Mărturii despre efigia moral-spirituală a scriitorului Vladimir Belistov

În povestioara Cu lira nordică, publicată în 1966, în revista „Femeia Moldovei”, descriind o întâlnire imaginară a poetului rus A.S. Pușkin (1799-1837), aflat în exil la Chișinău, cu scriitorul basarabean Constantin Stamati (1786-1869), V. Belistov (1918-2000) îl prezintă pe acesta din urmă ca fiind „un bondoc cu fața blajină și cu ochii adânci, cuminți”. Improvizând, căci, de fapt, nu avea de unde să știe cum arăta la exterior, clasicul literaturii noastre C. Stamati, prin câteva tușe laconice, dar precise, V. Belistov nu a făcut decât să-și deseneze propria înfățișare. Avem convingerea că și în alte scrieri ale sale, inclusiv în traduceri, la o lectură atentă, vom găsi trimiteri directe sau mai subtile la aspectul fizic și la profilul său intelectual.

Criticul literar Ion Ciocanu, fost redactor, apoi director al editurii „Hyperion” în anii ’70-’80, spunea cu ocazia omagierii lui V. Belistov, la centenarul nașterii sale¹, că supranumele acestuia, în ultima perioadă, a fost „Eurepede” – un apelativ însăilat ad hoc, având la bază numele poetului antic grec Euripide, pe care l-a transpus în limba noastră și avându-se în vedere, bănuim, faptul că traducătorul, prin felul său de a fi, de a schița atitudini, gesturi etc., era iute din fire, isteț, nerăbdător și agitat... Dar același Ion Ciocanu afirma cu tărie și în deplină cunoștință de cauză că „Belistov este, înainte de toate, un cărturar distins, în sensul că știe bine câteva limbi, printre care latina, greaca, germana, are o școală solidă la învățători de talia lui Gala Galaction; este un orator bun, care nu chinuie cuvântul, ci posedă harul vorbirii alese”².

Ion Gheorghiță, poet, eseist și traducător, care în anii de la urmă l-a vizitat acasă, „în vila sa – cândva de la marginea orașului – acum înghesuită circular de blocuri masive” din cartierul Buiucanii Noi al Chișinăului, susține că V. Belistov era volubil și comunicativ, pasionat de dialog, dar oarecum circumspect, creându-și un înveliș care să îl apere, dar care îl și expunea. În opinia lui, Belistov întruchipa omul avântat ce se zbătea între cutezanță și sfioșenie. „Umorul, ironia și autoironia – și ele din recuzita de protecție – sunt ferite de impulsuri primare și vorbesc de un spirit care a învins greul vieții prin consum și elan”. Acesta era V. Belistov în anii deplinei maturități, când atinsese „condiția unei existențe arhetipale de pasionat al cărții”³.

Ce zic documentele

În Colecția de manuscrise a Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, am depistat o depoziție făcută de Vladimir Belistov, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, în data de 15 iulie 1957 și adresată Comitetului de conducere. Documentul este redactat în limba rusă și are drept obiect de referință intervenția inopinată în procesul-verbal, dresat de el, al unei ședințe a Secției ruse a US. Persoane interesate, urmărind scopuri meschine, și-au permis să rescrie în propriul beneficiu procesul-verbal al ședinței, denaturând faptele prin falsificarea afirmațiilor făcute de participanții la discuție. Iată declarația scriitorului:

La lectura procesului-verbal al ședinței din 2.4.57 a Secției ruse, am constatat următoarele:

1. Procesul-verbal a fost întocmit de mine, V. Belistov, nu de N. Costenco. Drept care sunt nedumerit de perversitatea cu care s-a intervenit într-o anume parte a documentului.

