Univers infinit; Destin; Descântec; Răni; Lumină; Dansul clipelor; Vis; Tăceri în reflux; Pandemic; Lume târzie; Sete; Imagini; Stări comatoase; Nord; Ghicitoare

Univers infinit

Destinul își deschide ușile,
iar viața se scurge
printre degetele cerului,
până sufletul îngheață
și trupul se face pământ,
chemându-și prin rugăciuni
mântuirea pentru o altă viață,
în universul veșnic demiurg.

Iluziile se transpun
într-o altă dimensiune,
iar mintea într-o tăcere
prin spațiul infinit.

Destin

Să mă arunci într-un vitraliu,
în cioburi sparte și culori.
Aruncă-mă dorinței,
în tic-tac-ul ceasului de seară,
dar nu uita să-mi pui în mână
vălul timpului de mâine.
Aruncă-mă departe,
unde universul crește,
și pune-mă de pază,
pe-o stâncă ce respiră
fire de destin înfășurate...
prin colții vieții,
un călător
târziu!

Descântec

M-am scurs prin coapsa ta de iederă nebună,
flămândă umbră prin nopțile cu iele,
iar gemetele tale, ca ploaia, rup cerul.
M-am scufundat în Eden cu dansul nud de noapte,
a vieții mută vrajă din nod să o dezleg,
cu degete tăcute să îți descânt în ape
și-n șoapte murmurate, în vis să mi te leg.

Nebune nagode, în noapte luminați,
cu lacrimi de fulger trimise-n nisip,
iar cântul din mine în ape descântați!

Răni

Îmi țin sentimentele
pe propriile brațe,
să-mi netezească emoțiile,
iar în palme speranțele.
Între degetele roase de timp,
realitatea îmi joacă din orgoliu.
Uneori le eliberez,
lăsând dragostea în urmă,
în schimbul rănilor omenești.

Lumină

Nu arunca
în zare resturile
trunchiului tău
înainte de a fi făcut scrum;
mi-e gura numai miere
de rugile
înălțate de mult,
să te aștepte
pentru greutatea unei morți
ce alții o vor duce în locul tău.
Și-acum să-mi spui:
„Cine e mai rușinos în agonie?”
Prin trupul tău firav
în care se scaldă lumina,
tu ne redai continuu zorile
pe care se scurg lacrimile
tuturor...
Zeilor!

Dansul clipelor

Uitam cuvinte și vorbeam prin umbre,
jucam stele ascunse în spatele lunii dospite,
mușcând cu teamă din codrul copiilor din flori,
făcând întuneric peste formele tăcute din pat.

Dansau clipele ca un călușar în călduri,
iar timpul inventa ceasuri nebune,
mușcându-și mâinile în forme de cruci.

Când ne iubeam, vorbeam prin explozii
și pauzele lumii creșteau până la cer.

Vis

În noaptea când cerul
se fardează cu strigoi,
dansează-n ochii minții iele.
Visul se dezminte
și lasă loc patului să țipe.
Tac!
Se aud brațele nopții
storcând spirite
în mintea care doarme
pe leagănul de sânge.

Tăceri în reflux

Marea se dezbracă de nisip
de câte ori își trimite valurile-n țărm,
cerșind sărutul vântului.

Fiecare stea de mare
e o șoaptă de iubire,
iar fiecare stâncă are povestea ei.

Am fost un sculptor de corali
și dorința soarelui apune,
abandonat chiar și de vântul
ce se iubea-n catarge.
În reflux...
Luna are viață,
iar în rază, un infinit al tăcerilor
aspre...
Care ascultă tristețea mării.

Pandemic

Mă mai asculți, Doamne?
Cerul și-a pus mâna la gură!
Azi ți-am cerut o porție de libertate,
iar Tu ai așezat o liniște care ucide vântul
ce bate fără suflare de-a lungul vieții
și lumea împinge cerul dincolo de înalt,
de parcă ar vrea să înghită tot universul.
Din mâini îmi cresc doar neputințe,
dar... e târziu și imnul se aude-n megafoane,
înghițind pământul ca pe-o sămânță stearpă.
Doamne, al cui păcat îl ducem mai departe?

Lume târzie

Avem un anotimp hâtru,
la fel ca o toamnă sfârșită
în pârgul unei gutui care doarme,
rămasă dintr-o altă toamnă pierdută
și agățată în rama unui tablou,
dintr-o vreme neclară înainte de somn,
ca o rază de lună care străpunge universul
înainte ca lumea să se stingă.
Lumea este o toamnă târzie,
în eternitatea unei flăcări de lumânare
care arde țipându-și amarul
în ceara topită și suspendată
între înghețuri.

Sete

Fără mâna ta, aș fi un deșert
și nimic nu s-ar naște fără să-l hrănești.
Îmi ești oaza de viață
care-mi oferă fără măsură,
iar fără apa din tine aș rătăci fără rost,
simțindu-mă sec ca o fântână goală
care devine mai stearpă ca o livadă fără rod,
ai cărei pomi și-ar ascunde roadele într-un pământ uscat.
Voi fi flămând și incomplet, așa că... rămâi,
să-mi ții de sete cu ploaia din tine

Imagini

Ca un fel de ploaie,
vocea ta îmi acoperă umbra.
Într-un univers, departe,
un chip angelic își privește
reflexia în lună
și contemplă cum se aprinde noaptea.
În casa asta, niște oameni
mută ferestrele în vise,
iar alții se usucă cu mâinile
peste abdomen,
despicându-și sternul.

Stări comatoase

Pe o punte de vapor,
undeva deasupra,
pe o bancă mai retrasă,
două vampe fumează iarbă.
Mai târziu...
întâmplător,
în morga de la puntea cinci,
una dintre ele își omoară moartea.
Secera vieții este aproape neagră
pe coasta morții, inducându-i o comă prelungită.
Nimeni nu mă vede,
de parcă aș fi foarte departe,
mă întind pe holul dublu,
cu lifturi.
Simt că o să alunec curând
printre păpușile de lemn
fără degete.

Nord

Într-o lume îndepărtată,
bucuria se varsă
ca ploaia,
oamenii se ridică
într-un turn babel fără infinit.
Eu păzesc Nordul;
aici totul este rece
și vântul are dinți,
marea are părul albit,
iar brațele îi sunt încovrigate.
Trăiesc aici,
unde depărtarea mă asfixiază
și teama de necunoscut
e nepedepsită!

Ghicitoare

Din mușcătura șarpelui,
se aprind ochiul vieții,
scânteia stelelor,
iar numele lor dau de gol...
Foamea
încuiată în pântecul femeii,
deschizând pe furiș
o poartă către infinit.
Androginul spășit,
în timp ce creează
o altă dragoste fără împrumut,
îmi spune că sunt un oracol
care descântă în lemnul pomilor
de primăvară.