Influența lui John Dewey asupra lui Eugeniu Coșeriu. Problema clasificării științelor

1. Despre unele aspecte ale influenței filosofiei lui John Dewey asupra teoriei lingvistice coșeriene¹ am scris în mai multe rânduri. Gânditorul american era foarte apreciat de către Eugeniu Coșeriu, care recomanda spre lectură, ori de câte ori avea ocazia, tratatul de logică la care Dewey lucrase peste patru decenii, Logic. The Theory of Inquiry, apărut în anul 1938. Coșeriu obișnuia să îl menționeze pe Dewey, bunăoară, când amintea problema alterității și, totodată, când discuta despre obiectivitatea semnificației lingvistice obținută prin intersubiectivitate (vezi Munteanu, 2014 și 2015b). De asemenea, depășind viziunea lui Benedetto Croce privitoare la relația dintre intuiție și expresie, Coșeriu reda și ideile lui Dewey despre această chestiune, făcând o translație dinspre (α) concepția deweyană referitoare la raportul dintre intuiție și expresie înspre (β) raportul dialectic (în viziunea coșeriană) dintre teorie și studiul empiric al faptelor lingvistice (vezi Munteanu, 2015a și 2017).

1.1. Influențele sunt fie directe sau formatoare, fie indirecte sau „confirmatoare”. Cele formatoare sunt indicate de Coșeriu însuși. Cele confirmatoare nu sunt indicate întotdeauna, tocmai fiindcă uneori ele pot acționa ca o sugestie ori, pur și simplu, ca un fundal de susținere epistemologică. De pildă, în perioada elaborării studiului Determinación y entorno (încheiat în 1956, dar publicat în 1957), Coșeriu citise și asimilase temeinic Logica lui Dewey (în versiunea ei spaniolă din 1950, Lógica. Teoría de la investigación), după cum ne-o dovedesc și trimiterile la tratatul deweyan făcute în lucrările din acea perioadă, cum ar fi Forma y sustancia en los sonidos del lenguaje și El plural en los nombres propios (ambele apărute în 1954), precum și Logicismo y antilogicismo en la gramática (datând din 1956).

1.2. Deși Dewey nu este menționat în Determinación y entorno (Determinare și cadru), putem ghici aici o anumită înrâurire a filosofului american (cf. Munteanu, 2019, p. 160-161). În Logic (1938), preocuparea principală a lui Dewey este aceea de a arăta cum pot fi utilizate cunoștințele acumulate (acele meanings [‘sensuri’] stocate în mintea noastră ca potențialități) în procesul de rezolvare a situațiilor problematice cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi; altfel spus, cum direcționăm cunoștințele noastre virtuale înspre situațiile concrete dificile, căci (pentru Dewey) să investighezi înseamnă să transformi, în mod controlat, o situație indeterminată într-o situație complet determinată. Se explică astfel și importanța deosebită pe care Dewey o acordă situației în general, contextului, universului de discurs etc.

1.2.1. Pe această linie, se poate aprecia că un analogon (dinspre domeniul logicii) pentru domeniul limbajului (prin trecerea de la limbă la vorbire) a întreprins Eugeniu Coşeriu cu privire la determinarea nominală. Reproduc aici un fragment edificator din studiul Determinación y entorno: „Corespund domeniului «determinării» toate acele operaţii care, în limbajul ca activitate, se execută pentru a spune ceva despre ceva prin intermediul semnelor limbii, adică pentru a «actualiza» şi a îndrepta înspre realitatea concretă un semn «virtual» (aparţinând «limbii») sau pentru a delimita, preciza şi orienta referinţa unui semn (virtual sau actual).” (Coșeriu, 2004, p. 296-297)².

1.2.2. Este evident că avem și o diferență de nivel aici: Dewey are în vedere sensurile fixate ca propoziții logice (în știință, îndeosebi), în timp ce Coșeriu se ocupă de semnificațiile lingvistice (din limbă). Totodată, este interesant că în același studiu (Determinare și cadru) Coșeriu prezintă și cea mai complexă clasificare a tipurilor de „cadre”: situație, context, univers de discurs etc. În orice caz, chiar dacă Logica lui Dewey va fi acționat doar ca o sugestie asupra lui Coșeriu, o atare sugestie merită subliniată.

