Paul Mihail – promotor al tradițiilor iluministe românești în Basarabia interbelică

Intelectualii români basarabeni din perioada interbelică, care au activat în domeniile culturii, științei și spiritualității, urmăreau scopul primordial de a reanima societatea autohtonă spre o viață națională, aceeași cu întreaga națiune română, sau, după cum se exprimase plastic Pan Halippa, „să scoată în evidență sufletul românesc al moldovenilor”. Ei s-au format spiritual încă în perioada stăpânirii țariste, când opuneau „rezistență prin cultură” politicii de rusificare a românilor basarabeni, iar apoi ei au participat activ la înfăptuirea Marii Uniri și la reanimarea spiritualității românești în provincie (Șt. Ciobanu, Iustin Frățiman, Pan Halippa, Gurie Grosu, Al. Baltaga, Dionisie Erhan etc.). Acestei pleiade de intelectuali se va alătura către sfârșitul anilor ’20 ai secolului trecut generația tânără, constituită din clerici patrioți cu studii superioare, unul dintre reprezentanții căreia era Paul Mihail (Mihailovici)¹ (1905-1994), născut în s. Cornova, jud. Orhei, a cărui activitate științifică o vom expune succint în prezenta comunicare.

Considerăm că aportul acestei ilustre personalități, inclusiv în domeniul depistării și publicării patrimoniului istoric documentar și cărturăresc național va putea fi mai amplu apreciat dacă îl vom expune în contextul istoric al tradiției iluminismului românesc, transmise de generațiile precedente celei noi, aflate în proces de afirmare, căreia îi aparținea și Paul Mihail.

Iluminismul românesc, constituit spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, spre deosebire de cel occidental, care avea un caracter cosmopolit și anticlerical, situa pe prim plan afirmarea națională a românilor, care luptau pentru supraviețuire la hotarul a trei imperii: Otoman, Habsburgic și Rus. Propagând ideea originii comune a tuturor românilor, iluminiștii moldoveni și munteni acordau o deosebită importanță păstrării credinței creștine ortodoxe, oficiate în limba română, prin aplicarea unei terminologii liturgice naționale, ceea ce îi individualiza pe români în componența lumii ortodoxe. Drept urmare, oamenii de cultură, atât cei ecleziastici, cât și cei laici, își uneau eforturile în scopul iluminării poporului în spiritul adaptării tradițiilor naționale la noile curente moderne și a încadrării istoriei românilor în contextul celei universale. Iluminismul românesc căpătase, astfel, un caracter care poate fi definit drept sincretic.

Chiar de la începutul Epocii Luminilor, mulți reprezentanți ai Înaltului Cler au sprijinit activitățile culturale, artistice și spirituale prin deschiderea de școli, prin cărți tipărite în limba română (inclusiv cu caracter didactic), prin muzică, pictură, etc. (Iacob Putneanu, Anfilohie Hotiniul, Gavriil Callimachi, Leon Gheucă, Iacob Stamati, Veniamin Costache etc. – în Moldova; mitropolitul Gheorghe II, mitropolitul Filaret, Dositei Filitti, Chesarie Râmniceanu etc. – în Țara Românească). Această implicare a intelectualității ecleziastice românești în diverse activități național-culturale, de rând cu cele religioase, a continuat și în perioada ce a urmat, devenind o tradiție a culturii și spiritualității românești. Această tradiție a fost continuată și de clerul basarabean sub regimul țarist. Contrar politicii țariste de rusificare a clerului autohton, pe prim plan în activitatea sa cultural-spirituală, clerul basarabean situa lupta pentru păstrarea limbii române în serviciul divin². „Preoții nu știau limba rusă și chiar dacă o posedau, nu le era pe plac și deci nici nu se ocupau de ea” – scria în 1932 un licențiat de la Facultatea de Teologie din Chișinău, Leon Musteață³. Marea Unire a deschis intelectualității basarabene calea spre implementarea, în concordanță cu tradițiile iluministe românești, a cunoștințelor moderne naționale în mediul populației din provincie, urmărindu-se scopul de a aduce nivelul cultural-spiritual și instituțional de aici la nivelul celui din întreaga țară.

