Poetica Prutului în textura Problemei basarabene

„Prut – trup rupt”

Vasile Romanciuc

Prutul rămâne a fi axa geopolitică a Problemei basarabene, chiar dacă abia în 2010 a fost scoasă sârma ghimpată de la frontiera de pe râul Prut – această reminiscenţă a cortinei de fier din Europa.¹

La începutul anului 1918 România nu era încă Mare, ea era însă înconjurată în mare parte de pământuri româneşti. Iar la sfârşitul anului 1918, România devine „dodolaţă” şi integră, dar nu mai mare decât ar fi fost firesc, adică se aşază în hotarele geopolitice fireşti – incluzând provinciile sale istorice şi teritoriile anterior răşluite. Dintre poeţii care consemnase printre primii evenimentul istoric al Unirii, a fost şi G. Tudor:

Unire sfântă, eu ţi-aduc

Cântarea mea întârziată.

Mulţi ani noi te visam, crezând,

Uitând de soarta blestemată.

Şi visul sfânt s’a împlinit!

Cu a eroilor voinţă,

S’a întruchipat, s’a ’nfăptuit

Ce’n taină aşteptau părinţii.

Răsună graiul strămoşesc

Prin văi şi lunci, ducând de veste,

Că a căzut jugul rusesc,

Că brazdă Prutul nu mai este.

Un neam înmormântat de viu,

Curmând tăcerea de mormânturi

Din somnul morţii a ’nviat,

Pentru un trai şi pentru cânturi.

Unire sfântă, – eu ţi-aduc,

Cântarea mea întârziată,

Mulţi ani te-am aşteptat cu dor,

Ducând povara-mi blestemată.

(Unirii. 25 iunie 1918)²

La începutul secolului trecut Mihail Sadoveanu a descris cu multă dragoste şi talent acea bogăţie şi diversitate a faunei şi florei din Delta Dunării, în care se revarsă şi apele din Lunca Prutului, pe care avem datoria de a le păstra (Vezi: „Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior (8 247 ha). Ameninţări şi moduri de prevenire a distrugerii diversităţii biologice”, www.luncaprut.ro). Printre primele recenzii, apărute în revistele din acea vreme, s-a scris, pe bună dreptate, că cele două povestiri ale lui Sadoveanu – Dunărea veche şi Taine – „sunt dintre cele mai frumoase pagini… în acest gen, dintre cele mai frumoase pe care le-a scris acest incomparabil poet al vieţii şi al pământului românesc”³:

„Apele acelea nesfîrşite, care domneau pretutindeni, într-un ţinut întreg, alcătuiau o stăpânire a necunoscutului şi a tainei. De la mistreţul ce dormitează pe plăvii, de la lebedele şi pelicanii care înspumează noaptea negrul ghiolurilor, până la popoarele de păsărele, până la puzderia de peşti, până la nesfârşitele miliarde de gângănii neştiute şi nebănuite, – toate trăiesc din apele acestea care au întins o bogată împărăţie, care aduc nomolul plin de hrană din munţii şi câmpiile depărtări. De mii şi mii de ani, s-a plămădit aici ca într-o înfrigurare viaţa; şi lupta s-a desfăşurat pentru o rază de lumină şi pentru un fir de hrană din seninul de sus până în fundul nomolului, jos. Şi nesfârşite şiruri de vieţi au căzut, s-au prefăcut în tină şi au hrănit izvoarele vieţilor nouă.”⁴

Să nu uităm că pe aceste meleaguri, în ambianţa apelor hrănitoare, au vieţuit din cele mai vechi timpuri strămoşii noştri: „Pe drumurile acestea ale apelor de multă vreme şi omul rătăceşte. A fost o vreme când figura lui bărboasă şi sălbatică a pricinuit o mirare nesfîrşită locuitoarelor străvechi ale bălţii; pe urmă şi-a aşezat şi el sălaşul primitiv între două sălcii, pe urmă a sporit şi el cu oasele lui adâncurile Deltei”.⁵

De-acum un secol „blândul moldovean” Alexandru Vlahuţă (1858-1919) a descris cu un „vibrant patriotism” Valea Prutului în una dintre cele mai cunoscute cărţi ale sale – România Pitorească (un veritabil „brand de ţară” al epocii)⁶:

„Din cel din urmă arc al Carpaţilor, de sub poalele Călimanului, se lasă pe coasta despre răsărit a ţării un lung şir de coline, care merg – ridicându-se şi culcându-se ca valurile unei mări – până-n cătările Dunării. Pe la căpătâiul acestor dealuri, frumoasele şi roditoarele dealuri ale Moldovii – se-ndoaie Prutul în şerpuiri mari, aşternut ca pe întinsul unei stepe. Izvorât de departe, din Carpaţii Galiţiei, râul vine tulbure la hotarele noastre, sparge măgurile Mamorniţii şi-şi împinge apa-i gălbuie, lină, fără nicio încreţitură, în lunca largă, ce se desface de la Cotul Boianului în jos.

