Relațiile semnice evocative și construcția sensului textual

1. Temeiuri teoretice

1.1. Începând cu primele studii majore care au impus numele lui Eugenio Coseriu pe plan internațional, problematica textualității este configurată ca domeniu de cercetare distinct, dar coerent corelat cu celelalte componente ale edificiului teoretic complex care va primi ulterior denominația de lingvistică integrală. Lingvistica vorbirii în planul individual este „lingvistica textului ca lingvistică a sensului”. Domeniul este explicit delimitat ca atare în Determinación y entorno. Dos problemas de una lingüistica del hablar (Coseriu 1955-1956: 289), dar fusese deja prefigurat în La lingua di Ion Barbu (con alcune considerazioni sulla semantica delle lingue ʻimparate’ (Coseriu 1948)¹ și La creación metafórica en el lenguaje (Coseriu 1952). Principalele coordonate ale disciplinei propuse sunt sistematizate în monografia dedicată exclusiv problematicii discursului/textului (Textlinguistik, 1981: 51-153) și în secțiunea dedicată competenței specifice planului textual, competența „expresivă”, din Sprachkompetenz (1988: 85-89, 158-185, 256-258). Numeroase alte studii coșeriene au, de asemenea, relevanță teoretică și metodologică directă pentru investigarea procesului de construcție a sensului: 1971/1977, 1987a, 1987b, 1987c, 1989, 2000/20022.

Întemeiată pe autonomia funcțională a planului textual3, Planul III în modelul integralist triadic al organizării competenței lingvistice, lingvistica textului nu se confundă cu lingvistica vorbirii în general (Planul I) și cu lingvistica limbii (Planul II), pe care însă le presupune, integrând componente din cele două planuri la palierul funcțional al constituției textuale, care este semnificantul global al textului (v. infra, Secțiunea 2). Astfel, înainte de elaborarea sistematică a unei lingvistici a textului, ar fi necesare nu numai o gramatică a vorbirii în general și gramaticile limbilor particulare, ci și gramaticile «utilizării limbilor în vorbire»4, care trebuie corelată cu gramatica transfrastică, de asemenea situată în Planul II, al limbilor particulare. Este evident că o asemenea descriere coerentă și acoperitoare nu a fost încă realizată pentru nici o limbă, astfel încât și investigarea textualității din perspectiva lingvisticii integrale nu poate avea decât un caracter de schiță provizorie, de delimitare și ilustrare a unor direcții de elaborare conceptuală. Pe de altă parte, nu e mai puțin adevărat că ideea unei construcții progresive în pași mici, efectuați într-o succesiune logic fundamentată a componentelor competenței lingvistice culturale care fac obiectul cercetării, este mai degrabă o imagine ideală decât un ‘plan de acțiune’. În realitatea cercetării științifice, în special într-o orientare cum este integralismul, care nu beneficiază de o coagulare instituțională în mari echipe cu sarcini precis stabilite și reciproc complementare, toate subdomeniile din harta celor trei planuri ale competenței lingvistice sunt explorate parțial, în paralel, iar ceea ce contează în ultimă instanță este unitatea fundamentelor teoretice (perspectiva antipozitivistă și funcțional-dinamică) și periodice întreprinderi meta-teoretice de preluare retrospectivă și re-situare în ansamblu a rezultatelor individuale.

Lingvistica textului în perspectivă integralistă se definește prin obiective specifice, care țin de stabilirea și justificarea sensului textual și a modalităților sale de expresie, precum și de identificarea normelor care constituie cunoașterea expresivă, reprezentând baza judecăților de adecvare/inadecvare (Coseriu 1988: 183). Identificarea și descrierea normelor de adecvare și a procedeelor textuale, a tehnicilor pentru construcția și organizarea sensului (Aufbau des Sinns) constituie, întocmai ca și descrierea limbilor, operații de interpretare, lingvistica textului fiind, din acest unghi, o hermeneutică (Coseriu 1981: 35).

1.2. Teza centrală a „lingvisticii textului ca lingvistică a sensului” este definirea textului ca semn global, cu un tip de expresie propriu, pentru care Coseriu utilizează termenul Textkonstitution, constituție textuală, și un tip de conținut specific (Sinn, sens). Dacă în privința laturii de conținut este ușor de observat și de acceptat că sensul nu este nici reductibil la designate și semnificate, conținuturile specifice planurilor universal (I) și istoric (II), nici determinat de acestea, nu la fel stau lucrurile în privința laturii de expresie, unde confuzia cu unități și reguli aparținând celorlalte planuri rămâne un risc constant.

Crucial pentru această înțelegere este principiul „dublei articulări semiotice”, conform căruia, în planul textului/discursului, semnificatele și designatele semnelor lingvistice devin expresie pentru sens5. Cu alte cuvinte, sensul trebuie privit ca un tip de conținut la puterea a doua – un conținut a cărui expresie constă din elemente care posedă deja (anterior ocurenței lor în textul dat, în virtutea organizării sistemului semiotic din care provin) calitatea de semne, dotate cu propria expresie și propriul conținut, ambele preluate în mod necesar în constituirea textului.

În Textlinguistik (Coseriu 1981: 48), acest dublu raport semiotic la nivelul textului este reprezentat schematic după cum urmează:

Se cuvine subliniat, însă, că principiul nu trebuie citit sau aplicat în revers: unitățile idiomatice, cu semnificatele și designatele lor, nu sunt unicele componente ale expresiei textuale (v. infra, 2.1.). Am argumentat într-o lucrare anterioară (Tămâianu-Morita 2012a) că Schema 1 nu trebuie înțeleasă ca o configurație fixă de elemente necesare și suficiente care alcătuiesc un text în manieră concretă, ci doar ca reprezentare simplificată a mecanismului semiotic al dublei articulări în text. O formulare mai directă, focalizată asupra mecanismului respectiv, este propusă mai jos (Schema 2).

În consecință, obiectivul principal al lingvisticii textului ca lingvistică a sensului este de natură hermeneutică:

„Sarcina acestei lingvistici a textului constă în stabilirea și justificarea sensului textelor.[…] A justifica sensul în text înseamnă a corela conținutul deja înțeles cu o anumită expresie, a arăta că semnificatului macrosemnului în text îi corespunde o expresie specifică. Sub acest aspect lingvistica textului de care ne ocupăm aici este, așadar, interpretare, hermeneutică” (Coseriu 1981: 150-151).

Lectura atentă a acestui pasaj relevă, fără urmă de ambiguitate, o poziție care, pentru cercetători din alte orientări teoretice, va fi părând un paradox: Coseriu definește autentica lingvistică a textului ca o lingvistică a sensului, obiectul său propriu de investigație, la nivelul textelor individuale, este în fapt expresia textuală. Altfel spus, întrebarea inițială pentru investigația text-lingvistică este: „Ce anume este expresia textuală și care sunt modurile sale posibile de organizare?”

