL”),nr. 5, 1995, Unitatea limbii române – funcţionarea ei în Republica Moldova („Limba Română”, nr. 6-10, 2003), Graiul din Republica Moldova şi limba literară comună („Dacoromania”, serie nouă, III-IV, 1998-1999, Cluj-Napoca) etc.
Acad. S. Berejan se lamenta că, în loc să se ocupe de probleme ale lingvisticii teoretice, este nevoit să tot repete ceea ce s-a spus de nenumărate ori şi e cunoscut de toată lumea.
Contribuţia acad. S. Berejan la elucidarea adevărului privind denumirea corectă a limbii noastre este inestimabilă prin documentare şi fundamentare din punct de vedere ştiinţific.
2. Acad. S. Berejan a fost un bun conducător şi organizator al muncii ştiinţifice. Pentru a promova principiile teoretice în cercetarea limbii de către lingviştii institutului, a organizat şi a condus pe parcursul mai multor ani Seminarul metodologic, la care lingviştii prezentau rapoarte şi comunicări, urmate de discuţii aprinse şi interesante, ce se încheiau cu concluziile logice şi competente ale moderatorului Silviu Berejan. Astfel, seminarul a fost o şcoală de instruire şi perfecţionare a lingviştilor. Directorul insista ca fiecare lucrare să fie scrisă la un înalt nivel teoretic, să fie folosite metode noi de cercetare. Nu se limita numai la indicaţii orale, ci redacta cu creionul în mână, explica, îndruma, recomanda surse bibliografice etc. De aceea toţi aspiranţii (la titlurile ştiinţifice) doreau să-l aibă în calitate de conducător ştiinţific pe S. Berejan. Fiind redactor-şef al „Revistei de Lingvistică şi Ştiinţă Literară”, „parcurgea” cu ochi pătrunzători toate textele ce urmau a fi publicate. În timpul redactării vol. II al Dicţionarului explicativ, organiza seminare speciale cu membrii sectorului de lexicografie, care s-au dovedit a fi foarte necesare. În urma acestor şedinţe mulţi au dobândit cunoştinţe şi experienţă pentru a-şi susţine tezele de doctorat.
În funcţia de director al Institutului de Lingvistică a fost un animator al colaborării cu institutele de profil nu numai din România, ci şi din alte ţări (Franţa, Germania, Italia, Polonia, Bulgaria, Rusia), el însuşi participând la elaborarea proiectelor internaţionale în domeniul sociolingvisticii, dialectologiei, antroponimiei. Activitatea lui a ridicat prestigiul institutului şi al colaboratorilor noştri, angajaţi în derularea unor proiecte de anvergură. Deşi situaţia financiară a institutului era precară, directorul găsea mijloace pentru cercetările de teren (aşa-numitele expediţii) ale dialectologilor, toponimiştilor şi pentru deplasările colaboratorilor cu scopul de a lucra în biblioteci sau de a participa la conferinţele din România şi din alte ţări. A susţinut cu ardoare editarea regulată a „Revistei de Lingvistică şi Ştiinţă Literară”, pe care o considera indispensabilă în procesul de cercetare ştiinţifică din Republica Moldova. În afară de Colegiul de redacţie, a introdus şi un Comitet internaţional de redacţie, alcătuit din personalităţi notorii ale lingvisticii din România, Rusia, Germania, Italia (Klaus Heitmann, Klaus Bochmann, Michel Contini, Rajmund Piotrowski, Marius Sala etc.).
3. Faptul că acad. S. Berejan a fost un adevărat şi onest slujitor al ştiinţei este evident în tot ce a scris şi a publicat. Opiniile sale exprimate în cadrul întrunirilor ştiinţifice totdeauna au fost înalt apreciate. Era ascultat cu atenţie şi remarcat la şedinţele seminarului metodologic din cadrul institutului, la întrunirile ştiinţifice republicane, unionale şi internaţionale organizate de institutul nostru, la conferinţele ştiinţifice de la Iaşi, Bucureşti, Cluj. N-am auzit niciodată să fi fost criticat pentru opiniile sale ştiinţifice. M-am simţit mândră şi fericită când, la Colocviul Internaţional Patronymica Romanica (Bucureşti, 1994), un domeniu oarecum mai îndepărtat de preocupările sale, acad. Berejan a fost ascultat şi aplaudat de specialiştii în antroponimie din 11 ţări europene. Aprecierile savanţilor ruşi privind prestaţia ştiinţifică a acad. S. Berejan sunt incluse în Cronica vieţii ştiinţifice, rubrică inserată în revistele de specialitate, la ruşi şi la noi. Am fost martorul întâlnirilor acad. S. Berejan cu ilustrul lingvist al sec. XX Eugeniu Coşeriu la Iaşi, Chişinău şi Bălţi, prilej de a cunoaşte mai profund preocupările ştiinţifice ale celor doi savanţi.