În procesul de realizare a acestui deziderat, un rol de frunte i-a revenit noii generații de intelectuali ecleziastici, instruite la Facultatea de Teologie a Universității din Iași, transferată în 1926 la Chișinău. Printre reprezentanții acesteia, de la bun început s-a evidențiat tânărul Paul Mihail (înregistrat la naștere, sub regim țarist, cu numele de Mihailovici).

Paul Mihail se înscrie la Facultatea de Teologie în anul 1926 și o absolvă la 17 noiembrie 1930 cu diploma de licențiat în teologie. Concomitent, în anii 1928-1932, a fost și student la Facultate de Litere, secția Istorie, din Iași. În anii 1933-1936 devine diacon, iar în 1936-1940 – preot la biserica „Sf. Arhanghel Mihail” (Soborul Vechi) din Chișinău, la care revine în anii 1942-1944, după ce la 28 iunie 1940 se refugiase la Iași. Concomitent, după întoarcere, Paul Mihail organizează la Chișinău (din însărcinarea Arhiepiscopiei) o școală de cântăreți bisericești. În 1944 din nou se evacuează peste Prut, de data aceasta la Râmnicul Vâlcea, unde slujește paroh la Biserica „Buna Vestire”. Tot aici a fost evacuată și Facultatea de Teologie a Universității din Cernăuți, în cadrul căreia la 19 februarie 1945 Paul Mihail susține teza sa de doctorat. În 1946 el revine la Iași, unde inițial slujește la Biserica „Sfântul Haralambie”, iar între anii 1946-1980 este paroh la Biserica Banu, de unde se pensionează⁴.

Dacă activitatea părintelui Paul Mihail s-ar fi redus la exercitarea funcției pe care o îndeplinea în cadrul domeniului duhovnicesc, el ar fi rămas în memoria enoriașilor doar drept un îndrumător spiritual, aidoma multor alți duhovnici. Dar acel mediu cultural și spiritual postbelic al provinciei proaspăt eliberate prin Marea Unire de sub dominația străină cerea eforturi din partea intelectualității autohtone, pentru a-l aduce la o viață națională normală. În aceste circumstanțe, atât Paul Mihail, cât și mulți colegi ai săi, activitatea lor duhovnicească o îmbinau, urmând tradițiile iluminismului românesc, cu cea de salvare a patrimoniului istoric cărturăresc și documentar național, implicându-se activ în cercetarea istoriei plaiului natal.

În articolele și materialele bibliografice publicate, consacrate vieții și activității distinsului om de cultură și spiritualitate românească Paul Mihail, a fost amplu prezentat aportul acestuia la studierea istoriei și vieții religioase a provinciei natale⁵. De aceea ne vom mărgini la evidențierea principalelor direcții ale cercetărilor sale. O primă direcție a cercetărilor întreprinse de Paul Mihail a fost acea de scoatere în evidență a caracterului românesc al patrimoniului cultural din localitățile basarabene.

Despre pasiunea lui Paul Mihail față de valorificarea patrimoniului cărturăresc și documentar vechi românesc ne vorbește implicarea sa încă din anii studenției în activități de depistare și salvare a acesteia. Exercitând concomitent la Facultatea Teologică din Chișinău funcția de adjunct al secretarului- șef al facultății, Paul Mihail a cercetat, însoțit de colegi de la facultate, starea mai multor biblioteci parohiale din Basarabia, publicând în 1928 un articol în revista „Luminătorul”, prin care dădea un semnal de alarmă referitor la păstrarea cărților și documentelor vechi depozitate în aceste biblioteci⁶.

În 1930, Paul Mihail, numit secretar al Comisiei Monumentelor istorice a Basarabiei, întreprinde o expediție în 21 de sate și șase mănăstiri în scopul depistării fondului de carte veche în bibliotecile din bisericile și mănăstirile cercetate. Activitatea sa de depistare a cărților vechi și a documentelor slavo-române și româno-chirilice păstrate în Basarabia va continua până în 1940 și în perioada anilor 1941-1944.

O constatare importantă făcută de Paul Mihail a fost că majoritatea cărților vechi era cea constituită din tipărituri de la sf. sec. al XVII-lea – înc. sec. al XIX-lea, achiziționate de la tipografii din Țara Românească (București, Râmnic, Snagov, Buzău etc.), mai puține din Transilvania (Brașov, Blaj) sau Țara Moldovei (Iași, Neamț)⁷. După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus crește numărul cărților editate la Chișinău, la Tipografia Eparhială, care devin majoritare către mijlocul sec. al XIX-lea. După cum a constatat mai târziu fiica lui Paul Mihail – Zamfira Mihail, toate cărțile editate la Chișinău erau de fapt reproduceri ale tipografiilor din Iași, Neamț, Buzău, Buda, Blaj sau Râmnic, dar pentru respectarea „literei oficiale”, pe foaia de titlu, era un adaos că ar fi fost atunci traduse din slavonește.⁸ Prin urmare, în bisericile basarabene era utilizată o limbă liturgică omogenizată, comună întregului spațiu locuit de români.

Cărțile și documentele depistate de Paul Mihail în bibliotecile parohiale, mănăstirești și cele de familie erau sistematic publicate sub formă de descrieri, texte de documente separate sau în grupuri tematice, în revistele „Luminătorul”, „Arhivele Basarabiei”, „Revista Societății Istorico-Arheologice. București”, „Buletinul Institutului Social Român din Basarabia” (editate la Chișinău) sau „Cercetări istorice” (Iași) etc.

În 1934 Paul Mihail editează la Iași Album de documente moldovenești din veacul al XV-lea, iar în 1941 – Tipărituri românești în Basarabia până la 1918 (Academia Română, 380 p., plus 20 de planșe). Manuscrisul acestei lucrări a fost distins în anul 1939 cu „Premiul Năsturel” al Academiei Române⁹. După evacuarea peste Prut în 1944 și până în 1993, Paul Mihail n-a mai editat lucrări consacrate descrierii tipăriturilor basarabene, iar în perioada 1950-1954 i-a fost interzis de către autoritățile comuniste din România de a publica cercetările sale¹⁰. Începând cu anul 1972, Paul Mihail a publicat un șir de studii consacrate descrierii cărților vechi românești în colaborare cu fiica sa – Zamfira Mihail. O ultimă culegere de documente Acte în limba română tipărite în Basarabia (1812-1830), editată împreună cu Z. Mihail (Editura Academiei Române, București, 1993), a fost menționată cu „Premiul Eudoxiu Hurmuzaki” al Academiei Române pe anul 1993.

A doua direcție științifică a cercetărilor lui Paul Mihail a fost cea de recuperare a patrimoniului documentar și cărturăresc românesc de peste hotare. Încă la absolvirea Facultății de Teologie din Chișinău, Paul Mihail întreprinde o călătorie de studii în Europa de Sud-Est în scopul depistării și publicării documentelor vechi românești referitoare la diferite moșii mănăstirești și boierești din Moldova sau cărți bisericești care se păstrau în bibliotecile unor mănăstiri de peste hotare sau în bibliotecile publice de acolo. O descriere multilaterală a acestei călătorii a fost expusă de Paul Mihail în Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei. Fragmente din acest jurnal au început să fie editate de către autor începând cu anul călătoriei 1931. O ediție completă a Jurnalului a fost realizată în mai multe numere ale revistei „Mitropolia Olteniei” în anii 1990-1991.

Un șir de articole, publicate de Paul Mihail atât în perioada interbelică, cât și în cea postbelică, erau consacrate descrierii „mărturiilor românești” – cărturărești și documentare depistate în Bulgaria și mai ales în Grecia, la Muntele Athos. Deosebit de prețioase sunt descrierile bibliotecilor athonite (Prislop, Sf. Ilie etc.). O deosebită atenție a acordat Paul Mihail acestor mănăstiri în Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei, nominalizat supra¹¹.

Cea mai de rezonanță descoperire a lui Paul Mihail din cadrul acestei călătorii a fost depistarea a 693 de documente moldovenești slavo-române și româno-chirilice în arhiva metochului Sf. Mormânt din Constantinopol, cel mai vechi document fiind din anul 1406, emis de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. În colecție se păstrau și documente emise de Ștefan cel Mare, inclusiv un hrisov din 1462, dat mănăstirii Bistrița¹². Prin mijlocirea administratorului metocului – avocatului Vladimir Miermiroglu – Paul Mihail a devenit posesor al documentelor depistate de el acolo: „Recunoștință ție, avocat Miermiroglu, scria în Jurnal Paul Mihail, că, primind în dar căciula mea de Astrahan (din blană scumpă – n.n.), mi-ai răsplătit cu un număr de pergamente și hârtii din cele mai putrede și urâte”¹³. Unele dintre aceste documente Paul Mihail le-a publicat mai târziu într-o culegere aparte¹⁴. Altele, câte câteva documente separate, le-a publicat în diferite reviste începând cu anul 1933 („Cercetări istorice”, Iași, etc.). În anii ’70 - începutul anilor ’80 ai secolului trecut, Paul Mihail publică în „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie «A.D. Xenopol»”, Iași șase seturi de documente răzlețe sub genericul „Alte acte românești de la Constantinopol”¹⁵.

Prezintă interes soarta unei mape cu documente de la Constantinopol pe care au confiscat-o niște funcționari sovietici când Paul Mihail se refugia peste Prut în anul 1940. Mapa a nimerit apoi în Arhiva de Stat de la Chișinău, fiind inclusă în fondul de documente vechi moldovenești (220). În anul 1944 această mapă, împreună cu întregul fond a fost evacuată în România, iar apoi, sub controlul „Comisiunii Aliate”, fondul a fost reevacuat la Chișinău, împreună cu mapa respectivă. Paul Mihail n-a mai avut acces la aceste surse. Documentele din această mapă au fost apoi incluse în colecția „Moldova în epoca feudalismului”, vol. I (Editori P. Dmitriev, D. Dragnev, E. Russev, P. Sovetov, Chișinău 1961). Însăși Paul Mihail, într-o recenzie la acest volum, publicată în anul 1965 în „Buletinul Academiei de Științe a RSSM”, n-a menționat contribuția sa la completarea fondului arhivistic din Chișinău cu documente aduse de el de la Constantinopol. În condițiile regimului comunist, când un timp avuse și el diferite interdicții, o asemenea declarație ar fi putut fi interpretată în defavoarea sa.

A treia direcție științifică în activitatea de cercetare a lui Paul Mihail include studiile sale analitice referitoare la diverse probleme din istoria medievală și modernă a românilor, îndeosebi referitor la situația Basarabiei sub regim țarist, la păstrarea limbii române în serviciul divin și la prezența mărturiilor despre spiritualitatea românească în provincie, eseuri despre oameni de cultură și spiritualitate românească din Basarabia: Șt. Ciobanu, Gavril Musicescu, Dionisie Erhan, Petre Ștefănucă etc.; sinteza Fapte trecute și basarabeni uitați (Chișinău 1992, reproducerea ediției din 1938) cuprinde informații referitoare la istoria unor mănăstiri și localități, precum și probleme actuale ale istoriei generale românești: relațiile bisericești româno-ruse (sec. XV-XX); relații culturale româno-bulgare, relațiile externe bisericești ale lui Ștefan cel Mare; articole consacrate unor renumiți oameni de spiritualitate românească – Petru Movilă, Antim Ivireanu, Episcopul Melchisedec etc.

De o înaltă apreciere a cunoscuților cercetători români (Al. Duțu, Iorgu Iordan, Șt. Ștefănescu, N. Stoicescu, Șt. Gorovei, Al. Zub etc.) s-a bucurat ediția Cronica lui Ion Neculce copiată de Ioasaf Luca, realizată de Zamfira Mihail și Paul Mihail (București, Ed. Litera, 1980, retipărită: Ed. Știința, Chișinău, 1993)¹⁶.

În totalitatea sa, opera științifică a istoricului și teologului Paul Mihail cuprinde 528 de lucrări: monografii, ediții de documente, descrieri de cărți manuscrise și vechi tipărituri, articole științifice, recenzii, eseuri, note bibliografice¹⁷.

Un omagiu recent adus lui Avva Pavel, preot dr. Paul Mihail este vol. IV al Antologiei Basarabia – pământ românesc (Ed. Serebia, Chișinău, 2019), care include articole consacrate vieții și activității lui Pavel Mihail, precum și istoriei ecleziastice a Basarabiei în context general românesc (semnate de: P. Buburuz, V. Șoimaru, D. Dragnev, A. Eșanu, M. Tașcă), o bibliografie a operelor sale și două teze de licență ale colegilor săi de la Facultatea de Teologie din Chișinău – Preotul Ioan Berliba Toponimia și descrierea istorică, bisericească și civilă a orașului Orhei și a 44 sate din județ; Preotul Leon Musteață Geografia, toponimica, istoricul, starea culturală și religioasă, administrația și economia din Plasa Fălești, Județul Bălți (Chișinău, 1931)¹⁸.

Privit în ansamblu, contextul istoric și cultural-spiritual, în care Paul Mihail și-a desfășurat activitatea sa de realizare a dezideratelor naționale ale românilor basarabeni, i-a permis să aducă un suport substanțial în procesul de implementare a tradițiilor naționale românești, servind drept îndemn pentru toți cei pasionați de cunoașterea cât mai profundă a acestor tradiții, pentru a le transmite generațiilor următoare.

Note:

¹ Pelin Valentina, Paul Mihail, un fiu onorabil al Basarabiei, în „Cugetul”, Chișinău, 2005, p. 72-76.

² Paul Mihail, Mărturii de spiritualitate românească din Basarabia, Chișinău, Știința, 1993.

³ Basarabia – pământ românesc. Antologie, vol. IV, editor și redactor științific Mihai Tașcă, Chișinău, Serebia, 2019, p. 323.

⁴ Constantin C. Angelescu, Bibliografia scrierilor părintelui Paul Mihail, în „Teologie și viață”, Iași 1993, nr. 11-12, p. 257-258; Basarabia – pământ românesc, Antologie, vol. IV, Chișinău, Serebia, 2019, p. 61-63.

⁵ Basarabia – pământ românesc, Antologie, vol. IV, Chișinău, Serebia, 2019, p. 63-68.

⁶ Paul Mihail, Despre bibliotecile parohiale, în „Luminătorul”, Chișinău, nr. 9, 1928, p. 62-64.

⁷ Idem, Cărți bisericești, manuscrise și icoane din Basarabia, în „Luminătorul”, 1939, nr. 10-11, 1940, nr. 1.

⁸ Zamfira Mihail, Rezistența prin cultură în Basarabia, secolul XIX. Scrieri parenetice, Editura Academiei Române, Editura „Istros”, Muzeul Brăilei „Carol I”, București-Brăila, 2019, p. 12-13.

⁹ Basarabia – pământ românesc, Antologie, vol. IV, Chișinău, Serebia, 2019, p. 78-79.

¹⁰ Ibidem, p. 85.

¹¹ Denumirea articolelor vezi în: Bibliografia scrierilor lui Paul Mihail și a referințelor despre ele în Basarabia – pământ românesc. Antologie, vol IV, p. 68-128.

¹² Paul Mihail, Jurnalul călătoriei de studii în sud-estul Europei. 1931, București, 1991, p. 94.

¹³ Ibidem, p. 99.

¹⁴ Paul Mihail, Documente și zapise moldovenești de la Constantinopol, Huși, 1948.

¹⁵ A se vedea: Bibliografia scrierilor lui Paul Mihail, p. 95-110.

¹⁶ Bibliografia scrierilor lui Paul Mihail, p. 108-109.

¹⁷ Ibidem, p. 68-128.

¹⁸ Basarabia – pământ românesc, Antologie, vol. IV, ed. Serebia, Chișinău, 2019, p. 171-615.