Din suflet, „Limbii Române”!

În calendar, sunt pagini care nu se desprind odată cu trecerea cronologică a timpului. Ele rămân într-un alt calendar, cel al memoriei afective a comunității. Despre o astfel de pagină vreau să scriu câteva rânduri dedicate timpului încremenit în cel mai trainic edificiu românesc de pretutindeni – limba și cultura națională. Asocierea cu anul 1991 vine doar să confirme că toate lucrurile perene au un început construit pe o temelie din lungul șir al trecerii, devenit ne-trecere. Un mod cultural de a rămâne în istorie, ca timp curgător, fără de întoarcere. 1991 este anul de naștere al revistei care poartă numele-sinteză al neamului nostru: „Limba Română”.

Liantul care a susținut rămânerea în istorie a unui popor născut din străvechimea Romei și a Daciei a fost limba română, codul cultural care ne-a înscris existența între popoarele Europei și care a rămas marcă de identificare a unei stări de destin: românismul. Asociat cu un adverb din nemărginirea omenirii – pretutindeni – limba noastră a curs în matca milenară a spațiului geografic predestinat, dintre Carpați și Mare, dar și-a prelins unda pe toate meridianele globului, însoțindu-se cu cei care au plecat de Acasă, căutându-și rostul prin alte lumi. Sanda Golopenția a numit această sămânță de limbă aruncată pretutindeni, în lume, româna globală. Oriunde s-ar afla, românii o poartă cu ei în adâncul ființei și o au de leac împotriva amenințătoarei boli a mileniului III, pierderea identității.

Dar anul de grație 1991, nașterea revistei „Limba Română” poartă în sine un simbol care se înscrie în codul universal al omenirii, adunând în matca ancestrală sentimentul românității. De pretutindeni, dar mai ales din casa părintească de odinioară, româna se configurează concentric, păstrându-și, cu marele preț al unei dureri istorice, spațiul de până la Nistru. Arcul carpatic rămâne astfel albia în care Sarmizegetusa cheamă la obârșii tot ceea ce istoria a risipit, în anii tulburi. În anul 1991, această revistă s-a născut la Chișinău din tragicul timp al despărțirii românilor de matcă, prin granița geografică a Prutului și a pus în operă o idee culturală atât de necesară consolidării spiritului național, mai ales în acest timp istoric ce amenință tocmai identitatea. Căci un om fără identitate nu există decât biologic și asta presupune că este trecător, că în lupta lui cu trecerea el pierde, luat de valul anonimatului, ducând o existență rămasă fără răspuns la întrebarea Cine ești tu?

Revista „Limba Română” are, în lupta cu trecerea timpului, rolul de a certifica românismul, prin susținerea codului de comunicare culturală care se asociază cu poporul român, în planul istoriei universale. Este oare doar o simplă revistă, în format tipărit sau, mai actual, în format electronic, un loc în care se publică, în mod ritmic și constant, articole de calitate, de către personalități ale culturii naționale de pretutindeni, din spațiul larg al Românei Globale și matricial, al Românei de Acasă? Este un mod de întâlnire a unor oameni de cultură, cu preocupări de cercetare în domeniile de referință ale filologiei, dar și în sociologie, și didactică, în istorie și filozofie. Deschisă și caldă, precum este sufletul românesc, revista de la Chișinău poartă în rădăcini durerea istorică a despărțirii istorice a fratelui de frate, a copiilor de părinți, a neamului de matca străveche. Poate că de aceea, foiletarea simplă a revistei lasă celui care face acest lucru, sentimentul amărăciunii, dar și resemnarea înțeleaptă, aproape mioritică a românului care își duce crucea așa cum a hotărât destinul. În ciuda valurilor care au încercat să sfărâme edificiul construit la Chișinău, revista „Limba Română” a rămas neclintită, un monolit cultural care certifică rezistența, cumpătarea și, mai ales răbdarea românului aflat dintotdeauna în armonie cu universul mundan, singurul spațiu consacrat în care își construiește viața culturală, ca pe un dat care nu poate fi răpit de niciun derapaj al istoriei.

Sunt 30 de ani de temeiuri care susțin un simbol al identității neamului românesc!

Este o trecere a timpului care amplifică valoarea revistei și care îi conferă acesteia statutul de marcă a identității românilor de pretutindeni. La această aniversare, revista de la Chișinău este ca o bijuterie de familie. Are patina vremii și amprenta celor care au purtat-o. Dar, înainte de toate, are în sine un mesaj către viitor, către istorie și către neuitarea omenirii, certificându-ne ca popor, vorbitor al unei limbi care adună în rădăcini latina, slavona, greaca veche, alături de influențele mai noilor limbi: franceza, germana, engleza etc. O limbă aflată la confluența culturilor orientale cu cele occidentale, care a generat o literatură originală intrată în universalitate, în ciuda faptului că nu a fost scrisă într-o limbă de largă circulație. O literatură care păstrează în sine suferința ca pe o stare adâncă a trecerii prin evenimentele majore ale umanității.

Revista „Limba Română” este rodul complementarității dintre literatură și idiomul în care a fost scrisă, în zona culturii umanității, personalizând, asociind specificul național cu nota universală și definind, în fapt, cultura română la început de mileniu. Artizanii acestui proiect de suflet sunt oameni de cultură de dincolo de Prut, dar dintre toți, cu strălucirea Sfintei Familii, rămân Alexandru și Ana Bantoș. Lor istoria le va rămâne datoare pentru toate suferințele care au înnobilat cele trei decenii de „Limba Română”. Lor le datorăm, ca popor, prețuirea pentru faptul că au coagulat spiritul identitar al românilor de pretutindeni, alăturând conceptului lansat de Sanda Golopenția – româna globală – și pe acela de „Limba Română”, scris cu majuscule tocmai pentru a consfinți simbolul național al identității.

La mulți ani! ar fi urarea care s-ar cuveni acum. O adresez din toată inima acestui proiect cultural, a cărui perenitate ține, ca în orice societate, și de fondurile alocate de autoritățile române. Dar am senzația că prin tot ce a construit în spațiul intangibil al culturii naționale, revista de la Chișinău are nevoie de o urare personalizată, care să fie în consens cu unicitatea proiectului și cu rolul său integrator.

Așadar, urarea pe care o fac revistei la trei decenii de cultură autentică este: Inspirație, Libertate, Viitor!