Statutul limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova

Textul briefingului susținut de Domnica Manole, Președintele Curții Constituționale, pe 21 ianuarie 2021

Stimați cetățeni,
Stimați reprezentanți ai media,

Astăzi, Curtea Constituțională și-a exercitat controlul asupra Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Curtea a fost sesizată de câțiva deputați din Parlamentul Republicii Moldova.

Trebuie menționat că, în Republica Moldova, conținutul unei asemenea legi a constituit și constituie o chestiune complexă și sensibilă, care a fost transformată periodic în subiect politic.

Totuși, Curtea este în afara oricărei dezbateri politico-electorale. Una dintre funcțiile ei principale, stabilite în articolul 134 din Constituție, este garantarea supremației Constituției. Din acest motiv, subliniez că orice hotărâre a Curții Constituționale trebuie analizată în special prin prisma argumentelor pe care le oferă, fără ură și părtinire și fără prejudecăți.

După cum știți, pe 16 decembrie 2020, Parlamentul a adoptat Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Procedând la efectuarea controlului acestei Legi, Curtea s-a raportat, în primul rând, la articolul 13 din Constituție. Potrivit acestui articol, în interpretarea Hotărârii Curții Constituționale nr. 36 din 5 decembrie 2013, limba de stat a Republicii Moldova este limba română. Cel de-al doilea alineat al său prevede că statul recunoaște și protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcționarea limbii ruse și a altor limbi vorbite pe teritoriul țării. Menționarea limbii ruse are, în acest text constituțional, un caracter exemplificativ și nu îi conferă acestei limbi un statut deosebit de cel al altor limbi minoritare vorbite pe teritoriul țării (ucraineană, găgăuză, bulgară, romani etc.).

Așadar, din articolul 13 din Constituție se poate deduce că acesta recunoaște și protejează două valori: (i) caracterul oficial al limbii române ca limbă de stat și (ii) dreptul la păstrarea, dezvoltarea și funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării.

Datele statistice pe care Curtea le-a utilizat în scopul soluționării cauzei din fața sa au fost cele referitoare la structura populației după limba maternă și cele referitoare la structura populației după limba maternă în profil teritorial, colectate la Recensământul populației și al locuințelor din anul 2014, adică ultimele date statistice disponibile. Curtea a utilizat aceste statistici, nu statisticile referitoare la limba vorbită de obicei, pentru că și-a raportat analiza la drepturile persoanelor aparținând minorităților etnice. Curtea a reținut că obligația impusă statului prin articolul 13 alin. (2) din Constituție de a recunoaște și de a proteja dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la funcționarea altor limbi vorbite pe teritoriul țării are în vedere limbile materne ale cetățenilor ei, nu limbile vorbite de obicei de cetățeni.

Pornind de la premisa că glotonimul „română” include termenul „moldovenească”, în Republica Moldova limba română este limba maternă a cel puțin 77,86% din cetățenii Republicii Moldova. Limba rusă este limba maternă a cel puțin 9,39% din cetățenii Republicii Moldova, limba găgăuză este limba maternă a cel puțin 4,08% din cetățeni, limba ucraineană este limba maternă a cel puțin 3,82% din cetățeni, iar limba bulgară este limba maternă a cel puțin 1,48% din cetățeni.

Curtea a mai observat că ponderea limbii ucrainene în profil teritorial este mai mare decât ponderea limbii ruse în nouă raioane. În afară de aceste raioane, diferența dintre ponderile limbii ruse și a celei ucrainene nu este mai mare de 2% în 15 raioane din cele 32.

Curtea a verificat, în baza articolului 13 din Constituție: (a) dacă există un echilibru între limba română, limba de stat a Republicii Moldova, și limba rusă, limbă a unei minorități etnice; și (b) care este poziția legală a altor limbi ale minorităților etnice din Republica Moldova, având în vedere garanțiile constituționale.

Scopul urmărit prin reglementarea articolelor 10 și 13 în Constituție se explică prin necesitatea de a garanta identitatea și unitatea poporului Republicii Moldova. Limba de stat este considerată, sub acest aspect, ca având o valoare constituțională, de simbol al unității poporului, fiind parte integrantă a identității constituționale a Republicii Moldova.

Protecția și instituirea unei limbi de stat urmărește să răspundă nevoii identitare a majorității cetățenilor statului și urmărește stabilirea unei limbi care să asigure comunicarea dintre diferitele părți ale populației în toate domeniile vieții și pe întreg teritoriul statului. Posibilitatea cetățenilor de a utiliza limba oficială în întreaga țară poate urmări, deopotrivă, evitarea unei discriminări a acestora în exercitarea drepturilor lor, în regiunile în care persoanele care aparțin minorităților etnice dețin o poziție majoritară. Protecția și promovarea limbii oficiale a statului mai urmărește realizarea coeziunii sociale și integrarea minorităților etnice și contribuie la evitarea situațiilor în care persoanele aparținând minorităților etnice sunt limitate în arii geografice precise, unde le este vorbită limba, fapt care îi poate împiedica să circule sau să se stabilească oriunde pe teritoriul statului lor, pentru a se dezvolta pe plan profesional sau personal.

În același timp, Curtea a reținut că nici limba de stat, nici limbile minorităților nu trebuie prejudiciate prin politici lingvistice neglijente. Curtea a observat că echilibrul dintre interesele protecției limbii române ca limbă de stat și protecției limbilor minorităților etnice nu este asigurat de prevederile Legii contestate.

Astfel, articolul 2 al Legii îi conferă limbii ruse un statut privilegiat în raport cu alte limbi ale minorităților etnice în Republica Moldova, statut care nu decurge din Constituție. Așa cum a observat Curtea din datele colectate în contextul Recensământului din 2014, există raioane în care limba ucraineană, de exemplu, are o pondere mai mare decât limba rusă. Din aceleași date se poate observa că în unele raioane limba rusă are o pondere mică, de nici 3%. Cu toate acestea, fiind ridicată la nivel de limbă de comunicare interetnică, limba rusă, limbă a unei minorități etnice, dobândește alături de limba română un statut cvasioficial.

În termeni formali, unele articole din Legea contestată subliniază rolul dominant al limbii ruse pe întreg teritoriul Republicii Moldova în raport cu limbile altor minorități etnice, fără să distingă între raioanele în care ponderea ei este neînsemnată și raioanele în care ponderea ei este semnificativă, pentru a fi instituite obligații legale atât de stricte.

Curtea a reținut că articolul 13 din Constituție recunoaște doar o singură limbă de stat și nu conține sintagma „limbă de comunicare interetnică”. Statutul constituțional al limbii de stat implică funcția limbii de stat de a fi limba de comunicare între toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de originea lor etnică. În acest sens, articolul 10 alin. (1) din Constituție prevede că statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, care este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi. În pofida acestui fapt, Legea contestată îi acordă limbii ruse un statut similar cu cel al limbii române. Acest statut se observă din articolul 2 alin. (2) din Lege, care menționează că limba rusă este limbă de comunicare interetnică pe teritoriul Republicii Moldova, folosindu-se la același nivel cu limba de stat.

Așadar, tratamentul preferențial al limbii ruse în comparație cu celelalte limbi ale minorităților etnice, prin poziționarea ei la nivelul limbii de stat, contravine articolului 13 din Constituție. Acest tratament nu este conform cu principiile enunțate de Preambulul Constituției și face ca prescripția articolului 10 alin. (2) din Constituție să fie golită de substanță în privința celorlalte minorități etnice care vorbesc o altă limbă decât limba rusă.

Curtea a reținut că în vederea asigurării aplicării prevederilor Legii contestate autoritățile statului trebuiau să aloce mijloace financiare suplimentare, care, la data adoptării Legii, nu au fost estimate, pentru traducerea actelor oficiale ale organelor puterii de stat și ale administrației publice, pentru traducerea denumirilor instituțiilor publice, pentru pregătirea înscrisurilor de pe plăcile cu denumirea autorităților publice, pentru traducerea denumirii mărfurilor, a instrucțiunilor, precum și a oricărei alte informații vizuale referitoare la mărfurile fabricate în Republica Moldova, pentru instruirea funcționarilor în sensul cunoașterii limbii ruse, pentru angajarea și remunerarea traducătorilor ș.a.

În conformitate cu prevederile articolului 131 alineatele (4) și (6) din Constituție, orice propunere legislativă care atrage majorarea cheltuielilor bugetare poate fi adoptată numai după ce este acceptată de Guvern și nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.

Pentru că avizul Guvernului lipsește, Curtea a constatat încălcarea articolelor 6 și 131 din Constituție.

În consecință, Curtea a declarat neconstituțională Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova.

Vă mulțumesc pentru atenție.