Academiile de după ploaie

Ați aflat? Mai pe nou, un hobby la modă în rândul piteștenilor ar fi biliardul; o știre de pe net ne previne că este vorba, preferențial, de „Barul Thomas Academy”, unde cei interesați pot găsi două (să le zicem) secții: „Academia nouă” și „Academia veche” (/adevarul.ro/). Dar nu ne mulțumim doar cu atât: „Academia Fitness Scandinavia” are o echipă puternică de instructori și a reușit să se poziționeze ca una dintre companiile de top în educația de fitness din România! (/fitness-scandinavia.ro/). Sau: „Academia de Coafor & Make-up vă oferă oportunitatea de a urma două cursuri profesionale de coafor și machiaj” (/academiadecoafor-makeup.ro/).

Dacă v-a atras atenția frecvența apariției, în discursul public actual, și în cele mai neașteptate combinații textuale, a termenului academie, ați putea fi tentați să credeți că valul unui anumit libertinaj lingvistic ce însoțește recenta libertate de exprimare ar explica prezența termenului-mărgăritar în tărâța cotidiană: de la agresivele „Academia infractorilor” sau „~ hoților”, la blândele (până la un punct) „Academia de fitness”, „~ de biliard” și altele. Din zona învățământului, în general, avem mai mult sau mai puțin instituționalizatele (renunțăm, iarăși, la majuscule): „Academia militară”, „~ de poliție”, „~ de afaceri”, „~ de tineret” etc. Dedusă direct de la destinația privind instrucția (publică și privată), o instituție tentaculară (măcar prin titlu) pare a fi o „Academie de engleză” cu despărțăminte cum ar fi „~ pentru copii, părinți și bunici”, „~ audio”, „~ de traduceri”, „~ de gramatică” etc. Perfid, emisiunea unui canal tv este titrată „Academia de evaziune”! Sub acest titlu, aflăm, de pildă, că portul Constanța este „paradisul evaziunii fiscale” (/ziuaconstanta.ro/).

Luând în serios lucrurile, putem constata că, și aici, nu este nimic nou sub soare. O sursă de cea mai mare încredere, cum este Dicționarul limbii române (chiar al Academiei!), consemna, în t. I/I (1913), pe lângă sensul – nobil – „societate de scriitori și de învățați, recunoscută ca instituție de stat” (prezent, în diferite definiții, până astăzi), și pe acela, considerat arhaic, de „școală înaltă”, chiar „universitate”, de la care, prin extensie, a luat naștere sensul de „așezământ privat în care se învață practica mai adâncă a unor arte și meșteșuguri”, exemplificat prin „academie de muzică” (= conservator), dar și prin „Academia de croitorie din Dresda”, specialități la care August Scriban (1939) adăuga scrima și călăria.

Atât timp cât asumarea unei titulaturi a fost strict controlată, „Academia Republicii Socialiste România” (fostă și redevenită „Română”) a fost concurată, ca titlu, doar de câteva instituții naționale, printre care „Academia de Științe Medicale” sau „Academia de Științe Agricole și Silvice”. Astăzi, au apărut ceva mai multe, chiar la acest nivel, printre care, ca să cităm doar câteva, din România, „Academia de muzică «Gheorghe Dima»”, „Academia de Film”, „Academia Teologică Ortodoxă din Oradea”, iar, din stânga Prutului, „Academia de Studii Economice din Moldova”, „Academia de Teologie Ortodoxă din Moldova” (instituție religioasă de învățământ superior), „Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova” (/moldovacurata.md/), „Academia de Teatru, Artă și Muzică” și altele. Atrage atenția, de la noi, dar și din alte părți, prezența instituțiilor de consacrare exegetică și de învățământ teologic, de exemplu, „Academia Teologică de la Kiev” (/revistateologica.ro/), unde se va studia și teologia românească (/basilica.ro/).

Printre primii, din România, care au spart vechiul adevărat privilegiu vor fi fost fondatorii revistei „Academia Cațavencu”, un derizoriu pus sub semnul intenției de a se constitui într-un forum (demascator!) al demagogilor și oportuniștilor din viața publică. Dar trădând, eventual, și porniri ranchiunare, ca scriitor, ale unuia dintre întemeietori. Între timp, tot felul de academii au răsărit, după cum se spune, ca ciupercile după ploaie, așadar nu chiar din senin, ci ilustrând ambiții mai vechi; scriitorul și medicul ieșean Gr. T. Popa făcea, de exemplu, în 1936, următoarea observație: „Oamenii noștri, când se plictiseau odinioară, jucau popice ori «Préférence»; acum, merg la cinematograf sau înființează Academii” (citat de /richardconstantinescu.com/).

