Apreciat profesor, cercetător şi manager
Pentru tipar
1. Citisem câteva articole scrise de acad. S. Berejan, dedicate problemei aşa-zisei „limbi moldoveneşti”, şi mă impresionaseră modul riguros în care îşi construia discursul ştiinţific şi temeinicia argumentelor aduse. Având însă, ulterior, posibilitatea să citesc cartea sa (apărută, din păcate, postum), Itinerar sociolingvistic, aveam să mă conving şi de stăruinţa cu care a abordat respectivul subiect, zecile de lucrări, comunicări, interviuri ilustrând „anevoiosul proces de demonstrare a adevărului evident” (după propriile cuvinte, vezi op. cit., p. 151). Fac o paranteză şi spun că i-am auzit adesea pe colegii basarabeni vorbind cu durere despre vitregiile la care este supusă limba română în Republica Moldova, şi pe bună dreptate. Discursul lor înflăcărat îmi amintea de întrebarea unui tânăr lingvist bucureştean, transmisă lui Eugeniu Coşeriu de către Nadia Anghelescu: „de ce sunt basarabenii atât de patetici?”. După cum se ştie, Coşeriu, supărat, a dat următorul răspuns: „pentru că voi (adică românii de dincoace de Prut) nu sunteţi cât ar trebui de patetici” (vezi Nadia Anghelescu, Eugeniu Coşeriu, profesorul nostru, în „Adevărul literar şi artistic” din 17 sept. 2002, p. 12). Ei bine, am observat că, spre deosebire de alţi lingvişti basarabeni, textele lui Silviu Berejan se desfăşoară într-un registru lucid, fără note subiective, un stil propriu ştiinţei autentice şi potrivit pentru a spune lucrurile aşa cum sunt.
2. Cred că aspectul acesta este cunoscut mai bine de colegii basarabeni, dar se vede clar, din „Fişierul biobibliografic” publicat în volumul amintit (p. 6-7), că Silviu Berejan a fost nu doar un apreciat profesor şi cercetător, ci şi un priceput manager prin funcţiile de conducere deţinute de-a lungul carierei sale. Nu cred că i-a fost uşor, căci asta implică un efort suplimentar, nemaipunând la socoteală faptul că presupune un alt fel de a lucra cu oamenii, însă urmele benefice pe care le-a lăsat sunt adânci, atât în ceea ce priveşte formarea tinerilor, cât şi cu referire la re-formarea / restructurarea secţiilor şi a instituţiilor pe care le-a îndrumat sau coordonat.
3. L-am audiat pe acad. Silviu Berejan cu diverse ocazii (v. infra) şi pot spune că, prin prestanţă sau prin atitudine, oratorul Berejan se desfăşura în faţa ochilor noştri cu aceeaşi forţă şi inteligenţă, nedezminţindu-l pe „scriitorul” Berejan (ca talentat slujitor al condeiului ştiinţific). Mai ales în ultimele două decenii, Silviu Berejan nu s-a ferit să spună lucrurile aşa cum sunt, pe probleme de lingvistică sau de cultură, ori de câte ori i s-a cerut părerea competentă sau chiar şi când nu i s-a cerut părerea, dar era necesară prin autoritatea vocii sale. Următoarea întâmplare (cu iz anecdotic), la care am fost martor, mi se pare elocventă pentru a confirma (dacă mai era nevoie) verticalitatea lui Silviu Berejan. Se ştie că academicianului i s-a organizat, la împlinirea celor 80 de ani, o frumoasă sărbătorire la Academia Republicii Moldova, urmată de Colocviul Internaţional Filologia Modernă: realizări şi perspective în context european [Omagiu acad. Silviu Berejan] (Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie şi Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, Chişinău–Bălţi, 27-28 septembrie 2007), la care am avut norocul să particip. În cadrul festiv menţionat, acad. Berejan a fost elogiat, i s-au conferit ordine, medalii ş.a.m.d. Când a venit rândul Preşedintelui Academiei, Gh. Duca, să-i acorde o diplomă (mi se pare), acesta i-a spus, cu mult respect, în acel moment: „Domnule academician Silviu Berejan, vă înmân [sic!] această...”. La care replica lui Silviu Berejan a venit prompt, spre deliciul audienţei, întrerupându-l pe interlocutor: „Vă înmânez!”. Date fiind circumstanţele, altcineva ar fi închis, probabil, ochii la respectiva greşeală gramaticală (datorată, desigur, emoţiei), dar nu şi apărătorul nr. 1 al limbii române corecte din Moldova.
