O revelație documentară: 17 scrisori inedite ale lui Gheorghe Ivănescu către Eugeniu Coșeriu (V)

Seria scrisorilor inedite expediate de G. Ivănescu din România către prietenul său exilat Eugeniu Coșeriu, al cărui nume italienizat Eugenio Coseriu era de la un an la altul din ce în ce mai cunoscut printre romaniști și printre teoreticienii limbajului, continuă cu trei epistole din anii 1957, 1959 și 1961. Acestea au fost trimise din București, unde fostul profesor de la Universitatea din Iași, îndepărtat din învățământ, încerca să asigure un trai decent familiei sale (soția și o fiică), de pe poziția modestă de funcționar la Academia Română (secretar al unei comisii). Ca și în scrisorile precedente, precum și, cum se va vedea, în cele care vor urma, Ivănescu pare să ignore suveran faptul că țara se afla în captivitatea unei dictaturi rigide și antinaționale. Continuă să îi dea sfaturi prietenului și emulului său mai tânăr, își expune pe larg proiectele de cercetare proprii și reacționează admirativ (dar și critic!) la publicațiile prietenului, acum deja profesor la Montevideo. Această aparentă ignorare totală a mediului politic ostil în care a fost nevoit să își împlinească destinul, va fi, de altfel, o constantă a comportamentului lui Ivănescu, nu doar în epistole. Ca discipol al său, depun mărturie că, în privința opiniilor și convingerilor politice, Ivănescu se supunea drastic unei auto-cenzuri totale.

Continuă, de asemenea, în epistolele pe care le prezentăm acum, încă o temă recurentă, și anume propunerea insistentă de a purcede împreună la reformarea radicală a lingvisticii contemporane, printr‑o critică radicală a structuralismului și prin impunerea unei concepții pe baze antropologice a explicației originii, evoluției și funcționării limbilor. În absența unei reacții explicite a lui Coșeriu la această propunere – cele câteva, nu foarte multe, scrisori de răspuns la care Ivănescu face uneori referire – nu s‑au păstrat sau nu au fost încă descoperite –, mă abțin să fac speculații în această privință. Pot însă afirma, cu prudența necesară, că, în orientarea spre ceea ce mai târziu a fost denumită „lingvistica integrală coșeriană”, un rol oarecare trebuie să îl fi jucat și obstinația cu care Ivănescu revenea, în fiecare scrisoare, la propunerea lui.

Potrivit normelor de editare pe care mi le‑am propus, am cuprins în secțiunea de note și comentarii toate informațiile sau precizările pe care le‑am socotit necesare și utile pentru cititorul actual. Pentru facilitarea unei consultări rapide a notelor și comentariilor, am decis să introduc o numerotare unică („în continuare”), de la o scrisoare la alta, începând cu prima scrisoare și continuând cu următoarele.

Celelalte precizări redacționale și editoriale, privind transcrierea textelor și ortografia, au fost prezentate mai pe larg în partea I a acestui serial.

(E. M.)

8

[1]

București, 30 iunie 1957

Dragă Coșeriu,

Vei primi, o dată cu cărțile și revistele pe care ți le trimite Academia, și pe cele pe care ți le‑am trimis eu:

