Dezvoltarea la elevi a aptitudinilor de scriere creativă

În epoca în care trăim, caracterizată printr-o puternică tendință de globalizare și de tehnologizare, formarea noastră totuși nu se poate concepe în afara cărții, a scrisului și a bibliotecii. „Totul pleacă de la literă și se întoarce la ea, fără aceasta devenirea omului, sigur, ar fi fost alta”, afirma Adrian Marino [2, p. 156]. Element important al dezvoltării cognitive, intelectuale, profesionale, scrisul reprezintă propria oglindă a reflecțiilor și a gândirii umane. În cazul marilor creatori de literatură artistică, devenind modalitate care face cu putință toate ambiguitățile, simbolismele și semnificațiile posibile, scrisul îi personalizează prin ruperea tradiției cu care scriitorii deseori intră în conflict.

În contextul în care se vorbește tot mai mult despre o școală a viitorului, despre „formarea pedagogic orientată a cititorului de literatură artistică prin cunoașterea axiologică a acesteia, ca sistem artistic-estetic imanent, și prin angajarea apropriată a cititorului în producerea valorilor in actu ale literaturii” [3, p. 23], predarea gândirii în școală, așa cum sugera și Edward de Bono, devine mai mult decât necesară. Or, o gândire bună e esențială pentru a rezolva probleme, pentru a lua decizii, pentru a face față schimbărilor – toate fiind importante pentru supraviețuire și pentru succes în lumea de azi. La rândul ei, predarea gândirii poate fi realizată prin/în cadrul unor activități specifice, scrierea creativă fiind una dintre acestea. Rod al imaginației, al creativității, scrierea creativă nu este doar un datum al geniilor. Omul poate fi creativ în orice gen de activitate. Acest postulat trebuie să dea strălucire optimismului pedagogic, să anime proiecte de aplicare a lui în practica largă a instruirii și educației. Prin urmare, sarcina profesorului este să-i creeze elevului posibilitatea de a se manifesta, stimulându-i gândirea, provocându-i creativitatea la diferite niveluri: lectură creativă, interpretare/analiză creativă, scriere creativă. Bunăoară, puși în situația de a continua povestea pornind de la afirmația crengiană, ușor modificată, „În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală cu moș Fotea, cojocarul satului, care ne aduce, dar de școală nouă, calculatoare, DVD-uri, sisteme home-cinema…”, elevii, cu siguranță, vor intra pe tărâmul imaginației, născocind, inventând, concepând tot felul de povești (amuzante, absurde, „serioase”), se vor lăsa purtați de impulsurile de moment, căutând soluții neordinare.

În alt caz, recurgând la procedeul „Jocul metaforei”, profesorul le va solicita elevilor să completeze spațiile libere din textul propus cu cuvinte/sintagme neordinare:

Ninge ( cu ce?) _________ (cu iluzii, cu hohote de râs).

Ninge (unde? peste ce?) ___________ ( în sufletul meu).

Ninge (cum?) ___________________ (contemplativ, fără milă).

Ninge (de ce?)___________________ (fiindcă ești departe).

Dacă ar ninge incontinuu, (ce s-ar întâmpla?) _________________ (totul ar încremeni).

Exemplul propus demonstrează că, operând cu metafora fără a realiza că o utilizează, elevii forțează, de fapt, limita exprimării curente, obișnuite, intră în zona gândirii literare. Întrebările Cu ce mai poate ninge în afară de fulgi de zăpadă?, Peste ce ar mai putea ninge în afară de „peste pământ”? etc., care pot anticipa rezolvarea sarcinii, îi vor ajuta pe elevi să-și exploreze imaginația, să caute variante în funcție de trăirile lor, de experiența de viață, de lectură.

Așadar, scrierea creativă înseamnă depășirea și provocarea limitelor, zămislire, făurire, act creator, capacitatea de a modela în forme noi și diferite o anumită experiență, de a găsi soluții noi, de a formula idei originale. Conform lui Hembrey [1], scrierea creativă înseamnă cap (este o activitate a minții: transmite idei), inimă (este un proces afectiv: transmite trăiri, sentimente), mână (este o îndeletnicire, o deprindere care necesită practică). Potențialitate a ființei umane, creativitatea, implicit scrierea creativă, pot fi educate printr-o pedagogie adecvată, caracterizată de o permanentă problematizare, ce pune elevii în situația de a se reanaliza, redefini, de a învăța singuri ceea ce pot face.