Aici aflăm, cred, cea mai importantă limitare metodologică – care este în același timp o delimitare de alte perspective de abordare a textelor – a disciplinei lingvistica integrală a textului. Cu instrumentele sale analitice nu vom încerca niciodată să descriem sau să parafrazăm sensul textual, nu vom încerca niciodată să răspundem la întrebarea „Care este sensul acestui text particular?”. O abordare text-lingvistică realistă va lua ca punct de plecare sensul deja intuit/înțeles, și va încerca să îi urmărească relaționarea la elemente specifice ale expresiei textuale, să descopere ce unități și procedee, în ce fel de organizare, fac posibilă construcția sensului intuit.

De aceea, întrebarea legitimă în lingvistica integrală a textului este: De ce anume intuiesc sensul astfel, de ce interpretez sensul astfel? Mai concret: Care sunt unitățile, procedeele, strategiile obiectiv date în constituția (expresia) textului care îmi ghidează și canalizează interpretarea sensului? Cum anume construiește textul sensul pe care îl intuiesc?

2. „Constituirea” textului, „constituția” textuală

2.1. Lingvistica textului ca lingvistică a sensului va aspira așadar, să devină o știință integrală a expresiei textuale, propunându-și să identifice spectrul de posibilități de construcție de sens atât în textele individuale, cât și în speciile, categoriile și tipurile de texte.

Ajungem astfel la o întrebare-cheie, și anume la natura ‘cărămizilor de construcție’ cu care se edifică un text, asociată cu sarcina de a elabora un model al constituției textuale compatibil cu (mai exact: derivat din) fundamentele lingvisticii textului ca lingvistică sensului. Un asemenea model nu există în formă complet construită în opera coșeriană publicată până la momentul de față. Găsim însă numeroase exemple și ilustrări în analize textuale care ne permit să operăm o desfășurare conceptuală a tezelor coșeriene, și o dezvoltare – credem – în spiritul viziunii integraliste asupra limbajului, limbilor și discursului.

Începând din 20016, am argumentat că într-un model textual de descendență coșeriană putem concepe expresia (constituția) textuală sub forma a două mari categorii de elemente, pe care am propus să le numim convențional «unități textual-constitutive», respectiv «procedee textual-constitutive», disociere bazată pe un criteriu operațional simplu: cum anume se situează ele în raport cu textul individual în care apar – căci acesta este obiectul de studiu propriu al lingvisticii integrale a textului.

«Unitățile» pot fi considerate ‘pre-textuale’, în sensul că identitatea lor se stabilește anterior construcției textului individual dat. Ele se găsesc în organizarea planurilor I (competența elocuțională) și II (competența idiomatică), în tradiția limbilor istorice, sau în tradițiile istorice ale textelor (genuri și specii textuale, categorii de texte, tradiții discursive), precum și în alte sisteme semiotice, fiind preluate în calitate de material de construcție pentru un nou text. Reinterpretarea principiului dublei articulări ca mecanism semiotic de construcție a sensului permite includerea aici, într-un cadru conceptual coerent, a unităților semnice non-lingvistice.

Pe de altă parte, «procedeele» de diverse ranguri (de la macro-strategii și până la funcții minimale sau punctuale) surprind ce anume se face cu respectivele unități în planul individual al vorbirii (Planul III), fiind identificabile exclusiv în textul individual autentic7. Ele operează asupra unităților textuale și nu sunt reductibile la reguli, norme sau procedee din planul elocuțional și planul idiomatic. Dat fiind că identificarea și definirea lor depinde în totalitate de interpretarea textelor individuale, studiul procedeelor textuale nu este ușor accesibil metodelor analitice de tip statistic sau formal – acestea oferind, cel mult, un sprijin auxiliar în validarea ulterioară și coroborarea rezultatelor obținute prin demersul hermeneutic.

Distincția între unități (pre-textuale) și procedee (textuale) nu trebuie confundată cu o diferențiere între componente statice vs. dinamice. Ambele sunt dinamice în esența lor, și statice dacă sunt privite din perspectiva rezultatelor sau manifestărilor lor.

Pornind de la considerațiile teoretice și analizele textuale coșeriene, am sistematizat următoarea listă provizorie, deschisă dezvoltării ulterioare8, a elementelor susceptibile de a reprezenta unități și procedee textual-constitutive.

A. Unități textual-constitutive

(a) semne idiomatice de la toate palierele organizării limbii funcționale și cuprinzând toate tipurile de semnificat (lexical, categorial, instrumental, sintactic, ontic), cu întreaga constelație a raporturilor paradigmatice și sintagmatice pe care ele le întrețin la nivelul limbilor particulare (în Planul II);

(b) mijloace tradiționale pentru realizarea unor funcții textuale specifice (de exemplu, formule de început și încheiere în anumite specii textuale);

(c) texte sau fragmente de texte anterioare preluate ca atare și utilizate ca materie primă pentru constituirea unui nou text.

.............

(n)

Pentru textele pluri-semiotice, în paralel cu (a), aici se vor adăuga (a’) semnele non-lingvistice, de asemenea cu designatul (eventual și semnificatul) lor din sistemele semiotice din care provin, și cu constelațiile lor de raporturi paradigmatice și sintagmatice.

B. Procedee textual-constitutive

(a) relațiile semnice evocative;

(b) funcțiile textuale9, între care un rol privilegiat îl au „strategiile metaforice în calitate de funcții textuale”, așa cum sunt definite și ilustrate de Zagaevschi Cornelius (2005);

(c) formele de suspendare a incongruenței și incorectitudinii10 prin valorile adecvării;

(d) lacunele expresive (Ausdruckslücke)11.

.............

(n)

Elementele cuprinse în această listă deschisă au atât aplicabilitate metodologică în analiza textuală, cât și relevanță pentru identificarea caracteristicilor tipologice ale textului, după cum vom încerca să arătăm în Secțiunea 3. Întrucât textul ales spre ilustrare este unul pluri-semiotic, în cele ce urmează vom focaliza discuția asupra funcțiilor semnice evocative, cu rolul lor în constituirea sensului, întrucât în mod cert acestea sunt relevante atât pentru semnele lingvistice, cât și pentru semnele non-lingvistice.

2.2. În lingvistica integrală a textului, funcționarea discursivă a semnului lingvistic este conceptualizată pe baza tuturor relațiilor sale, care contribuie la instituirea sensului. În speță, funcțiilor bühleriene, reinterpretate12, lingvistica integrală a textului le adaugă „o rețea complementară și foarte complexă de relații” semnice constitutive pentru sens (Coseriu 1971/1977: 201), care dau naștere unor funcții semantice reunite sub conceptul de evocare13. Combinarea funcțiilor bühleriene cu funcțiile evocative configurează liniile de forță ale construcției de sens în text.

Prin extensie, funcționarea semnelor în general, adică și a celor non-lingvistice, va fi înscrisă în același cadru, cu diferențierile de rigoare: doar semnele lingvistice fac posibile toate tipurile de relații enumerate mai jos, în timp ce semnele din alte sisteme semiotice vor realiza parțial acest repertoriu.

