Cercetător cu o solidă pregătire ştiinţifică
Pentru tipar
Activitatea ştiinţifică a savantului Silviu Berejan ilustrează cunoscutul postulat că într-un domeniu sau altul al ştiinţei se poate spune ceva nou numai printr-o muncă asiduă şi neprecupeţită. Pagina inedită pe care a înscris-o în lingvistică acad. S. Berejan confirmă, o dată în plus, acest adevăr.
Antrenat în munca de cercetare ştiinţifică imediat după terminarea doctoranturii, în perioada postbelică, în condiţiile de totală lipsă de specialişti (parte din aceştia nu s-au întors de la război, parte au plecat peste Prut, parte au înfundat Siberia), într-un timp când orice încercare de a folosi la predare materialele didactice publicate în România se curma cu vehemenţă, tânărul doctor în filologie (pe atunci, candidat în ştiinţe filologice) S. Berejan participă, în calitate de coordonator, coautor, redactor la pregătirea manualelor şcolare de limbă, la întocmirea cursurilor de limbă contemporană şi istoria limbii, la alcătuirea dicţionarelor (explicative, ortografice) etc.
Conducător al diverselor unităţi administrative (şef de sector, secretar ştiinţific, director de institut, academician-secretar al Secţiei de ştiinţe umanistice, membru al Prezidiului A.Ş.M.), S. Berejan planifică şi organizează cu multă pricepere lucrările de cercetare în domeniul lingvisticii, recomandând drept prioritare probleme a căror soluţionare ar putea contribui la ridicarea nivelului de însuşire a formei literare a limbii materne de către purtătorii ei. Faptele la care ne vom referi în continuare adeveresc din plin cele afirmate.
Pe la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut, când slăbeşte presiunea teascului ideologic comunist, S. Berejan, pe atunci director al Institutului de Lingvistică, iniţiază o serie de largi discuţii în scopul de a-i convinge pe demnitarii politici de necesitatea trecerii la scrierea bazată pe grafia latină, a recunoaşterii faptului că există o singură limbă literară comună vorbită pe ambele maluri ale Prutului şi ea trebuie să aibă o singură denumire.
Călăuzindu-se de dictonul „Nu poţi fi profet în propria ta ţară”, S. Berejan, anunţă desfăşurarea la Chişinău a unui colocviu unional, în toamna anului 1989, la care se va discuta, în esenţă, statutul limbii române în Basarabia, precum şi importanţa revenirii la grafia latină.
Numeroşi lingvişti cu renume din fosta Uniune Sovietică, prezenţi la întrunire, s-au referit, în comunicările lor, la situaţiile când aceeaşi limbă este folosită ca limbă de stat în mai multe ţări, precum şi la corelaţia dintre diversele forme de existenţă ale aceleiaşi limbi, încercând astfel să demonstreze că recunoaşterea limbii române literare ca limbă de stat a Republicii Moldova nu este o invenţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova, susţinută de Institutul de Lingvistică din Chişinău, ci este un adevăr ştiinţific, că, dimpotrivă, este o aberaţie declararea „limbii moldoveneşti” drept o nouă limbă romanică, că aşa-numita „limbă moldovenească” este aceeaşi limbă română, dar cu un vocabular mai sărac, deosebirea constând în utilizarea grafiei slave (de altfel, se spunea pe atunci, în glumă, că în Basarabia se vorbeşte româneşte, dar se scrie ruseşte).
În acelaşi timp, în sprijinul adoptării alfabetului latin pentru scrisul românesc se menţiona, în parte, că înlocuirea alfabetului slav prin cel latin în România s-a făcut relativ târziu (sec. XIX), când ştiinţa despre sunetele vorbirii înregistrase succese remarcabile. Aceasta a permis lingviştilor români, cu ajutorul unor semne diacritice aplicate grafemelor latineşti şi prin utilizarea digrafelor, să creeze semne noi, prin mijlocirea cărora să se poată reflecta corelaţia dintre elementele componente ale sistemului fonetic al limbii române, precum şi coraportul lor cu sistemul fonetic latinesc, ceea ce nu se poate observa prin scrisul bazat pe alfabetul chirilic.
