Dincolo de structuralism. Scrisori către Eugeniu Coşeriu şi istoria lingvisticii în secolul al XX-lea (II)

În continuare vom prezenta o scrisoare din corespondenţa dintre Eugeniu Coşeriu şi Roman Mîndîcanu, învăţătorul său. Aceste scrisori se studiază în cadrul proiectului „«Über den Strukturalismus hinaus» – Briefe an Eugenio Coseriu und die Geschichte der Linguistik im 20” de la Universitatea din Zürich.

Despre acest învăţător Coşeriu afirma în A spune lucrurile aşa cum sunt... (2017, p. 9): „În şcoala primară am avut mult noroc cu învăţătorul meu. Nu ştiu cum e aici [în Germania], în România de atunci, acelaşi învăţător conducea o generaţie de elevi pe durata celor patru clase. Am nimerit la un excelent învăţător, de care încă vorbesc mereu cu recunoştinţă. Se numea Roman Mîndîcanu, era fiul unui ţăran din satul nostru şi terminase şcoala primară încă sub ruşi. După reunificare însă, a urmat Şcoala normală, şcoala pentru formarea învăţătorilor pentru şcoala primară în Botoşani, în vechea Românie sau, cum spuneam pe atunci, în Vechiul Regat (Vechiul Regat era fără ceea ce s-a adăugat în 1918, adică vechea Românie fără Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina şi Basarabia; şi pe locuitorii din vechea Românie îi numeam regăţeni „cei din Regat”). Acest învăţător era un talent natural şi nu doar în privinţa pedagogică-didactică. Era foarte dotat pentru diferite lucruri, ştia foarte multe şi ştia să trezească entuziasmul copiilor pentru învăţătură. El însuşi muncea mereu şi era un exemplu pentru noi şi în această privinţă. Pot afirma cu certitudine că am învăţat de la el, dacă nu marea ştiinţă, totuşi anumite principii de muncă. După război a devenit profesor de română şi rusă pentru gimnaziu în „Vechiul Regat”, în Fălticeni, un oraş mic cu o importantă tradiţie culturală (s-au născut acolo mai mulţi scriitori, printre care criticul şi istoricul literaturii şi culturii Eugen Lovinescu). L-am întâlnit pentru ultima oară în Basarabia în 1940 şi apoi după 31 de ani, în 1971, l-am revăzut la Sinaia, unde mă aflam ca „profesor străin” invitat să particip la cursurile de vară din Bucureşti. El a venit din Fălticeni la Sinaia, numai ca să mă întâlnească pe mine. Niciodată nu voi uita bucuria reciprocă a întâlnirii”.

21.X.1971

Dragă şi scumpul nostru Eugen,

Reîntîlnirea noastră a durat foarte puţin timp. Ea a fost pentru noi, în special pentru mine, un moment foarte emoţionant. Puţine asemenea momente am retrăit în viaţă.

După ce ne-am despărţit mi s-a părut că totul a fost un vis şi totuşi a fost realitate. Nici nu-ţi poţi închipui ce influenţă a avut revederea noastră asupra fiinţei mele. Sînt foarte mîndru şi mulţumit că în viaţă am contribuit şi eu cît de puţin la fiinţa ta. Mă pot mîndri, dar nu în aceeaşi măsură că majoritatea foştilor mei elevi, veniţi în ţară sau rămaşi în Mihăileni, sînt intelectuali şi-mi fac cinste prin activitatea lor. Mă bucur că-mi văd cu ochii o parte din munca şi stăruinţa mea de dascăl. Atît în Mihăileni cît şi în ţară foştii mei elevi sînt destul de bine aranjaţi şi oameni cum se cade.

Dacă cumva vei mai veni în ţară să-mi comunici. Intenţionez ca atunci să adun pe toţi foştii mei elevi-consăteni la o reîntîlnire. Ar fi de dorit ca atunci să vii şi cu întreaga ta familie ca s-o cunoaştem şi să ne cunoaştem. Aşteptăm realizarea acestei dorinţi.

Alăturat îţi trimit cîteva fotografii care reprezintă cîteva momente de la reîntâlnirea noastră. Am făcut mai multe şi am trimis, mai întîi la Afumaţi, părinţilor şi apoi tuturor celor ce te cunosc.

Mulţumim frumos pt. vederea din Montreal, din Canada.

Cîteva fotografii i-am trimis şi lui Valea la Chişinău. Încă nu am primit confirmarea de la el. Dragă Eugen, tot ce poate fi mai nobil şi mai curat din toată inima şi cu toată dragostea îţi urăm ţie şi la întreaga ta familie. Dorinţa noastră ar fi să-ţi cunoaştem întreaga familie. Dacă se poate te rugăm să ne trimiţi măcar o fotografie cu familia întreagă.

Cele mai curate şi sincere urări de bine şi sănătate de la fostul tău învăţător,

Mîndîcanu P. Roman cu familia