2. Ceea ce am spus eu în cadrul discuției a fost omis în procesul-verbal refăcut și vădit falsificat. Eu am susținut demersul tov. Șvedov, care a făcut una cu pământul lucrările tov. Doroganici. Am subliniat că, din punct de vedere psihologic, caracterele nu au nici o motivare; că povestirea „Dragoste de toamnă” („Любовь осенняя”), singura pe care am citit-o, conține o sumedenie de imoralități; că eroul principal se comportă ca un ticălos, iar o atare atitudine nu este caracteristică intelectualului sovietic. Eu am menționat că e pozitiv doar interesul pe care, prin atractivitate, îl trezește tema propriu-zisă, dar tot odată am subliniat, că aceasta nu este bine realizată din punct de vedere artistic. În consecință, am propus ca povestirea să fie prelucrată substanțial atât sub aspectul formei, dar mai ales din punctul de vedere al motivării psihologice a caracterelor, întrucât, propriu-zis, în povestirea „Dragoste de toamnă” caractere nu există.

3. Mai atrag atenția că au fost falsificate și luările de cuvânt ale altor tovarăși. Țin să precizez că eu am lăsat consemnările pentru procesul-verbal în ciornă, și cineva și-a permis să le redacteze conform dorinței proprii.

V. Belistov (semnătura). 15.VII.57⁴.

Este vorba, în esență, de recomandarea spre publicare a manuscrisului unei cărți, Dragoste de toamnă a ziaristului Leonid Doroganici. Nu știm cum s-a încheiat incidentul și dacă consiliul US a luat măsuri în vederea soluționării problemei și a stopării acestui soi de abuzuri. În cazul de față, ne interesează atitudinea tânărului scriitor V. Belistov care, judecând după ideile exprimate în mesaj, apare ca un personaj curajos, principial și intransigent. Pentru nonconformismul său, manifestat și cu alte ocazii, în alte situații de viață, el a devenit incomod, nedorit și chiar, precum vom vedea mai jos, a fost eliminat din cercurile în care își desfășura activitatea.

Mărturie stă, în această ordine de idei, o delațiune parvenită la adresa Uniunii Scriitorilor din Moldova la 25 aprilie 1959, în care V. Belistov e prezentat drept un om al discordiei, arogant și meșter la țesut intrigi în colectivul în care lucrase până de curând. Faptul că denunțul este semnat la unison de ștabii celor trei organizații primare obștești (secretarul de partid, liderul sindical și cel comsomolist), dar și de două comsomoliste, este cât se poate de concludent ca intenție și trădează pornirea autorilor de a merge cu răfuiala până în pânzele albe:

Către Uniunea Scriitorilor Sovietici din Moldova

Pe parcursul a șapte luni de zile, la Direcția Republicană de Difuzare a Filmelor din cadrul Ministerului Culturii al RSSM, a fost angajat în calitate de traducător un oarecare Belistov Vladimir Nicolaevici, care se dădea drept un scriitor moldovean având în spate câteva cărți editate și o sumedenie de traduceri.

Considerăm necesar să Vă aducem la cunoștință că Belistov a încercat să-i denigreze în ochii întregului nostru colectiv pe scriitorii de frunte ai Moldovei, precum sunt t.t. Lupan, Bucov, Istru, Meniuc, Cruceniuc, Crețu, Barschi, Roșca ș.a., numindu-i „scriitorași fără talent și carierișt”. În același timp, el se recomanda ca fiind unicul scriitor adevărat și încercând să ne convingă că va veni timpul, când el își va ocupa locul binemeritat în societate și va curăța literatura de mediocrități. Acest fapt ne-a indignat profund, deoarece noi îi cunoaștem pe tovarășii sus-numiți ca scriitori talentați, luptători activi pentru pace, personalități ce se bucură de o autoritate binemeritată în rândul maselor largi de cititori. Pe lângă cele întâmplate, Belistov se străduia să bage zâzanie între colaboratorii noștri, ocupându-se de intrigi murdare, cârcoteli și provocări și încercând să otrăvească conștiința tineretului cu idei antisovietice dăunătoare.