2. Autoritatea lui Dewey este invocată și atunci când Eugeniu Coșeriu își expune concepția despre clasificarea științelor. Aceasta este, de altminteri, chestiunea asupra căreia vom insista în cele ce urmează.

2.1. De pildă, căutând să arate care este obiectul filosofiei limbajului, savantul român oferă (într-o prelegere ieșeană de la începutul anilor ’90) aceste explicații: „Ce înţelegem prin filosofia limbajului sau prin filosofie în general? Eu împart ştiinţele după întrebările pe care acestea le pun cu privire la esenţa, cu privire la acel quid al lucrurilor şi al fiinţelor. Ne putem, de exemplu, pune întrebarea cu privire la esenţa individului, la ce este deci un individ, iar răspunsul la această întrebare, justificat şi complet, ni-l dă întotdeauna istoria. Şi, din nou, ne putem pune întrebarea cu privire la esenţa unei clase, adică la esenţa lucrurilor care corespund unei noţiuni, iar răspunsurile ni le dau ştiinţele generalului, ale generalităţii. (...)³ Există însă şi o ştiinţă la alt nivel, o ştiinţă care îşi pune întrebări cu privire la esenţa esenţei, la quid-ul quid-ului. Aceasta este filosofia. Deci, după ce s-a stabilit o ştiinţă a generalului, esenţa, modul general de a fi al unui tip de obiecte (modul general de a fi al limbilor), se întreabă şi care este principiul, esenţa, justificarea acestui mod de a fi particular.” (Coșeriu, 1994, p. 7-8).

Pentru ca această clasificare să fie înțeleasă mai bine, Coșeriu recurge la un singur exemplu (atribuit lui Dewey), pe care îl trece prin cele trei tipuri de problematizare (sau de interogație): „John Dewey (filosof american), care ar trebui să fie preţuit mai mult, dă un exemplu cu privire la aceste întrebări, aplicate la un singur obiect, dar de fiecare dată la un alt nivel. El zice: cu privire la o navă ne putem întreba: «Ce navă este aceasta?» Ca să răspundem, trebuie mai întâi să facem istoria acestui obiect (numele, la ce foloseşte, cum se construieşte etc.). Dacă vrem să răspundem complet, vom face întreaga istorie, întreaga descriere a navei respective. Putem însă întreba şi altfel: «Ce este nava?» Atunci spunem că facem ştiinţa care ar fi «navologia», «vaporologia». Răspunsul complet la această întrebare ne dă modul general de a fi al navelor, ne dă ceea ce numim «navitatea» (starea de navă). Putem întreba apoi, la un al treilea nivel: «Ce este navitatea?» Ce este acest mod de a fi, cum poate fi el definit în sensul originar al cuvântului, de «delimitare», căci a defini înseamnă a pune un hotar, un finis, un ὁρισμός (horismós). În acest sens, filosofia întreabă cu privire la esenţa esenţei, cu privire la tot ceea ce explică şi poate constitui justificarea acestei esenţe, conducându-ne la primele principii ale fiecărui mod de a fi. Atunci când studiem navele şi ajungem la «navitate», ne găsim în cadrul aceleiaşi clase. Nu trecem mai departe. De aceea, când ne întrebăm ce este navitatea, avem în vedere alte tipuri de obiecte. Navitatea ţine de esenţa instrumentalităţii, a maşinii create de om. Deci, în acelaşi sens, filosofia pune întrebări şi cu privire la un obiect în particular, referitor la esenţa esenţei. Ce reprezintă justificarea acestei esenţe? Ajungem astfel la primele principii ale fiecărui mod de a fi.” (Coșeriu, 1994, p. 8-9).