4. Mărturisesc că mi-ar fi prins bine contribuţiile Domniei Sale referitoare la semantică şi lexicologie, având în vedere că teza mea de doctorat a fost una privind sinonimia. Nu cunosc limba rusă, din păcate. M-aş fi bucurat însă să pot citi, de pildă, o versiune românească a cărţii sale despre „echivalenţa semantică a unităţilor lexicale”. Ar trebui ca cineva să se îngrijească şi de publicarea unui volum / antologie cuprinzând studiile reprezentative (traducându-le şi pe cele din rusă, fiindcă şi în lingvistica rusească Berejan este un nume) ale academicianului din domeniile gramaticii, semanticii, lingvisticii generale etc.
5. Am avut onoarea şi plăcerea să-l cunosc pe acad. Silviu Berejan şi în alte împrejurări decât cele date de sălile în care se desfăşurau simpozioanele sau conferinţele de lingvistică, deşi tot respectivele manifestări lingvistice ne-au făcut să ne întâlnim. Cu emoţie îmi amintesc de Simpozionul Internaţional Limba şi literatura română. Regional – naţional – european (Iaşi – Chişinău, 24-27 noiembrie 2005), la care l-am văzut prima dată pe Silviu Berejan în carne şi oase. În ultima zi, după discuţiile fireşti pe marginea comunicărilor, am profitat de puţinul timp rămas pentru a vizita centrul Chişinăului. Am avut privilegiul de a-i însoţi în această plimbare pe prof. Stelian Dumistrăcel şi pe acad. Silviu Berejan. Era prima oară când ajungeam în acest oraş. Nu mi-l închipuiam atât de măreţ. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult în capitala Moldovei era abundenţa spaţiilor verzi: multe parcuri şi mulţi copaci. Profesorul Berejan, în pofida vârstei (de 78 de ani atunci), se deplasa foarte vioi, obligându-ne şi pe noi să iuţim pasul. Din mers, făcea şi observaţii lingvistice, constatând cu amărăciune cum denumirile româneşti ale unor firme şi instituţii (în special bancare) din Chişinău sufereau, prin calc, influenţa limbii ruse. Conversaţia (dintre Prof. Dumistrăcel şi acad. Silviu Berejan, căci eu nu prea îndrăzneam să intervin), pe teme de lingvistică, a continuat până în dreptul blocului unde-şi avea locuinţa savantul, moment în care ne-am despărţit, cu părere de rău, că nu am avut mai mult timp la dispoziţie.
Un an mai târziu, l-am întâlnit pe Silviu Berejan în preziua Simpozionului Internaţional Identitatea culturală românească în contextul integrării europene (Iaşi, 22-23 septembrie 2006). Era seară şi eu mă întorceam (în jurul orei 21), pe jos, de la Institutul „Al. Philippide”, unde-i făcusem o scurtă vizită dlui prof. Dumistrăcel. Am fost surprins să-l văd pe dl acad. Silviu Berejan plimbându-se de unul singur pe Copou, în apropierea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” (Spun asta, întrucât remarcasem că ceilalţi basarabeni veniţi pentru aceeaşi manifestare ştiinţifică se plimbau în grup.). L-am salutat, am schimbat câteva cuvinte (şi-mi place să cred că savantul îşi amintise de mine), după care ne-am continuat fiecare drumul în direcţii opuse: eu spre hotel, iar Domnia Sa, îngândurat, măsurând cu paşi osteniţi bulevardul Copoului. Involuntar, prin minte mi-au trecut vorbele lui Coşeriu, spuse de acesta când constatase că la Bălţi, la un moment dat, nimeni din obişnuita-i suită nu i se afla prin preajmă: „M-aţi lăsat singur... ca bucureştenii”.