1.    G. Ivănescu, Istoria limbii române în lumina materialismului¹⁴³

2.    „Limba română”, 1955, nr. 1 (cu un articol al meu)¹⁴⁴

3.    G. Ivănescu, Problemele capitale... 1947¹⁴⁵

4.    Constituirea unei fonetici... 1939¹⁴⁶

5.    Mai multe exemplare din recensia despre Meščaninov, Obščee jayzkoznanie, 1940¹⁴⁷

6.    I. Iordan, Bratu etc. despre A. Philippide

7.    A. Philippide, Originea Romînilor, I, II¹⁴⁸

8.    Stalin, Cu privire la marxism în lingvistică¹⁴⁹

9.    Meščaninov, K istorii otečestvenogo jayzkoznanija, 1949¹⁵⁰

10.  „Cum vorbim”, anul III, nr. 1, 2 și 11 și anul IV, nr. 5

11.  „Studii și cercetări lingvistice”, I, fasc. 1 și fasc. 2

12.  G. Ivănescu, Formarea terminologiei filosofice moderne a Romînilor (extras)¹⁵¹

13.  Ursu, Un poem romînesc...¹⁵² și Ivănescu, Un poet romîn necunoscut (extras)¹⁵³

14.  I. Vitner, Critica criticii¹⁵⁴

15.  „Iașul literar”, 1957, nr. 2

La 18 iunie, cu puțin înainte ca aceste cărți să‑ți fie expediate, ți‑am trimes și o scrisoare, pe care desigur o vei primi zilele acestea. Eu adun pentru tine și alte cărți sau reviste, pe care nu ți le‑a putut trimite Academia. În ce privește Drăganu, Istoria sintaxei, voi vorbi cu dl. Rosetti¹⁵⁵ să‑mi dea de la Universitate un exemplar pentru tine. Mi se pare că Academia nu ți‑a trimis lucrarea d‑lui Graur¹⁵⁶, Fondul principal lexical al limbii romîne (1954), epuizată, despre care am scris o „recenzie” de vreo 30 de pagini, într‑o revistă din Iași¹⁵⁷. Pentru moment, nu ți‑am putut trimite nici eu [2] extrasul, în care exprim cu totul alte păreri decît Graur. După 1950 am mai scris (probabil) vreo trei articole, în afară de cele notate mai sus, dar nu le posed în extras și nici numere în plus, din revista în care au apărut, „Iașul literar”, nu posed.

Te‑aș ruga mult să‑mi trimiți următoarele cărți:

1.   Benveniste, Origines de la formation des noms en indoeuropéen, 1935 (pe care o am aici în traducere rusă).

2.   Același, cartea din 1948, al cărei titlu exact nu‑l găsesc acum¹⁵⁸.

3.   F. Specht, Der Ursprung der indogermanischen Deklination, 1944¹⁵⁹.

4.   Lorimer, The Burushaski Language, 2 volume, Londra, aproximativ 1941¹⁶⁰.

5.   O sinteză recentă (după 1940) și originală a istoriei evului mediu, pentru soția mea.

6.   Lucrarea lui Pisani, scrisă în nemțește, de istoria lingvisticii indoeuropene în ultimii 20 de ani¹⁶¹, pe care o am în traducere rusă.

Precum vezi, mă interesează acum mai mult indoeuropenistica și limba izolată din Pamir, ale cărei origini sper să le lămuresc. Aș dori să am și o lucrare despre elementele de origine indoeuropeană ale limbii basce, publicată prin 1944 sau 1946 de un spaniol al cărui nume l‑am uitat (poate Lizaragua)¹⁶². Vreau să pășesc serios la compararea bascei cu limbile caucazice. Eu îți voi trimite de aici și literatură romînească, dacă te interesează, eventual și lucrări de istorie romînească și filosofie. Cărțile te rog să mi le trimiți la adresa următoare: G. Ivănescu, Comisia pentru studiul formării limbii și poporului romîn, Academia R.P.R., Calea Victoriei, 125.

Dintre romîni, la congresul de la Oslo¹⁶³ vor merge academicienii Iordan, Rosetti și Graur¹⁶⁴. Aștept răspunsul la scrisoarea anterioară pentru a‑ți completa informațiile despre modul meu de a vedea lucrurile. Cu toată dragostea,

G. Ivănescu

Note și comentarii:

¹⁴³ G. Ivănescu, Istoria limbii române în lumina materialismului dialectic, în „Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. XIII‑XIV (1946–1947), Iași, 1950, p. 403‑448 (și în extras).

¹⁴⁴ G. Ivănescu, Îndrumări în cercetarea morfologiei limbii literare românești în secolul al XIX‑lea, în „Limba română”, IV (1955), nr. 1, p. 19‑39.

¹⁴⁵ G. Ivănescu, Problemele capitale ale vechii române literare, în „Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. XI‑XII (1944‑1945), Iași, 1948, p. 1‑412 (și în extras). Ediția a II‑a, revăzută. Îngrijirea textului, bibliografie, indici și notă asupra ediției de Eugen Munteanu și Lucia‑Gabriela Munteanu. Postfață de Eugen Munteanu, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2012.

¹⁴⁶ G. Ivănescu, Constituirea unei fonetici care să nu fie fiziologie și acustică, în „Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. V (1938), Iași, 1939, p. 302‑312 (și în extras). Vezi și supra, nota 133.

¹⁴⁷ Recenzie a lui G. Ivănescu la lucrarea: I.I. Meščaninov, Obščee jazykoznanie, în Buletinul Institutului de Filologie Română”, nr. XIII‑XIV (1946‑1947), Iași, 1950, p. 449‑456 (și în extras).

¹⁴⁸ A. Philippide, Originea Românilor, I, Ce spun izvoarele istorice, Iași, 1953; II, Ce spun limbile română și albaneză, Iași, 1928. Vezi și Alexandru Philippide, Originea românilor, vol. I și II, ediția a II-a. Ediție de Roxana Vieru, prefață de Carmen-Gabriela Pamfil, postfață de Alexandru Gafton, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014/2015.

¹⁴⁹ Stalin, Cu privire la marxism în lingvistică, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1950.

¹⁵⁰ И. И. Мещанинов, К истории отечественого языкознани,. Mосква, 1949.

¹⁵¹ G. Ivănescu, Formarea terminologiei filozofice românești moderne, în vol. *** Contribuții la istoria limbii române literare în secolul al XIX‑lea, vol. I, București, 1956, p. 171‑2014.

¹⁵² N.A. Ursu, Un poem românesc de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, închinat armatei ruse eliberatoare, în „Iașul nou”, V, 1953, nr. 3-4, p. 211-218.

¹⁵³ G. Ivănescu, Un poet român necunoscut din a doua jumătate a secolului al XVIII‑lea, în „Iașul nou”, V, 1953, nr. 3-4, p. 219‑232 (și în extras).

¹⁵⁴ Ion Vitner, Critica criticii, Imprimeriile Scrisul Liber, 1949.

¹⁵⁵ Pentru Alexandru Rosetti, vezi și supra, nota 73.

¹⁵⁶ Pentru Alexandru Graur, vezi și supra, nota 130.

¹⁵⁷ Este vorba despre articolul: G. Ivănescu, Despre delimitarea fondului lexical principal, în „Studii și cercetări științifice”, seria III, științe sociale, VI (1955), nr. 3‑4, p. 183‑207.

¹⁵⁸ Este vorba, probabil, despre lucrarea: Émile Benveniste, Noms d’agent et noms d’action en indo-européen, Paris, 1948.

¹⁵⁹ Franz Specht, Der Ursprung der indogermanischen Deklination, Göttingen 1944.

¹⁶⁰ David Lockhart Robertson Lorimer, The Burushaski Language, vol. I‑II, Oxford/ Oslo, 1935, vol. III, Oslo, 1938.

¹⁶¹ Nu am identificat nicio lucrare cu acest conținut, publicată în limba germană de acest autor. Vittore Pisani (1899-1990), lingvist italian, specialist în lingvistica comparată indo‑europeană, a fost profesor la Universitățile din Cagliari și Milano și membru corespondent al Accademiei dei Lincei. Descendent dintr‑o veche familie patriciană venețiană, Pisani a fost unul dintre mentorii italieni ai lui Coseriu, una dintre fiicele sale devenind a doua soție a acestuia.

¹⁶² Nu am identificat niciun autor cu acest nume. Este mai probabil ca forma corectă a numelui să fi fost Lizarraga, nume de familie foarte frecvent la poporul basc.

¹⁶³ Este vorba despre ediția a VIII‑a a Congresului Internațional al Lingviștilor (International Congress of Linguists), care a avut loc la Oslo în anul 1957. Peste zece ani, în 1967, se va desfășura la București singura ediție a acestui prestigios congres organizată într‑o țară comunistă. Aflat în primii ani ai domniei sale, Nicolae Ceaușescu a permis această organizare în scopuri evident propagandistice. Vezi și supra, nota 136.

¹⁶⁴ Profesori ai Universității din București și membri ai Academiei Române, Iorgu Iordan (1988‑1986), Alexandru Rosetti (1895‑1990) și Alexandru Graur (1900‑1988), își împărțeau în epocă „puterea de decizie” în sfera cercetării lingvistice.

9

[1]

București, 16 octombrie 1959

Dragă Coșeriu,

Am cetit în vara anului trecut (prin iunie) o mare parte din lucrarea ta, primită prin aprilie al aceluiași an, împreună cu celelalte lucrări trimise, Sincronia, diacronia e historia¹⁶⁵, și am redactat lunga scrisoare de discuție științifică, pe care nu ți‑am mai trimis‑o, pentru că n‑o terminasem și, în cele din urmă, am rătăcit‑o. Totuși, cum o voi găsi, ți‑o voi trimite, căci îmi exprimam acolo păreri care e bine să‑ți fie cunoscute. Sper că, între timp, ai primit de la mine un articol despre doctrina lingvistică a lui Philippide¹⁶⁶. L‑am scris foarte repede ca să fi putut căpăta forma definitivă, dar el arată totuși clar pe ce linie cred eu că trebuie să se dezvolte lingvistica în viitor. Acum, după lectura cărții tale menționate mai sus, îmi vine greu să cred că te voi mai cîștiga pentru o asemenea concepție, dar totuși nu „disperez”. În timpul cît ai stat în Italia și după aceea te‑a influențat prea puternic filozofia idealistă italiană, pentru ca între modul meu de a vedea lucrurile și cel al tău să nu fie deosebirile radicale pe care le‑am constatat. Eu însă te rog ca, întocmai ca Descartes, să te îndoiești de tot ce ai învățat în Apus despre științele spiritului (sau științele sociale), pentru a construi o nouă teorie, întemeiată pe fapte. Iar aceste fapte ne arată că, chiar dacă în științele sociale avem a face cu acte, cu finalități, principiul [2] cauzalității încă stăpînește multă vreme spiritul și el se manifestă chiar prin aceea că fapte materiale determină aspecte de‑ale vieții spirituale. Astfel, schimbările fonetice (eu nu pot spune: schimbările fonologice, pentru că nu le găsesc originea în zona spirituală a limbii, ci în cea materială, articulatorie) nu vor putea fi explicate niciodată finalist; chiar dacă omul vrea să pronunțe un sunet, nu reușește să pronunțe oricând ce vrea. Dacă lăsăm la o parte transformările fonetice ca a lui complect în complet sau a lui falș în fals, care caracterizează limba românească literară în secolul al XX‑lea, vom găsi în limbă numai schimbări fonetice care nu se pot explica deloc spiritual sau funcțional, care n‑au intenționat adică nicio îmbunătățire a expresiei, a funcționării limbii ca sistem de semne și ca sistem de articulații. Trebuie să concludem că, în graiurile populare, se manifestă încă fapte materiale și cauze, ca și în domeniul naturii, și că numai limbile literare, care se fixează, ajung să manifeste modalitatea specifică a spiritului, aceea de a suprima cauzalitatea (și cauzele naturale), pentru a o înlocui cu finalitatea, cu scopurile raționale și deci utilitare, aș zice, ale limbii. Eu aș distinge deci o treaptă inferioară, minoră, a spiritului, cînd acesta este încătușat de tradiție, și factori materiali și cauzalitate (astfel popoarele care migrau din cauza climei), și o treaptă superioară, majoră, a spiritului, cînd acesta este cu adevărat liber, întrucît nu mai e robul tradiției și naturii (omul construiește digurile cu care [3] se apără de năvala apelor mării, etc.). Viața rustică (exclusiv rustică) caracterizează spiritul minor, viața orășenească, cu toate cuceririle ei, caracterizează spiritul major. Și de aceea limbile literare nu trebuie considerate ca ceva „artificial”, ci ca ceva firesc, adică rațional, și aș adăuga că ele realizează sau tind să realizeze principiul instabilității limbii, cu care începe lucrarea citată mai sus. Eu sînt convins că idealismul care a caracterizat prima jumătate a secolului nostru nu corespunde realității și nu poate mulțumi pe cei ce pleacă de la fapte, de la realități. N‑ar fi cazul să se cheme lumea la realități, la obiect, și în lingvistică și în filozofie, și să se înceapă o nouă direcție lingvistică, mai realistă și decît idealismul lingvistic german și italian și decît structuralismul franco-nordic și american? Și oare America Latină n‑ar putea avea un rol important în îndreptarea lingvisticii pe căi mai realiste? Aștept să văd ce părere are despre articolul meu Un teoretician român al limbii: A. Philippide¹⁶⁷, Alarcos-Llorach¹⁶⁸, pe care l‑am cunoscut acum o lună la București. Dacă el va ajunge la concluzia că Occidentul are de învățat de la Philippide și se va oferi să traducă articolul în spaniolă, ar fi totuși bine să‑i controlezi traducerea cu articolul român. Dacă nu‑i va plăcea concepția lui Philippide, te‑aș ruga eu să‑ți rupi din timpul tău pentru a face această operă după părerea mea absolut necesară (însă am să‑ți trimit o altă versiune, cu rectificări și adăugiri). S‑ar putea publica în „Revista brasileira de filologia”, după cît am înțeles dintr‑o discuție cu da Silva Neto¹⁶⁹, pe care de asemenea l‑am cunoscut acum o lună la București.Cum la 13 mai s‑au împlinit o sută de ani de la nașterea lui Philippide (Academia R.P.R. va sărbători de altfel acest centenar în noiembrie viitor), artico‑ [4] lul despre Philippide, pe care l‑ai primit, ar merita poate să fie publicat în Apus, chiar dacă Apusul n‑ar împărtăși părerile lui Philippide. – Aștept să‑mi scrii în aceste chestiuni, mai mult chiar: te implor să‑mi scrii, oricît de ocupat ai fi, și oricît de mult s‑ar deosebi părerile tale de ale mele.

