Uriașul bun. În amintirea actorului Vladimir Jurăscu

Actorul Vladimir Jurăscu s-a născut la 24 aprilie 1927, la Chișinău, în capitala Basarabiei, azi Republica Moldova, într-o familie de ceferiști. Tatăl său a fost inspector CFR, iar mama referent la aceeași instituție. Avea 12 ani când copilăria de vis i-a fost brutal întreruptă de invazia trupelor sovietice. A abandonat Liceul eparhial „Alecu Russo” la care învăța, casa părintească, livada și via. Tatăl fiind concentrat la Brăila, Vladimir a ajuns mai întâi singur, apoi i-a venit alături și mama, la Craiova. Aici se înscrie la renumitul Liceu „Carol”, pe care îl absolvă în 1947. În paralel urmează și cursurile Conservatorului craiovean de Muzică și Artă Dramatică. Fiind student la Conservator, în urma îmbolnăvirii titularului, este distribuit în rolul Moghilă din Apus de soare de B.Șt. Delavrancea. Debutul într-un rol greu, alături de o trupă reputată, a determinat și angajarea sa ca actor stagiar la Teatrul Național din Craiova. După terminarea liceului, participă la concursul de admitere la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică din București. După ce câștigă concursul, marea actriță Marioara Voiculescu îl selectează în clasa ei. La sfârșitul anului doi de studiu, în sala Ateneului Român sunt convocați studenții conservatorului. Erau demascați cu virulență revoluționară comunistă studenții care nu meritau, în concepția Partidului Comunist Român, să-și continue studiile, întrucât fugiseră din Basarabia sovietică. Printre ei s-a numărat și Vladimir Jurăscu. A primit o lovitură năucitoare. După un timp, este recrutat militar și ajunge la o divizie din Oradea. Aici îi sosește ordinul de transfer la Ansamblul artistic al Armatei, în calitate de prezentator, apoi, pentru o scurtă perioadă, va face parte din trupa Teatrului armatei. Aflând că s-a înființat Teatrul din Giulești, participă la concurs și este admis. Se căsătorește cu Edith Scepanek, iar tânăra familie va avea o fetiță pe nume Gabriela. Se lasă ispitit de Poli Erdös, directorul Teatrului de Stat din Baia Mare, și părăsește capitala. Aici se va întâlni cu actorii Vasile Crețoiu și soția acestuia Eugenia, cu Ștefan Iordănescu și Cătălina Buzoianu, care avea să devină regizoare de marcă a teatrului românesc. După patru ani, se transferă la Teatrul „Valea Jiului” din Petroșani și devine, ceea ce va recunoaște cu mândrie, „artistul minerilor”. Va pleca din Petroșani pentru Teatrul Național din Iași. Acum are loc scena antologică pe care Vladimir Jurăscu nu obosește s-o povestească, anume acea în care a uitat titlul poeziei Noapte de mai de G. Topârceanu, spre stupoarea membrilor comisiei. Bineînțeles că și-a revenit și a primit aplauze în final. La Iași îl cunoaște pe actorul legendă Miluță Gheorghiu, artist al poporului, cea mai strălucită Coană Chiriță din câte s-au jucat pe scenele românești. Repertoriul actorului Jurăscu a fost bogat și i-a adus laudele și aprecierile colegilor, publicului și ale presei.

De la Iași, Vladimir Jurăscu a plecat ispitit de Dumitru Isac, directorul altui Teatru Național, cel din Cluj, unde a avut parte de alți colegi mari, precum soții Magda și Ion Tâlvan, Ștefan Braborescu, Silvia Popovici. Aici Vladimir Jurăscu s-a căsătorit, a doua oară, cu actrița Viorica Cernucan, o divă a teatrului din bătrânul burg transilvan. Va colabora cu maestra lui, regizoarea Marieta Sadova, în regia căreia va face roluri de excepție la Cluj, la Oradea, unde se va transfera forțat de toanele Silviei Popovici, căsătorită cu un lider comunist.

După Oradea, familia Jurăscu trece la Pitești, unde are satisfacția să realizeze, printre altele, și un rol de care va vorbi mereu cu entuziasm – Meșterul Manole, din piesa lui Valeriu Anania. De la Pitești va merge la Teatrul Matei Millo din Timișoara, condus de actorul Gh. Leahu. Aici, alături de o trupă actoricească strălucită (Gh. Leahu, Vasile și Eugenia Crețoiu, Șt. Iordănescu, V. Odillo Cimbru, Gh. Pătru, Geta Iancu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Dora Chertes, Țuca Cercel, Miron Nețea, Irene Flaman, Traian Buzoianu, Ștefan Mării și alții), Vl. Jurăscu își va împlini cariera actoricească cu roluri în piesele: Regele moare de E. Ionescu, Troienele de Sartre, Rața sălbatică de Ibsen, Despot-vodă de Alecsandri, Henric al VI-lea de Shakespeare, Mobilă și durere de T. Mazilu, un celebru personaj din vremea aceea, Sile Gură, devenit un alter ego al actorului, Regele Lear de Shakespeare, pentru care i se decernează în 1987 Marele premiu al Biroului Secției de critică a ATM,  Neguțătorul din Veneția de Shakespeare, O scrisoare pierdută de Caragiale etc. Palmaresul artistic al lui Vl. Jurăscu nu poate fi cuprins într-o modestă enumerare. El înglobează 330 de roluri, în 60 de ani de teatru. Mai trebuie spus că aici s-a căsătorit cu Suzana, cea care îi va sta alături și la bucurie, și la tristețe, și în vremea marilor sale succese, dar și în timpul de chin, ce nu poate fi cuprins de mintea omului, al bolii care l-a țintuit la pat și i-a adus sfârșitul.

De menționat că Vl. Jurăscu a colaborat cu Studioul de radio Timișoara o perioadă de 35 de ani, că a instruit echipa de teatru a Cercului militar Timișoara, a condus alte echipe de amatori de la fabricile „Elba” și „Electromotor”, Cenaclul literar „Al. Jebeleanu” de la Casa pensionarilor; a realizat, împreună cu cineastul Victor Popa, o seamă de filme pe teme religioase, cu care a obținut marele premiu la Festivalul „Lumină din lumină” de la Pitești.

După 1990 a fost director al Teatrului Național din Timișoara pentru o perioadă de patru ani. Pentru întreaga sa activitate, UNITER îi acordă Marele premiu, iar Consiliul local Timișoara îl va declara, la 30 octombrie 2001, Cetățean de Onoare al orașului Timișoara. Numeroase premii, diplome și medalii răsplătesc activitatea artistică și cea personală a actorului.

Vladimir Jurăscu – un actor pentru oameni și pentru eternitate, un timișorean de Onoare și un român moldovean prin suflet.

Binecuvântată fie-i amintirea!