De ce mi-e drag Vlad Pohilă

1. Pentru că scrie în general puţin. Concis şi clar. Şi astfel reuşesc să-l citesc.

2. Pentru că ceea ce scrie este temeinic şi se reazemă pe o solidă cultură – dovadă că o personalitate nu se poate afirma în afara unei riguroase pregătiri culturale, dar nici în afara scânteii divine pe care, înainte de a purcede pe calea cunoaşterii, e necesar ca Dumnezeu să ţi-o fi pus în piept la naştere.

3. Pentru că, fiindu-i drag până la lacrimi Eminescu şi apărându-l de programul demolator al ponegritorilor înăimiţi sau rătăciţi, îi este drag neamul care a dat naştere „poetului nepereche” şi publicistului naţional. Citiţi recentul eseu consacrat lui Eminescu şi vă veţi convinge cât de liber înaintează Vlad Pohilă în cosmosul creaţiei eminesciene.

4. Pentru că este înzestrat cu tocmai trei haruri: lingvistic, ziaristic şi eseistic – calităţi guvernate la rândul lor de alte trei înzestrări native: sinceritate, moralitate şi curaj. Iar deasupra tuturor acestor calităţi se ridică licoarea unui perfect simţ naţional în mijlocul unei jungle de suliţe antiromâneşti.

5. Pentru netalentul de a sta cu fundul în două luntri. Cu alte cuvinte, pentru faptul de a nu fi omul uneia dintre cele două extreme: de stânga sau de dreapta.

6. Pentru că integritatea sa morală o veţi găsi în toate sferele sale de activitate. Până şi într-un simplu articol sau într-un interviu. Citiţi răspunsurile dumnealui la întrebările publicaţiei „Timpul” din 21 martie 2008 şi vă veţi convinge de acest lucru.

7. Pentru că aparţine cu toată fiinţa vieţii naţionale, iar propria lui viaţă a devenit parte a luptei pentru renaşterea noastră spirituală.

8. Pentru demnitatea sa de român, de fiu al Cetăţii.

9. Pentru puterea de a nu se supune nimănui, cu excepţia propriului bun-simţ. Iată ce spune dânsul în interviul nominalizat: „Sunt un om liber şi fericit în libertatea de a gândi şi a scrie”.

10. Pentru nervul publicistic dezgolit şi pentru strălucitul logos ziaristic aplecat spre problemele şi suferinţele noastre.

11. Pentru concretele şi hotărâtele sale acţiuni întru apărarea Limbii Române pe tragicul pământ dintre Nistru şi Prut.

12. Pentru că orice instituţie de cultură şi ştiinţă, fie Academia, fie Universitatea, fie Uniunea Scriitorilor, fie Televiziunea, s-ar putea mândri cu el încadrat în activitatea lor.

13. Pentru că nu l-am văzut niciodată printre „patrioţii” cheflii, deşi am auzit că-i place şi lui, ca tot românului, un păhăruţ de băutură bună.

14. Pentru că face parte dintr-o elită nezgomotoasă. L-aş asemui în acest sens cu eminentul traducător Igor Creţu al cărui scris în cei mai totalitarişti ani s-a prezentat ca un model al Limbii Române. Cu Grigore Botezatu care în anii de cumplită secetă spirituală a dăruit copiilor noştri o comoară: poveştile neamului pe care le-a cules şi le-a prelucrat stilistic într-o plină de vlagă Limbă Română. Cu Valentin Mândâcanu şi Ion Buga care în timpul colosului roşu au zguduit zdravăn temelia bolşevică a limbii „modoveneşti”. Cu publicistul Alexandru Bantoş care, în ciuda tuturor opreliştilor, denigrărilor şi ameninţărilor, a reuşit totuşi să construiască revista „Limba Română” atât de necesară clasei noastre intelectuale. Cu Alecu Reniţă, ziaristul şi redactorul-şef al publicaţiei „Natura” – luptătoare întru ocrotirea valorilor vii ale mediului înconjurător barbar rănite ca şi averea noastră spirituală. Cu ziaristul Valeriu Saharneanu care a creat postul naţional de radio Vocea Basarabiei, luat la ochi şi urmărit de autorităţile centrale ca, de altfel, şi „Literatura şi arta”, mai exact Nicolae Dabija, „Timpul”, mai exact Constantin Tănase. Am pomenit numai câteva nume de scriitori hărţuiţi politic, lista putând fi continuată cu oameni din alte domenii de cultură, ştiinţă, politică, administrativă, în fruntea acestora stând primarul Chişinăului, pe umerii căruia se pun toate păcatele… altora.

15. În fine, mi-e drag şi pentru faptul că, fiind o valoare intelectuală, este totuşi discret în viaţa de toate zilele. Am stat de vorbă o singură dată cu el. În schimb, am văzut de o mie de ori o sută de mediocrităţi care se bagă mereu în faţă. Acesta este Vlad Pohilă şi de aceea mi-e drag.

[Prefaţă la volumul „Şi totuşi, limba română
(articole, eseuri, prefeţe, recenzii)”,
lansat de Vlad Pohilă la 30 mai 2008]