Relațiile semnului în text sunt enumerate sub șapte tipuri în Tesis sobre el tema „lenguaje” y „poesía” (Coseriu 1971/1977: 202):

(1) relația materială și semantică cu alte semne particulare;

(2) relația materială și semantică cu serii și clase de semne;

(3) relația cu întregi sisteme de semne (de exemplu, cu diferitele limbi funcționale din interiorul unei limbi istorice);

(4) relația imediată (materială) cu lumea extralingvistică, în accepția de reproducere și reprezentare directă (funcționare „iconică” sau „imitativă”);

(5) relația cu experiența imediată, lingvistică și non-lingvistică (așa-numitele entornos, Umfelder, circumstanțierile sau „cadrele”);

(6) relația cu alte „texte”;

(7) relația cu cunoașterea empirică a lumii și cu diferitele forme de interpretare a lumii («cultura»).

Ele sunt apoi re-sistematizate în cinci mari categorii și discutate pe larg în Coseriu (1981: 68-101, reluate, cu mici modificări de organizare, în 1987a: 25-29), ca posibilități ale sensului date de:

I. Relațiile cu alte semne:

(1) relații materiale și semantice cu semne izolate;

(2) relații cu grupe sau categorii de semne;

(3) relații cu întregi sisteme de semne.

II. Relațiile cu semne din alte texte:

(1) discursul repetat;

(2) relația cu secvențe textuale celebre (dictoane, maxime, formule etc.).

III. Relațiile între semne și „lucruri”:

(1) imitarea prin substanța semnului;

(2) imitarea prin forma semnului.

IV. Relațiile între semne și „cunoașterea lucrurilor” (interpretarea lumii în fiecare cultură).

V. Circumstanțierile („cadrele”)14.

Diferența semnificativă între cele două prezentări privește clarificarea relației cu alte texte. Astfel, în Tesis sobre el tema „lenguaje” y „poesía”, relația menționată apare ca unul dintre cele șapte tipuri, în formularea: «el signo lingüístico concreto funciona [...] por su relación con otros ‹textos›» (1971/1977: 202). În Textlinguistik nu o mai regăsim ca atare, ea fiind înlocuită de o categorie de relații într-o formulare mai restrictivă, și anume aceea a relațiilor semnului cu semne din alte texte (1981: 80-82), cu precizarea că nu este vorba despre „orice” alte texte, ci despre texte înscrise și recunoscute în tradiția lingvistică și culturală a unei comunități, astfel încât relaționarea nu numai că este posibilă, ci chiar are loc în general. Într-adevăr, în termeni stricți, la nivelul semnului lingvistic din text, relația nu se stabilește propriu-zis „cu alte texte”, ci cu „semne din alte texte”, a căror întindere și structură poate însă să varieze în limite foarte largi. Astfel, printre unitățile deja cunoscute (date de tradiție) cu care operează procedeele de construcție a textului, conținutul cunoașterii expresive include și texte sau fragmente de texte anterioare (Coseriu 1988: 258). În schimb, o relație propriu-zisă „cu alt text” este una a textului cu alt text și ea se instituie printr-o configurație complexă de relații ale semnelor individuale, cu funcțiile evocative corespondente.

Organizarea fasciculelor de funcții evocative este relevantă și din punct de vedere textual-tipologic, nivel la care poate fi analizată în cadrul a două categorii de fenomene:

(a) Ce (tip de) relații evocative se realizează în text

De exemplu, relația dintre semne și “lucruri”, mai exact imitarea designatului prin substanța semnului nu este de așteptat în anumite texte constructiv-„științifice” (în științele logico-matematice și în cele naturale). Există aici, în schimb, o formă maximală de intertextualitate – pe care am numit-o „holotextualitate” – și anume relaționarea fiecărui text individual la toate textele ce au ca nucleu aceeași teorie sau model, chiar în absența oricăror indici expliciți ai respectivei relaționări. Simpla utilizare a unei anumite terminologii activează evocarea ansamblului holotextual, adesea făcând superfluă o explicitare prin citat sau „referință bibliografică”.

Pentru a apela și la un exemplu oferit de Coseriu însuși (1987c: 12-13), în caracterizarea textului „politic”, un rol privilegiat îl îndeplinește relația dintre semne și „cunoașterea lucrurilor”, exploatarea „valorilor sau nuanțelor speciale” asociate semnificatelor în virtutea atitudinilor adoptate de vorbitori față de lucrurile desemnate.

(b) Ce (tip de) relații evocative sunt dezactualizate în text

În lingvistica integrală a textului, modul discursiv poetic se caracterizează prin actualizarea plenară a tuturor relațiilor semnice, cu evocările corespondente, iar modul non-poetic cu subdiviziunile sale se prezintă ca dezactualizare a unora dintre posibilitățile respective. Procesul și formele acestei dezactualizări sunt tipologic relevante.

De exemplu, în textul constructiv-științific este irelevant cadrul situațional imediat, chiar dacă el este identificabil, pe când vorbirea practică uzuală mizează pe cadrul imediat sau chiar îl potențează. După cum am menționat mai sus, în anumite subtipuri științifice (de asemenea din perimetrul științelor logico-matematice și naturale), sunt irelevante, în plus, cunoașterea lucrurilor via interpretarea culturală a lumii și contextul natural. Contextul natural are drept corespondent, în planul cunoașterii epistemice, domeniul restrâns al universului natural care este descriptibil prin geometria de tip euclidian și fizica de tip newtonian.

Din perspectivă tipologică, dintre relațiile evocative o atenție specială se cuvine acordată circumstanțierilor (Umfelder, entornos, „cadre”), iar dintre circumstanțieri – universului de discurs, care furnizează „teme” sau „lumi de referință” ale textului (Coseriu 1981: 99-100).

3. O aplicare în analiza textuală

3.1. Textul propus spre ilustrare este reprodus în Figura 1: un text publicitar al companiei aeriene Turkish Airlines, plasat în Aeroportul Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, unde l-a aflat și autoarea în vara anului 2018.

Într-o compoziție tipică pentru această specie de texte, constituția sa cuprinde semne non-lingvistice și semne lingvistice. Componentele non-lingvistice sunt imagini (fotografie a unei plaje în tonuri coloristice care sugerează orele de crepuscul sau de răsărit, cu alte cuvinte un moment temporal de tranziție) și diagrame (logourile Turkish Airlines în colțul din dreapta sus și Star Alliance în dreapta jos). Componentele lingvistice sunt: un segment compact aranjat în 15 linii de text centrat, alcătuit din structuri propoziționale complete sau eliptice (segment transcris în Figura 3), numele și website-ul companiei și numele alianței aeriene din care compania face parte15.

Nu ne propunem aici o analiză exhaustivă a acestui text, ci doar ilustrarea modului în care modelul coșerian, în special relațiile semnice evocative, poate să pună în evidență liniile de forță care ghidează procesul de construcție a sensului și, concomitent, să clarifice apartenența tipologică a textului. În acest scop, ne vom referi aici cu precădere la componenta lingvistică, în special la segmentul compact transcris în Figura 316.

Prima relație evocativă imediat observabilă în constituția textului face parte din categoria III, a relațiilor dintre semne și „lucruri”. Concret, este vorba despre „imitarea designatului prin substanța semnului”: mărimea fizică a literelor și accentuarea vizuală prin aldine se află în raport iconic cu importanța mesajului purtat de semnificatul lingvistic al respectivelor cuvinte sau sintagme. Această relație se menține pe întreg parcursul textului ca un semnal purtător, pe care grefează (se modulează) alte relații semnice.