Având în vedere această activitate distructivă a lui Belistov, ne-am adresat conducerii întreprinderii cu rugămintea ca individul respectiv să fie izolat de colectiv și el a fost eliberat de la lucru. Considerăm de datoria noastră să aducem la cunoștința Uniunii Scriitorilor acțiunile reprobabile ale numitului V. N. Belistov, întrucât un asemenea „scriitor” e străin de idealurile cititorilor sovietici și e periculos în general pentru întreaga noastră societate.

A. Mulear, secretarul organizației de partid a Direcției de difuzare a filmelor;

A. Iakușev, președintele comitetului sindical;

I. Hrenova, secretar al organizației comsomoliste;

Z. Dinescu și V. Nicu, comsomoliste.

5.IV.1959⁵.

Dacă înțelegem bine, acuzațiile aduse aici lui V. Belistov sunt cât se poate de grave și nu este exclus ca despre „abaterile” de la moralitatea socialistă ale traducătorului să se fi raportat și în instanțele administrative ale aparatului de partid și de stat abilitate cu supravegherea comportamentului cetățenilor sovietici. Cu ceva timp în urmă, înainte de instituirea – după moartea lui Stalin – a „dezghețului” hrușciovist, acuzele de acest gen se soldau, de obicei, cu arestarea și condamnarea la ani grei de pușcărie. Interesant, ce preț a trebuit să plătească scriitorul nostru pentru acțiunea incriminată de „otrăvire a conștiinței tineretului cu idei antisovietice dăunătoare”, constatată și documentată oficial în delațiunea semnată solidar de reprezentanții plenipotenți ai colectivului de muncă?

Trebuie să mai precizăm că, imediat după război, V. Belistov a fost anchetat ca potențial trădător al patriei sovietice, dar a fost achitat, din lipsă de probe. Vorba e că, în 1943, el fusese mobilizat în armata sovietică, iar în iarna anului următor, 1944, participând la Bătălia de la Korșun-Șevcenkovski, a fost grav rănit și, în aceste împrejurări, a nimerit în prizonierat la nemți, care, după însănătoșire, l-au plasat într-un lagăr de muncă din Hamburg, de unde a fost eliberat ulterior de trupele engleze.

După revenirea, în 1945, acasă, la Chișinău, și reluarea activității pe tărâm cultural-literar, asupra lui a continuat să planeze o umbra de bănuială, astfel încât, din când în când, scriitorul se vedea constrâns să-și reconfirme loialitatea față de regim. S-ar putea ca aceste momente sumbre din biografia lui V. Belistov să-i fi determinat, uneori, modul de abordare a realității, precum și atitudinile ce se degajă din unele scrieri ale sale.

Casa și familia

Vladimir Balistov s-a trezit la viață într-o familie de oameni ai muncii dintr-o suburbie a Chișinăului. Părinții lui se așezaseră cu traiul în Bariera Sculeni, amplasată la periferia de nord-vest a urbei, după nașterea primului din cei șase copii, care a fost nimeni altul decât Vladimir.

Pe linie maternă familia era de origine din satul Onești, județul Orhei (astăzi în raionul Strășeni) și făcea parte din categoria țăranilor înstăriți. Mama scriitorului, Anastasia, se născuse în anul 1899 din părinții Teodor Nicolae (în perioada țaristă se ortografia Nicolaev, după modelul rusesc) și Ecaterina Botea.