4. Încă din tinereţe S. Berejan a manifestat un deosebit interes pentru filozofie şi ulterior a aplicat principiile teoriei cunoaşterii la cercetarea limbii. El a fost unul dintre primii cercetători care a pus începutul studierii limbii române, pornind de la conceptul că limba este un sistem de semne şi că trebuie studiată din această perspectivă. S. Berejan a contribuit la elaborarea noţiunii de sistem lexico-semantic, fapt care i-a adus înalta apreciere de teoretician şi a fost numit de către lingvistul rus Iuri Karaulov, membru corespondent al A.Ş. din U.R.S.S., printre cei şapte mari lingvişti din spaţiul (ex)sovietic care au contribuit la elaborarea şi dezvoltarea de mai departe a acestei noţiuni.
Prin aplicarea consecventă a principiilor filozofice (sistemicitate, dihotomiile: ontic – gnostic, concret – abstract, fenomen – esenţă etc.) la analiza fenomenelor de limbă şi în special la analiza relaţiilor sinonimice, monografia acad. S. Berejan Echivalenţa semantică a unităţilor lexicale (publicată în limba rusă, Chişinău, 1973) a devenit o lucrare de referinţă pentru specialiştii-lexicologi nu numai de la noi. Conform aprecierii acad. Nicolae Corlăteanu, acest tratat este o lucrare fundamentală în domeniul lexicologiei româneşti şi se impune necesitatea de a fi publicată în limba noastră. Principiile teoretice lansate în monografie au fost aplicate la elaborarea Dicţionarului explicativ al limbii moldoveneşti, vol. II (1985). Principiul sistemicităţii unităţilor lexicale ulterior şi-a găsit reflectare într-un şir de lucrări ale discipolilor săi, precum şi ale altor cercetători. Teoreticianul S. Berejan a fost înalt apreciat de Eugeniu Coşeriu, care a spus: „Meritele lui Berejan în domeniul lingvisticii sunt incontestabile şi unanim recunoscute în ştiinţa naţională. Dl Berejan este astăzi savantul cel mai de seamă din Republica Moldova în acest domeniu, şi anume, atât în ce priveşte lingvistica generală (mai ales semantica), cât şi în ce priveşte lingvistica românească, atât sincronică, cât şi diacronică”.
5. Fiind colegi de institut o jumătate de secol (din 1958), mă leagă multe amintiri de omul şi savantul Silviu Berejan. Mă voi referi doar la câteva situaţii din perioada când, în funcţia de director de institut (din 1987), era pus în situaţia de a participa la diferite întruniri, mai puţin oficiale, cu diferite ocazii (zile de naştere, revelion, Paşte etc.). Era şef, dar mai ales coleg, bun, înţelegător, chiar prietenos. De obicei, a doua zi de Paşte organizam la institut gustarea cozonacului. El se pricepea foarte bine la bucate şi alegea cel mai bun cozonac, fără să ştie cine l-a pregătit. Ne dădea sfaturi cum ar trebui şi ce ar mai trebui să facem, ce ingrediente să folosim ca să fie şi mai bun cozonacul. Ştia cum trebuie să fie pregătit un miel de Paşte (înţelegeam că era un mare specialist). Îi plăcea berea, coniacul, pe care prefera să-l savureze din păhăruţe de cristal sau măcar din cele de sticlă, numai nu din cele de plastic. Era un bun degustător de vinuri seci, de calitate. Când ştia că pregătim o masă, ne sugera să cumpărăm pastramă puţin mai grasă, că e mai gustoasă. În timpul acestor întâlniri asculta cu atenţie ce spunea fiecare, pentru a-şi cunoaşte mai bine colegii. Nu vorbea mult, nu făcea glume în doi peri, dar când spunea ceva, era spiritual. În mai multe rânduri am petrecut la pădure cu oaspeţi veniţi la institut din România, Germania, din alte părţi. Directorul întotdeauna crea o atmosferă plăcută, agreabilă, aşa încât toţi să se simtă excelent.
Un lucru vreau să subliniez în mod expres: Silviu Berejan a fost un om de cultură aleasă, în sens multiplu. Era temperamental şi îl scoteau din fire nedreptăţile, minciuna, ignoranţa, dar oricât de enervat ar fi fost, niciodată n-a depăşit limita limbajului decent. N-am auzit din gura lui înjurături sau alte mojicii. A fost, cum pe bună dreptate l-a caracterizat prof. Ion Eţcu, „de o delicateţe neobişnuită, lipsită de efort, de ipocrizie, de simulaţie, care impunea colegilor săi măsură, decenţă, bunăvoinţă, respect reciproc”.
Păcat că a plecat prea devreme dintre noi.