Tăcut, posomorât, mâncându-şi mereu malurile-i nisipoase, uneori părăsindu-le şi căutându-şi o albie nouă pe lăsăturile şesurilor, curgând, mai în toată lungimea lui, în câmp deschis, între maluri joase, rupte, pustii, arareori umbrite de câte-un zăvoi de sălcii, de câte-un petecuţ de dumbravă, Prutul n-are nimic din frumuseţea râurilor ce-nveselesc pământul ţării noastre. Întotdeauna apele mari – drumuri care merg singure – au atras aşezările oamenilor pe ţărmurile lor. Pe ele se-nşiră toată strălucirea şi toată istoria lumei. Prutul e râul pe-ale cărui ţărmuri n-a înflorit niciun oraş şi, din câte scaldă pământul românesc, e singurul pentru care blândele doine ale poporului n-au găsit nicio vorbă de bine. Îi tristă şi la vedere apa lui lată, molâie, veşnic întunecată, triste sunt şi văile pe care le străbate, şi puţinele aşezări ce-i caută-n cale, retrase mai toate pe dâlme, de frica revărsărilor. Pe-aici s-au răpezit pustiitoare puhoaiele de barbari asupra Europii, pe-aici au străbătut hunii în câmpiile Panoniei, spulberând vetrele din văile Carpaţilor, lăsând siliştile albite de oase, ca un potop năprasnic gonind din calea lor sfărâmăturile noroadelor, şi-mprăştiindu-le pe vârfurile cele mai înalte ale munţilor. De sute de ori au năvălit prin vadurile Prutului hoardele tătarilor flămânde de prăzi... În şuierul crivăţului ce culcă-n valuri pădurea de papură crescută pe râu, grănicerul nostru ascultă noaptea zăngănit de arme şi vaete de moarte. Ştie el bine că dincolo e o bucată răşluită din trupul Moldovei, ştie că cei care trăiesc şi plâng acolo sunt fraţii lui, şi cu toate astea, privind uitit pe apa Prutului, îşi năbuşe dorul, ş-un cântec amar şi plin de blesteme îi scapă de pe buze:

„Prutule, râu blestemat,

Face-te-ai adânc şi lat,

Mal cu mal nu se zărească,

Glas cu glas nu se lovească,

Ochi cu ochi nu se-ntâlnească;

Duşmanii ţării, de-or trece,

La cel mal să mi se-nece,

Iar tu-n valurile tale

Să-i tot duci, să-i duci la vale

Până-n Dunăre şi-n mare!”⁷

Consemnăm că Alexandru Vlahuţă afirmase chiar că „Prutul e râul pe-ale cărui ţărmuri n-a înflorit nici un oraş...”⁸. Deoarece oraşe mari, cu excepţia Cernăuţiului, moldovenii nu au avut pe acest râu. Iar astăzi sunt doar două oraşe situate nemijlocit pe malurile Prutului – Cernăuţi (Ucraina) şi Ungheni (Republica Moldova).

În Galiția şi Bucovina, de la izvoarele Prutului şi până la hotarele Basarabiei, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe ambele maluri ale râului erau 72 de sate, 3 orăşele şi 3 oraşe⁹.

Observăm că ținuturile Moldovei medievale îmbrăţişau albia Prutului practic pe tot cursul râului. Către sfârşitul secolului al XVIII-lea, până la anexarea din 1812, în partea dreaptă a Prutului erau ţinuturile Cernăuţi (aparţinea Bucovinei, anexată la 1775 de Imperiul Habsburgic), Dorohoi, Iaşi, Fălciu, Covurlui, iar în partea stângă a râului – Hotin (transformat în raia otomană la începutul secolului al XVIII-lea), Iaşi, Lăpuşna-Orhei, Hotărniceni, Codru, Greceni şi raialele Basarabiei sau Bugeacul (partea de est, din preajma târgului Reni, încorporat de turci la 1621). Subliniem că ţinutul central, Iaşi, se înşira pe ambele maluri ale Prutului. Judeţul Fălciu, ale cărui margini, înainte de 1812, se întindeau şi peste Prut (codrul Tigheciului făcea parte din ţinutul Fălciului), şi-a luat numele de la târgul Fălciului, care i-a fost capitală până în 1832. „Prutul este cronica contemporană a vechimii lor populare”, menţiona Alexandru Hâjdău cu referire la istoria codrenilor moldoveni¹⁰.

Atât boierii din stânga Prutului, cât şi domnii aveau moşii şi în partea cealaltă a râului, ca de exemplu Mâneştii din ţinutul Trotuşului¹¹, stăpânite pe baza hrisoavelor date lui Mihalcea Hâncu de către voievodul Grigore Ghica în 1659 şi domnul Ştefăniţă Lupu în 1660¹².

Stăpânirea Rusiei asupra Basarabiei va dura mai bine de o sută de ani, de când în 1812, „să se ştii, au pus moscalii stăpâniri în (o)blastie Basarabii şi au pus cordonile pi malu Prutului”¹³, ceea ce însemna „piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două”, precum consemnaseră, pe filele vechilor cărţi bisericeşti, preoţii basarabeni¹⁴. Deja din prima descriere a Basarabiei încorporate la Rusia, făcută de către protoiereul P. Kuniţki şi numită Scurtă descriere statistică a regiunii de pe Nistru, alipită la Rusia după tratatul de pace, încheiat de către Poarta otomană în Bucureşti la 1812 (St. Petersburg, 1812), se desprind următoarele aprecieri despre valoarea economică a Basarabiei: „...acest teritoriu, aşezat între Prut şi Nistru, a fost grânarul Principatului moldovenesc...”¹⁵.