Pe linie paternă, scriitorul are rădăcini bieloruse, tatăl său, Nicolai Belistov, fiind născut în orașul Grodno, în 1892. A ajuns în Basarabia în timpul Primului Război Mondial, ca soldat în armata țaristă, în cadrul trupelor ce au luat parte la luptele de pe frontul din Moldova. Odată cu destrămarea armatei ruse influențate de bolșevism și retragerea de pe front a unității militare în care era încorporat, a preferat să rămână în Basarabia. La Chișinău, în vara anului 1917, a cunoscut-o pe Anastasia, în curând având loc și căsătoria. În aceste împrejurări, la 22 aprilie 1918, s-a născut Vladimir Belistov. După nașterea copilului, ajutată de părinții gospodari de la Onești, tânăra familie a lui Nicolai și a Anastasiei Belistov și-a procurat o casă în marginea Chișinăului, amplasată pe locul unde actualmente se află fabrica de încălțăminte „Zorile”, vizavi de parcul „Alunelul”. Pe acest loc, aproape de casă, fostul ostaș țarist Nicolai Belistov își deschise o mica întreprindere manufacturieră ce se ocupa de producerea și reparația încălțămintei, iar mama Anastasia se lansă în afaceri comerciale, punând în vânzare, în temei, vinuri produse din strugurii recoltați de pe plantațiile de viță-de-vie de la Onești. O parte din vin ajungea la tarabele din Iași, astfel că afacerile familiei Belistov, urmând un trend ascendent, au durat până la 28 iunie 1940, asigurându-le un trai decent, iar copiilor și posibilitatea de accedere la studii.

La rândul său, Vladimir Belistov și-a întemeiat o familie, după ce și-a încheiat studiile universitare (întrucât autoritățile sovietice nu i-au recunoscut diplomele de licență obținute anterior, a mai făcut o dată facultatea de litere, de astă dată, la secția fără frecvență, la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” din Chișinău) și s-a încadrat în câmpul muncii.

Aleasa inimii sale avea să fie Valentina Mihnevici, originară din Tighina, care se născuse la 5 februarie 1929, într-o familie de intelectuali. În 1945, la vârsta de 16 ani, devine cântăreață (soprană) în Capela Corală „Doina” a Filarmonicii de Stat din Chișinău. În 1949, fiind deja artistă emerită, participă la Decada Culturii Moldovenești la Moscova, care s-a desfășurat în perioada 28 decembrie 1949 - 7 ianuarie 1950. „Vocea caldă și frumos timbrată” (Gleb Ceaicovschi-Mereșanu) i-au permis să interpreteze părțile solistice în cântecele populare din repertoriu și în creații corale ale compozitorului E. Coca. În 1952 a fost decorată cu ordinul „Insigna de onoare”. În 1983, având starea sănătății precară, s-a retras din activitatea concertistică. S-a stins din viață la 5 ianuarie 2007⁶.

În familia lui Vladimir Belistov și a Valentinei Mihnevici s-au născut trei copii: în 1954, fiul Nicolae Belistov, violonist, absolvent al Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga” din Chișinău, actualmente liber-profesionist, locuiește în Germania, la Hamburg. Are două fete, Angelina (s-a născut în 1979, la Chișinău, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, a emigrat în Islanda) și Carina (s-a născut în 1979, la Chișinău, absolventă a Universității de Stat din Atlanta, Georgia; s-a stabilit în SUA); în 1956, fiica Julieta Belistov, la Chișinău, funcționară pe tărâm social-cultural, absolventă a Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice, locuiește în Germania, la Hannover. Are doi copii, Nicolas Kato (s-a născut în 1983, la Chișinău, cameraman, locuiește și activează la Berlin) și Stiven Kato (s-a născut în 1989, la Berlin, medic fizioterapeut, locuiește la Hannover); în 1962, fiul Leonid Belistov, contrabasist și dirijor de orchestră de muzică populară, absolvent al Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga” și al Academiei de Teatru, Muzică și Arte Plastice, muzician liber-profesionist. A emigrat în Franța, are doi copii: Alexandru Belistov (s-a născut în 1985 la Chișinău, artist plastic, locuiește la Montreal, Canada) și Anna-Margareta Belistov (s-a născut în 1999 la Dusseldorf, Germania, și locuiește la Paris, Franța).

