Moștenirea sovietică – ce facem cu ea?

Relația dintre trecut și prezent reprezintă, în Republica Moldova, o situație specială, deoarece regimul totalitar a lăsat o amprentă adâncă asupra memoriei colective. Astăzi, Republica Moldova se confruntă cu mai multe dileme, printre care se numără și atitudinea cetățenilor față de moștenirea sovietică.

Tranziția de la totalitarism la democrație

În condițiile colapsului URSS, anul 1991 a constituit pentru Republica Moldova un început promițător în procesul de obținere a independenței și de constituire a unui stat democratic. Din primii ani de independență, Republica Moldova a semnat Declarația universală a drepturilor omului, a ratificat convențiile internaționale privind drepturile omului, a liberalizat mass-media, a aderat la Convenția internațională cu privire la drepturile copilului, a inițiat primele reforme de trecere la economia de piață etc. Prin aceste măsuri de ordin legislativ s-au adoptat valorile de bază ale unui stat democratic, iar prin Constituția din 1994, în Republica Moldova s-a instituționalizat statul de drept. Însă drumul parcurs în edificarea și afirmarea independenței de stat s-a dovedit a fi foarte dificil. Pentru mulți rămâne încă actuală întrebarea: „De ce tranziția Republicii Moldova de la un regim politic totalitar la unul democratic este atât de anevoioasă?”. La această întrebare există mai multe răspunsuri, generate de caracterul reformelor politice, economice, sociale și culturale. Unul dintre aceste răspunsuri ține de domeniul istoriei și memoriei colective și de ceea ce a însemnat pentru locuitorii republicii regimul totalitar comunist. Perceperea trecutului este condiționată de experiența și cunoștințele fiecărui om, ale fiecărei familii și comunități în parte etc. Deși Partidul Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) a tins să construiască o societate egalitară sub toate aspectele, viziunile asupra acestui regim au fost și rămân diferite. După evenimentele din august 1991, s-a crezut în colapsul sovietic și în detașarea definitivă de trecutul totalitar, însă realitățile s-au dovedit a fi altele [6].

Au trecut deja aproape trei decenii de la prăbușirea URSS și adoptarea de către Republica Moldova a Declarației de Independență, însă o bună parte a populației este nostalgică și ar dori revenirea în URSS1. O altă parte a cetățenilor optează pentru integrarea țării în comunitatea europeană. Un sondaj de opinie din noiembrie 2011 arată că peste 60% din cei intervievați consideră că ar fi mai bine dacă Republica Moldova ar fi guvernată de un singur partid, 73% fiind de părere că partidul respectiv ar putea fi Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM). La întrebarea „Care sistem politic este mai bun pentru Republica Moldova?”, 35,2% consideră că acesta ar fi „sistemul sovietic care a existat până la hotarul anilor ’80-’90”. În același context, 45,6% din respondenți optează pentru Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan și doar 33,8% pentru Uniunea Europeană, iar peste 45% sunt împotriva aderării țării la NATO [1]. Printre nostalgici se numără și ex-prim-ministrul Dumitru Braghiș (1999-2001), care consideră că „URSS trebuia reformată pe principii de confederație”². Tendințele antagoniste din societate în ce privește orientarea Republicii Moldova spre Rusia sau spre UE au fost caracteristice și politicii regimului comunist, care a fost restaurat în 2001 și a durat până în 2009. Astfel, în campania electorală din 2001, PCRM a promovat activ ideea aderării Republicii Moldova la Uniunea Rusia-Belarus, la alegerile din 2005 și-a schimbat radical poziția și a optat pentru integrarea în Uniunea Europeană, ca, ulterior, mai exact în anul 2011, să revină la ideea aderării Moldovei la Uniunea Eurasiatică. Oscilațiile politice ale Republicii Moldova și lipsa unei opțiuni politice clare și durabile au creat în rândul cetățenilor o stare de nesiguranță față de prezent și viitor. Această indecizie sau dilemă între Est sau Vest a determinat Republica Moldova să facă, în cele mai multe cazuri, un pas înainte și doi înapoi. Deși clasa politică de la Chișinău își dorește construirea unui stat de drept, moștenirea sovietică reprezintă, de fiecare dată, o piedică sau o modalitate de tergiversare a proceselor de creare a unei societăți cu adevărat democratice.