De exemplu, același procedeu material este parte a unei alte relații evocative, din categoria I, a relației semnului cu alte semne, anume relația materială cu alte semne actualizate în același text, invitând la o citire interstițială, la compunerea de fraze din segmente aflate la distanță dar notate cu caractere identice sau apropiate ca mărime sau tip („venture/to see the beauty”, „To the unexplored/If you’re one of us”, „Wonder./Widen your world”).

Oprindu-ne la ultima asociere, care ocupă o poziție specială în virtutea procedeului iconic dominant, observăm că într-o citire lineară cuvântul wonder este substantiv, subordonat în sintagma „sense of wonder”, pe cînd în citirea interstițială, în virtutea coeziunii sintactice cu widen, el este predilect interpretabil ca verb, și, mai mult, ca predicat într-o propoziție independentă. Procedeul textual-constitutiv utilizat aici este „relația semnului cu grupe sau categorii de semne”, anume evocarea de către unitatea wonder a familiei sale lexicale, unde verbul la imperativ, identic cu infinitivul scurt, coincide material cu substantivul. Cele două tipuri de relații evocative ancorate în același punct textual sunt articulate ierarhic (sau, mai bine spus, dinamic) la nivelul sensului: relația cu categorii de semne deschide un spectru de posibilități (este o relație cu semne absente din text, un raport in absentia cu toți ceilalți membri ai familiei lexicale, fiecare cu paradigmele lor gramaticale), iar relația materială cu alte semne din text (plasarea împreună cu Widen your world prin dimensiunea caracterelor grafice) actualizează una dintre aceste posibilități (verbul la imperativ).

Din categoria III, a relației iconice dintre semne și „lucruri”, atrage atenția un alt subtip, și anume imitarea prin forma semnului, în notarea secvenței „Widen your world”, sloganul campaniei publicitare în care se încadrează și textul nostru. Spațierea fizică a literelor cuvântului „w o r l d” se relaționează iconic cu semnificatul mesajului lingvistic, îndemnul de a-ți lărgi lumea. Și aici, unul și același punct în constituția textului ancorează trei relații evocative în componenta verbală, și una – de asemenea iconică – cu imaginea orizontului marin larg deschis din componenta non-verbală, impunând-se astfel ca centru de greutate sau punct focal al ansamblului. Fără îndoială, în procesul autentic de interpretare de către receptorul aflat în aeroport, care observă posterul mai întâi de la distanță și ulterior se apropie progresiv pentru a percepe și integra restul detaliilor, construcția sensului începe de la acest segment.

Relația cu alte semne individuale din același text se manifestă și într-un alt subtip, și anume relația bazată pe conținut, care pune în asociere unitățile worlds // world, cu semnificat lexical identic, dar accepție designațională diferită. Worlds din sintagma „bridging worlds” trimite la spațiile geografice, explicitate apoi ca „this great planet”, iar world din sintagma „your world” trimite la orizontul experiențial personal.

În constituția textului, detectăm o coloană vertebrală sau o axă semantică materializată ca relație între semne individuale din același text: us și membrii paradigmei sale (our, we) au șase ocurențe distribuite pe toată lungimea textului, iar în raport cu această axă se proiectează patru ocurențe ale pronumelui de persoana a II-a singular you (și adjectivul your), concentrate înspre finalul textului. Putem considera că această distribuție delimitează două secțiuni, cea de-a doua începînd cu fraza „If you’re one of us...”, care de altfel îl specifică pe you de la bun început drept singular – tu, nu voi.

Dacă referința lui you poate fi identificată prin relația cu cadrul situațional imediat (tu, călătorul aflat în aeroport, cel care privește acest poster și probabil se suprapune, în imaginație, cu silueta umană solitară din imaginea de fundal), seria lui us generează o enigmă referențială, ca să spunem așa. În primele două ocurențe, us conturează cercul larg al unei multiplicități atotcuprinzătoare, nedeterminată referențial: noi – oamenii în general? noi – companiile aeriene în general? În interiorul acestei mulțimi, se delimitează o submulțime, la care Turkish Airlines își afirmă apartenența („There are those of us...”): o submulțime din care facem parte și noi, emițătorii acestui mesaj publicitar ca reprezentanți ai unei companii anume. Trăsăturile definitorii ale submulțimii sunt enumerate în prima secțiune a componentei verbale: „those of us”, „aceia dintre noi” care se aventurează în necunoscut și îi apreciază frumusețea, care construiesc punți între colțurile îndepărtate ale lumii, dar în același timp își mențin vie setea de necunoscut. Astfel, „those of us” pare să denote aici: „noi, cei de la Turkish Airlines și alte companii sau persoane cu aceeași viziune”, în contrast implicit cu submulțimea ceilalți – restul companiilor și persoanelor care nu împărtășesc viziunea și curajul nostru. Important este să observăm că, până în acest punct al textului, referentul lui us poate să fie atât un grup de indivizi umani, cât și un grup de companii.

Prima propoziție a frazei cu care debutează a doua secțiune, „If you’re one of us...” , prin includerea lui you, receptorul individual, în grupul lui us, limitează brusc referința la un grup de indivizi umani, anume noi, emițătorii acestui mesaj publicitar, prin extensie noi, cei de la Turkish Airlines, care ne definim nu doar ca grup sau reprezentanți ai unei companii, ci fiecare dintre noi, ca individ uman, prin viziunea descrisă anterior. În acest fel, tu ești unul dintre noi, ființe umane individuale animate de aceeași sete de necunoscut și pasiune pentru explorarea de noi teritorii. Această relaționare a lui tu față de noi invită receptorul și la o reinterpretare retrospectivă a sintagmelor our curiosity și, mai ales, our differences ca referindu-se la calități inerente grupului, la pasiunea pentru explorare și diversitatea din interiorul propriului grup.

Ajuns în acest punct al lecturii, receptorului i se pregătește o nouă surpriză referențială: propoziția principală a aceleiași fraze, „we’re ready to take you there” revine la fel de brusc la interpretarea lui noi ca separat net de tu, ca grup din care tu nu faci parte, dar cu care ești invitat să intri într-un raport reciproc benefic. Compania și potențialul client împărtășesc aceeași viziune, dar numai compania are resursele și instrumentele prin care poate sprijini clientul să își împlinească visele prea îndelung amânate („It’s time.”). O dată înțeles acest lucru, rămâne în sarcina clientului să valorifice șansa unică și să întreprindă pasul necesar pentru a-și lărgi orizontul experiențial.

Întregul parcurs descris aici are aspectul unei instabilități designaționale generate de pronumele us și you, al unei glisări de la o determinare referențială la alta, motivată în primul rând de tensiunea între două subtipuri de cadre presupuse de procesul determinării, situația imediată și situația mediată, și în al doilea rând de necesitatea de a integra în acest proces și informația dată de contextul verbal (numele companiei prezent în text, numele alianței aeriene – grupul din care compania face parte). Alături de procedeul „imitării designatului prin substanța semnului” indicat la începutul analizei, avem aici al doilea procedeu constitutiv major din acest text.

