Centenarul Unirii reflectat pe paginile revistei „Limba Română”

În 2018 s-au împlinit o sută de ani de la realizarea speranței multor generații de patrioți români – Unirea poporului în frontierele statului național. Această cerere a devenit și mai arzătoare în anii Primului Război Mondial, în care s-au implicat imperii multinaționale cu forțe militare constituite din diverse etnii, care deseori luptau între ele. România s-a implicat în Marele Război (1916) având drept scop recuperarea pământurilor românești, aflate sub stăpâniri străine. Alături de români, dorința de recăpătare a statelor naționale, de constituire a statelor-națiuni, a fost exprimată și de alte popoare – polonezi, cehi, slovaci, ucraineni etc. Acest deziderat a fost susținut de președintele SUA W. Wilson în cunoscutele „14 puncte”. Între altele, președintele american a insistat asupra reajustării frontierelor Austro-Ungariei „în baza principiului autodeterminării naționalităților”. Principiile wilsoniene au stat la baza deciziilor luate la Conferința de Pace de la Paris, fapt ce a permis constituirea statelor naționale Cehoslovacia, Austria, Ungaria, precum și recunoașterea Unirilor românilor cu Patria-Mamă.

Centenarul Marii Uniri a fost un bun prilej pentru a aminti contemporanilor importantele evenimente, realizate acum o sută de ani, a aduce un omagiu marilor personalități ale Neamului, care au contribuit la înfăptuirea Reîntregirii țării noastre. Un rol deosebit în acest efort de recuperare a memoriei și omagiere a înaintașilor l-a avut revista „Limba Română” (redactor-șef Alexandru Bantoș).

Primul număr al revistei (număr dublu, nr. 1-2, ediție specială) pentru 2018 a fost dedicat marelui eveniment din 1918 – constituirea României întregite. Aflată timp de 106 ani sub stăpânirea Imperiului Rus, supranumit „pușcăria popoarelor” (nu fără temei!), Basarabia a fost prima provincie românească care, prin votul liber exprimat de membrii Sfatului Țării (Parlamentul Basarabiei la acel moment), a decis să revină în cadrul Patriei sale – România. Iată de ce redacția revistei a consacrat acest număr oamenilor politici basarabeni de atunci: „IN MEMORIAM Deputaților Sfatului Țării și tuturor celor care au contribuit la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria-Mamă, la Reîntregirea Neamului Românesc”.

Redactorul-șef al revistei, distinsul cărturar Alexandru Bantoș, a semnat articolul Centenarul Marii Uniri: popas retrospectiv și imbold prospectiv (p. 11-14) în care a explicat cauza existenței celor două state românești (România și Republica Moldova) – o stare de lucru anormală, nefirească, – și își propune să disocieze „cu discernământ și probitate itinerarul parcurs de-a lungul timpului de români pentru a înțelege adevărata semnificație a faptelor și fenomenelor produse în destinul nostru, pentru a conștientiza în ce mod ne-a favorizat conjunctura internațională de moment și care a fost contribuția reală și sacrificiul pe altarul Reîntregirii naționale al politicienilor, intelectualilor și al cetățenilor din România începutului de secol XX, precum și din teritoriile aflate în afara Țării”. Alexandru Bantoș consideră că în cazul în care noi vom înțelege „miracolul” produs în soarta basarabenilor în 1918, vom clarifica factorii care i-au determinat pe majoritatea deputaților Sfatului Țării să voteze Unirea „ca unica soluție de salvgardare a unei provincii debusolate de iminenta catastrofă socială și economică”, vom depista și alte realități ale trecutului nostru nu prea îndepărtat, atunci, consideră semnatarul articolului, „vom găsi, probabil, răspuns la mai multe întrebări ce ne preocupă acum”. Alexandru Bantoș a constatat mai multe realități triste în actuala Republica Moldova și a îndemnat cititorii să studieze trecutul și să se încadreze activ în opera de reîntregire a Țării noastre.