2.2. În aceeași perioadă, în interviul acordat (în 1993) lui Nicolae Saramandu (Lingvistica integrală), Coșeriu reia exemplul respectiv: „În acest sens, un filosof american foarte important, John Dewey⁴, arăta că ne putem întreba, de exemplu, cu privire la un vapor: ce vapor este acesta? Atunci, spun eu, facem istorie. Ca să răspundem la această întrebare în mod exhaustiv trebuie să facem istorie, adică să considerăm vaporul în cauză în toate conexiunile lui individuale. A doua întrebare pe care o putem pune este: ce este un vapor? În acest caz facem știință, facem știința vapoarelor, deoarece căutăm să vedem care este modul de a fi al tuturor vapoarelor și de ce un vapor e egal cu un vapor. Facem, atunci, nu istoria acestui vapor, ci facem – să zicem așa – «vaporologie». După ce am scos, prin știință, modul de a fi al vapoarelor și știm care este sau în ce constă «vaporitatea», ne putem întreba, la alt nivel: ce e «vaporitatea», care este sensul «vaporității»? Și atunci avem o întrebare filosofică, fiindcă trebuie să considerăm modul de a fi al vaporului («vaporitatea») nu numai din punct de vedere intern, ci în raport cu alte esențe, în mod necesar. Așadar, avem, cu privire la același lucru, întrebări diferite: în istorie (ce vapor este acesta?), în știință, într-o știință a generalului (ce este un vapor?) și în filosofie (ce este «vaporitatea», care este esența «vaporității»?).” (Coșeriu, 1996, p. 125).

2.3. În primul volum (a cărui primă parte⁵ s-a publicat, întâia oară, în 1969) al monumentalei sale istorii dedicate filosofiei limbajului, Geschichte der Sprachphilosophie, Coșeriu nu face trimiteri explicite la Dewey atunci când propune aceeași clasificare a științelor (vezi Coseriu, 2003, p. 3-7; sau Coșeriu, 2011, p. 29-34). Editorii germani au consemnat, într-o notă de subsol, tratatul lui Dewey, Logic. The Theory of Inquiry, însă trimiterea la partea a IV-a a acestuia, The Logic of Scientific Method (Dewey, 1938, p. 371 și urm.), nu ne ajută prea mult în investigația noastră. Cu referire la „știința generalului”, Coșeriu (2011, p. 30) nu mai aduce în discuție exemplul „navologiei”, dar menționează, după întrebarea corespunzătoare („Ce este un câine, ce sunt câinii?”), chinologia, adică „știința care se ocupă cu studiul câinilor” (în original: „kynologie, der Wissenschaft von den Hunden” [Coseriu, 2003, p. 4])⁶. Totuși, câteva pagini mai încolo (în afara clasificării propriu-zise), atacând problema esenței «instrumentalității», Coșeriu (2011, p. 34) oferă – cam în treacăt și fără alte detalii – exemplul «faptului-de-a-fi-navă» (în original: «Schiff-Sein» [Coseriu, 2003, p. 8]).