3.2. Până aici toate elementele puse în evidență ar fi interpretate în același mod indiferent de compania aeriană căreia textul publicitar îi servește. Am putea afirma, chiar, că el ar putea servi în egală măsură unei companii maritime, dată fiind insistența, în componenta vizuală, asupra spațiului marin, fără vreun semn vizual desemnând direct aviația. Desigur, imaginea stolului de păsări se corelează cu diagrama care constituie logo-ul Turkish Airlines, astfel încât, luate împreună, ele pot fi considerate un icon metaforic pentru ideea de zbor, și, prin extensie, pentru aviație. Efectul de diferențiere față de alte companii rămâne însă foarte redus: numeroase alte companii aeriene utilizează reprezentări schematice de păsări sau aripi (Cathay Pacific, Lufthansa, Singapore Airlines, Malaysia Airlines, Garuda Indonesia, Japan Airlines, Gulf Air, Egyptair, pentru a menționa doar câteva). Cum se justifică atunci alegerea acestui fundal imagistic? Există oare o motivație intrinsecă și necesară, o relaționare directă și puternică între (a) conținutul componentei verbale, cu accentul pus pe explorarea de „lumi stranii și necunoscute”, pe „aventurarea în necunoscut” și crearea de „punți între lumi” diferite, (b) imaginea mării și (c) Turkish Airlines în contrast cu/spre deosebire de alte companii aeriene? Cu alte cuvinte, are acest text publicitar și un efect de diferențiere și promovare a imaginii corporatiste și valorilor asumate de această companie în contrast cu toate celelalte, sau cel puțin cu cele din alianță?

Răspunsul depinde de capacitatea receptorului de a activa o serie de relații evocative ale semnelor din text cu contextele extraverbale, în special cu contextul natural, contextul istoric și contextul cultural (categoria V).

Am menționat mai sus enigma designațională pe care o generează utilizările pronumelui de persoana I plural (those of us, our, one of us, we), care alternează între variantele-în-uz inclusivă și exclusivă, colectivă și separatoare. Relația cu contextele extraverbale ancorată în unitatea Turkish din numele companiei revolvă enigma într-un mod paradoxal, confirmînd ambele variante, sau, mai exact, validând importanța opoziției dintre ele. În prima parte a textului, în „those of us”, us designează toate companiile aeriene, în mulțimea cărora se delimitează sub-mulțimea acelora dintre ele care se aventurează în necunoscut etc., sub-mulțime din care face parte Turkish Airlines. Contextul natural (situarea geografică a țării ca punte între Orient și Occident), contextul istoric (rolul jucat în perioadele de expansiune teritorială dinspre Europa înspre alte zone, ca și rolul crucial jucat de știința otomană în păstrarea și re-diseminarea unui depozit de cunoștințe științifice și tehnologice care altfel s-ar fi pierdut) și contextul cultural (diversitatea etnică și culturală a țării, indicată de utilizarea separatoare din „our differences”, diferențele din interiorul propriului grup) privilegiază compania turcă în raport cu potențialii alți membri, nespecificați, ai submulțimii respective. Compania se singularizează prin evocarea tradiției istoric-culturale din care face parte, în calitate de continuatoare contemporană a marii tradiții de navigație care a contribuit nu numai la edificarea economică și tehnologică a lumii în care trăim astăzi, ci și la configurarea imaginarului european al călătoriei-aventură, cu promisiunea de orizonturi exotice.

Apelul la tradiția de navigație este confirmat și de o relație evocativă intertextuală: călătorul asiduu își va aminti o altă campanie publicitară a companiei, lansată în 2012, cu sloganul „Inspiring Piri Reis”, în cadrul căreia designul produselor și conținutul mesajelor lingvistice evocă figura emblematică – și hărțile – vestitului navigator, geograf și cartograf otoman, a cărui moștenire este de asemenea pusă sub semnul ideii de sintetizare și transmitere a cunoașterii din vaste și diverse orizonturi culturale17.

În sfârșit, relația textului cu contextul fizic aduce încă un element care contribuie decisiv la constituirea sensului. Așa cum am arătat la început, posterul este plasat în holul Aeroportului Internațional Cluj. La o privire atentă, se observă că el ocupă întregul spațiu al unei uși – în fapt, poarta agenției Turkish Airlines din aeroport. Prin aceasta, îndemnul „Widen your world”, realizat prin conținutul semnelor lingvistice și prin relația iconică de imitare prin forma expresiei grafice, se corelează cu un semn indexic dat de relația cu contextul fizic: actul de a-ți lărgi lumea devine echivalent cu gestul de a deschide poarta agenției și a deveni astfel clientul companiei aeriene. Avem aici, așadar, și o funcție textuală exhortativă realizată prin intermediul relației textului cu contextul său fizic, funcție care reflectă finalitatea principală a categoriei de text publicitar, și anume inducerea sau facilitarea acțiunii de achiziționare a produselor și serviciilor oferite de companie.

Se impune să accentuăm, în acest punct al discuției, că lingvistica integrală a textului își asumă drept obiect propriu de studiu textele reale, fiecare text considerat cu întreaga rețea de unități și procedee care contribuie la construcția sensului. Textul real la care ne-am referit aici este cel din Figura 1, și nu cel din Figura 2, material identic cu primul, dar situat în afara contextului fizic și situațional. În sens strict acesta din urmă trebuie considerat a fi un alt text, sau doar o virtualitate de text, care conține, și el, fără îndoială, o variantă etiolată a funcției exhortative printr-un semn indexic (indicarea website-ului, care invită la intrarea nu într-o agenție fizică, ci în agenția virtuală a companiei)18.

3.3. În Secțiunea 3.2. am ilustrat o parte din relațiile semnice evocative care contribuie la constituirea și articularea sensului în textul ales spre analiză. Cadrul conceptual al lingvisticii integrale a textului ne permite însă să mergem dincolo de descrierea și ilustrarea de procedee izolate. Pasul următor este să căutăm principiile care motivează utilizarea unităților și procedeelor în textul dat, normele de coerență textual-tipologică care asigură unitatea textului ca text și justifică articularea sensului său. Este sarcina unei tipologii textuale non-taxonomice, într-o perspectivă autentic funcțională, dezvoltată din premisele lingvisticii textului ca hermeneutică a sensului, așa cum aspiră să fie modelul propus de noi (Tămâianu(-Morita) 2001, ulterior rezumat în 2006b, 2012a și 2015a). Vom încerca așadar să caracterizăm textul „Widen your world” din perspectivă textual-tipologică utilizând acest model, dar limitându-ne la ceea ce rezultă din examinarea relațiilor evocative întreprinsă mai sus.

La palierul formei de gradul 1, al modurilor discursive de bază, luăm în considerare două dimensiuni. Una este finalitatea semnificativă primară a textului, direcția care orientează construcția sensului, care poate fi conceptualizată prin triada ipostazelor logosului semantic (apofantic/pragmatic/poetic) asumate în reinterpretarea propusă de Coseriu19. Din acest unghi, textul nostru este un text cu finalitate pragmatică, orientat de valorile eficacității practice, de aceea inseparabil de relațiile sale cu contextul fizic și cu cadrul situațional (imediat și mediat).

