„A spune lucrurile aşa cum sunt...”. Conversaţii cu Eugeniu Coşeriu

La Iaşi, în 2017, a fost publicată versiunea românească¹ a unei cărţi apărute în limba germană în 1997 (Die Sachen sagen wie sie sind... Eugenio Coseriu im Gespräch)². Este vorba despre un consistent volum de interviuri pe care savantul Eugeniu Coşeriu (1921-2002) le-a acordat profesorilor Johannes Kabatek şi Adolfo Murguía pe parcursul unor săptămâni din verile anilor 1994 şi 1995. Dat fiind conţinutul valoros al acestor „conversaţii”, un atare eveniment editorial s-ar fi cuvenit să aibă loc mult mai devreme. Dar, chiar şi cu o întârziere de 20 de ani (în preajma comemorării a 15 ani de la dispariţia marelui lingvist), apariţia cărţii „A spune lucrurile aşa cum sunt...” Conversaţii cu Eugeniu Coşeriu merită să fie semnalată, mizând pe faptul că lectura acesteia îşi va produce efectele scontate în minţile receptive. De altminteri, să notăm în treacăt că traducerea românească efectuată de Adrian Turculeţ şi Cristina Bleorţu este prima versiune a „dialogurilor” publicată într-o limbă romanică (şi, totodată, limba maternă a celui intervievat), nu peste multă vreme urmând să apară atât o traducere în spaniolă, cât şi una în portugheză³, ambele supervizate de Johannes Kabatek.

Cineva ar putea să facă observaţia că avem deja nişte interviuri coşeriene realizate sub forma unor cărţi, acordate de autor (direct în româneşte) fie profesorului Nicolae Saramandu (Lingvistica integrală, 1996), fie universitarilor Gheorghe Popa, Maria Şleahtiţchi şi Nicolae Leahu (Universul din scoică, 2004). Pe lângă acestea, mai există numeroase scurte interviuri tipărite în revistele de cultură din România şi Republica Moldova, interviuri din a căror selecţie s-ar putea lesne alcătui o interesantă şi folositoare antologie coşeriană. Totuşi, spre deosebire de cărţile-interviu mai sus menţionate, „A spune lucrurile aşa cum sunt...”⁴, dincolo de numărul sporit de pagini, se concentrează în proporţie însemnată şi pe biografia semnificativă a lui Coşeriu, nu doar pe datele esenţiale ale doctrinei sale lingvistico-filosofice. Mai mult decât atât, şi în secvenţele pronunţat teoretice (inclusiv de epistemologie a lingvisticii) vom putea descoperi elemente inedite, care nu au fost abordate sau dezvoltate în alte interviuri.

Nu îmi propun să scriu aici o recenzie amănunţită⁵. Mă voi mulţumi, mai degrabă, să semnalez unele aspecte şi secvenţe relevante. Conţinutul propriu-zis al volumului este indicat sugestiv de titlurile celor 14 capitole: (I) România; (II) Italia; (III) Uruguay; (IV) Tübingen; (V) Manuscrisele inedite; (VI) Construcţie şi elaborare; (VII) Lingvistica integrală; (VIII) „A spune lucrurile aşa cum sunt”; (IX) Libertate, normă, istorie, interpretare; (X) Corect şi exemplar; (XI) Heidegger, Wittgenstein; (XII) Despre receptare şi critică; (XIII) Alteritate; (XIV) Starea actuală a lingvisticii. Pe lângă vechiul Cuvânt-înainte semnat în 1997 de Kabatek şi Murguía, au fost adăugate o Notă despre traducere (de Adrian Turculeţ) şi o Notă preliminară (elaborată de Johannes Kabatek special pentru ediţia românească). În plus, cele două Anexe (I: Tabel cronologic; II: Catalogul scrierilor lui Eugeniu Coşeriu) au fost amplificate pentru a fi aduse la zi. Un Indice de termeni şi concepte şi un Indice de nume şi persoane (indici care nu se găseau în ediţia originară germană) completează în mod fericit şi util informaţiile despre opera lui Coşeriu plasate în partea finală a cărţii.

În Nota sa, profesorul Turculeţ declară următoarele: „Iniţiativa traducerii în română aparţine Cristinei Bleorţu [...]; ea mi-a scris, pe la mijlocul lui noiembrie trecut, că a început să lucreze la traducerea în limba română a variantei spaniole, propunându-mi «să revizuiţi ce am tradus şi să terminaţi de tradus cartea». Ea a tradus 10 capitole din spaniolă în română, iar eu am tradus celelalte patru capitole din germană şi am refăcut traducerea din spaniolă, neprelucrată, a Cristinei Bleorţu, confruntând-o cu originalul german.” (p. vii).

Deşi traducerea făcută direct de pe originalul german abia dacă reprezintă un sfert din numărul total de pagini (ceea ce i-ar putea îndemna pe unii să creadă că unele principii traductologice au fost astfel încălcate), totuşi faptul că restul traducerii a fost verificat cu atenţie de Adrian Turculeţ (ale cărui seriozitate şi acribie nu pot fi puse la îndoială) constituie o garanţie că produsul rezultat este unul demn de încredere. De altfel, parcurgându-l, cunoscătorii doctrinei lingvistice a lui Coşeriu vor recunoaşte că au de-a face, într-adevăr, cu un text coşerian (ceea ce înseamnă că, înainte de toate, au fost respectate opţiunile lui Coşeriu pentru transpunerea adecvată a terminologiei sale lingvistice în româneşte)⁶. În acest punct, Coşeriu ar fi ţinut să reamintească, probabil (cum o face, de pildă, într-o notă de subsol din Sprachkompetenz), ceea ce scrisese Hegel sub un portret de-al său: „Cine mă cunoaşte, aici mă recunoaşte”.

