Când eu sunt în totalitate numai al meu sau Despre ultima „halucinație”

Pavel Turuta s-a născut la 4 iulie 1959, în Trebujeni, Orhei. Deși nu-i plac „biografismele”, vom da totuși câteva date: student  la Facultatea de Grafică și Pictură a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (1980-1985); profesor de sculptură, grafică și pictură la Școala de Artă din Orhei (1985-1987); director al acestei instituții (1987-2001), pe care o diriguiește cu grijă și multă dăruire. Revine la Chișinău fiind desemnat de Ministerul Culturii în funcția de manager al Liceului Republican de Arte „Igor Vieru”. În perioada 2012-2014 este profesor la Facultatea de Desing Interior a Universității „Perspectiva-INT”. Execută în piatră sculptura de proporții Despărțire, lucrare dedicată tuturor celor deportați în anii de tristă faimă, instalată la Anenii Noi. Apoi sculptează în piatră lucrarea Zodiac, creație ce se afla la Chișinău, în colecția a unui cunoscut om de afaceri din Republica Moldova. Pavel Turuta este căsătorit cu Elena și are doi copii – Veronica și Constantin.

Vizitează în 2015 Bienala de Artă de la Veneția. În Italia îl cunoaște pe renumitul sculptor peruan Muguel Miranda Quinones. Lucrează în atelierul acestuia, sculptează în marmură chipul regelui Decebal. După experiența italiană revine la baștină, dar nu se reține prea mult. Decide să meargă în Germania. Când i-am telefonat, îmi spunea că lucrează la o seră de plante aromatizante. Însă Pavel Turuta, pe cât îl știm, oriunde s-a dus, a făcut ce a făcut, dar a și pictat, desenat ori a sculptat. Și probabil această hărnicie spirituală a fost și rămâne mereu colacul de salvare al unui pictor veritabil.

În una din zile, proprietarul serei Ochaion Chaim a observat că noul său angajat, în timpul liber, desenează ceva în creion. Dar alte detalii le vom afla în continuare, din ceea ce ne va spune interlocutorul nostru.

Dragă Pavel Turuta, cine este Ochaion Chaim?

E un tânăr evreu de 36 de ani, cu două cetățenii: a Israelului și a Germaniei. Este proprietar de sere și fabrici pentru ambalarea legumelor și verdețurilor în stare proaspătă. Mai cumpără materie primă din diferite țări și o ambalează în Germania. Este foarte energic, e căsătorit, are doi copii. Are imprimat în codul său genetic simțul de a fi precaut. Este atent și pragmatic, precis și corect.

Aici s-a și produs, probabil, o intersecție interesantă, când a văzut lucrările tale.

Deși mă înțelegeam cu el în limba „păsăreasca”, deoarece cunoșteam foarte sumar limba germană, i-am prezentat albumul meu cu reproducții. După ce l-a răsfoit, parcă i se făcuse rușine că m-a ținut câteva luni în sera de plante aromatizante. Mi-a propus să merg la Berlin. Pe atunci nici nu știam că are acolo câteva întreprinderi de ambalare a plantelor aromatizante. După transferul-fulger, Ochaion Chaim m-a întrebat dacă aș fi de acord să-i dau câteva lecții despre arta picturii.

Îți amintești când ți-am trimis informații despre Kazimir Severinovici Malevici? Te îndemnam să-l familiarizezi pe „discipolului” tău de la Berlin cu opera acestui pictor. Din ceea ce mi-ai povestit, se pare că-l interesa și avangarda rusească.

Tocmai discutam cu el despre realizarea următoarelor două lucrări. Lui Ochaion Chaim îi plac pictori evrei, de exemplu, Samuel Bac. Tragismul, misticul și fatalul sunt, de regulă, motivele preferate ale meditațiilor artistice evreiești (vezi Emil Cioran). Uneori stau și mă gândesc dacă are nevoie de mine, plătit cu 1500 euro pe lună, bere, vin și … răbdare evreiască... Parcă ceva nu-i curat la mijloc.

Ai putea să-i povestești câteva ore despre Andrea Mantegna, pictor renascentist italian. Vezi CAMERA DEGLI SPOSI în muzeul fin din Mantova. 

Îi spuneam că are o intuiție bine direcționată spre o tematică metafizică moralistă (adică spre un tot continuu, desfășurat într-o durată nelimitată a durerii). Îmi răspundea că alt sânge nu are și că-i sunt de un mare ajutor. Îmi explica prin intermediul translatorului că sunt un noroc pentru el. Iar eu mă gândeam în sinea mea că el este un noroc pentru mine. Adeseori îmi zicea că nu înțelege posibilitatea mea de a transforma câteva linii într-o imagine clară. Mai spunea că făcătura mea îl eliberează de niște fobii genetice. Observ din discuțiile noastre zilnice (mai mult cu vocabularul în mână) interesul pentru filosofia artei și mai puțin pentru particularități biografice, personalizate în creațiile individuale sau de grup. Acest fabricant are pofta formării unei galerii personale, proiectate după propriul gust. La 36 de ani pare ambițios... Vom trăi și vom vedea.

Vrei să spui că cele 18 lucrări executate la Berlin, care fac parte din albumul în curs de apariție, vor fi semnate de Pavel Turuta și Ochaion Chaim?

Aș putea chiar accepta să fiu și într-un „rol” secund în acest proiect. Și aici vreau să amintesc despre determinarea și intenționalitatea evreiască. Iată de ce nu pot să nu-l cred pe Emil Cioran când se referă la acest aspect distinctiv al caracterului. Asta este, măi frate! Dar vreau să-ți spun că azi e o zi jubiliară. Am formulat maxima 770. Pare straniu, dar nu am alte bucurii interioare, pur egoiste, decât aceste caiete în care îmi trăiesc puținele clipe de libertate când eu sunt în totalitate numai al meu.