Să nu uităm că „circa 800 de localităţi din cele aproximativ 2 000 de aşezări umane din Basarabia, existente în prezent, adică 40 %, au denumiri identice sau asemănătoare cu peste 2 350 de aşezări de pe teritoriul actual al României, din numărul total de 13 500 de sate şi oraşe”¹⁶. Astfel, de-a lungul cursului Prutului, de-o parte şi de cealaltă a râului, se întinde o salbă de sate gemene, cu acelaşi nume. Situaţie confirmată, începând din perioada medievală, de prezenţa unui şir de sate aşezate pe ambele maluri ale râului, ca: Medeleni (1623), Grozeşti (l646), Pogăneşti, Stănileşti, Sculeni, Ungheni, Costuleni ş. a.¹⁷

De reţinut că râul, care nu a fost sub nicio formă și în nicio perioadă a istoriei Ţării Moldovei, până la 1812, hotar de țară sau hotar intern, a devenit în secolele XIX-XX o adevărată cortină de fier a imperiilor ţarist şi sovietic. Astfel, Prutul nu este doar un nume geografic, ci mai rămâne a fi şi o bornă politică – un râu devenit, în pofida voinţei noastre, hotar geopolitic pe care noi tot încercăm, timp de peste două sute de ani, să-l trecem...

Poetul patriot Iancu Văcărescu (1792-1863), cel care avea să anticipeze Unirea Principatelor Române, încă la 1830, invectivând micul râu de hotar Milcov ca pe un „pârâu fără putere”, scria aceste memorabile versuri:

„De unde-ţi vine numele, Pârâu fără putere,

Ce despărţirea Neamului tu îndrăzneşti a cere?

Milă-nceputu-ţi, Milcof sec, de va să-ţi dobândească!

Sfârşitu-ţi-va, lumea oftând în veci să te urască.

Despreţuire fraţii dau puteri-ţi ne-nsemnate!!

Căci, despărţit ori depărtat, fratele e tot frate”.¹⁸

În această scurtă poezie (La Milcof) se punea problema unirii Moldovei cu Valahia, întrucât „fratele e tot frate”, iar după Unirea din 1859, de când Milcovul încetase de a mai fi un râu despărţitor între fraţi, cântecele şi poeziile blamatoare ale creaţiei populare pasează această culpă Prutului.

Apa Prutului, de la 1812, se prezintă drept un simbol al despărţirii neamului şi un semn de tristă amintire al realităţii istorice crude. Dintr-un râu interior, care era un fel de coloană vertebrală a Ţării Moldovei, el devine unul de hotar, „internaţional”, care astăzi desparte trei state: România – Republica Moldova – Ucraina.

După cel de-Al Doilea Război Mondial se perpetuează consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, căci stabilirea „ultimei frontiere” pe Prut („graniţa de est a spaţiului Schengen”) este echivalentă, de facto, cu ridicarea unui nou Zid al Berlinului în Europa.¹⁹ Este o consecinţă nefastă a acelei vechi drame a pământului înstrăinat – botezat Basarabia – despre care regretatul poet al neamului, academicianul Dumitru Matcovschi (1939-2013) sintetizase laconic:

„Trecută prin foc şi prin sabie,

furată, trădată mereu,

eşti floare de dor, Basarabie,

eşti lacrima neamului meu.”

(Basarabia)²⁰

Urmările, mult mai adânci decât apa Prutului despărţitor (precum a spus Nicolae Dabija: „Prutul devenise mai lat decât Oceanul Atlantic”), actualmente sunt desluşite şi deplânse de o pleiadă întreagă de scriitori basarabeni, inclusiv Ştefan Sofronovici:

„Cât roşeşte-n sânge

Nistru-n Răsărit,

Umilit cât plânge

Prutu-n Asfinţit,

Tristă mi-i pe lume

Ţara, maică-mea

Şi-acest plai cu nume

Basarabia.”

(Plaiul cu numele Basarabia)²¹

Sărmanul râu... Căci nu Prutul este de vină. Un râu, ca toate râurile, a ajuns până astăzi să mai fie încă un hotar strâmb ce desparte pe nedrept două părţi ale unui întreg.

Cu părere de rău, râul mai rămâne astăzi o Cortină eurocomunitară, penetrarea ei de către omul simplu mai rămânând condiţionată. Aşteptând că va fi străpunsă tot cu instrumentar european, mulţumindu-ne, pentru moment, doar cu o cooperare transfrontalieră şi eliminarea vizelor (în cazul deţinerii paşaportului biometric), „undeva, în adâncurile sufletului, chiar ne enervează Prutul ista. De ce era neapărat nevoie să treacă pe la noi şi, mai ales, printre noi, de parcă nu mai sunt pe lumea asta şi alte ţări sau alte continente pe unde să-şi fi croit albia! Da chiar la noi, Doamne, şi Prutul, şi alte nenorociri, şi secete, şi ape, şi poduri măturate de foamete, şi duşi, şi aduşi şi...cum să facem ca să nu mai privim niciodată spre această apă curgătoare care, de parcă nu se mai pot opri din plâns Carpaţii, ne tot trimite la vale puhoaie de amintiri?... Şi, – precum a spus pentru „Vocea Basarabiei”, Arcadie Gherasim: iar privim cu inima spre apa asta sângerie care chiar că ne enervează deja. Prutul ista al nostru... ca un veşnic semn de întrebare.”²²

Grigore Vieru avea chiar un aforism la subiectul dat: „Două lucruri nu le pot suporta: chelia şi graniţa de la Prut. Doamne, şi tocmai ele mi s-au urcat în cap!”.²³

Până la urmă, nu vom putea supravieţui dacă nu vom accepta Prutul ca pe un râu cu două maluri, dar cu o singură apă, una interioară, într-o albie firesc românească.²⁴ Iar tânăra generaţie de basarabeni conştientizează, din ce în ce mai mult, această stare a lucrurilor – spunând, precum o face poeta Diana Enache: Nu-mi pasă că Prutu-i hotar²⁵

„…Nu-mi pasă că Prutul ar fi azi hotar

Şi vameşi îmi cer adesea paşaportul,

În visele noastre şi-n stele e clar:

Ne leagă pământul şi cerul, şi totul!”

(5 februarie 2015).

N. Petrescu-Redi scrise o poezie dedicată românilor din stânga Prutului – Podul de flori:

Podul de flori, frate,

s-a dărâmat.

Au venit lacrimi

şi l-au luat.

Drum prin Sahare,

dune de brumă,

ochiul se-nghimpă,

în neguri se-afumă,

se jăluie Prutul

prin sloiuri, prin glod,

Manole oftează,

pictând-o pe Ana,

portretu-i şopteşte:

– Sunt schiţă de pod!...

Sunt schiţă de pod

din lemn cel domnesc,

cresc mugurii lui,

în voi înfloresc,

floarea de azi,

mâine e rod,

rodul de mâine

e floare de pod.

Sunt schiţă de pod

din arbor domnesc,

cresc sevele lui,

duios vă şoptesc:

„Sub pod de sânge,

sub podul de grai,

Prutu-i oglinda

lui Vodă Mihai”.²⁶

Actualmente, precum declarase câţiva ani în urmă ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, la dezbaterea publică „România ca model pentru parcursul european al Republicii Moldova” (2014): „E la mintea oricui că Europa începe de la Prut, că Moldova are în fond un singur vecin membru al UE şi drumul spre UE după traversarea Prutului trece prin România.”²⁷

Moldova „ruptă”, pentru prima dată, prin graniţa blestemată, despărţitoare de neam – de la 1812, şi-a deplâns soarta în cântecele populare şi creaţia literară modernă. Spoliatorul tratat de pace de la Bucureşti, semnat la 16 (28) mai 1812, marchează o concesie (într-o conjunctură internaţională extrem de frământată) pe contul Moldovei, când, în cadrul crizei Problemei Orientale, are loc geneza unei noi probleme – a celei Basarabene. Consemnăm că esenţa chestiunii date este de natură politică, constând în integritatea naţional-teritorială a românilor moldoveni şi rezultă din cucerirea şi anexarea parţială a Moldovei, prin fixarea unui hotar arbitrar (scindând-o pe linia Prutului, practic, în jumătate) şi stabilirea Rusiei la gurile Dunării – semnificând, astfel, geneza unei noi probleme etno-politice internaţionale. Dacă chestiunea română, ca problemă internaţională, a semnificat, în secolul al XIX-lea, imperativul unităţii naţionale, apoi cea basarabeană – rezidă în scindarea naţional-teritorială a moldovenilor la 1812.²⁸

Iar în opinia politică a marelui Eminescu „ocuparea în toate formele cerute de dreptul internaţional a teritoriului cuprins între Nistru, Prut şi Dunăre, are pentru Rusia mai mult decât importanţa unei simple cuceriri: prin aceasta ruşii câştigă poziţiuni, care dominează ţările româneşti şi Dunărea, câştigă Hotinul, de unde dominează întrările despre miazănoapte ale Carpaţilor, câştigă în sfârşit o înrâurire mai directă asupra poporului român”.²⁹

Precum consemnase istoricul şi martorul acelor evenimente, de la începutul secolului al XIX-lea, Dionisie Fotino, „după tratatul de curând încheiat (1812) între Poarta Otomană şi Rusia, toată Basarabia cu cinci judeţe ale sale, adică Soroca, Orheiul şi Lăpuşna, Hotărnice(n)ii, Codru, Grec(en)ii şi o parte din judeţul Iaşi, împreună cu cetăţile Hotin şi Bender, au trecut în stăpânirea Imperiului Rusiei. De aceea Moldova a ajuns foarte mică (subl. n.), cuprinzând numai 16 judeţe mici şi despărţindu-se dinspre răsărit de Basarabia prin râul Prut.”³⁰

În esenţa sa, un râu nu poate fi bun sau rău, din punctul de vedere al geografiei. Dar, Prutul nostru poate fi privit şi prin prisma evoluţiei sale: depăşind cadrul strict geografic – prin istorie – în proză şi poezie. Considerăm că din raţiuni privind antropologia culturală şi socială aceste texte de proză, poezie şi cântece trebuie adunate şi cunoscute, meritând să facă parte dintr-o Antologie istorico-literară consacrată Anilor de cumpănă a românilor: 1812, 1940.³¹ Cu atât mai mult că Prutul, fiind un râu ce ne-a marcat destinul din cele mai vechi timpuri, a devenit, pe parcursul istoriei, o figură personificată, în fond tragică…

Și în cazul Prutului, observăm cu regret că de la glorie până la blestem... a fost un singur pas, cel al expansiunii străine. Despre aceasta, încă în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Alexandru Hâjdău avea să consemneze în poezia sa Lăpuşna:

„Peisajul e acelaşi, doar seminţii sunt alte,

Cum Prutul e acelaşi, dar apa-i alta-n val (...)

O, unde-ţi este, Prutule, cel val de-odinioară?”³²

Despărţirea neamului şi stabilirea unor hotare arbitrare, imperialiste, pe „trupul viu al Ţării”, prin graniţa pe Prut ne-a marcat adânc destinul timp de două secole.³³ Din acea fatidică zi – 16 (28) mai 1812, denumirea de PRUT, printr-un joc de cuvinte, singurul posibil prin recombinarea celor patru litere ale sale, a început să fie citită cu durere – Ţară cu TRUP RUPT!³⁴ Laconic, dar foarte inspirat, jocul poetic al lui Vasile Romanciuc, codifică o dramă adevărată:

„Prut – trup rupt.”³⁵

Niciun scriitor de limbă română nu a prins realităţile noastre „geopolitice” – un cuvânt la modă de după 1989 – într-o formulă mai lapidară decât poetul basarabean Vasile Romanciuc, autorul acestui poem antologic Temă (teamă) basarabeană, alcătuit doar din cele trei cuvinte, din 12 litere: Prut – trup rupt. Cum bine menţionează Emilian Galaicu-Păun – „în comparaţie cu acesta, orice haiku sună ca un mic epos. Patru litere cât patru Evanghelii, trei scrâşnite din dinţi (p, r, t) şi doar una (u) glăsuită!”³⁶

Leo Butnaru în poezia sa 1812 completează durerea despre acest, al nostru, Prut cu trupul rupt:

„Aşa e poete Vasile Romanciuc:

Prut – trup rupt

dimpreună cu tine

dimpreună cu ai noştri

şi eu simt acut

durut

anul 1812

anul câine turbat

pe care şi astăzi hăitaşii

îl mai asmut:

între Nistru şi Prut –

ţinut deţinut…”³⁷

Începând din secolul al XIX-lea sârma ghimpată de pe malurile Prutului a fost blamată şi osândită:

„Prutul esta ni disparti,

Prutul esta n-are moarte?

(sau varianta: „Apa-ceasta n’are moarte?”)³⁸

Dar ne-om pune noi cândva

Şi cu gura l-om săca.”

Epigramistul Constantin L. Moldovan la Concursul Festivalului Naţional de Epigramă şi Fabulă „Donici, cuib de-nţelepciune”, la tema „Îi slut la Prut” (Chişinău, septembrie 2011) a expus esenţa subiectului prin următoarele rânduri:

Hotarul³⁹

„De la Nistru la Carpaţi

Dorul nu a dispărut...

Noi, românii, suntem fraţi,

Dar... hotaru-i slut la Prut.”

În general, în creaţia folclorică, Prutul devine un râu blestemat din cauza faptului că „desparte frate de frate, soră de soră şi părinţi de copii”. Tot în folclor este amintit şi un duh feminin de statură uriaşă, care apărea din când în când, prevestind sau aducând rele.⁴⁰

Încă Vasile Alecsandri în ale sale Cântice din Basarabia consemnase că „de multe rele ce-au venit de peste Prut de când Basarabia e în stăpânirea ruşilor, precum holera, lăcuste, invazii de armate, vânturi secetoase etc., a ieşit în ţară vorba: slut la Prut şi cântecul Prutului, care începe astfel: Prutule, râu blestemat!”. Astfel, Prutul, în memoria colectivă a poporului nostru, s-a întipărit ca un râu rău, o apă a melancoliei şi durerii, un râu – dezbinător de Ţară:

„Prutule, râu blăstemat!⁴¹

Face-te-ai adânc şi lat

Ca potopul tulburat!...”

Tudor Vârţanu reflectă acea stare din perioada postbelică, atunci când nu aveai voie nici să vorbeşti cu fraţii din partea dreaptă a râului:

La Prut pentru prima dată

О zi de vară.

cu mult soare,

Cu azur pe cer

şi fără pic de nor,

Atras fiind la Prut

de-a strămoşilor chemare

Cât şi de simţul

propriului meu dor.

În cealaltă parte

privesc mereu,

Meleagurile fraţilor de sânge

Şi lacrimile-mi stăpânesc cu greu,

Când inima de suferinţe

şi durere-mi plânge.

Privesc cum ара

liniştit se scurge,

Iar gândul îmi adun,

că fuge

La ei acolo îl găsesc,

Pe care nicicând n-aş vrea să-i părăsesc.

Îmi vine să trec Prutul

dintr-o răsuflare

La moment de curaj

şi disperare

Şi să-ajung

în celălalt mal,

Aruncat atât de dor,

cât şi de val.

Stau mâhnit la Prut

şi chibzuiesc,

Că a neamului

din veci arteră-i

Unea pe moldoveni de pe ambele

maluri ce-n înţelegere vieţuiesc,

Iar acum nevrând

îi desparte şi-i diferă.

Atât de aproape mă găsesc

De hotarul neamului

meu românesc,

Cuvinte caut să-mi exprim

Sentimentele de rudenie

ce din adânc de suflet vin!

La doi paşi sunt de-ai mei,

Dar nu mi se permite

să mă văd cu ei,

De „eliberatori” suntem consideraţi

ai lor duşmani,

Că ne dorim drepturile,

de un noian de ani!

Îmi aminteşte Prutul

despre trecut

Despre nedreptăţile

ce pe aici s-au petrecut;

De-a strămoşilor

soartă zbuciumată

Cu consecinţe nedorite

ce şi-acum se mai arată.

Aş vrea, Prutule,

cât mai curând să devii

О arteră lăuntrică

a Marii Românii

Şi nicicând să nu mai desparţi,

Când vorba este

exclusiv de fraţi!

(August 1959, Zberoaia-Nisporeni)⁴²

Cum problema unificării românilor din cele două state – Republica Moldova şi România (şi nu numai) – rămâne, deocamdată, o aspiraţie legitimă şi dureroasă a neamului, noua generaţie a scriitorilor contemporani a continuat, după 1990, să dea glas acestui deziderat. Cele mai profunde trăiri poetice aparţin dramaticului poet născut într-o „casă văduvă şi tristă/ de pe margine de Prut” – Grigore Vieru. E greu de cuantificat în care poezii nu există sentimentul frăţietăţii, frecvent simbolizat prin apa Prutului – alegoric – râu al unificării, şi nu hotar al dezbinării. Fiorul tragic se-mpleteşte cu nădejdea unei bucurii comune, a unităţii de neam şi de ţară. În acest scop, exemple sunt fragmentele semnificative din creaţia poetică a lui Grigore Vieru: Cântec popular, De-ai curge tu, Prutule, Sunt, Maluri de Prut, Drumul…, Podul, Eu cred că Prutul, Testament etc.

O lungă listă a numelor de poeţi, îndeosebi basarabeni, denotă interesul motivat şi constant pentru reîntregire. În creaţiile acestora răzbate dorul de frate, gravitatea neîmplinirii, vadurile umilinţelor provocate de dezbinare şi ură, respingerea subordonării, a oprimării… Cităm doar câteva nume de poeţi consacraţi ori în curs de afirmare:  A. Păunescu,  Petru Cărare – Cântec, Nicolae Dabija – Ţara mea de dincolo de Prut, Vasile Romanciuc – Biserica de peste Prut, Valeriu Matei – Doina, Ion Horea – Elegie la Prut, Leo Bordeianu – Harta, Vlad Mischevca – Plângea Prutu-n ’47, precum şi Diana Enache, Traian Vasilcău şi Anatolie Cărbune, prezenţi cu cicluri poematice „prutene” ş.a.⁴³

În cartea noastră Prutul în destinul neamului românesc: (O antologie istorico-literară a râului) am adunat cu migală multe din ce ne-au oferit bibliotecile şi internetul.⁴⁴ Faptul că nevralgica tematică a râului Prut are vechime literară subordonată evenimentelor istorice denotă drama sfâşierii românilor, perpetuată din veacuri până astăzi. Poate acum  mai mult ca oricând, după cum menţionase scriitoarea din Huşi Lina Codreanu, în recenzia acestei prime antologii: autorul n-a intenţionat să stabilească ierarhii valorice cu instrumentarul unui critic literar. Toate izvodirile se adună inspirat în Cântul Prutului, un impresionant periplu hidrografico-literar ales de autor, în care se oglindesc vechimea şi continuitatea tematică, tonalitatea stihurilor (adesea tragică, arareori entuziastă), solemnitatea alegorică a râului despărţitor a „Două flori dintr-o grădină, / Dintr-o singură tulpină”. Variaţia abordării împleteşte evocarea cu invocaţia, revolta cu umilinţa, iubirea cu blestemul, amărăciunea cu bucuria în varii specii literare: doina, cântecul, oda, bocetul, balada ori legenda...

Constatăm că în poetica românească contemporană Prutul este prezentat în polivalente ipostaze: martor al umilinţelor suportate de moldoveni, confesor al îndrăgostiţilor, frate suferind alături de români, tribun al celor dezbinaţi în mod ne-natural, revoltat împotriva nedreptăţilor istorico-sociale, izbăvitor mesianic al idealului de unitate naţională ş.a. Ubicuu, dezideratul rămâne Unirea într-o Românie Mare. De aceea nu e de mirare că, din punct de vedere lexical, au frecvenţă termenii neam, ţară, frate, dor, soră, lacrimă, maică, hotar, străinătate, val-mal ş.a.⁴⁵

Abordând sumar drama Prutului istoric, fiind departe de gândul de a o prezenta exhaustiv, tematica rămânând deschisă, aducem – în final – propriile reflecţii poetice, adresate multpătimitului râu al Ţării:

Prutule

„– Prutule – a Ţării punte,

Curgi agale de la munte.

Eşti al Dunării mic frate,

Dar, ne tai, pe viu, deoparte,

Dureros, în jumătate –

Ducând lacrima furată

Pân-la marea cea sărată...

Râule, curgând la vale,

Cunoscut-ai multă jale –

Două veacuri de dezbin,

Lupte, foamete şi chin –

Al Moldovei greu destin...

Râu-pârâu, n-ai mal abrupt,

Însă glia tu ne-ai rupt,

Iar străinii s-au înfrupt.

Mâini vrăjmaşe te-au hoţit –

Pe români i-au despărţit...

Neamul nostru răzleţit,

Împuşcat, dezmoştenit –

Pare că a „amorţit”,

Purtând dorul ne-mplinit –

La un ceas mai fericit...

De la patruzeci încoace

Sânge apă nu se face,

În nămol nu se preface –

Aşteptând Prutul să „sace”

Basarabia nu tace!

Pyretus, cu apa ta

Poate vei împreuna

Ceea ce a fost cândva?

Mal cu mal vei închega –

Ţara vei unifica!

Apă neagră – mal ghimpat

Ai ajuns hotar de stat,

Din bunici tot blestemat...

Poate vei aduce mâine

O speranţă la mai bine?

– Nu uita, pe malul tău

Un popor suspină greu...”

(Vlad Mischevca, Chişinău, septembrie 2013)⁴⁶ 

Note:

1 Conferinţă susţinută în cadrul Zilelor Unirii: consolidarea limbii, literaturii şi civilizaţiei româneşti, Iaşi, 13-14 mai 2018, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”.

2 Ghibu Onisifor, Dela Basarabia rusească la Basarabia românească. Analiza unui proces istoric – însoţită de 180 documente. Vol. I. Cluj, 1926,  p. 335.

3 „Viaţa Romînească”, Iaşi, 1914, Anul IX, Nr. 3, p. 429 (Recenzii: G.T.).

4 Sadoveanu M., Taine. Din cartea Privelişti dobrogene (1913), în: Opere, vol. 6, Bucureşti: Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1956, p. 75.

5 Ibidem, p. 76.

6 Cf.: Paul Cernat, Prefaţă la ediţia din 2011 („Biblioteca pentru toţi”), p. 20; Virgiliu Ene, Prefață la România pitorească, Bucureşti, Ed. Tineretului, 1961, p. 20-24; Despre „România pitorească”, publicată în 1901, Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”, iar Garabet Ibrăileanu vede în această lucrare o modalitate prin care autorul „ne-a făcut să vedem și să iubim și mai mult țara, frumusețile ei, locul unde s-a desfășurat istoria acestui neam”. (Garabet Ibrăileanu, Scriitori români și străini, Bucureşti, 1968, p. 316-317).

7 Alexandru Vlahuţă, România pitorească. Schiţe şi povestiri. / Pref.: Paul Cernat. Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2011,  p. 147-148; Cf.: versiunea electronică: http://www.scriptorium.ro - după cuvintele „apa lui lată” este prezentă fraza: „triste sunt şi amintirile pe care ni le deşteaptă”.

8 Alexandru Vlahuţă, România pitorească. Schiţe şi povestiri, prefață Paul Cernat (Bucureşti, Curtea Veche Publishing, 2011), p. 147.

9 Słownik geograficzny Królestwa Polskiego i innych krajów słowiańskich. T. 9 [Pożajście – Ruksze] (Warszawa, 1888), p. 109.

10 Александр Хиждеу, Избранное, Кищинев, 1986, c. 248-249.

11 Din secolele XV-XVI sunt menţionate „ţinutul Bacăului” (1458) şi „ţinutul Trotuşului” (1466). Cele două ţinuturi au fost unităţi administrativ-teritoriale separate până către sfârşitul secolului XVII, când s-au contopit, formând ţinutul Bacău.

12 Gheorghe G. Bezveconâi, Familiile boereşti ale vechei Moldove – Hâncu şi Hasnaş, în „Viaţa Basarabiei”, iunie, 1932, p. 34.

13 Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei: un corpus, editat de I. Caproşu, E. Chiaburu. Vol. III (1796-1828), Iaşi, Casa Editorială Demiurg, 2009, p. 304.

14 I. Şandru, 1812 – ocuparea Basarabiei de către Imperiul Rus, http://www.cuvantul-liber.ro/articol.asp?ID=61779, Naţiunea. Serie nouă, anul III, 27 martie 2013, http://www.ziarulnatiunea.ro/2013/03/27/cand-a-pus-muscalu-piatra-de-hotar-la-prut

15 Apud Eugen Torgaşev, Producţia şi comerţul de cereale în Basarabia sub Ruşi, în „Viaţa Basarabiei”, iunie, 1932, p. 39.

16 Anatol Eremia, Lilia Stegărescu, Sate gemene cu denumiri identice, în „Limba română” 1-4 (211-214), 2013, p. 162.

17 Rocsana Josanu, Vitalie Josanu, Contribuţii privind evoluţia populaţiei şi a aşezărilor medievale româneşti de la răsăritul Ţării Moldovei. Studiu de caz asupra satului Chetrosu, jud. Soroca (Iaşi: Demiurg, 2006), p. 13.

18 http://www.poeziile.com/autori/Iancu-Vacarescu/iancu-vacarescu-primul-poet-modern.php (accesat la 20.11.13).

19 Graur Valeriu, De te voi uita, Basarabie…, [s.a., s.l.], p. 179, 181.

20 Matcovschi Dumitru, Bucuraţi-vă. Antologie de versuri, Ediţie îngrijită de A. Ţurcanu şi Em. Galaicu-Păun, Chişinău, Cartier, 2014, p. 353.