La aceste sondaje pot fi adăugate un șir de declarații sau lozinci politice, făcute în cadrul mitingurilor de protest organizate de PCRM împotriva coaliției de guvernământ, cum ar fi cele din 4 și 11 februarie 2012, când s-au scandat sloganuri de genul „Молдавия – русская страна!” [Moldova – pământ rusesc] și „Наша родина – СССР” [Patria noastră – URSS]. În ultimii ani, acest discurs, în rezultatul decăderii PCRM, a fost preluat de Partidul Socialiștilor din Republica Moldova. Respectiv, s-a produs doar o migrație a electoratului PCRM la PSRM, care în esență nu a schimbat atitudinea lui față de trecutul sovietic.

Oficial, Uniunea Sovietică a încetat să existe la 25 decembrie 1991, dar rămâne actuală întrebarea sociologului Dan Dungaciu – „Poți scoate RM din URSS, dar cum scoți URSS din RM?”³. Astăzi, Republica Moldova continuă să se confrunte cu probleme care își au originile în perioada regimului totalitar comunist și nu sunt atât de ușor de depășit. Distanțarea de trecutul comunist și asumarea memoriei traumatice se pot realiza prin recunoașterea și asumarea greșelilor. Ce a făcut clasa politică posttotalitară în acest sens?

Distanțarea de trecutul și mentalitatea totalitară

Decomunizarea este un fenomen caracteristic majorității statelor care au făcut parte din blocul comunist în contextul tranziției lor de la un regim totalitar la unul democratic. În procesul construcției sale statale, Republica Moldova a întreprins mai multe demersuri pentru a se detașa de trecutul său totalitar. Imediat după tentativa de lovitură de stat de la Moscova din 18-21 august 1991, autoritățile de la Chișinău au condamnat inițiativa Comitetului de Stat de Urgență (ГКЧП), considerând-o „o gravă crimă de stat îndreptată împotriva suveranității republicilor, care poate aduce popoarelor prejudicii enorme”. Ținând cont de faptul că liderii partidului comunist au fost implicați sau au susținut acțiunile comitetului pucist, Parlamentul a adoptat o hotărâre cu privire la Partidul Comunist din Moldova, prin care se interzicea „activitatea Partidului Comunist din Moldova pe întreg teritoriul republicii”.

Monumentele reflectă ideologia unui regim politic și, de fapt, sunt instrumente ale ideologiei acestuia. Regimurile totalitare din secolul al XX-lea s-au înscris perfect în această tradiție, iar monumentele au contribuit direct la construirea și menținerea acestora. De aceea, Prezidiul Parlamentului adoptă, la 25 august 1991, Hotărârea Cu privire la lichidarea monumentelor și altei atributici a ideologiei comuniste, al cărei termen de îndeplinire a fost 5 septembrie 1991⁴. Această decizie a fost aplicată superficial, fiind strămutate din piața centrală a Chișinăului la Centrul Expozițional „Moldexpo” doar monumentele lui Lenin, Marx și Engels. Restul monumentelor sovietice au rămas în picioare până astăzi. Neaplicarea în totalitate a prevederilor hotărârii din 1991 face ca problema monumentelor regimului sovietic să persiste și în prezent. Într-un articol recent se constată că Republica Moldova continuă să rămână „un grandios muzeu sovietic, fără acoperiș”, iar numărul monumentelor ce îl întruchipează pe Lenin este mai mare decât cel al monumentelor lui Ștefan cel Mare și Sfânt, considerat un simbol național. În perioada sovietică au fost instalate în RSSM circa 4.000 de monumente ale lui Lenin, din care doar o parte au fost înlăturate din spațiul public. Ca revanșă, în perioada restaurației comuniste (2001-2009), în unele localități au fost reinstalate monumentele demontate: Ocnița, Lipcani, Râșcani, Edineț, Dondușeni, Otaci, Fălești [9]. Astfel, pentru o bună parte a populației Republicii Moldova este încă valabilă lozinca de sorginte comunistă: „Ленин жил, Ленин жив, Ленин вечно будет жить!” [Lenin a trăit, Lenin trăiește, Lenin veșnic va trăi!].

Condamnarea trecutului totalitar al Republicii Moldova trezește nemulțumirea unei anumite categorii de oameni, în special a celor care s-au format și au fost puternic dogmatizați în perioada regimului comunist, iar partidele care se declară succesoare și adepte ale ideilor comuniste consideră că sunt private de suportul simbolistic al ideologiei lor5. În 2004, președintele V. Voronin, prin decret prezidențial, a constituit Comisia pentru problemele ocrotirii monumentelor de istorie și cultură. Acest decret este un document relevant, având ca scop intensificarea „activităților de protejare a monumentelor istorice și de cultură”. De fapt, a împuternicit Comisia, în cooperare cu administrația publică locală, să elaboreze un plan de acțiuni privind înregistrarea și documentarea monumentelor istorice și culturale, siturilor memoriale și cimitirelor militare (1941-1945) și crearea unei baze de date electronice cu aceste monumente. Până în prezent nu dispunem de rezultate evidente ale activității acestei comisii⁶.

