Valentin Mândâcanu, omul potrivit la locul potrivit. La 90 de ani de la nașterea Cărturarului

În notița biobibliografică alcătuită de poetul Anatol Ciocanu pentru Dicționarul scriitorilor români din Basarabia. 1812-2010 (ediția întâia, 2006; ediția a doua, 2010), apărut sub egida Muzeului Național al Literaturii Române de la Chișinău, Valentin Mândâcanu este definit drept „traducător, lingvist și publicist”.

Bineînțeles că Valentin Mândâcanu (1930-2012) a fost și traducător, și lingvist, și publicist, și încă multe altele. În ceea ce s-a scris despre această bine cunoscută personalitate literară de la noi găsim și alte calificative atribuite, cum ar fi cele de filolog, bunăoară, de jurnalist, de redactor sau de stilizator. Astea toate sunt preocupări ce derivă nemijlocit din meseria practicată de V. Mândâcanu de-a lungul anilor în calitate de om al cărții și al scrisului, din șirul de activități pe care acest om le îmbrățișase în mod firesc și le cultiva ca modalitate de manifestare a talentelor extraordinare cu care fusese înzestrat la naștere.

Dar mai presus de toate, trebuie să se știe că Valentin Mândâcanu a fost pentru noi, basarabenii, omul providențial care la momentul oportun a făcut un pas în față și a ridicat sus stindardul luptei pentru revigorarea ființei naționale, pentru emanciparea gândirii și a simțirii celor dezmoșteniți de ceea ce aveau mai sfânt și le fusese luat – graiul matern și litera străbună – și văduviți de esența ființei lor naționale...

Adevărurile durute despre starea de mizerie la care fuseseră aduși locuitorii de etnie română sub dominația regimului țarist, apoi al celui sovietic, erau bine cunoscute. La modul practic, despre asta se vorbea și se scria deschis de prin 1985. Nu lipseau nici ideile despre necesitatea luptei pentru ieșirea din această fundătură a istoriei. În contextul deschiderii nemaipomenite oferite de mișcarea pentru restructurare, către anul 1988, starea de spirit a societății ajunsese deja la cota maximă, lipsea doar elementul care să dezlănțuie furtuna social-națională, să mobilizeze și să călăuzească energia maselor populare spre obiectivele dorite...

În acest context social-politic, a apărut Valentin Mândâcanu cu al său eseu epocal, articolul-manifest Veșmântul ființei noastre, găzduit de revista „Nistru” (nr.4 din aprilie 1988), redactată atunci de poetul Dumitru Matcovschi, care și-a asumat întreaga responsabilitate și, precum se știe, avea să plătească pentru asta un preț major...

Despre mesajul și conținutul de bază ale acestui text se știa deja. Se știa și sus, și jos; el era așteptat de toată lumea. Așa se face că eseul-manifest Veșmântul ființei noastre, scris de Valentin Mândâcanu și asumat plenar de Dumitru Matcovschi în calitatea sa de redactor-șef al revistei „Nistru”, a avut rolul de catalizator și amplificator al mișcării de deșteptare și renaștere națională a românilor din Basarabia.

Să ne amintim că, aproximativ în aceleași condiții social-istorice, în 1917, poetul ecleziast Alexei Mateevici a scris și lansat în spațiul public poemul-manifest Limba noastră. Și este de-a dreptul un miracol că, la momentul oportun, și în 1917, și în 1988, s-a găsit, ieșind chiar din sânul mulțimii năpăstuite, aflate în grea suferință, omul providențial...

În 1988, omul providențial, Omul potrivit la locul potrivit (ca să parafrazez titlul unei cărți de-a Domniei Sale, Cuvântul potrivit la locul potrivit) a fost Valentin Mândâcanu...