De fapt, orientarea institutului în problemele discutate a fost susţinută şi de lingviştii din alte regiuni, invitaţi la colocviu, cu toate că prezenţa la ultima şedinţă a unui număr impunător de intelectuali din republică i-a făcut pe unii participanţi străini să afirme, prin culoare, că li s-a întins o capcană, căci în faţa unui asemenea auditoriu lor nu le va rămâne decât să susţină ceea ce vor propune gazdele. Cu toate acestea, datorită insistenţei acad. S. Berejan, colocviul a adoptat o hotărâre care reflecta punctul de vedere al institutului în problemele discutate.
Între alte acţiuni ale institutului iniţiate de acad. S. Berejan mai menţionăm o anchetă, adresată locuitorilor R.S.S.M. şi difuzată pe calea presei, în care cititorului i se propunea să răspundă la întrebarea: ce alfabet (slav sau latin) urmează să fie pus la baza scrisului în Moldova din stânga Prutului? Într-un timp foarte scurt o cameră a institutului se umpluse cu saci de scrisori. În urma examinării răspunsurilor s-a constatat că numai un număr foarte redus de respondenţi s-au pronunţat în favoarea păstrării grafiei slave. Rezultatele au fost publicate şi comentate în presă.
Tot la propunerea directorului S. Berejan, mulţi colaboratori ai institutului merg în satele republicii pentru a se întâlni cu locuitorii şi pentru a le explica necesitatea trecerii la grafia latină şi a oficializării limbii române literare în Republica Moldova.
S. Berejan, cercetător cu o solidă pregătire ştiinţifică, este prezent la numeroase emisiuni televizate la care, împreună cu alţi colegi lingvişti, răspunde şi comentează numeroasele întrebări ale telespectatorilor. Devenise un fel de „stea” a televiziunii, era recunoscut în stradă. Între timp publică mai multe articole, interviuri, note, profund documentate, cu argumente din opera cronicarilor şi a cunoscuţilor lingvişti contemporani, prin care dovedeşte legitimitatea glotonimului limba română ca denumire a limbii vorbite în Basarabia, specificându-se că determinantul moldovenesc poate fi folosit doar cu aplicare la vorbirea orală în hotarele istorice ale Principatului Moldova.
La şedinţa specială a comisiei create pe lângă Prezidiul Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti în vederea discutării problemelor privind statutul limbii populaţiei majoritare din republică şi grafia ei, referatul lui S. Berejan a fost decisiv la aprobarea hotărârii de a se trece la grafia latină şi de a declara limba băştinaşilor limbă de stat. Imediat ce a fost luată această istorică decizie, un grup de lingvişti, sub conducerea înţeleaptă a acad. S. Berejan începe să pregătească ghiduri şi îndrumare de ortografie, în care o atenţie deosebită se acordă oscilaţiilor în scriere, determinate de utilizarea grafiei bazate pe alfabetul chirilic.
Bineînţeles, lupta nu se termină aici. Adoptarea de către Parlamentul Republicii Moldova a articolului 13 al Constituţiei, în care drept limbă de stat este declarată limba moldovenească, a determinat conducerea Institutului de Lingvistică în frunte cu S. Berejan să persevereze întru apărarea adevărului. Aşa precum mărturiseşte şi Silviu Berejan în excelentul său Itinerar sociolingvistic, activitatea lingviştilor, a revistei institutului au fost subordonate în întregime unui singur scop: de a contribui la oficializarea limbii de stat a republicii sub denumirea ei firească de limba română. Argumentele ştiinţifice invocate de-a lungul anilor au elucidat definitiv problema şi, considerăm, nu e departe ziua când limba noastră va fi denumită corect şi în Constituţia Republicii Moldova.