În schimb, la 18 iunie 2008, Artur Cozma, ministrul culturii, venea în Parlament cu propunerea de a include în Registrul monumentelor ocrotite de stat cinci monumente de for public ale regimului comunist: al lui Grigore Kotovski, al lui Serghei Lazo, al „Luptătorilor pentru puterea sovietică”, al „Eroilor comsomoliști” și al „Eliberatorilor de sub ocupația fascistă” [2].

Peisajul istoric și cultural se află totuși în schimbare, iar intențiile de a face anumite modificări sunt justificate, deoarece societatea democratică nu are nimic în comun cu simbolurile unui regim totalitar, cum a fost cel sovietic. Fiecare monument este însă și o parte a artei epocii în care s-a edificat, de aceea ele nu trebuie distruse, ci strămutate din locurile publice în spații muzeale special amenajate, pentru a arăta urmașilor elementele epocii totalitare [5].

Condamnarea crimelor comunismului

În februarie 2006, un grup de deputați din partea Alianței „Moldova Noastră” a venit în Parlamentul Republicii Moldova cu o inițiativă legislativă privind condamnarea crimelor comunismului, așa cum prevede Rezoluția 1481 (2006) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dar aceasta nu a fost susținută de majoritatea comunistă aflată la guvernare.

După schimbările de ordin politic din 2009 în Republica Moldova, cu o inițiativă similară a venit președintele interimar de atunci, Mihai Ghimpu, care, la 14 ianuarie 2010, prin Decretul nr. 165-V, a constituit Comisia pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova. Comisia a elaborat, în perioada 14 ianuarie – 1 iunie 2010, un raport, care a fost prezentat președintelui interimar Mihai Ghimpu și care urma să fie discutat în Parlamentul Republicii Moldova. După două tentative eșuate din luna iunie 2010, data prezentării a fost amânată de către membrii Alianței pentru Integrare Europeană pe un termen nedeterminat. În perioada 24-25 mai 2010, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, cu sprijinul Fundației Soros Moldova, a organizat la Chișinău Conferința internațională „Democrație după totalitarism − lecții învățate în ultimii 20 de ani”. Experți din SUA, Canada, Franța, Estonia, Republica Cehă, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Rusia, Ucraina, România și Republica Moldova au discutat despre legalitatea, consecințele și impactul regimurilor totalitare din Europa Centrală și de Est. Reprezentanții PCRM au organizat, în ziua de 25 mai 2010, în fața localului unde se desfășura conferința, un miting la care au scandat un șir de lozinci, precum: „Opriți răfuiala politică!”, „Anticomunismul e fascism!”, „Jos Ghimpler!”, „Nu fascismului! Jos Comisia Ghimpu!”. Fotografiile expuse ale liderilor Alianței pentru Integrare Europeană erau însoțite de mesajul „Hitler, Mussolini și Antonescu sunt mândri de voi” [vezi 7]. Manifestarea publică a reprezentanților PCRM față de un eveniment academic a demonstrat lipsă de respect, dar și refuzul vehement de a discuta subiecte legate de trecutul regimului comunist, fiind expresia unui extremism de tip totalitar, care încalcă normele legale.

Printr-un alt decret prezidențial, emis în luna iunie 2010, Mihai Ghimpu a declarat ziua de 28 iunie 1940 zi a ocupației sovietice. Președintele interimar își argumenta inițiativa prin faptul că „noi cerem să ne fie respectată neutralitatea. Decretul a fost emis după 70 de ani, iar în acest timp pe teritoriul țării noastre au fost trupe străine, de aceea am cerut Federației Ruse să își retragă soldații și armamentul”. Condamnarea de către Duma de Stat a Federației Ruse a decretului lui Mihai Ghimpu era o nouă ingerință a Rusiei în treburile interne ale Republicii Moldova și arată că Moscova o tratează în continuare ca pe o parte a sferei sale de influență, încercând nu numai să influențeze, dar și să controleze situația de la Chișinău prin metode de șantaj economic și politic.

Problema distanțării Republicii Moldova de trecutul totalitar are un caracter politic pronunțat. O dovadă în acest sens este decizia din 12 iulie 2010 a Curții Constituționale a Republicii Moldova, care a declarat neconstituțional decretul președintelui interimar M. Ghimpu. Oleg Efrim, pe atunci viceministru al justiției, reprezentantul Guvernului la Curtea Constituțională, a declarat că „decretul nu face altceva decât să amintească despre niște fapte constatate deja”, făcând trimitere la Declarația de Independență⁷, în a cărei parte finală Republica Moldova, în calitate de stat suveran și independent, „cere Guvernului Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste să înceapă negocierea cu Guvernul Republicii Moldova privind încetarea stării ilegale de ocupație a acesteia și să retragă trupele sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”.

Amintim și poziția oficială a Academiei de Științe a Moldovei, exprimată la 7 iulie 2010 referitor la ziua de 28 iunie 1940, pe care a apreciat-o drept ziua ocupației sovietice: „Documentele de arhivă și cercetările istorice ale experților internaționali demonstrează că anexarea Bucovinei de Nord și a Basarabiei a fost concepută și realizată de comandamentul sovietic stalinist ca o operațiune militară de ocupație a acestor teritorii. Iar decretul președintelui interimar Mihai Ghimpu reflectă, în principiu, adevărul istoric”⁸.

Curtea Constituțională nu a luat în calcul și alte acte normative ale Republicii Moldova prin care s-a exprimat deja atitudinea instituțiilor statale față de data de 28 iunie 1940. Astfel, prin Hotărârea Sovietului Suprem al RSS Moldova Cu privire la Avizul Comisiei Sovietului Suprem al RSS Moldova pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lor pentru Basarabia și Bucovina de Nord din 23 iunie 1990 [4, p. 245-426], s-a aprobat avizul sus-menționat, în a cărui parte finală se afirmă expres: „La 28 iunie 1940, URSS a ocupat [subl.n.] prin forța armată Basarabia și Bucovina de Nord, contrar voinței populației acestor ținuturi” și a proclamat în mod nelegitim, la 2 august 1940, RSS Moldovenească. După instaurarea în Basarabia și Bucovina de Nord a regimului sovietic stalinist, în aceste ținuturi au fost comise crime împotriva umanității: omoruri în masă, deportări, foamete organizată. În partea finală a hotărârii se menționează: „În conformitate cu argumentele istorice, juridice și politice expuse mai sus, urmează ca în ziua de 28 iunie să fie suspendate toate manifestările cu caracter festiv”. Avizul Comisiei de la Chișinău s-a bazat atât pe rezultatele recente ale cercetărilor istorice, cât și pe decizia comisiei similare a Congresului al II-lea de Deputați ai Poporului din URSS⁹. În hotărâre se declara univoc că regimul sovietic a fost un regim de ocupație, iar prin suspendarea activităților festive în ziua de 28 iunie se stabilea caracterul ei de doliu și de comemorare a victimelor regimului totalitar. În aceeași ordine de idei, amintim că guvernul Republicii Moldova, condus de A. Sangheli, a declarat încă în anul 1993 regimul comunist totalitar drept regim de ocupație. La 11 martie 1993, guvernul Republicii Moldova a aprobat Hotărârea nr. 128, Despre măsurile pentru realizarea Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, săvârșite de regimul comunist totalitar de ocupație (7 noiembrie 1917-23 iunie 1990) [subl. n.]. Evident, anticonstituțională este decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova, și nu Decretul președintelui interimar M. Ghimpu.

Alianța pentru Integrare Europeană a readus în discuție problema interzicerii simbolisticii comuniste după alegerile din noiembrie 2010. În ședința Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică din 2 februarie 2011, s-a discutat proiectul de lege privind interzicerea simbolicii comuniste, care a fost transmis Biroului Parlamentului, care, până la sfârșitul lunii februarie 2012, nu reușise să-l pună în dezbaterea Legislativului [3].

