Respect, admirație și recunoștință pentru operă și pentru verticalitatea morală

Ca orice istoric român, ce aș putea să spun despre Ioan Scurtu altceva decât respect, admirație și recunoștință pentru opera sa și pentru verticalitatea morală într-o vreme în care această din urmă calitate este prețuită de tot mai puțini indivizi din societate.

Evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit pe Ioan Scurtu cu o carieră profesională solidă, construită deja. Cu toate acestea, nu a scăpat de furia poliției „corectitudinii” politice a noilor cenzori din universitate și din societatea românească post-decembristă. Unii colegi universitari, inclusiv dintre cei care au sărit de la poziția de lector direct la cea de profesor universitar, au încercat să prăvălească asupra profesorului Ioan Scurtu toată nimicnicia născută din frustrări acumulate în anii regimului socialist de stat, care însă ascundeau și limite ale nivelului lor profesional.

Șicanele pe care a trebuit să le suporte nu i-au anulat capacitatea de muncă și de creație științifică de nivel înalt. A triumfat în profesie, plutind superior deasupra detractorilor săi, prin valoarea operei. Ca profesor, a contribuit mult la formarea a numeroase generații de istorici, cercetători, profesori, arhiviști, muzeografi. I-a poleit pe toți cu învățăminte prețioase, cu un exemplu minunat și le-a valențat carierele. A condus cu demnitate și cu realizări importante instituții științifice.

Omagiul adus profesorului Ioan Scurtu vine într-un moment în care nevoia de valoare autentică în societatea românească este foarte mare. De aceea, această omagiere îmi apare ca un îndemn pentru toți istoricii tineri de a-și urma cariera cu sârg, demnitate și profesionalism și ca pe o atenționare a întregii societăți românești de a-și prețui valorile.

La Mulți Ani, domnule profesor Ioan Scurtu!