Una dintre caracteristicile minții umane este nevoia permanentă de a da formă, sens, chiar și atunci când i se oferă o informație incompletă. Jocurile se bazează pe această nevoie intrinsecă umană de a asambla bucăți de informație și fragmente astfel încât ele să aibă un mesaj unitar. Principiile grupării pot fi aplicate și în scrierea creativă. În fața unui blocaj creativ, exercițiul „Povestea numelui” poate deveni un stimulent potrivit. Procedura de aplicare este următoarea: a) elevul își scrie prenumele în formă de anagramă; b) găsește câte un cuvânt pentru fiecare dintre literele prenumelui (ex.: Sanda: sobă, arici, nasture, drum, artist); c) inventează o poveste a numelui folosind toate cuvintele în cauză (Ex: Pe sobă am găsit un arici. În loc de ochi avea prinși doi nasturi. O fi fost vreun artist de circ. Era cu ochii ațintiți la drum. Probabil, punea ceva la cale). Odată elaborat, exercițiul respectiv poate fi utilizat în varii situații de învățare: predarea categoriilor gramaticale ale substantivului (gen, număr, caz, funcție sintactică etc.), studierea părților principale/secundare ale propoziției etc.

Un alt exercițiu de scriere creativă, ce face parte din această categorie a alcătuirii unui text din cuvinte, fragmente, este și cel intitulat „Întreg – parte”. Modul de aplicare este cât se poate de simplu: a) elevii completează o listă din cel puțin cinci-șase perechi de substantive ce exprimă întregul (timp) și partea (ora, clipa, veșnicia); b) ei plasează perechile de cuvinte scrise în structurile propuse de profesor; c) scriu un cuvânt/enunț cu rol de concluzie/sinteză a celor comunicate; d) intitulează textul. Pentru exemplificare propunem următorul text:

Dacă tu ești timpul, eu sunt clipa

Dacă tu ai fi soarele, eu aș fi raza.

Dacă tu ai fi _________, eu aș fi ________.

Dacă tu ai fi _________, eu aș fi ________.

Două inimi gemene.                       (Armonie)

Acest tip de exercițiu, pe lângă faptul că le formează elevilor deprinderi de scriere creativă, poate fi aplicat cu succes și în procesul de predare/consolidare a modului condițional sau al oricărui alt mod personal (indicativ, conjunctiv, imperativ), timp (prezent, trecut, viitor), aspect (imperfect, perfectul compus etc.) cu modificările respective ale formei verbului a fi. Activitatea elevilor nu se va termina aici. Dat fiind faptul că unul dintre obiectivele interpretării operei literare este comentariul/descifrarea semnificațiilor titlului, profesorul, în continuare, îi poate include pe elevi într-o discuție argumentativă pornind de la întrebările „De ce ai intitulat astfel textul?”, „Ce idee ai vrut să accentuezi prin acest titlu?”. Cu siguranță, elevii vor putea lesne să găsească argumentul necesar, iar de la semnificațiile titlului propriilor texte și până la cele ale titlului operei literare studiate nu este decât un pas.

Funcția creatoare a imaginației este o condiție necesară vieții cotidiene. „A pune la treabă” imaginația înseamnă a genera, a produce, a articula imagini în diferite moduri. În această ordine de idei, exercițiile de imaginație au un rol deosebit în formarea la elevi a abilităților de scriere creativă. Ele le încurajează evaluarea și feedback-ul în scopul de a experimenta diferite tipuri de analiză și de a reflecta asupra procesului și produsului scrierii. Solicitați, de exemplu, să-și imagineze că s-au pomenit într-un imperiu al unei culori (al verdelui/albului/albastrului etc.), elevii, inițial:

-  scriu cât mai multe nuanțe ale culorii alese (ex.: verde-închis, verde-deschis, verzui, verde-verde, verde-pal, verde-crud, verde-șters, verde-gălbui, vernil);

-  găsesc cuvinte dintr-un câmp lexical ales de ei (de ex. natură: copac, apă, iarbă, omidă, păianjen, umbră, muguri, floare etc.);

-  formează îmbinări folosind un cuvânt ce exprimă o nuanță de culoare și altul din șirul de cuvinte ce fac parte din câmpul lexical al cuvântului ales (omidă verde-verde, păianjen verde-pal, barcă de-un verde șters etc.);

-  scriu aleatoriu o listă de verbe, care rămâne deschisă;

-  alcătuiesc mai multe enunțuri independente unul de altul ca informație transmisă (pot avea ca repere întrebările Când? Cine? Ce fel de? Ce face? Unde? De ce?), folosind cât mai multe dintre îmbinările formate anterior (ex.: Într-o seară de-un verde-închis, o omidă verde-verde mergea în ospeție la un păianjen de-un verde-pal, care-și construise un lăcăș orbitor de verde. Pe oglinda verzuie a lacului plutea o barcă de-un verde șters);

-  aranjează enunțurile obținute în așa fel încât să alcătuiască un text;

-  intitulează textul cu o îmbinare din cele create de ei.

Un alt exercițiu de imaginație ce poate fi aplicat în cadrul orelor de scriere creativă este și jocul asupra relațiilor de antonimie dintre cuvinte. În acest caz:

-  elevilor li se dau perechi de antonime (mare – mic, înalt – scund, slab – gras, mult – puțin, larg – strâmt);

-  ei își imaginează o scenă/întâmplare/poveste utilizând o pereche de antonime, conform modelului: Într-o grădină mică creștea un copac mare. În copacul mare, o pasăre și-a făcut un cuib mic. În cuibul mic erau trei ouă mari. Un ou mare avea o crăpătură mică. Crăpătura mică totuși era semnificativă, așa că pasărea a aruncat în grădina mică oul mare, din cuibarul mic. Chiar dacă era mare, oul s-a spart. Din celelalte ouă mari, la timpul potrivit, au ieșit doi pui mici, care, mai târziu, au zburat din copacul mare.