La finele anului 2010, șase state din Europa de Est au cerut Bruxelles-ului să se introducă în UE o interdicție a negării crimelor comunismului, afirmând că victimele fostelor regimuri comuniste au fost uitate de Europa de Vest¹⁰. Pe parcursul anului 2011, un șir de state europene au echivalat, în mod oficial, comunismul cu nazismul (Ungaria, Slovacia, Georgia¹¹ ș. a.). Dacă în Europa crimele comunismului sunt echivalate cu cele ale fascismului¹², la Chișinău atitudinea adepților ideologiilor de stânga este contrară. Unul dintre aceștia, M. Deleaghin, consideră că „cei care vor să interzică simbolurile comuniste, de regulă, simpatizează fascismul sau chiar aparțin acestui curent politic”¹³. Putem constata că deciziile structurilor europene sau ale unor state luate aparte privind atitudinea lor față de regimurile totalitare nu sunt luate în calcul de către partidele de stânga din Republica Moldova¹⁴. Astfel, problema condamnării și asumării trecutului totalitar la Chișinău rămâne un subiect sensibil, care provoacă noi confruntări sociale și politice, în loc să faciliteze găsirea unui compromis pentru respectarea adevărului istoric.

Distanțarea Republicii Moldova de trecutul său totalitar este o chestiune de mare actualitate și, după toate probabilitățile, dificil de rezolvat în situația politică actuală. Soluționarea problemei depinde de fiecare dintre noi, de mentalitatea noastră individuală și colectivă și reclamă mai mult efort pentru a dezvălui fața adevărată a regimului totalitar comunist, care „a reprezentat supremația minciunii” (L. Kołakowski). Vladimir Tismăneanu, referindu-se la această situație, afirmă: „Ne putem despărți de moștenirea leninistă la nivelul mentalului numai dacă vom renunța la această cultură a minciunii și duplicității...” [8, p. 14-15]. Astfel, problema distanțării Republicii Moldova de trecutul totalitar are în continuare un caracter politic pronunțat.

Bibliografie selectivă:

1. Barometrul Opiniei Publice, noiembrie 2011, Institutul de Politici Publice, Chișinău, 16 noiembrie 2011.
2. Basiul V., Moaștele bolșevismului, în „Timpul”, 20 august 2007.
3. Cașu Igor, Vor fi interzise simbolurile comuniste?, în „Adevărul”, marți, 8 februarie 2011, disponibil la http://www.adevarul.ro/moldova/actualitate/Vor_fi_interzise_simbolurile_comuniste_0_423557738.html (consultat la 09.02.2011).
4. Cernencu M., Petrencu A., Șișcanu I., Crestomație la Istoria românilor, 1917-1992, Chișinău, Universitas, 1993.
5. Eșanu Octavian, Iconoclash in Chisinau: Wings versus Torches, or the Rock-Paper-Scissors Dialectics, 2010, http://contimporary.org/text/view/16 (ultima accesare 11.02.2012).
6. March Luke, The Moldovan communists: from Leninism to democracy?, Glasgow, Centre for the Study of Public Policy, University of Strathclyde, 2005.
7. Musteață Sergiu, Cașu Igor (coordonatori), Fără termen de prescripție. Aspecte ale investigării crimelor comunismului în Europa, Chișinău, Cartier, 2011.
8. Tismăneanu Vladimir, Despre 1989: Naufragiul utopiei, București, Humanitas, 2009.
9. Urușciuc Ion, Lenin îl bate pe Ștefan cel Mare, în „Timpul”, 14 ianuarie 2012, disponibil la  http://www.timpul.md/articol/lenin-il-bate-pe-stefan-cel-mare-30290.html (consultat la 18.02.2012).

Note:

