Revista ,,Limba Română” şi fiinţa naţională a românilor basarabeni

Apariţia, la Chişinău, a revistei ,,Limba Română” se înscrie în șirul evenimentelor istorice petrecute în Basarabia, la sfârşitul ultimului deceniu al secolului al XX-lea. Au fost momente înălţătoare, care au dovedit rezistenţa conştiinţei naţionale a românilor basarabeni şi că aceasta n-a putut fi strivită de crunta politică de deznaţionalizare a Moscovei imperiale, declanşată în fatidicul an 1812, când ,,rusul a pus piatră de hotar la Prut şi a rupt biata noastră Moldovă în două”. Atunci a început rusificarea silnică, în urma căreia ,,poporul basarabean a fost transformat într-o hoardă de robi muţi şi igonranţi. Acestui popor i s-a interzis să înveţe limba sa natală în şcoli, i s-a interzis să se roage lui Dumnezeu în graiul părinţilor săi” (N. N. Durnovo, Politica panslavistă rusă, Moscova, 1908).

Misiunea revistei ,,Limba Română”, fondată acum trei decenii, a fost de a contribui la reanimarea conştiinţei naţionale a moldovenilor din stânga Prutului, la descătuşarea limbii române, la dezavuarea falsei teorii a celor două limbi şi popoare, misiune asumată de un grup de intelectuali care au avut curajul să trudească la apariţia ei într-o perioadă destul de tulbure, în care vânturile reci, venite dinspre Moscova, se abăteau încă periculos asupra Basarabiei! A fost nevoie de curaj!.. Iar Nicolae Matcăş, Ion Dumenik şi Alexandru Bantoş l-au avut!

Acum, când revista ,,Limba Română” se pregăteşte să aniverseze trei decenii de activitate, se poate afirma, fără nicio reţinere, că ea şi-a îndeplinit scopul, afirmându-se ca una dintre cele mai prestigioase reviste dedicate limbii române. De altfel, ea este una dintre puţinele publicaţii de acest fel din întreg spaţiul românesc, care găzduieşte în paginile sale articole şi studii despre limba română scrise de unii dintre cei mai importanţi oameni de ştiinţă şi cultură. Este meritul colectivului de redacţie, în fruntea căruia se află şi acum, după aproape trei decenii, unul dintre neînfricaţii întemeietori ai revistei, domnul Alexandru Bantoş.

Ne cunoştem bine. Am stat mult de vorbă, atât la Chişinău, cât şi la Topliţa. Mi-a povestit de momentele grele prin care colectivul de redacţie a trecut de-a lungul celor treizeci de ani. Adeseori apariţia publicației a fost pusă sub semnul întrebării. Numai abnegaţia şi dragostea nemărginită pentru muncă au făcut ca aceasta să supravieţuiască.

Dă, Doamne, ca revista ,,Limba Română” de la Chişinău să-şi ducă mai departe, mulţi ani de acum înainte, frumoasa şi nobila misiune pe care şi-a asumat-o: să contribuie, ,,în veci, la păstrarea cu sfinţenie a acestei scumpe Cărţi-de-boierie a unui neam călit în focul atâtor încercări de pierzanie” (I. L. Caragiale).