Trei decenii de „Limba Română”


Revista de cultură și știință „Limba Română” marchează 30 de ani de existență demnă și sigură în peisajul cultural al Republicii Moldova.

Cu acest prilej, adresez cordiale felicitări întregii echipe redacționale și manageriale, precum și tuturor autorilor ale căror texte și-au găsit loc în paginile revistei.

De trei decenii bate clopotul limbii române în spațiul dintre Prut și Nistru, când mai sonor, când în surdină. De tot atâtea decenii scrie despre limba română revista care a apărut din marea dorință a intelectualității de a spune lucrurilor pe nume, de a spulbera neadevărul și de a accentua, ca picătura care, cu certitudine, își va demonstra forța în timp, că limba vorbită de moldovenii din Republica Moldova este cea română – una cu cea a întregului popor românesc.

Publicația omagiată a apărut dintr-o stringentă necesitate, a existat, o bună perioadă, cu sprijinul autorităților și mai este astăzi dintr-o ambiție sănătoasă a unui grup de Oameni ai Cetății. Salut și exprim apreciere pentru verticalitate, rezistență și pentru devotament unei cauze nobile redactorului-șef Alexandru Bantoș și colectivului „Limbii Române”. Știm bine că timpul i-a pus la grele încercări, testându-le curajul și jurământul de credință nescris dat limbii române – un jurământ idealurilor readuse acasă prin Marile Adunări Naționale, un legământ cu personalitățile care au crezut, până la jertfă, în ideal.

Felicitări, dragi colegi și cititori ai revistei „Limba Română”!

Fie-vă parcursul ascendent, încununat de atingerea obiectivului suprem al nostru, al tuturor – Limba Română în inimi, pe buze și în Constituție.