În anul când s-a născut Nicolae, primul copil, Vladimir Belistov a făcut demersul necesar către autoritatea publică de rigoare (comitetul executiv al sovietului orășenesc de deputați ai poporului) pentru a i se repartiza un lot de pământ unde să ridice o casă de locuit, un cuib al familiei. Casa părintească de la Bariera Sculeni devenise neîncăpătoare (scriitorul mai avea încă șase frați și surori, care încă „nu-și luaseră zborul”), iar însuși cartierul se transformase într-o zonă suprapopulată – „Shanghai-ul de la Sculeanca”, cum îi zice Nicolae Belistov, ghidul nostru de azi în trecutul de acum șapte decenii al familiei sale. Ținându-se cont de faptul că era scriitor și veteran de război, iar soția – artistă emerită, lui V. Belistov i s-a oferit un teren la marginea orașului, în viitorul cartier Buiucanii Noi, pe teritoriul alocat edificării de case individuale. S-a muncit din greu, până prin 1958, aproape „un cincinal”, până când, în sfârșit, camerele de locuit, una câte una, au intrat în posesia locatarilor. Un pic mai târziu, ulicioarei pe care se afla „vila” familiei Belistov i s-a dat numele de import al criticului literar Vissarion Belinski (din 1992, stradela poartă numele actorului Dumitru Caraciobanu).

„Asta a fost casa noastră, unde am locuit toți copii, împreună cu părinții noștri...”, spune, cu o notă de nostalgie în glas, Leonid Belistov, mezinul familiei. Aici, în „vila” de pe fosta stradelă V. Belinski, nr. 7, din Chișinău, a muncit din greu scriitorul Vladimir Belistov, făurarul de frumusețe, maestru al artei cuvântului, care a avut grijă să calibreze cu atenție sunetul limbii și să potrivească sensurile vocabulelor, cultivând cu grijă, aidoma unui grădinar experimentat, tezaurul nesecat al graiului matern. Cele mai multe și mai bune traduceri ale sale din literatura universală aici au fost făcute, aici au fost scrise o parte din articolele publicistice inserate în revista „Cultura” de pe timpuri și, bineînțeles, aici a fost așternut pe hârtie romanul Două surori...

După decesul scriitorului (V. Belistov a plecat în lumea celor drepți la 21 februarie 2000 și a fost înmormântat alături de părinți, în Cimitirul „Sfântul Lăzăr” din Chișinău), casa a fost scoasă la vânzare, iar noul proprietar a și demolat-o, în scurt timp, pentru a elibera locul în vederea înălțării unei alte construcții. Odată cu ea s-au risipit și cărțile din bibliotecă, adunate cu râvnă, decenii la rând, de vechiul amfitrion. Graba și neatenția cu care s-au apucat de lucru constructorii au făcut să dispară manuscrisele, inclusiv cele inedite, în care era înmagazinată truda de o viață a cărturarului... S-a topit în vid, înghițit de golul nesfârșit, universul moral, spiritual și fizic al celui care a fost omul de vastă cultură umanistă Vladimir Belistov. Unul câte unul, s-au împrăștiat în lume copiii scriitorului, cu familiile lor cu tot, hotărâți să pășească, individual, pe calea propriului destin...

Note:

¹ Comemorarea și omagierea scriitorului cu ocazia centenarului de la naștere a avut loc la 27 aprilie 2018, în Sala cu cămin a Casei Scriitorilor din Chișinău, în cadrul colocviului „Un cărturar contopit cu timpul său. Centenar Vladimir Belistov”, desfășurat în organizarea Muzeului Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” și a Uniunii Scriitorilor din Moldova. În context, a fost inaugurată o expoziție tematică aniversară pregătită de muzeu.

² Ion Ciocanu, Cuvânt despre Vladimir Belistov, în Ion Ciocanu, Cu fața spre carte. Dialoguri, schițe, articole, recenzii, Chișinău, Cartea moldovenească, 1989, p. 281-284.

³ Ion Gheorghiță, Setea de epic, în „Moldova Socialistă”, nr. 93 din 19 aprilie 1988, p. 4.

⁴ Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Fondul Manuscrise, nr. de inventar 4488.

⁵ Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Fondul Manuscrise, nr. de inventar 3404.

⁶ Vezi și Enciclopedia Literatura și arta Moldovei, Chișinău, 1986, vol. 2, p. 31.