¹ Republica Moldova nu face excepție, fenomenul nostalgiei fiind caracteristic pentru majoritatea statelor postsocialiste. Pentru statele din sud-estul Europei acest fenomen are o denumire specifică Jugonostalgia: Larisa Kurtović, Yugonostalgia on Wheels: Commemorating Marshal Tito across Post-Yugoslav Borders. Two ethnographic tales from post-war Bosnia-Herzegovina, în „Newsletter of the Institute of Slavic, East European, and Eurasian Studies”, University of California, Berkeley, Spring 2011, vol. 28, no. 1, p. 2-13, 21-23. A se vedea mai multe detalii despre fenomenul nostalgiei în unele publicaţii recente: Maya Nadkarni, Olga Shevchenko, The Politics of Nostalgia: A Case for Comparative Analysis of Post-socialist Practicies, în „Ab Imperio”, nr. 2, 2004, p. 482-518; Thomas Lahusen, Peter H. Solomon (eds.), What Is Soviet Now?: Identities, Legacies, Memories, Berlin-Hamburh-Münster, LIT Verlag, 2008; S. Oushakine, The Patriotism of Despair: Nation, War, and Loss in Russia, Cornell University Press, 2009; Maria Todorova, Zsuzsa Gille, Post-communist Nostalgia, New York, Berghahn Books, 2010; Maria Todorova (ed.), Remembering Communism: Genres of Representation, New York, Social Science Research Council, Columbia University Press, 2010; G. W. Creed, Masquerade and Postsocialism: Ritual and Cultural Dispossession in Bulgaria, Bloomington, Indiana University Press, 2011; Mirela-Luminiţa Murgescu, Romanian Perceptions of Communism, în „Euxeinos”, nr. 3, 2012, p. 5-13.
² Vezi http://www.timpul.md/articol/cine-ne-a-facut-cei-mai-saraci-din-europa-30257.html (consultat la 18.02.2012).
³ „Timpul”, 4 iunie 2010, disponibil la http://www.timpul.md/articol/poti-scoate-rm-din-urss-dar-cum-scoti-urss-din-rm-11664.html (consultat la 26.06.2011).
⁴ Hotărârea Prezidiului Parlamentului Republicii Moldova nr. 688-XII din 25.08.1991.
⁵ Lenin – o dilemă mirositoare, disponibil la http://www.jurnal.md/ro/news/lenin-o-dilema-mirositoare-185149/ (ultima accesare 12.11.2010).
⁶ Decretul privind constituirea Comisiei pentru problemele ocrotirii monumentelor de istorie şi cultură, 8.09.2004.
⁷ Vezi http://unimedia.md/?mod=news&id=21129 (consultat la 13.07.2010).
⁸ Avizul savanţilor „Cu privire la semnificaţia datei de 28 iunie 1940”, disponibil la http://asm.md/?go=noutati_detalii&n=3183&new_language=0 (consultat la 13.07.2010)
⁹ Hotărârea privind aprecierea politică şi juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune din 1939 a fost adoptată de Congresul Deputaților Poporului URRS la 24 decembrie 1989.
¹⁰ „Principiile care guvernează justiția europeană ar trebui să asigure același tratament pentru victimele tuturor formelor de totalitarism”, se arată într-o scrisoare semnată de miniștrii de externe din România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Letonia şi Lituania. Documentul este adresat comisarului european Viviane Reding. Semnatarii susţin că trivializarea sau negarea crimelor totalitare ar trebui să constituie o infracţiune, indiferent de regimul responsabil. Negarea Holocaustului este deja interzisă în multe state europene. Fostele țări comuniste doresc să extindă această interdicţie de la crimele regimului nazist la cele ale comuniştilor din întreg Estul continentului.
¹¹ Vezi http://www.lenta.ru/news/2011/06/01/charter/ (consultat la 05.08.2011).
¹² Parlamentul Ungariei a egalat crimele comunismului cu Holocaustul. Pentru negarea crimelor comunismului a fost introdusă pedeapsa penală de la unu la trei ani de detenţie. Decizia a fost adoptată prin votul reprezentanţilor partidului de guvernământ, fosta opoziţie de dreapta. Anterior, în februarie 2011, Parlamentul Ungariei a adoptat un proiect de lege prin care negarea Holocaustului se pedepseşte cu trei ani de detenţie. Tot atunci, cel mai mare partid de opoziţie a propus pedepsirea negării crimelor comunismului, dar deputaţii au respins propunerea. http://unimedia.md/?mod=news&id=20035 (consultat la 09.02.2011).
¹³ Vezi http://www.nit.md/index_md.php?action=news&id=3321 (consultat la 10.02.2011).
¹⁴ Vezi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a Consiliului Europei; Rezoluţia 1481(2006) a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind necesitatea de condamnare internaţională a crimelor regimurilor comuniste totalitare, 25 ianuarie 2006; Decizia nr. 1904/2006/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire pentru perioada 2007-2013 a programului „Europa pentru cetăţeni” pentru promovarea cetăţeniei europene active; Rezoluţia P6_TA (2008)0523 privind comemorarea foametei deliberate – Holodomor – din Ucraina, 23 octombrie 2008; Decizia-cadru 2008/913JAI a Consiliului Europei privind combaterea anumitor forme şi expresii ale rasismului şi xenofobiei prin intermediul dreptului penal, 28 noiembrie 2008; Declaraţia Parlamentului European privind proclamarea zilei de 23 august drept Ziua europeană a comemorării victimelor stalinismului şi nazismului, 23 august 2008; Rezoluţia P6_TA (2009)0213 a Parlamentului European referitoare la conştiinţa europeană şi totalitarism, 2 aprilie 2009; Rezoluţia 1723 (2010) a Adunării Parlamentare privind comemorarea victimelor Foametei Mari (Holodomor) din URSS, 28 aprilie 2010.