Nu știu dacă, după aprilie 1958, mi‑ai mai trimis lucrări de‑ale tale. Eu n‑am mai primit nimic. Te‑aș ruga să nu mă neglijezi nici de acum încolo. Scrie‑mi dacă ai primit ultimele publicații ale Academiei R.P.R., ca de exemplu Omagiu Iordan¹⁷⁰, Recueil d’études romanes (pentru Congresul de la Lisabona)¹⁷¹ și altele. M‑ar interesa să știu dacă ți s‑au trimis cele două volume de studii asupra limbii literare românești din secolul al XIX‑lea, îngrijite de T. Vianu¹⁷², în care și eu am cîte un articol. De asemenea nu știu dacă ți‑a trimis profesorul Rosetti¹⁷³ Istoria sintaxei a lui Drăganu¹⁷⁴ și mica Istoria limbii române¹⁷⁵. Dacă nu le‑ai primit, voi căuta eu să ți le procur.

Dă‑mi amănunte și despre cursurile de lingvistică și filozofie pe care le faci. Eu îți voi spune aici că anul viitor voiu publica primul din cele două volume de Istoria limbii române (cîte circa 400 de pagini de tipar fiecare)¹⁷⁶, pe care le pregătesc de pe cînd eram la Iași, și că voi începe în curînd să‑mi pun la punct pentru tipar și o istorie a teoriilor gramaticale¹⁷⁷, ca și o lucrare despre terminologia filosofică românească de pînă la 1830¹⁷⁸.

Cele mai bune urări ție și întregii familii.

G. Ivănescu,
Secretar științific al Comisiei pentru studiul formării
limbii și poporului român, Academia R.P.R.,
Calea Victoriei 125, București

Note și comentarii:

¹⁶⁵ Eugenio Coseriu, Sincronía, dacronía e historia. El problema del cambio lingüístico, Montevideo, 1953.

¹⁶⁶ Vezi supra, nota 73.

¹⁶⁷ Vezi supra, nota 73.

¹⁶⁸ Emilio Alarcos Llorach (1922‑1998), lingvist spaniol, discipol al lui Dámaso Alonso, a fost profesor la Universitatea din Oviedo și membru al Academiei Regale Spaniole. S‑a remarcat mai ales prin studiile sale de gramatică structurală.

¹⁶⁹ Serafim da Silva Neto (1917‑1960), lingvist brazilian, specialist în romanistică, profesor la Universitatea Catolică Papală din Rio de Janeiro și membru fondator al Academiei Braziliene de Filologie.