O a doua dimensiune sau perspectivă din care putem caracteriza forma de gradul I este modalitatea construcției de sens, natura raportului semiotic dintre expresia textuală și sensul exprimat. Din acest punct de vedere textul se caracterizează prin ceea ce Coseriu (1971/1977: 202-203, 1981: 109-111, 1987b: 24-25) numește „plenitudine funcțională”, manifestată în densitatea relațiilor evocative: nu doar numărul și diversitatea relațiilor semnice realizate în text, ci mai ales articularea lor sinergică în puncte cheie ale constituției textuale.

Forma de gradul I se actualizează într-o formă mai determinată, la un al doilea palier tipologic, în sub-modalități ale construcției sensului cum sunt cele avansate, pentru modul discursiv poetic, de Borcilă (1981, 1987). Pentru textele cu finalitate apofantică și pragmatică nu deținem încă un model de anvergură și grad de detaliere comparabile, dar credem că modelul respectiv poate fi utilizat, cel puțin în mod analogic, pentru o descriere provizorie. Astfel, împrumutând cadrul conceptual și terminologia lui Borcilă, textul „Widen your world” are finalitate „plasticizantă”, de sporire și ‘revoluționare’ a percepției, vizând a reconstrui lumea din / în detalii intensificate, conform unui „principiu existențial-axiologic” sintactic: obiectele acestei lumi textuale nu posedă semnificație specială, de exemplu simbolică, prin ele înseși, ci devin relevante doar prin modurile în care se combină în text. Modelul de construcție a lumii este „iconic-diagramatic, cu păstrarea coerenței” (subtipul A1 din modelul Borcilă), câmpurile interne de referință ale textului fiind nu numai „analoge” câmpurilor externe de referință din realitatea experienței empirice, cum se întâmplă în textele poetice de subtip A1, ci chiar o reflectare a câmpurilor externe. Explorarea necunoscutului este călătorie de descoperire geografică, una care are nevoie de instrumente tehnologice pentru a se realiza. Împlinirea visului de „a-ți lărgi lumea” se face prin zbor aviatic, iar nu prin zbor al imaginației. „Această magnifică planetă” este Terra noastră de zi cu zi, iar nu una asemănătoare dintr-o galaxie ficțională sau dintr-un univers alternativ.

În sfârșit, investigația tipologică trebuie condusă până la un palier de formă textuală și mai determinată, o formă de gradul 3 care surprinde principiul textual-constitutiv care justifică unitățile și procedeele de constituire a sensului în acest text, considerat cu individualitatea și integralitatea constituției sale, palier la care se identifică omogenitatea și coerența funcțională subiacente diversității unităților și procedeelor ca atare.

Tipul de relație evocativă care funcționează ca semnal purtător pe care se grefează toate celelalte este “imitarea designatului prin substanța și forma semnului”. În virtutea ei, receptorul este mai întâi atras în lumea textului la nivelul enunțului „Widen your world”, punct de ancoraj pentru nu mai puțin de cinci relații evocative diferite. După ce lumea textului se construiește ca reflecție a lumii reale, prin dominanța evocării cadrului situațional și a contextelor natural, istoric și cultural, jocul glisării designaționale al perechii noi / tu și relația cu contextul fizic conduc receptorul din nou la enunțul „Widen your world”, care devine astfel și punct de extracție: receptorul iese din text și reintră în lumea reală pregătit pentru a acționa, pentru a deschide poarta agenției și a deveni client al acestei companii aeriene.

4. Considerații finale

4.1. Am subliniat importanța pe care o are, în lingvistica integrală a textului, focalizarea asupra textului cu constituția sa autentică, din ansamblul căreia în contribuția de față ne-am referit în mod special la relațiile semnice evocative. În cursurile mele de la Universitatea Kindai din Osaka am supus discuției în câteva rânduri textul „Widen your world”. Nici unul dintre studenții mei japonezi nu a recunoscut evocările contextului natural, istoric și cultural, și nici trimiterea intertextuală la figura amiralului Piri Reis – adică tocmai acele relații care instituie conexiunea necesară și inalienabilă a acestui mesaj publicitar cu compania care l-a emis și căreia este ținut să-i servească. Mai direct spus: întâmplarea face că nici unul dintre tinerii japonezi care s-au aflat în sala de clasă la cursurile mele nu știe exact unde este situată geografic Turcia, ce rol a jucat ea în istorie, ce contribuție a avut știința otomană la salvgardarea moștenirii de cunoaștere științifică în beneficiul lumii occidentale (europene) de azi, și nici unul nu a auzit despre uimitoarele hărți maritime care au făcut posibilă expansiunea geografică din secolele XVI și XVII, a cărei progenitură (nedorită?) este și turismul intercontinental de masă din zilele noastre.

Decurge oare de aici că aceste relații (sau, în general, unitățile și procedeele textual-constitutive) nu sunt reale, că ele nu sunt obiectiv date în text, și că interpretarea este un proces pur subiectiv și fluctuant, care astfel nu poate să constituie baza unei lingvistici a sensului? Miza întreprinderii coșeriene în linia cărei ne înscriem și noi este formularea convingătoare a unui răspuns negativ la această întrebare, respingerea fundamentată a unui asemenea dubiu. Analiza textuală ca parte a lingvisticii textului își asumă ca țintă o interpretare maximal posibilă în condițiile istorice date: altfel spus, lingvistul aspiră să fie un interpret dotat cu o cunoaștere maximală, urmărind cu tenacitate să descopere toate procedeele, strategiile și raporturile textual-constitutive, pentru a justifica sensul cu care ele se corelează în dublul raport semiotic specific planului discursiv. Fără îndoială, factori contingenți pot să limiteze interpretarea sensului sau să îi parțializeze rezultatele. Avem atunci o limită empirică, și nu una rațională, a analizei textuale ca prim nivel epistemic al lingvisticii textului.

Garanția obiectivității demersului text-lingvistic nu rezidă în căutarea sau aflarea sensului însuși, ci în justificarea liniilor de forță ale constituirii sensului, prin decelarea și descrierea sistematică a unităților și procedeelor textual-constitutive. Acestea din urmă sunt, prin definiție, ‘întrupate’ și aflate ‘la vedere’ – pentru cei care au ochi să le vadă. Acuitatea vederii analitice se întinde pe o scală largă, întocmai ca și acuitatea vizuală fizică. Presupunerea mea este că și în situația în care interpretul naiv (ne-lingvist al textului) nu distinge exact ceea ce vede, el are totuși intuiția că în perimetrul supus privirii există ceva care persistă cel puțin sub forma unor întrebări incomode. Studenții japonezi de la cursurile mele, după ce descriu tot ceea ce sunt capabili să distingă cu claritate în constituția textului, rămân suspendați într-o dezolată așteptare, întrebându-se ce legătură are componenta verbală cu compania aeriană în cauză, ce legătură are imaginea de fundal cu restul componentelor, și dacă nu cumva textul a fost scris de un vorbitor non-nativ de engleză, care a construit frazele ce conțin seriile lui us și you într-o sintaxă ... foarte aproximativă.