Formularea punctelor de vedere diferite este una dintre cele mai importante abilități de gândire ale oamenilor. A-i pune pe elevi să formuleze puncte de vedere ce aparțin persoanelor/personajelor implicate în acțiune este o operație pe cât de necesară, pe atât de instructivă. Astfel, un fapt/o întâmplare dintr-o operă literară (ex.: Ion este ucis de George – romanul Ion de L. Rebreanu), poate fi abordat/ă din perspectiva mai multor personaje. Ce gândește/crede despre moartea lui Ion: Florica, George, mama lui Ion, Vasile Baciu, familia Herdelea, autoritățile etc.? Mai mult decât empatie, exercițiul poate genera puncte de vedere diferite ca și o constantă comportamentală viitoare.

Fondatorul psihologiei genetice Henri Wallon, în lucrarea sa Les Origines de la pensée chez l’enfant, susținea că, la vârsta de doi-trei ani, copilul se substituie între doi poli ai aceleiași situații: poziții active și pasive. El participă la ceea ce numește Wallon „jocuri alternative”: joacă prinzând și apoi joacă pentru a fi prins, ascunde și apoi caută ascunderea, aruncă o minge și o primește. Aceasta reflectă capacitatea lui de a-și separa existența de cea a altora, de a se recunoaște ca pe un „eu” și de a începe să-și cristalizeze eul diferit de ceilalți. Mai mult, gândirea lui se formează prin perechi. Ideea de „moale”, susține reputatul psiholog, nu se formează înainte de sau după ideea de „tare”, ci simultan, într-o ciocnire. „Elementul fundamental al gândirii este această structură binară, nu elementele singulare care o alcătuiesc. Perechea, cuplul sunt anterioare elementului izolat” [4, p. 25]. Această relație antitetică/opoziție dintre cuvinte, numită de G. Rodari „binomul fantastic”, ar putea servi ca procedeu de scriere creativă. În acest caz: a) se aleg două cuvinte suficient de străine (ex.: televizor, papagal); b) se creează, cu ajutorul prepozițiilor, diferite raporturi între aceste două cuvinte (un papagal la televizor, papagalul de pe televizor, un papagal sub televizor, televizorul peste papagal); c) se alcătuiește un text, din șase-opt enunțuri, amuzant/fantastic/paradoxal etc. pornind de la o situație sugerată de una dintre îmbinările create (ex.: Papagalul de sub televizor este prietenul meu. Îi place să stea ore întregi în acest loc. Cred că pândește momentul potrivit ca să se strecoare înăuntrul aparatului. Probabil, se vrea vedetă. Cine știe? Cel puțin, acum atâta pot spune: „Am un papagal sub televizor”).

Pe lângă dimensiunea ei irațională (haotică, divergentă), creativitatea este văzută ca fiind și rațională (abilitatea de a rezolva probleme, de a folosi cunoștințele existente). Un exercițiu de acest tip este și cel intitulat „Inventăm o poveste”. Modul de aplicare este următorul: a) elevii scriu un substantiv care le trece prin minte (ex.: crocodil); b) alcătuiesc o povestioară din 5 enunțuri folosind, în fiecare dintre acestea, substantivul respectiv cu forme diferite de caz (ex.: Pe plajă era un crocodil. Ochii crocodilului mă priveau lacom. I-am făcut crocodilului un semn să se apropie. Împreună cu crocodilul am pornit spre ghereta cu înghețată. „Crocodilule, o înghețată ți-ar răci pofta de carne!”). Ulterior, elevii pot redacta textul excluzând și/sau substituind cuvântul „crocodil” cu alte variante (pronumele „lui” etc. ), evitând astfel repetiția deranjantă.

Motivația este un factor extrem de important în declanșarea actului creator și focalizează energiile creative pe obiective stabilite. Nu este suficient să dispui de un potențial creativ de aptitudini, dacă acestea nu sunt orientate strategic, prin motivație și atitudini, către descoperirea și generarea noului cu valoare de originalitate. Scrisul creativ răspunde din plin acestui deziderat. Exersarea regulată a lui îi învață pe elevi să învingă diverse bariere ale producției creative (perceptive, emoționale, culturale), le dezvoltă și le cizelează personalitatea.

Referințe bibliografice:

1. Hembrey Shea, How I Became 100 artists, în ted.com/talks/shea_hembrey_how_i_became
2. Mariano Adrian, Hermeneutica ideii de literatură, Cluj, Dacia, 1987.
3. Pâslaru V., Introducere în teoria educației literar-artistice, Chișinău, Sigma, 2011.
4. Wallon H., Les Origines de la pensée chez l’enfant. Apud Giani Rodari, Gramatica fanteziei, București, Art, 2016.