¹⁷⁰ Omagiu lui Iorgu Iordan cu prilejul împlinirii a 70 de ani, Editura Academiei, București, 1958.

¹⁷¹ Recueil d’études romanes publié à l’occasion du IXe Congres International de Linguistique Romane à Lisbonne du 31 mars au 3 avril 1959, Editura Academiei, București 1959.

¹⁷² Tudor Vianu (coord.), Contribuții la istoria limbii române literare, vol. I‑III, Editura Academiei, București, 1956, 1958, 1962.

¹⁷³ Pentru Alexandru Rosetti, vezi supra, notele 73, 156 și 164.

¹⁷⁴ Nicolae Drăganu, Istoria sintaxei, Institutul de Lingvistică Română, București, 1945.

¹⁷⁵ Ivănescu se referă, probabil, la lucrarea lui A. Rosetti, Limba română în secolele al XIII‑lea – al XVI‑lea, Editura Academiei, București, 1956. Tonul este reținut‑ironic. Pentru părerile lui Ivănescu despre lucrarea menționată a lingvistului bucureștean, vezi supra, nota 73.

¹⁷⁶ Istoria limbii române a lui Ivănescu va fi tipărită la Editura Junimea din Iași abia în anul 1980.

¹⁷⁷ Secvența teoriilor gramaticale este scrisă de mâna autorului deasupra cuvântului lingvisticii, tăiat cu o linie. În lista lucrărilor finalizate dar netipărită încă, lăsată de G. Ivănescu, se menționează titlul Istoria lingvisticii generale, cca 600 de pagini de tipar.

¹⁷⁸ În lista lucrărilor în manuscris sau pregătite pentru tipar, Ivănescu a inclus și un text intitulat Terminologia filosofică românească de până la 1830, cca. 350 pagini de tipar, definitivat între anii 1952-1955.

10

[1]

București, 17 aprilie 1961

Dragă Coșeriu,

Nu mi‑ai trimis nicio scrisoare din vara lui 1957 și pînă astăzi, deși eu ți‑am scris în acest răstimp. Am primit însă extrasele trimise, și cu dedicații care dovedeau vechea ta afecțiune pentru mine. Îți mulțumesc mult pentru ele. Am constatat nu numai că, în multe privințe, ai o gîndire comună cu a mea, dar cu ele am putut să‑mi completez informațiile și să reiau problemele tratate de mine altădată, punîndu‑mi articolele la punct și integrîndu‑le în actualitate. Eu am neglijat să‑ți trimit lucrările mele apărute din 1957 și pînă astăzi și chiar atunci nu ți‑am trimis unele lucrări mai vechi, pe care le mai aveam și le am încă în extras. Ți le voi trimite în cursul acestei luni, cel mai tîrziu în mai (printre ele un studiu despre Delimitarea fondului lexical principa¹⁷⁹ care cred că te va interesa mult, deși astăzi l‑aș scrie cu o informație occidentală, care îmi lipsea atunci.

În scrisorile mele anterioare ți‑am făcut cîteva reproșuri. Sper că nu acele reproșuri sînt cauza „tăcerii” tale. Eu te implor să‑mi scrii. Cred că ești convins că nu poate exista o totală unitate de vedere în știință și că este mai bine să‑mi expun, în scrisorile mele, obiecțiile pe care le am de făcut lucrărilor tale, decît să înșir numai laude în care să nu cred. Nu vreau să fiu rău înțeles: tu ești unul dintre puținii lingviști cu o inteligență neobișnuită – și deci și cu spirit critic – care se ocupă astăzi cu teoria limbii în lumea occidentală. Dar îngăduie‑mi mie, cel care ți‑am fost, într‑un fel, îndrumător în lingvistică, să‑ți spun că unele probleme n‑au fost bine rezolvate de tine. Nu disprețui pe un om care a meditat o viață întreagă [2] – peste 30 de ani – la problemele de teoria limbii și a ajuns la o concepție în cele mai multe privințe deosebită de cea a contemporanilor. N‑am publicat mai nimic din aceste teorii – sînt în curs de definitivare a lucrărilor mele de teoria limbii, dar asta nu este un motiv ca să crezi că n‑am realizat nimic. Ce s‑ar fi ales de ideile lui F. de Saussure, dacă elevii lui n‑ar fi publicat Cursul de lingvistică generală¹⁸⁰? Sănătatea mea, în ultimii ani, a fost prea șubredă, ca să fi putut da cărți. Nici Istoria limbii romîne în două volume de cîte 500 de pagini nu este gata¹⁸¹, nici alte lucrări mari. Dar sper că, începînd din acest an, voi putea lucra din nou cum lucram altădată.