Revista a publicat un important dialog întreținut de redactorul-șef cu Excelența Sa Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova, chiar titlul materialului fiind mobilizator: Este momentul să privim cu gratitudine către trecut și cu speranță în viitor.

Urmează publicarea unui set de documente deosebit de importante în istoria românilor basarabeni. Este vorba de Declarația Sfatului Țării prin care Basarabia este proclamată Republică Democratică Moldovenească, 2 decembrie 1917 (p. 25-28). Textul a fost redactat în limba română cu multe cuvinte arhaice, dar spiritul Declarației este cel al vremurilor de atunci. Țarismul a căzut, Rusia s-a proclamat republică federativă, iar partidele politice au cerut alegerea Adunării Constituante care ar fi redactat Constituția țării. Și în Basarabia forțele politice, mai ales socialiștii revoluționari (abreviat în rusă – eserii) au făcut agitație în localități și au pledat pentru autonomia Basarabiei în cadrul viitoarei Republici Federative Ruse (adică predarea în școli să se facă în limba română, predicile în biserici să fie făcute de preoți băștinași în limba română, miliarii să presteze serviciul pe teritoriul Basarabiei, pământul să fie împărțit fără răscumpărare țăranilor cu puțin sau fără pământ etc.). Aceste revendicări ale Revoluției din februarie 1917 și-au găsit reflectare în Declarația din 2 decembrie 1917.

Dar starea de lucruri în ținutul nostru era critică. Sub influența bolșevicilor, soldații armatei ruse s-au dedat la acte de banditism, de prădăciuni, de jafuri ale populației pașnice. Dezordinea a devenit și mai mare după lovitura de stat bolșevică din Rusia. Bolșevicii au răsturnat Guvernul provizoriu, format din partide de stânga, inclusiv din miniștri ai eserilor, și au instaurat dictatura unui singur partid. În astfel de condiții, când bolșevicii nu au recunoscut valorile democratice, cucerite de revoluționarii din februarie 1917, când Ucraina și-a proclamat independența de stat, oamenii politici din Basarabia au declarat Independența de stat a Republicii Moldovenești. În Declarație se menționa: „Dar vremurile sunt schimbătoare și împrejurările politice de azi împiedică cu desăvârșire înfăptuirea acestei uniri (se avea în vedere unirea în cadrul Federației Ruse, n.n.). Republica democratică a Ucrainei, vecina noastră de peste Nistru, s-a proclamat neatârnată și noi astfel ne-am despărțit de Rusia și republicile alcătuite în vechile ei hotare. În astfel de împrejurări și noi suntem siliți să ne proclamăm, în unire cu voința poporului, Republica democratică moldovenească slobodă, de sine stătătoare și neatârnată, având ea singură dreptul de a-și hotărî soarta în viitor”¹. Ziua proclamării independenței Republicii Moldovenești a fost 24 ianuarie 1918, data ce amintea de Unirea Principatelor Române din 1859. Este încă o dovadă că spiritul de unire al românilor într-un singur stat devenea dominant.

Următorul document deosebit de important, publicat de revista „Limba Română” este Declarația oficială a Sfatului Țării de unirea a Republicii Democratice Moldovenești (Basarabia) cu România din 27 martie 1918 (p. 28-31). Declarația de Unire a Basarabiei cu România a constituit punctul culminant al Mișcării de Renaștere națională a românilor basarabeni, ea a fost adoptată cu majoritatea voturilor membrilor Sfatului Țării în condiții democratice, de liberă exprimare a votului și în totală concordanță cu așteptările populației. Actul Unirii Basarabiei cu România a fost unul progresist, în spiritul timpurilor de atunci, recunoscut de Marile Puteri prin Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 (textul tratatului prin care Puterile Aliate și Asociate – Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia – recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei a fost publicat în revistă, p. 53-56).