4.2. Unul dintre principalele avantaje ale modelului teoretic coșerian este acela că pune pe plan egal toate unitățile și procedeele textual-constitutive (a căror listă rămâne deschisă nu numai la adăugarea de noi elemente, ci și la viitoare resistematizări, mai adecvate). Nicio unitate și niciun procedeu nu este prin însăși natura sa, ori ’din principiu’, mai important(ă) decât oricare alta/altul. O ierarhizare funcțională se operează doar în virtutea / pe baza rolului îndeplinit în articularea sensului în fiecare text concret.

Cele patru tipuri de procedee textual-constitutive propuse de noi, pe baze coșeriene, în lista provizorie de sub 2.1. pot opera și asupra unor unități non-lingvistice, fapt care permite analiza conceptual unitară a textelor verbale și a celor pluri-semiotice care combină unități verbale și unități non-verbale. Această din urmă condiție (nu orice text pluri-semiotic, ci doar cele care au și o componentă verbală) derivă din natura disciplinei pe care o avem în vedere, anume lingvistica textului. Mai direct spus, este o lipsit de sens să vorbim despre o lingvistică a textelor non-lingvistice.

Inventarierea tipurilor posibile de procedee textual-constitutive și clasificarea sau sistematizarea lor este o sarcină a lingvisticii generale a textului, dar înțelegerea funcționării lor reale se poate face numai la nivelul textului individual, în analiza textuală²⁰. Un merit al teoriei coșeriene este reinstituirea analizei textuale ca sub-disciplină legitimă a lingvisticii textului, nu drept simplă etapă subiectivă preliminară (așadar situată în afara) unui demers pozitivist de inventariere, clasificare și generalizare, ci ca parte integrantă a demersului hermeneutic, punct de plecare al traiectului descriptiv și explicativ, și punct de necesară reîntoarcere, în calitate de autentică țintă ultimă a investigației.

Note:

¹ V. argumentele aduse în Tămâianu-Morita (2015b).
² Trimiteri bibliografice extensive sunt oferite în Tămâianu(-Morita) (2001, 2006a, 2006b, 2016).
³ V. Coseriu (1981: 37-40).
⁴ „Eine ausführliche Grammatik der Sprachverwendung ist die unentbehrliche Vorstufe für eine kohärent gebaute - und ausgebaute - Textlinguistik sowie insbes. für die Textsortenlinguistik” (Coseriu 1994: 61).
⁵ V. în special Coseriu (1973/1981, Ch. X, secțiunea 7.3., și 1981: 48-50).
⁶ V. în special Tămâianu-Morita (2001: 40, 125-133 și 2002: 126-150). Două studii ulterioare reiau această idee din perspectiva unei dezbateri mai ample, cu ilustrări detaliate (2012b și 2014).
⁷ Desigur, orice asemenea procedeu poate constitui punctul de plecare pentru o nouă tradiție discursivă sau o nouă specie textuală, fapt care nu modifică natura lor esențialmente individuală.
⁸ Dacă dorim să recuperăm și să valorificăm descrieri din alte modele ale textualității, de la gramaticile transfrastice până la explicații cognitiviste și pragmatice ale discursului, atunci acesta este punctul de inserție în cadrul teoretic și metodologic al lingvisticii integrale a textului. Astfel, elemente precum marcatorii discursivi, macrostructurile textuale, structura actanțială, funcțiile narative etc. se vor plasa într-una din aceste două categorii. De exemplu, izotopiile reprezintă forme abstrase din anumite subtipuri de relații semnice evocative.
⁹ Pentru definirea conceptului de ‘funcție textuală’ în viziune integralistă, v. Coseriu (1981: 45-47, 170-174).
¹⁰ Pentru conceptul de ‘suspendare’, v. Coseriu (1988: 122-125, 176-179).
¹¹ Conform definiției din Coseriu (1987b), acestea sunt părți ale constituției textuale presupuse ca fiind ‘absente’, dar a căror ‘recuperare’, în virtutea a ceea ce este efectiv prezent în expresia textuală, este un pas necesar înainte de a opera interpretarea textului. Rolul jucat de procedeul lacunelor textuale în construcția sensului este ilustrat în Tămâianu-Morita (2012a: 11-12) prin analiza poemului „So long!” de Walt Whitman.
¹² Vezi, în special, discuția din Coseriu (1981: 53-56, 65-68).
¹³ V. Coseriu (1971/1977: 201-202, 1981: 68-102, 1987a: 25-29). În analiza textuală din Secțiunea 3. vom face referire nu numai la aceste categorii generale, ci și, în mod specific, la o parte din sub-tipurile pe care ele le subsumează.
¹⁴ Pentru definiție și clasificare, v. Coseriu (1955-56: 310-319 și 1981: 93-106). Din punct de vedere analitic categoria V poate fi considerată o subcategorie, cu detalii într-o sistematizare mai exactă, a categoriei IV. Dacă adoptăm însă punctul de vedere al cunoașterii intuitive a vorbitorului, aplicată la constituirea textului individual, este adecvat să le menținem separate, păstrând în categoria IV doar ceea ce Coseriu oferă drept exemple tipice, și anume valorile simbolice sau asociative atribuite în fiecare cultură obiectelor designate (de exemplu, simbolismul cultural al culorilor sau al anumitor animale), valori derivate din atitudinea vorbitorilor față de obiecte, sau bazate pe experiența mediată de tradiția culturală a fiecărei comunități.
¹⁵ Compoziția de ansamblu este mai clar vizibilă în Figura 2.
¹⁶ Un video clip publicitar din aceeași campanie, lansat în februarie 2017, conține același pasaj în rostirea de neegalat a lui Morgan Freeman. Componentele vizuale sunt complet diferite de cele din textul analizat aici. (https://www.youtube.com/watch?time_continue=19&v=p_gv6fRejLM&feature=emb_logo).
¹⁷ Una din informațiile accentuate în textele campaniei „Inspiring Piri Reis” este faptul că amiralul Piri Reis a sintetizat date provenind din hărți maritime și mappae mundi arabe, spaniole, portugheze, chineze, indiene și grecești.
¹⁸ De asemenea, textul analizat aici este distinct și de varianta exclusiv orală din video clipul cu Morgan Freeman, un text complet diferit sub toate aspectele constituționale: relațiile semnice evocative bazate pe expresia grafică sunt, firește, absente, și în locul lor se realizează alte relații evocative, de exemplu pe baza valorilor asociate imaginii actorului american, sau unele care țin de substanța fonetică a semnelor – de timbrul și inflexiunile vocii inconfundabile a lui Morgan Freeman.
¹⁹ Câteva dintre sursele relevante pentru această problematică sunt Coseriu (1948: 48, 1955-1956: 287, 1957: 238-242 și 246-247, 1987c: 11).
²⁰ Pentru palierele epistemice la care se desfășoară cercetarea planului textual, v. discuția din Tămâianu (2001: 31-34), care trimite la analogia cu domeniile gramaticii operată de Coseriu (1981:113-114).