2.3.1. Poate că și din acest motiv (tocmai pentru a furniza mai multe amănunte pertinente despre concepția magistrului), Donatella Di Cesare, o reputată discipolă coșeriană, a simțit nevoia de a prinde următoarele considerații în studiul ei introductiv (intitulat Coseriu e la domanda filosofica sul linguaggio), ce însoțește traducerea italiană pe care a dat-o (în 2010) primului volum din Geschichte der Sprachphilosophie (apărut în 2003 sub îngrijirea lui Jörn Albrecht)⁷: „Sulla strada aperta da John Dewey nella sua logica Coseriu sceglie la domanda come criterio per distinguere l’ambito della filosofia da quello della scienza e della storia. Si può introdurre qui l’esempio di cui si serviva di solito Coseriu. Dinanzi ad una «nave» ci si può chiedere: che nave è questa? Ad essere presa in considerazione è la singola nave nella sua unicità. Per rispondere occorrerà risalire all’anno di costruzione, raccogliere testimonianze sui viaggi che ha compiuto e ovviamente descriverla così come si presenta; non sussiste contrasto tra ricostruzione del passato e descrizione del presente. In breve: è questa la domanda storica. Ci si può però anche chiedere: che cos’è una nave? La nave armeggiata nel porto è quella di prima. A cambiare è la domanda. La nave singola diviene esponente di una classe, ovvero della specie a cui appartiene. Questa volta non è richiesta una descrizione della nave, ma una enumerazione, possibilmente esauriente, delle caratteristiche dell’essere nave, della «navità». Si tratta della domanda scientifica. Stiamo infatti esercitando una scienza: la «navologia». Infine, sempre nel porto, sempre di fronte alla stessa nave, se ci interroghiamo sul senso dell’essere nave, sul perché del suo esserci, poniamo una domanda filosofica. Sia nella domanda storica sia in quella scientifica l’«esserci» della nave è accettato tacitamente. Nella domanda filosofica, invece, l’«esserci» della nave, nonché il suo essere-così, non è accettato ed è anzi messo in discussione.” (Coseriu, 2010, p. 17-18). După cum se observă, aceste rânduri nu mai au nevoie de nicio tălmăcire românească.

2.3.2. În același studiu introductiv, Donatella Di Cesare notează că rândurile de mai sus i-au fost prilejuite de conferința Che cos’è la filosofia del linguaggio? pe care Coșeriu a ținut-o la Roma, pe data de 9 aprilie 2002 (Coseriu, 2010, p. 16). Această lecție adresată studenților italieni (dacă nu ultima, atunci, cu siguranță, una dintre ultimele predate de Coșeriu înainte de a muri) a rămas multă vreme nepublicată. Îi datorăm unei foste studente a profesoarei Donatella Di Cesare, Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcaş, româncă la origine, transcrierea conferinței respective (înregistrată pe bandă magnetică) și transmiterea textului aferent⁸. Paragraful coșerian care ne interesează sună astfel: „Prima di tutto, cosa intendiamo per filosofia? La strada migliore è quella intrapresa da John Dewey: è un tipo di scienza in cui domandarsi quale sia l’oggetto della domanda che si fa e quale sia lo scopo, la finalità – cosa si aspetta come risposta – della domanda che si fa. Possiamo domandare circa un oggetto particolare per sapere l’essere di questo oggetto particolare. Per avere una risposta esauriente, in questo caso, abbiamo a che fare con la storia. Se invece domandiamo rispetto a una classe o una specie, per sapere quale sia l’essere di questa specie allora abbiamo a che fare con la scienza generica di qualcosa. Se, invece, prendiamo come oggetto di questa ricerca l’oggetto stesso della domanda, cioè, l’essere di una specie e ci chiediamo il senso di questo essere allora si tratta di filosofia. Per esempio, come dice Dewey a proposito della nave: ci chiediamo «che nave è questa»? Per rispondere in modo normale è necessario fare la storia della nave, quindi l’anno di costruzione, quanti operai vi hanno lavorato, quanto materiale è stato impiegato: insomma tutto ciò che riguarda la storia. Invece, se domandiamo «che cos’è una nave?», e riusciamo a stabilire l’‘essere nave’ per sapere diciamo così la ‘navità’, allora facciamo scienza, ci occupiamo di navologia. Se, invece, ci chiediamo cosa significa essere nave, il senso della nave, la navità, cos’è l’essere della navità, allora facciamo filosofia”.