Pretențiile au evoluat considerabil, căci astăzi chiar popice dacă vrei să joci, musai te înscrii la o „Academie de popice”, asociere de termeni care nu s-a inventat la noi (cf., de exemplu, „Bowling Academy in East Providence”; /bowlingacademyinc.com/), iar dacă vrei să dai curs, în deplină trăire a senzațiilor, la insistente invitații de a fi fericit „consumând” băutura căreia i se face o disperată reclamă, devii membru la o „Beer Academy” autohtonă, titulatură iarăși cu răsunet internațional (vezi o „Accademia del bere”, ce oferă „due corsi completi in dvd, tutto ciò che un professionista del settore deve sapere sul mondo del beverage, dalla A alla Z”; /rgmania.com/), așezământ convertit de unii în „Clinică de Bere” (dar, atenție: „Pentru a intra pe acest site trebuie să ai minim 18 ani, vârsta la care este legal consumul de băuturi alcoolice”). Nu putem intra în amănunte în ceea ce privește „Academia de Ursărie” („... să fie primit sănceapă grătarili” – grafii autentice!), dar dacă un junior vrea să se inițieze în „practica mai adâncă a unor arte și meșteșuguri” (vezi supra), de pildă în secreturile fotbalului, ar avea șanse frecventând „Academia Gheorghe Hagi” („școala” sau „academia de fotbal Gică Popescu”, din Craiova, se zice că a dat sau că ar fi dat faliment).

Cât despre modelele străine de gen, acestea sunt destul de răspândite în lumea (să-i zicem) divertismentului: dacă vrei să frecventezi pelicule cinematografice, poți da peste „Academia Vampirilor” („Vampire Academy”; din sinopsisul de pe internet: „Academia Sf. Vladimir nu este o școală ca oricare alta, ci un loc secret, ascuns în străfundurile pădurilor din Montana, în care moroii /vampiri vii și muritori/ sunt educați în tainele magiei…” /cinemagia.ro/). Cât despre viziunea din „The Umbrella Academy”, lansat în 2019, cităm după prezentare: „Super-eroi, Mister, Aventură, Dramă” (/filme-recomandate.ro/).

Fără exagerare, considerăm că, măcar la noi, proliferarea terminologică în discuție (sub tutela, nevinovată /?/, a Oficiului Național al Registrului Comerțului) reflectă, totuși, recunoașterea, à la Păcală, a unui incontestabil prestigiu, din partea unor râvnitori autohtoni ce nu au habar nici de grădinile lui Akademos și nu le pasă nici de „cel mai înalt for științific național, având rolul de a reglementa etica științifică... și de a asigura respectarea calității actului științific”. Percepția este însă la nivelul capacității de a recunoaște, în termenul discutat, a numelui unei... grecoaice, de către o celebritate a vremii, un oarecare Berilă, asasin cu sânge rece a șase oameni și coleg de celulă la Văcărești, în 1937, al lui Geo Bogza. Când scriitorul i-a mărturisit că a fost întemnițat pentru ultraj la adresa Academiei și pentru pornografie, Berilă s-a minunat: „Dar zurliu mai ești, mă! Unde le găsiți mă, cu numele astea? Niște grecoaice, se vede, de pe la Brăila” (iar ăstora el însuși le cam știa soiul: avusese de-a face cu una Polixenia!).

Cu una cu alta, încă o dovadă că nu poți astupa borta vântului. Iar ACADEMIA, față de publicul prevenit, nu poate pierde nimic. Și nici nu se trage cu tunul după muște! Dar unora încă le pasă, cel puțin după o postare intitulată „Imposibila academie: de tenis!”, cu relatarea despre apariția, în 1999, a „Fundației pentru tenis «Academia Ilie Năstase»”, inclusiv critica numelui și a realiilor: „Nu puteți obține un spectacol mai respingător și mai degradant decât pompos și inutil botezata academie de tenis ilie năstase!” (/omulsistrada.blogspot.com/), critici susținute și de alții: „Nu sport, da cârciumi! Pe locul în care Ilie Năstase promitea o Academie de Tenis va apărea un club de fițe” (/gsp.ro/; inscripție, ca imagine: NASTASE TENNIS ACADEMY).

Viziunea euro-atlantică nu pare a fi singura de natură să ne remodeleze mințile în legătură cu vechi reprezentări și imagini a ceea ce va fi fost pe vremuri: orientul euro-asiatic se aliniază, solidar, devenirii privind neo-aprecierea. Redacția revistei „Limba Română”, datorită prietenului Alexandru Bantoș, ne confirmă imixtiunea comerțului de tarabă pe terenul împrumutului sonor: o Academie de la Habarovsk („Akademija Okon”) oferă (cităm după traducere) „Vitrare pe balcon și loggie”, „Fereastră din plastic”, „Dulap glisant” etc. (/academokna.com/). Fără nicio bătaie proprie de cap: „Specialistul nostru vine la tine, ia măsurători și intră într-un acord”. Și pentru traducere, aferim, Chirițoaie!