Colosul din Bârlad/ Baaad

Fabulosul om, infatigabilul cercetător literar, enciclopedistul domn Mircea Coloșenco reprezintă, pentru mine, un alt fel de... bârlădenitate (elev al Școlii bârlădene fiind și eu), un miracol al deceniilor de după Căderea Zidului Berlinului, excelență spirituală, prin rigoare, acuratețe, travaliu cultural memorabil.

L-am cunoscut, efectiv, după 1989, în ipostazele sale de înalt funcționar al Muzeului Literaturii Române din București, apoi al Ministerului Culturii, când am finalizat multe dialoguri fertile, inclusiv o anchetă buclucașă (o anonimă!), care ne acuza de... „genocid cultural” la muzeele și casele memorial-literare ieșene...

Relația noastră s-a stabilit trainic și fulgerător, ambii având amprentele urbei colocviale a lui Tache, Ianke și Cadâr. I-am admirat, din start, jovialitatea junimistă de tip Ion Creangă, erudiția, pasiunea consistentă pentru muzeologie și patrimoniu cultural, prietenia cu Olga și Constantin-Liviu Rusu (corifei ai muzeologiei, trecutologiei ieșene de la Muzeul Literaturii), știința lucrului bine făcut (ediții academice, comunicări savante, prezențe inedite la colocvii, simpozioane, festivaluri...). Colaborările substanțiale în paginile revistelor Dacia literară și Scriptor, cel puțin, stau mărturie.

Pe scurt, „subiectul” Mircea Coloșenco este inepuizabil!

Mă rezum la a încheia crochiul cu o constatare: sărbătoritul reînviatei și necesarei publicații Limba Română este, în sine, un fel de tezaur cultural național, un spectacol de idei, de fulgerări documentare, de neîntreruptă... bârlădenitate! Îi dorim sănătate și longevitate!