2.3.3. Ce remarcăm dacă punem în paralel cele două fragmente exprimate în limba italiană? În discursul său originar, Eugeniu Coșeriu numește cele trei tipuri de știință, și anume: storia, scienza generica și filosofia. În textul explicativ (în care comentează discursul coșerian din 2002), Donatella Di Cesare evidențiază îndeosebi tipurile de întrebări (corespunzătoare celor trei tipuri de știință): domanda storica, domanda scientifica și domanda filosofica. Așadar, Di Cesare face în așa fel încât explicațiile date în studiul introductiv să se potrivească „întrebărilor” din cartea lui Coșeriu – „tre tipi di domande filosofico-scientifiche” (Coseriu, 2010, p. 37 și urm.). Firește că Donatella Di Cesare a transpus în italiană și clasificarea ştiinţelor operată de Coşeriu în a sa Geschichte der Sprachphilosophie. Numai că acolo unde în versiunea originară germană avem eine Wissenschaft des Allgemeinen (vezi Coseriu, 2003, p. 1), în varianta italiană descoperim sintagma scienza dell’universale (Coseriu, 2010, p. 35). Or, știm că Eugeniu Coşeriu ar fi vorbit în acest caz de ştiinţa generalului, şi nu de ştiinţa universalului, din motivele deja discutate. Este adevărat că adj. germ. Allgemein poate fi tradus atât ca ‘general’, cât și ca ‘universal’, însă în universul lingvisticii integrale coșeriene lucrurile acestea ar trebui să fie destul de clare. De altfel, teoreticianul român avea grijă să facă mereu și deosebirea esențială între «generalitate (empirică)» și «universalitate» (chiar și în limba italiană: generalità vs. universalità; vezi Coseriu, 1973, p. 34-35; cf. Coșeriu, 2000, p. 37-38).

3. Acest exemplu referitor la navă și navitate, exemplu pe care Coșeriu i-l atribuie lui Dewey, se găsește, într-adevăr, în opera capitală a filosofului american, Logic. The Theory of Inquiry [„Logica. Teoria investigației”] (din 1938), mai exact în capitolul al XVIII-lea al acesteia, intitulat Terms or Meanings [„Termeni⁹ sau Semnificații”].

Având însă în minte discuția lui Coșeriu despre cele trei tipuri de știință – (i) știința individualului (sau istoria), (ii) științele generalului și (iii) știința universalului (sau filosofia) –, un cititor neavizat s-ar putea să fie cam descumpănit în momentul în care va descoperi în Logic paragrafele în care Dewey apelează la cuvintele ship ‘navă’ și shipness ‘navitate’ (cel din urmă fiind creat de dragul demersului demonstrativ). În versiunea spaniolă, echivalentele (cunoscute inițial de Coșeriu) sună chiar mai firesc: barco și barquidad (Dewey, 1950, p. 394-395 și p. 401).

Chiar dintru începutul capitolului menționat, Dewey precizează că practica obișnuită din vechile manuale de logică era aceea de a trata mai întâi despre termeni [= noțiuni] și abia apoi despre propoziții. Demersul lui Dewey este diferit, deoarece – spune el – „conform poziției dezvoltate în această carte, procedura este inversată, fiindcă investigația, implicând propoziții determinate și aranjate în așa fel încât să producă [o] judecată finală, reprezintă întregul logic de care propozițiile depind, în timp ce termenii ca atare sunt condiționați logic de propoziții” (Dewey, 1938, p. 349; trad. mea, Cr.M.).

De asemenea, Dewey anunță faptul că anumite distincții privitoare la noțiuni vor fi reinterpretate în lumina teoriei sale. În acest sens, el va introduce și distincții suplimentare, cum este aceea a deosebirii – în cadrul termenilor generali – a (i) termenilor generici de (ii) termenii universali (ibid., p. 350). De altfel, în secțiunea care precedă discuția despre ship și shipness, Dewey vorbise despre termenii singulari, generici și universali. Mai mult decât atât, referindu-se la termenii singulari, el abordase și chestiunea individualului (Dewey, 1938, p. 353-354).

De fapt, Dewey oferă acest exemplu legat de ship și shipness atât pentru a arăta deficiențele clasificării noțiunilor în denotative și conotative (ibid., p. 355-356), cât și pentru a critica unele afirmații din logica tradițională despre extensiunea, intensiunea și comprehensiunea noțiunilor (ibid., 360-361)¹⁰. Discuția este destul de tehnică și nu ne permitem să o redăm in extenso în spațiul pus la dispoziție.