Eu continui să cred că lingvistica occidentală este în mare parte eronată și că este nevoia ca ea să apuce pe alt drum¹⁸². Tu ai făcut o seamă de critici structuralismului lingvistic apusean, dar le‑ai făcut adesea în numele idealismului lingvistic italian. În special consider eronată ideea că lingvistul n‑ar trebui să caute cauze, că nu va găsi cauze. Eu cred că scopurile domină limbile literare – în această privință concepția ta este perfect valabilă –; dar, cînd e vorba de graiurile populare sau de orice limbă din faza ei preliterară, situația se schimbă: cauzalitatea e la ea acasă. Acolo avem factori materiali, ca organele articulatorii, și cauze, exact ca în biologie. Nu ideea de cauză, ci ideea de forță este cea care trebuie înlăturată din lingvistică. Dacă vei examina fără prejudecăți realitatea lingvistică, vei ajunge la concluzia că există două lingvistici, cu principii și metode de cercetare deosebite, una a cauzalității și alta a libertății, a scopurilor. Este de altfel concepția veacului trecut și cred că trebuie să ne întoarcem la ea, bineînțeles îmbogățind‑o cu tot¹⁸³ ce un veac de gîndire a cîștigat în plus. Ea va permite lingvisticii occidentale să urce pe o nouă treaptă.

Dacă tu gîndești altfel, este numai pentru că ai trăit atîta vreme în mediul spiritual al Italiei contemporane, prea îmbibată de idealism. Cînd am fost în Italia, am suferit și eu, ca și tine, influența gîndirii italiene din primele decenii ale secolului al XX‑lea, și trebuie să recunosc astăzi că, aproape [3] douăzeci de ani, am identificat greșit limbajul cu arta și gîndirea, iar¹⁸⁴ lingvistica cu logica, estetica, istoria culturii și istoria literaturii. Dar, în 1954, m‑am scuturat ¹⁸⁵ de aceste erori, care au viciat gîndirea mea atîta vreme.

Eu fac un apel către tine să reexaminezi această problemă a cauzelor dezvoltărilor și stărilor lingvistice. Și fac acest apel pentru că socot că trebuie să mergem împreună în lupta cu structuralismul lingvistic contemporan, care, prin unele manifestări ale sale, se dovedește a fi o adevărată nebunie. Cred că vei putea să prețuiești mai just ideile mele, în momentul în care vei ceti o lucrare a mea redactată anul trecut: Alexandru Philippide sau Destinele lingvisticii. Dialog lingvistic și filozofic, de circa 150 de pagini mari dactilografiate, în care mi‑am expus ideile mele mai¹⁸⁶ bine și mai documentat ca oricînd înainte și pe care sper s‑o public anul acesta¹⁸⁷.

Aștept să‑mi răspunzi și să‑mi trimiți lucrările tale mai recente. Mulțumiri colaboratorilor tăi, care mi‑au trimis și ei extrase. Dacă sînt doritori, le voi trimite și eu cîte ceva din lucrările mele. Despre Forma y sustancia¹⁸⁸ voi publica o recenzie în „Studii și cercetări” ale Filialei Iași a Academiei R.P.R., Secția Filologie, pe anul 1961, nr. 2¹⁸⁹. Despre Sincronie¹⁹⁰ voi redacta în curînd o recensie pentru aceeași publicație sau pentru una nouă, proiectată să apară la Timișoara¹⁹¹. Cred că e bine să propui¹⁹² Universității din Montevideo să ceară un schimb de publicații cu Filiala din Iași a Academiei R.P.R., care publică „Studii și cercetări științifice”¹⁹³, seria matematică-fizică, seria chimie, seria istorie etc. În colectivul lingvistic de acolo se găsesc foști elevi de ai mei, N.A. Ursu¹⁹⁴ și Liviu Leonte¹⁹⁵. Adresa Filialei: Str. Filimon Sîrbu, nr 7 (vechea stradă a Arcului; clădirea este aceea a vechii Academii Mihăilene, pînă în 1950, a Școlii de Arte Frumoase).