Mi-ai reprodus câteva pasaje din jurnalul tău filozofic la care lucrezi. L-ai numit Uneltiri împotriva pericolelor sau Cultul florii. Crezi că vei spune mai mult cu aceste reflecții scrise, zise maxime, decât o faci cu pensula?

Absurdități (parcă) în formă scrisă, maxima 771. Nu înțeleg în mod „absolut” de CE energia se „mobilizează” în magnetism; așa-zisa „mobilizare” (noțiune artificial-artistică) și magnetismul (parcă noțiune științifică) nu se supun niciunei conștientizări, or, viul „meu”, prin intermediul conștiinței mele, anulează cu desăvârșire râvnitul „absolut” prin știut (efectul raționării în totalitate). Nimic mai limitat decât expresia „Cunoaște-te pe tine însuți!”, or acest „însuți” nu are apartenență cu (a)TOTstăpânirea, care vine de fiecare dată de la instinctivitatea carnală, adică este încercuită de continuitatea în care Totul anihilează pe TOT în(spre) altCEVA. Respectiv problematica CEVAului, această stare a interogativității rămâne ca o ghilotină decapitantă a constantei oricărei integrități. Dacă și suntem în DURATA unui viu („al nostru”), suntem interogați și interogăm. M-a mirat să înțeleg că filosofia (oricare) în acțiunea ei raționalizantă utilizează la maxim „ce”, „care”, „cum”, „cât”, „când” și „unde”, CE fiind obiectul, CARE fiind direcția de acțiune, CUM – structura interioară și exterioară în acțiune a obiectului, CÂT – potența valorică a obiectului, CÂND – timpul, durata obiectului în intervale, iar UNDE – adresa spațială, locul obiectului activ în sine și în afara sa. Aceste interogații ne orientează într-un șir de relații sumare spre un anumit țel util. Iar ele, relațiile, sunt încadrate într-un mediu relativ despre care avem cunoștințe foarte limitate.

Să știi că sunt interesante aceste „absurdității” al tale, mai ales când le transpui și în picturile de ultimă oră, cele „dictate” de către „discipolul” tău din Berlin.

Nu-ți mai scriu maxima 772. Este cam lungă. Naivitatea filozofică a iluminiștilor secolelor XVII-XVIII este preluată demagogic de oamenii zilelor noastre. Nimic mai naiv ca „împărăția” rațiunii cantiene. Acest trai, de altfel actual, este „o palmă grosolană” dată speranțelor raționalizante trecute. DURATA formării unui conștient oarecare dispune de o vârsta, a cărei dimensiune (în CÂND și UNDE) nu „acceptă” formule dimensionale istorice scurte (mii, sute de mii de ani) a evaluării acestui conștient în sistem de definire a așteptărilor. Și dacă „erorile” filozofiei au o proveniență experimentală scurtă (evolutiv), atunci mă întreb dacă suntem atât de naivi încât să le luăm drept cauză pragmatică în prezentul nostru existențial? De fiecare dată când ascult vreun discurs, fără să vreau etichetez mentalul vorbitorului în sinea mea cu calificative de tipul: „om din secolul al XVI-lea”  sau „din timpurile preistorice”, „renascentist”, „modern” etc. Nu am citit și nu am văzut un om al viitorului decât ficțional.

Cred că toate aceste meditații filozofice te-au ajutat mult să-ți comentezi lucrările, așa cum ai făcut-o și în albumul Tablouri fără manifest, care urmează să apară în timpul apropiat.

Omagii nocturne... Cioran, Rimbaud, Blaga... cât de mult ne-au depășit în transcendența uneltirilor împotriva pericolelor, iar noi continuăm cu ardoare să facem „pocloane” dependente instinctelor noastre, care ne urlă cutremurător în ființă: „mai vreau, mai dă-mi securitate!..”

Hai că m-ai provocat definitiv. Să trecem la concret. Am primit ultima ta „halucinație” (pictura). E formidabilă. Ție îți stă mai bine când ai asemenea stări de revelație.

Am lucrat intens la fabrica nouă, aplicând culori pe tavanul și pe pereții încăperilor (850m²). În continuare voi realiza o pictură de proporții enorme pe un perete de 32m lungime în interiorul întreprinderii (am înțeles că vor mai fi și alte comenzi). Ochaion Chaim face efort de uzură a pragmaticului. Acest om de afaceri are pofta inaugurării unei galerii personale moderne, proiectate după propriul gust.

Dacă privim atent ultimele lucrări ale tale, sunt semnate Ochaion Chaim și Pavel Turuta. Ce va fi însemnând aceasta? Poți da câteva detalii?

Acum voi divulga un secret. Ultimele lucrări l-am executat la propunerea lui Ochaion Chaim. El venea cu ideea, iar eu o executam în culori, o completam, o îmbogățeam etc. Astfel ne-am propus să facem un album de calitate, care va fi alcătuit din 18 lucrări de pictură și 19 texte de descriere a acestora în limba engleză. Va fi semnat de ambii. După editare va fi difuzat în galeriile din Berlin, Bonn, Tel Aviv, Amsterdam, New York.

Mulțumesc pentru interviu și, recunosc, abia aștept apariția albumului. Când va fi lansat în premieră la Berlin, voi veni neapărat. La mai mult și la mai mare, dragi Pavel Turuta și Ochaion Chaim!

Și noi ne bucurăm să avem tot mai mulți admiratori. Mulțumim și pe această cale revistei „Limba Română” pentru găzduire.

Veneția, Italia, 2019