21 Sofronovici Ştefan, Plaiul cu numele Basarabia, în „Literatura şi Arta”, nr.1 (3514), 3 ianuarie 2013, p. 5.

22 http://www.voceabasarabiei.net/index.php/opinii/14335-arcadie-gherasim-prutul-ca-semn-de-intrebare (accesat la 1.02.2014)

23 Vieru Grigore, Tu m-ai strigat, fiule?: Antologie. Selecţia şi concepţia cărţii: Spiridon Vangheli, Chişinău, Guguţă, 2013, p. 107.

24 Dabija Nicolae, Prutul are două maluri, Bacău, Editura Vicovia, Editura Babel, 2012, 287 p. Vezi rec.: Dinescu V., Pe Prutul liniştit, în „Literatura şi Arta”, nr.1 (3514), 3 ianuarie 2013, p. 5.

25 https://www.facebook.com/DianaEnacheBasarabia/photos/pb.132415190234179.-2207520000.1423254975./521315258010835/?type=1&theater (accesat la 6.02.2015)

26 Poezie de N. Petrescu-Redi din „Convorbiri literare”, decembrie 2015, nr. 12 (240), p. 48. http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=287576

27 http://www.timpul.md/articol/marius-lazurca-e-la-mintea-oricui-ca-europa-incepe-de-la-prut-59800.html (accesat la 1.07.2014)

28 Mischevca Vlad, Anul 1812: Două secole de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rusiei, Chişinău, Elan Poligraf, 2012, 142 p.

29 Eminescu Mihai, Între Scylla şi Charybda. Opera politică, Ed. a 2-a. Chişinău, Litera Internaţional, 2008, p. 215.

30 Fotino Dionisie, Istoria generală a Daciei sau a Transilvaniei, Ţării Munteneşti şi a Moldovei, Trad. din greceşte de George Sion, Bucureşti, Valahia, 2008, p. 729.

31 Vezi publicaţiile noastre: Mischevca Vlad, „Prutule, râu blestemat!”, în „TABOR. Revistă de cultură şi spiritualitate românească” (Cluj-Napoca), Anul VI, nr. 9, decembrie 2012, p. 65-72; Mischevca Vlad, „Prutul esta ni disparti...”, în „Limba Română”. Revistă de ştiinţă şi cultură, Nr. 1-4 (211-214), anul XXIII, 2013, p. 292-306. http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=2272 ; Mischevca Vlad, Aşteptând Prutul „să sace”..., în „BiblioPolis”. Revistă de biblioteconomie şi ştiinţe ale informării editată de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din Chişinău, nr. 4 (Vol. 50), 2013, p. 64-79.

32 Hâjdău Alexandru, Clipe de inspiraţie, Chişinău, Litera, 2004, p. 76-77 (traducere din limba rusă de Nicolae Dabija).

33 Cf.: Vlad Mischevca, Anul 1812 (Două secole de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rusiei), Chişinău, 2012, p. 118-125.

34 Cf.: Cubreacov Vlad, PRUT – TRUP RUPT sau despre debelatio de la 16 mai 1812, în „FLUX”, 13 mai 2011, http://www.flux.md/articole/11753/

35 Vasile Romanciuc, Recitirea proverbelor: versuri, Chişinău, Ştiinţa, 2007, p. 70.

36 http://galaicu-paun.cartier.md/variatii-pe-o-tema-teama-basarabeana-158.html

37 http://leo-butnaru.blogspot.com/2011/07/poemul-de-ieri-poemul-de-azi.html

38 Dumitrescu George Dorul, Oraşul din amintire. Bucureşti, 1944, p. 140.

39 http://surse.citatepedia.ro/din.php?a=Constantin+L.+Moldovan&d=Concursul+Festivalului+Na%FEional+de+Epigram%E3+%BAi+Fabul%E3+%22Donici%2C+cuib+de-n%FEelepciune%22%2C+Chi%BAin%E3u

40 http://adevarul.ro/locale/vaslui/legendele-istorice-raului-prut-1_516929f4053c7d d83f03be41/index.print (accesat 1.02.2014)

41 Nota editorului: „Înainte de luarea Basarabiei de moscali, cântecul zicea: Nistrule, râu blăstemat, fiindcă toate relele veneau de peste Nistru”.

42 Literatura şi Arta, Nr. 14 (3787), 5 aprilie 2018, p. 5.

43 Lina Codreanu, Prutul – martor mut al unui destin, în „Literatura şi Arta”, Nr. 37 (3706), 15 septembrie 2016, p. 7.

44 Vlad Mischevca, Prutul în destinul neamului românesc: (O antologie istorico-literară a râului). Chişinău: Civitas, 2015, 300 p.

45 Codreanu Lina, Recenzie în „Prutul”, Revistă de cultură. Huşi. Serie nouă, Anul VI (XV), nr. 2 (58), 2016. Fondator Costin Clit, p. 181-183.

46 Mischevca Vlad, „Prutule”. Publicată pentru prima dată în „Literatura şi Arta”, nr. 37 (3550), 12 septembrie 2013, p. 5; Mischevca Vlad, 14 poezii vechi & noi, Chişinău, 2014, p. 24-25; Antologia Limba noastră cea română – Starpress 2014 / Editor Ligya Diaconescu, Galaţi, Olimpias, 2014, p. 110.