Scrie‑mi dacă îți vin publicațiile romînești. Transmite‑i doamnei Coșeriu¹⁹⁶, ca și d‑lui Pisani¹⁹⁷, urările mele de bine. Scrie‑mi și despre copii. Fetița mea, Eudocia-Irena¹⁹⁸, este în clasa a III‑a elementară și este destul de harnică și pricepută. Cu frățească îmbrățișare,

G. Ivănescu
Str. C‑dor Eugen Botez 16
Raionul 1 Mai
Of. Poștal 3, București

Note și comentarii:

¹⁷⁹ Articol apărut în „Studii și cercetări științifice”, seria III-științe sociale, VI (1955), nr. 3-4, p. 183‑207.

¹⁸⁰ Despre Ferdinand de Saussure, vezi supra, nota 16.

¹⁸¹ Despre Istoria limbii române, vezi supra, p. 176.

¹⁸² Inițial, în dactilogramă fusese scris să facă o cotitură, propoziție pe care Ivănescu a tăiat‑o cu o linie, completând cu mâna deasupra rândului prin să apuce alt drum.

¹⁸³ În text, cuvântul cu este scris de mâna autorului deasupra rândului, în dreptul cuvântului în, tăiat cu o linie.

¹⁸⁴ În text, cuvântul iar este scris de mâna autorului deasupra rândului, în dreptul cuvântului și, tăiat cu o linie.

¹⁸⁵ În text, secvența cu este scrisă de mâna autorului deasupra rândului, spre a corecta o probabilă greșeală a dactilografului, lectura corectă fiind scuturat, nu săturat.

¹⁸⁶ Cuvântul mai este adăugat, de mâna autorului, deasupra rândului.

¹⁸⁷ Menționat de mai multe ori de G. Ivănescu, dialogul cu acest titlu nu a fost tipărit, se pare, niciodată.

¹⁸⁸ Eugenio Coseriu, Forma y sustancia en los sonidos del lenguaje, Montevideo, 1954.

¹⁸⁹ Recenzia menționată de Ivănescu a apărut în „Studii și cercetări științifice”, seria filologie, I (1963), p. 259‑267. Vezi și infra, nota 131.

¹⁹⁰ Eugenio Coseriu, Sincronía, diacronía e historia. El problema del cambio lingüístico, Montevideo, 1958.

¹⁹¹ Recenzia promisă aici de Ivănescu nu a fost tipărită niciodată.

¹⁹² În text, cuvântul propui este scris de mâna autorului deasupra rândului, în dreptul cuvântului ceri, tăiat cu o linie.

¹⁹³ Apărută sub auspiciile Filialei din Iași a Academiei R.P.R., între anii 1951‑1963, cu titlul „Studii și cercetări științifice” (seria filologie), publicația s‑a numit pentru un an, în 1964, „Studii de filologie”. Începând cu anul 1965, revista este editată neîntrerupt, cu titlul „Anuar de lingvistică și istorie literară”, în cadrul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași.

¹⁹⁴ Neculai A. Ursu, filolog ieșean, cercetător la Institutul de Filologie Română „A. Philippide” din Iași, membru corespondent al Academiei Române începând cu 2013, cunoscut mai ales specialist în istoria literaturii românești vechi (editor al operelor lui Dosoftei) și în formarea terminologiei științifice românești. Vezi și supra, nota 152.

¹⁹⁵ Liviu Leonte (1929‑2018), critic și istoric literar, profesor al Facultății de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, editor al operelor lui Constantin Negruzzi.

¹⁹⁶ Pentru familia lui Coseriu vezi supra, nota 122.

¹⁹⁷ Pentru Vittore Pisani vezi supra, nota 161.

¹⁹⁸ Pentru Eustocia Irena Ivănescu, vezi și supra, nota 105.