Unul dintre capitolele de un real interes este cel dintâi, intitulat simplu România, prin acest nume înţelegându-se, însă, România Mare, de după 1918, cea care cuprindea Moldova de Sus în care s-a născut (la 27 iulie 1921) Eugeniu Coşeriu. Capitolul în cauză este cel mai amplu din întregul volum, întinzându-se pe nu mai puţin de 40 de pagini! Aici Coşeriu rememorează prima parte a vieţii sale, până la 19 ani, când – câştigător al unei burse – va părăsi România pentru a studia în Italia. Sunt evocaţi părinţii şi sora, învăţătorul, profesorii din liceu, unii colegi ş.a.m.d., sunt descrise meleagurile natale şi cele învecinate. Sunt enumerate o serie de personalităţi marcante ale culturii române, născute (în număr vrednic de mirare) în nordul ţării (pe „o fâşie a pământului românesc binecuvântată de Dumnezeu”): Hasdeu, Eminescu, Creangă, Sadoveanu, Stere, Enescu, Iorga şi alţii. Este evidenţiat nivelul extrem de ridicat al şcolii româneşti din acea perioadă (îndeosebi al celei de la Bălţi). Este prezentată apoi universitatea ieşeană din timpul studenţiei viitorului savant, relaţia acestuia cu profesori de prestigiu, precum G. Călinescu, Petru Caraman, Iorgu Iordan etc. Nu este aici locul pentru a reda în detaliu conţinutul respectivului capitol, însă cred că de pe urma lecturii sale (măcar ca document istoric) ar avea de profitat orice om de cultură român (indiferent dacă acesta este preocupat de învăţăturile lingvistice coşeriene sau nu).

Aşa cum spuneam, toate capitolele aduc (în raport cu alte interviuri) – într-o măsură mai mare sau mai mică – informaţii insolite despre biografia şi opera lui Coşeriu. În funcţie de interes, fiecare cercetător/lingvist (familiarizat cu lingvistica integrală coşeriană) va găsi noi exemple şi fapte suplimentare menite să confirme ori să lumineze dintr-un alt unghi principiile, conceptele şi distincţiile fundamentale lansate de Coşeriu. În ceea ce mă priveşte (date fiind preocupările mele recente), dacă ar trebui să aleg un capitol (şi numai unul) dintre cele „teoretice”, care să mă fi impresionat în mod deosebit – chiar şi după aproape 20 de ani de lecturi coşeriene –, acesta ar fi capitolul al IX-lea (Libertate, normă, istorie, interpretare), în special cu cea de-a doua parte a sa (p. 156-168), în care se spun lucruri extraordinare despre ştiinţa hermeneuticii.

În încheiere, se cuvine să subliniem marele serviciu pe care Adrian Turculeţ şi Cristina Bleorţu îl fac culturii noastre prin traducerea şi publicarea acestei cărţi. Nu în ultimul rând, trebuie apreciate condiţiile grafice excelente în care a apărut această lucrare la Casa Editorială Demiurg: pe o hârtie foarte bună, cu copertă tare/cartonată („hardcover”) şi supracopertă. Totuşi, întrucât preţul volumului este destul de „pipărat” în această formă (pentru piaţa noastră de carte), poate că ar fi binevenită realizarea, în paralel, şi a unei ediţii broşate, mai puţin costisitoare (după modelul editurilor occidentale). În felul acesta, ideile coşeriene ar avea posibilitatea să-şi deschidă drum spre mai mulţi (tineri) cititori.

Note:

1 Johannes Kabatek, Adolfo Murguía, „A spune lucrurile aşa cum sunt...”. Conversaţii cu Eugeniu Coşeriu, Traducere, indici şi completări bio-bibliografice de Adrian Turculeţ şi Cristina Bleorţu, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2017 (277 + xviii pag.).

2 Johannes Kabatek, Adolfo Murguía, »Die Sachen sagen wie sie sind...«. Eugenio Coseriu im Gespräch, Gunter Narr Verlag, Tübingen, 1997.

3 Adrian Turculeţ (în Notă despre traducere) precizează: „În prezent, sunt anunţate alte două traduceri: una în portugheză, efectuată de Jaime Ferreira da Silva, şi o versiune spaniolă, tradusă indirect, din varianta portugheză menţionată, de către Cristina Bleorţu şi Alba García Rodríguez.” (p. vii).

4 Titlul cărţii, „A spune lucrurile aşa cum sunt...”, este o formulă dintr-un dialog al lui Platon, Sofistul („ta ónta hos éstin légein”), formulă pe care Coşeriu o amintea frecvent când expunea principiul realismului (unul dintre cele cinci principii pe care le-a urmat în cercetare).

5 Fac menţiunea că, sub titlul Dialoguri cu Eugeniu Coşeriu în limba germană, Eugenia Bojoga a publicat (în „Contrafort”, nr. 10-11, 2003) o descriere (destul de detaliată, pe alocuri) a versiunii germane originare (vezi http://www.contrafort.md/old/2003/108-109/622.html).

6 M-am convins de acest lucru când am citit cu atenţie întregul text în calitatea mea de referent ştiinţific al cărţii (celălalt referent ştiinţific fiind doamna prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu).