O călătorie de plăcere prin proza românească interbelică
Pentru tipar
Tânăra cercetătoare literară, doctor în filologie, Diana Vrabie, şi-a propus ca domeniu de investigare proza românească interbelică, asupra căreia şi-a îndreptat, cu temeinicie, atenţia, şi pe care a tratat-o dintr-un unghi cu totul special. Tema fixată este cunoaşterea şi autenticitatea în proza românească interbelică. Purtând chiar acest titlu, volumul aduce în prim plan un subiect de altfel destul de curtat în anii din urmă de criticii şi istoricii literari, mai ales din România. Cu atât mai interesant este acest proiect lansat, dar şi asumat de Diana Vrabie, cu cât ea reuşeşte să aducă în discuţie puncte de vedere noi şi interesante despre acest subiect. De proza interbelică românească s-au ocupat personalităţi critice de mare calibru – dacă i-am numi doar pe G. Călinescu sau Ovid. S. Crohmălniceanu am spune de-ajuns – emiţând opinii care la timpul respectiv păreau definitive şi fără posibilitatea de a mai descoperi ceva interesant. Şi totuşi Diana Vrabie găseşte în această temă ceva cu totul special şi anume cunoaşterea şi autenticitatea, într-o originală fuziune. Editurile timişorene Augusta şi Artpress, conduse cu profesionalism de criticul şi istoricul literar Adrian Dinu Rachieru, personalitate de mare har şi cu mult apetit pentru punerea într-un făgaş normal a literaturii române, şi coordonată de doamna Augusta Anca, şi-a propus în planul editorial recuperarea şi redarea pentru cititorul român, şi nu numai, a literaturii, în primul rând, scrisă dincolo de graniţele actuale, dar în perimetrul limbii române. De acest generos proiect a beneficiat şi Diana Vrabie, conf. univ. dr. la Universitatea de Stat din Bălţi, Republica Moldova, publicând volumul Cunoaştere şi autenticitate (drama cunoaşterii şi tentaţia autenticităţii în literatura românească interbelică).
Camil Petrescu, Mihail Sebastian, Anton Holban sau Mircea Eliade sunt doar câţiva mari prozatori români din perioada literară abordată asupra cărora Diana Vrabie îşi îndreaptă atenţia, aprofundând tema cunoaşterii, dar şi pe aceea a autenticităţii. Capitole precum: O posibilă tipologie a autenticităţii, În căutarea autenticităţii sau Arta de a scrie un roman despre roman descriu în detaliu Ofensiva autenticităţii (ca să cităm un alt capitol al cărţii), iniţiată de tânăra cercetătoare literară asupra prozei româneşti interbelice. „Ofensiva” Dianei Vrabie se dă cu ajutorul armelor omului bine informat teoretic în domeniul ales spre cercetare, precum şi cu citirea extrem de atentă şi profesionistă a lucrărilor puse în discuţie. Diana Vrabie, spre deosebire de alţi colegi de generaţie, fie din România, fie din Republica Moldova sau de aiurea, priveşte literatura română interbelică, dar şi pe cea contemporană cu simpatie, trăsătură aproape fundamentală pentru o investigaţie sinceră, fără patimă şi mânie, atitudini, spunem noi, esenţiale pentru ca un cercetător să fie cu adevărat credibil.
Bătălia iniţiată de Diana Vrabie se duce pe termen lung, nu neapărat de azi pe mâine sau doar pentru deliciul galeriei sau al uneia sau alteia dintre taberele literare. Modalitatea critică pe care şi-o revendică autoarea decodează proza românească interbelică, demonstrând că a evoluat în paralel cu proza europeană. Fie că se referă la Patul lui Procust, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu sau Romanul adolescentului miop, Gaudeamus, Şantier de Mircea Eliade, sau De două mii de ani de Mihail Sebastian, autoarea parcurge alte mii de pagini pentru a pune în valoare tema lucrării. Bibliografia masivă care însoţeşte prezenta apariţie editorială probează seriozitatea cu care a fost privită această tematică. Urmele pe nisip (primul volum al autoarei) sunt destul de proeminente, dând posibilitatea de a călători pe acest teritoriu fără teamă. Prefaţa criticului şi istoricului literar Adrian Dinu Rachieru deschide larg uşile şi ferestrele cărţii atât de utile în domeniul cercetării literaturii române.
Diana Vrabie reuşeşte să demonstreze că între literatura română interbelică şi cea contemporană sunt infinite fire de legătură, anulând teorii vetuste cum că între cele două praguri s-ar fi produs o adevărată ruptură. Tribulaţiile autoarei prin cele două perioade dau posibilitatea cititorului de a regăsi aceste punţi.
Desele trimiteri la lucrări mai vechi, dar şi de ultimă oră ne întăresc gândul că Diana Vrabie poate scrie o întreagă istorie a prozei româneşti de la începuturi până în prezent în chiar paradigma cunoaşterii şi autenticităţii.
Voi cita, în încheiere, o frază din Prefaţa la această carte semnată de Adrian Dinu Rachieru, spre a fi un argument pentru cele spuse de mine în acest text: „Îndatorată sever textelor, îmbrăţişând neutralismul şi calmul analitic, fără elogii inflaţioniste ori încrâncenări partizane (de largă gesticulaţie), pe un ton mai degrabă casant, Diana Vrabie cercetează acribios o epocă prolifică, eflorescentă, de amplitudine culturală,” dar şi pentru a demonstra, o dată în plus, că atunci când priveşti lucrurile cu maximă seriozitate poţi aştepta rezultate pe măsură şi că proiectele serioase nu sunt o lăutărie ieftină gata să stârnească amuzamentul unor inşi de la galerie care doar atâta pricep. Diana Vrabie prin Cunoaştere şi autenticitate pune învaloare un domeniu, cel puţin interesant: proza românească interbelică.