În setul de documente publicate se află și Declarația Sfatului Țării despre Unirea necondiționată a Basarabiei cu România de pe data de 27 noiembrie 1918. În document s-a menționat că după Unirea Bucovinei, Ardealului, Banatului, ținuturilor ungurești locuite de români, Sfatul Țării „declară că Basarabia renunță la condițiunile de Unire, stipulate în actul de la 27 martie [1918], fiind încredințată că în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor”. Rezolvând cea mai complicată problemă, – cea a pământului, – Sfatul Țării a decis să anuleze celelalte condiții din actul de la 27 martie și „declară Unirea necondiționată a Basarabiei cu România-mamă”. Decizia Sfatului Țării a fost una firească, democratică. Oamenii politici români au dorit constituirea unui stat centralizat, democratic, cu o economie prosperă; orice condiții ce ar fi împiedicat procesul de uniformizare a țării urmau a fi înlăturate.

Redacția revistei a publicat discursul lui Vasile Goldiș (1862-1934), deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, autorul Deciziei privind Unirea Transilvaniei cu România luate la 1 decembrie 1918. Astfel cititorii revistei „Limba Română” au obținut un important instrument de cunoaștere a procesului de reîntregire a României în anii 1917-1918. Revista a publicat un șir de articole care completează documentele oficiale ale timpului. Astfel, la începutul lunii martie 1918 Teodor Jireghie și-a expus punctul de vedere privind Sfatul Țării, parlamentul de atunci al Basarabiei: „Parlamentul nu-i sinagogă, ori bulevard, da-i scaunul înțelepciunii lui Solomon; în el trebuie să se grăiască cu limba de la Duhul sfânt, dar nu cu cea născocită de la ruși. Că tot ceea ce este de la om piere, dar ceea ce este de la Dumnezeu în veci va fi” (p. 77). Poate părea ciudat, dar și acum, în ajunul împlinirii a 30 de ani de la proclamarea independenței de stat a Republicii Moldova, în instituțiile de stat, inclusiv în Parlament, sunt persoane care nu cunosc sau cunosc, dar nu vor să vorbească, limba poporului din care pretind că fac parte.

Pe paginile revistei „Limba Română” de care ne ocupăm au fost inserate mai multe articole semnate de contemporanii noștri, astfel, Dorin Cimpoeșu a prezentat studiul Basarabia la Centenarul Marii Uniri (p. 145-151). Bun cunoscător al istoriei și excelent analist politic, Dorin Cimpoeșu a comparat evenimentele din anii 1917-1918 cu cele legate de destrămarea URSS (1991) și proclamarea independenței Republicii Moldova. „Analiza noastră comparată arată că în ambele perioade istorice, Basarabia, după ce s-a eliberat de aceeași ocupație rusească, a parcurs aproximativ aceleași etape. Singura diferență constă în faptul că, în prima situație, Basarabia a ales calea Unirii cu România, iar în cea de-a doua a optat pentru independență, respectiv pentru îndepărtarea de Patria-mamă” (p. 147). Putem discuta: și atunci, și în 1991 basarabenii și-au proclamat independența față de Rusia. De acum încolo însă, într-adevăr, basarabenii au mers pe căi diferite: cei din 1917-1918 au ales revenirea la Patria-mamă, România, cei din 1991... Nu, noi nu am dorit și nu dorim îndepărtarea de Patria-mamă. Noi nu am avut suficientă putere să reîntregim țara, din cauza calității oamenilor de atunci și de acum: Ion Iliescu nu poate fi comparat cu Ferdinand I, după cum Mircea Snegur cu Constantin Stere sau Ion Inculeț, Pan Halippa și alții. Războiul declanșat de ruși pe Nistru a avut un rol clar de descurajare a unionismului. Ar mai fi multe de spus/scris.

În concluzie: materialele publicate de revista „Limba Română” nu doar în acest, ci și în alte numere, sunt deosebit de actuale, stârnesc, neîndoielnic, interesul cititorilor, cheamă la noi abordări ale problemei fundamentale a românilor – Reîntregirea Țării.

Notă:

¹ Unirea Basarabiei și a Bucovinei cu România. 1917-1918. Documente. Antologie de Ion Calafeteanu și Viorica-Pompilia Moisuc, Chișinău, Hyperion, 1995, p. 149.