Bibliografie:

Borcilă 1981 = Mircea Borcilă, Types sémiotiques dans la poésie roumaine moderne, în Paul Miclău și S. Marcus (ed.), Sémiotique roumaine, București, Universitatea București, 1981, p. 19-35.

Borcilă 1987 = Mircea Borcilă, Contribuții la elaborarea unei tipologii a textelor poetice”, în „Studii și cercetări lingvistice”, XXXVIII, 3, 1987, p. 185-196.

Coseriu 1948 = Eugenio Coseriu, La lingua di Ion Barbu (con alcune considerazioni sulla semantica delle lingue ʻimparate’, în Atti del Sodalizio Glottologico Milanese, I, Dec., p. 47-53.

Coseriu 1952 = Eugenio Coseriu, La creación metafórica en el lenguaje, în Coseriu 1977, p. 66-102.

Coseriu 1955-56 = Eugenio Coseriu, Determinación y entorno. Dos problemas de una lingüistica del hablar, în Coseriu 1962, p. 282-323.

Coseriu 1957 = Eugenio Coseriu, Logicismo y antilogicismo en la gramática, în Coseriu 1962, p. 235-260.

Coseriu 1962 = Eugenio Coseriu, Teoria del lenguaje y lingüistica general. Cinco estudios, Madrid, Gredos.

Coseriu 1971/1977 = Eugenio Coseriu, Tesis sobre el tema ʻlenguaje y poesía’, în Coseriu 1977, p. 201-207.

Coseriu 1973/1981 = Eugenio Coseriu, Lezioni di linguistica generale, Torino, 1973. Ediție spaniolă revizuită Lecciones de lingüística general, Madrid, 1981. Traducere în limba română de E. Bojoga, Lecții de lingvistică generală, Chișinău, Arc, 2000.

Coseriu 1977 = Eugenio Coseriu, El hombre y su lenguaje. Estudios de teoría y metodología lingüística, Madrid, Gredos, 1977.

Coseriu 1981 = Eugenio Coseriu, Textlinguistik. Eine Einführung, Tübingen, Narr. Ediție critică spaniolă de Ó. Loureda Lamas, Lingüística del texto. Introducción a la hermenéutica del sentido, Madrid, Arco Libros, 2007.

Coseriu 1987a, Eugenio Coseriu, Acerca del sentido de la enseñanza de la lengua y literatura, în Innovación en la enseñanza de la lengua y la literatura. Madrid, Ministerio de Educación y Ciencia, 1987, p. 13-32.

Coseriu 1987b = Eugenio Coseriu, Die Ausdruckslücke als Ausdrucksverfahren (Textlinguistische Übung zu einem Gedicht von Kavafis), în Stuttgarter Arbeiten zur Germanistik, 189, “Sinnlichkeit in Bild und Klang”. Festschrift für P. Hoffman zum 70. Geburstag, 1987, p. 373-383.

Coseriu 1987c = Eugenio Coseriu, Lenguaje y política, în Alvar. M. (ed.), El lenguaje politico, Madrid, Fundación Friedrich Ebert, p. 9-31. Traducere în limba română de E. Bojoga, Limbaj și politică, în „Revista de lingvistică și știință literară”, 1996, nr. 5, Chișinău, p. 10-28.

Coseriu 1988 = Eugenio Coseriu, Sprachkompetenz. Grundzüge der Theorie des Sprechens, Tübingen, Francke, 1988.

Coseriu 1989 = Eugenio Coseriu, Principes de syntaxe fonctionnelle, în „Travaux de linguistique et de philologie”, XXVII, Strasbourg-Nancy, 1989, p. 5-46.

Coseriu 1994 = Eugenio Coseriu, Sprachtheorie und Grammatik bei Sekiguchi, studiu explicativ în T. Sekiguchi, Deutsche Präpositionen. Studien zu ihrer Bedeutungsform, Tübingen, Niemeyer, 1994, p. 59-64.

Coseriu 2000/2002 = Eugenio Coseriu, Prolusione: Orationis fundamenta. La preghiera come testo, în Gennaro, G. de (ed.), I quattro universi di discorso. Atti del Congreso Internazionale «Orationis Millennium» (24-30 June 2000). Città del Vaticano, Libreria Editrice Vaticana, p. 24-48.

Tămâianu 2001 = Emma Tămâianu, Fundamentele tipologiei textuale. O abordare în lumina lingvisticii integrale, Cluj-Napoca, Clusium, 2001.

Tămâianu-Morita 2002 = Emma Tămâianu-Morita, Integralismul în lingvistica japoneză. Dimensiuni – impact – perspective, Cluj-Napoca, Clusium, 2002.

Tămâianu-Morita 2006a = Emma Tămâianu-Morita, Înspre un model textual-tipologic integralist, în „Revista de lingvistică și știință literară”, nr. 1-2, Chișinău, 2006, p. 52-59.

Tămâianu-Morita 2006b = Emma Tămâianu-Morita, Câteva distincții conceptuale de bază într-o tipologie textuală de orientare integralistă, în „Limba Română” (Chișinău), XVI, nr. 4-6, 2006, p. 14-29.

Tămâianu-Morita 2012a = Emma Tămâianu-Morita, The form of texts: possibilities and limitations of an «integral» text-typological model, în „Energeia” IV, 2012, p. 1-31.

Tămâianu-Morita 2012b = Emma Tămâianu-Morita, Rethinking Coseriu’s Notion of ‘Unit of Textual Meaning’ (Sinneinheit), în Analecta Malacitana, special issue «Eugenio Coseriu (1921-2002) en los comienzos del siglo XXI», II, 2012, p. 187-206.

Tămâianu-Morita 2014 = Emma Tămâianu-Morita, Towards a Definition of «Textual Constitution» in the Framework of Integral Linguistics, în Bojoga, E., O. Boc, C. Vîlcu (ed.), Coseriu: Perspectives contemporaines, II, Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,2014, p. 130-145.

Tămâianu-Morita 2015a = Emma Tămâianu-Morita, Vers une «typologie intégrale des textes réels». Fondements d’une typologie textuelle fonctionnelle dans l’œuvre d’Eugenio Coseriu, în C. Gérard, R. Missire (ed.), Eugenio Coseriu aujourd’hui. Linguistique et philosophie du langage, Limoges, Éditions Lambert-Lucas, 2015, p. 235-251.

Tămâianu-Morita 2015b = Emma Tămâianu-Morita, On the textual functions of linguistic innovations: Some considerations starting from Eugenio Coseriu’s „La lingua di Ion Barbu”, în V. Orioles, R. Bombi (ed.), Oltre Saussure. L’eredità scientifica di Eugenio Coseriu/Beyond Saussure: Eugenio Coseriu’s Scientific Legacy, Firenze, Franco Cesati, 2015, p. 355-366.

Tămâianu-Morita 2016 = Emma Tămâianu-Morita, On the «double semiotic relation» in discourse, în „Journal of International Studies, Kindai University”, 1, 2016, p. 153-179.

Zagaevschi Cornelius 2005 = Lolita Zagaevschi Cornelius, Funcții metaforice în „Luntrea lui Caron” de Lucian Blaga. Abordare în perspectivă integralistă. Cluj-Napoca, Clusium, 2005.