4. În loc de concluzii, se cuvine să remarcăm interpretarea creatoare pe care a dat-o Coșeriu unor paragrafe deweyene și rezultatele însemnate la care a ajuns astfel. Odată ce a înțeles foarte bine Logica lui Dewey (ca „teorie a investigației”), lui Coșeriu i-a venit apoi destul de ușor să ducă mai departe firul gândirii filosofului american spre un alt gen de problematizare, cum este clasificarea științelor, bunăoară. Aceasta înseamnă să mergi cu Dewey dincolo de Dewey. Este calea ideală în știință și filosofie, este felul în care a procedat și Platon în raport cu maestrul său Socrate.

Note:

¹ Acest articol a fost scris ca urmare a participării mele la programul postdoctoral de cercetare avansată (în domeniul filosofie) organizat (pentru perioada 2019-2021) de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

² Am făcut aici unele uşoare corecţii ale traducerii româneşti existente, prin confruntarea ei cu originalul spaniol.

³ În fragmentul omis în secvența reprodusă mai sus, Eugeniu Coșeriu face distincții suplimentare: „Există trei tipuri de ştiinţe ale generalităţii, după obiectul pe care îl au, şi anume: (1) ştiinţele matematice, care se ocupă cu obiectele şi relaţiile pur formale; (2) ştiinţele naturale, care se ocupă cu obiectele exterioare omului şi cu omul (considerat ca obiect exterior), cu obiecte care ni se prezintă mai întâi ca o substanţă determinată, ca o anumită materie cristalizată într-un anumit fel, substanţa fiind aceea care ia o formă; (3) ştiinţele culturii sau ştiinţele umaniste, care se ocupă cu obiectele create liber de om şi care sunt în primul rând forme în conştiinţă (au existenţă internă), care iau o anumită substanţă pentru a fi concretizate în lume, ca să poată deveni intersubiective; astfel de forme sunt limbajul, arta, religia şi alte produse ale activităţii culturale, ale activităţii spiritului, ale activităţii creatoare înseşi.” (Coșeriu, 1994, p. 8).

⁴ În acest punct Nicolae Saramandu face o notă, trimițând la Logica lui Dewey din 1938, fără alte precizări.

⁵ Fiind rezultatul unor prelegeri, volumașul în cauză avea aceste date la prima tipărire: Eugenio Coseriu, Die Geschichte der Sprachphilosophie von der Antike bis zur Gegenwart. Eine Übersicht, Teil I: Von der Antike bis Leibniz, Winter-Semester 1968/1969, hrsg. von G. Narr und R.Windisch, Tübingen 1969.

⁶ Pentru mai multe amănunte legate de istorie (ca „știință a individualului”), vezi Eugenio Coseriu, Periodismo e historia (din 1991), în Coseriu & Loureda Lamas, 2006, p. 106.

⁷ Trebuie precizat că primul volum din Geschichte... editat de Jörn Albrecht (vezi Coseriu, 2003) cuprinde și cel de-al doilea volumaș din cursul originar: Eugenio Coseriu, Die Geschichte der Sprachphilosophie von der Antike bis zur Gegenwart. Eine Übersicht, Teil II: Von Leibniz bis Rousseau, Winter-Semester 1970/1971, hrsg. von G. Narr, Tübingen, 1972. Ulterior, în 2015, J. Albrecht a publicat (dimpreună cu reeditarea volumului din 2003) și un al doilea volum masiv (Band 2) al istoriei respective, care merge de la Herder până la Humboldt.

⁸ În luna august a anului 2020, i-am solicitat doamnei profesoare Donatella Di Cesare textul italian al conferinței coșeriene Che cos’è la filosofia del linguaggio? și D-Sa a aprobat cu amabilitate ca doamna Simona Cecilia Crociani Baglioni Farcaş să-mi pună la dispoziție (prin e-mail, în aceeași lună) respectivul text inedit. Le mulțumesc amândurora și pe această cale.

⁹ Prin engl. term ‘termen’, Dewey înțelege, conform unei anumite tradiții, ceea ce se înțelege, de obicei, drept ‘noțiune’.

¹⁰ Pentru comparație, vezi aceste definiții tradiționale: „Se numește sferă (sau extensiune, denotație) acea latură a noțiunii care se referă la obiectele ce alcătuiesc clasa respectivă. Se numește conținut (sau comprehensiune, intensiune, conotație) acea latură a noțiunii care se referă la proprietățile comune obiectelor ce alcătuiesc clasa respectivă.” (Botezatu, 1997, p. 127).

Bibliografie selectivă

Botezatu, Petre (1997). Introducere în logică, Ediţia a II-a, Ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Teodor Dima, Polirom, Iaşi.

Coseriu, Eugenio (1973). Lezioni di linguistica generale [1968-1971], Editore Boringhieri, Torino.

Coşeriu, Eugen (1994). Prelegeri şi conferinţe, volum apărut ca supliment al „Anuarului de Lingvistică şi Istorie Literară” (tom XXXIII • 19921993, Seria A • Lingvistică), Iaşi.

Coşeriu, Eugeniu (1996). Lingvistica integrală, Interviu realizat de Nicolae Saramandu, Editura Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti.

Coşeriu, Eugeniu (2000). Lecţii de lingvistică generală, Traducere din spaniolă de Eugenia Bojoga, Cuvânt înainte de Mircea Borcilă, Editura ARC, Chişinău.

Coseriu, Eugenio (2003). Geschichte der Sprachphilosophie. Von den Anfängen bis Rousseau, Neu bearbeitet und erweitert von Jörn Albrecht, mit einer Vor-Bemerkung von Jürgen Trabant, A. Francke Verlag, Tübingen und Basel.

Coșeriu, Eugeniu (2004). Teoria limbajului şi lingvistica generală. Cinci studii, Ediţie în limba română de Nicolae Saramandu, Editura Enciclopedică, Bucureşti.

Coseriu, Eugenio (2010). Storia della filosofia del linguaggio, Edizione italiana a cura di Donatella Di Cesare, Carocci Editore, Roma.

Coşeriu, Eugeniu (2011). Istoria filozofiei limbajului. De la începuturi până la Rousseau, Ediţie nouă, augmentată de Jörn Albrecht, cu o remarcă preliminară de Jürgen Trabant, versiune românească de Eugen Munteanu şi Mădălina Ungureanu, Humanitas, Bucureşti.

Coseriu, Eugenio; Loureda Lamas, Óscar (2006). Lenguaje y discurso, EUNSA, Pamplona.

Dewey, John (1938). Logic. The Theory of Inquiry, Henry Holt and Company, New York.

Dewey, John (1950). Lógica. Teoría de la investigación, Prólogo y versión española de Eugenio Imaz, Fondo de Cultura Económica, México & Buenos Aires.

Munteanu, Cristinel (2014). John Dewey cu privire la relaţia dintre «creativitate» şi «alteritate» în limbaj, în Analele Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, Fascicula XXIV, Lexic comun / Lexic specializat, anul VII, nr. 1-2 (11-12), 2014, p. 39-45.

Munteanu, Cristinel (2015a). John Dewey şi Eugeniu Coşeriu despre necesitatea exprimării (libere) în ştiinţă, în „Meridian critic”, Analele Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, Seria Filologie, vol. XXIV, nr. 2, 2015, p. 133-138.

Munteanu, Cristinel (2015b). John Dewey and Eugenio Coseriu on Creativity and Alterity in Language. Some Common Points, în Sanda-Maria Ardeleanu et alii (coord.), Limbaje şi Comunicare, vol. XIII, Casa Editorială Demiurg, Iaşi, 2015, p. 86-100.

Munteanu, Cristinel (2017). On the Necessity of Free Speech in Science, în EIRP Proceedings, Vol. 12, Galați, 2017, p. 422-427.

Munteanu, Cristinel (2019). John Dewey și problema sensului. Premise pentru constituirea unei hermeneutici integrale, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași.