Dincolo de structuralism. Scrisori către Eugeniu Coşeriu şi istoria lingvisticii în secolul al XX-lea (III)

Ceea ce ne propunem în acest număr este să prezentăm două scrisori scrise de Valentin Mîndîcanu lui Eugeniu Coșeriu (una din 6.03.1994 și alta nedatată) din cadrul aceluiași proiect de la Universitatea din Zürich, care pot contribui la istoria lingvisticii, scoțând la iveală aspecte necunoscute din viața celor doi filologi.

Atât Valentin Mîndîcanu, cât și Eugeniu Coșeriu sunt originari din Mihăileni, cel din urmă fiind „cu nouă leaturi mai în vârstă” (Mîndîcanu 1989). Ambii sunt filologi, primul formându-se în Republica Moldova, iar celălalt în diferite țări (România, Italia, Uruguay, Germania).

Într-un articol din „Orizontul” (1989) Mîndîcanu povestește că E. Coșeriu era vecinul său, amândoi luând apă de la aceeași fântână. Totodată spune că a ajuns să îl cunoască și mai bine prin intermediul tatălui său, care îi era învățător și pe care îl vizita de foarte multe ori. De fapt, în A spune lucrurile așa cum sunt (2017: 9) Coșeriu vorbește cu admirație despre Roman Mîndîcanu:

Am nimerit la un excelent învăţător, de care încă vorbesc mereu cu recunoştinţă. Se numea Roman Mîndîcanu, era fiul unui ţăran din satul nostru şi terminase şcoala primară încă sub ruşi. După reunificare însă, a urmat Şcoala normală, şcoala pentru formarea învăţătorilor pentru şcoala primară în Botoşani, în vechea Românie sau, cum spuneam pe atunci, în Vechiul regat, (Vechiul regat era fără ceea ce s-a adăugat în 1918, adică vechea Românie fără Transilvania, Banat, Maramureş, Bucovina şi Basarabia; şi pe locuitorii din vechea Românie îi numeam regăţeni „cei din Regat”). Acest profesor era un talent natural şi nu doar în privinţa pedagogică-didactică. Era foarte dotat pentru diferite lucruri, ştia foarte multe şi ştia să trezească entuziasmul copiilor pentru învăţătură. El însuşi muncea mereu şi era un exemplu pentru noi şi în această privinţă. Pot afirma cu certitudine că am învăţat de la el, dacă nu marea ştiinţă, totuşi anumite principii de muncă.

Iar câteva rânduri mai târziu îl amintește și pe fiul învățătorului (Kabatek și Murguía 2017: 9):

Fiul său, Valentin Mîndîcanu, este, de altfel, omul care a început cu un semnal curajos răscoala pentru limbă în Moldova; cu scrierea sa celebră, elaborată încă în timpurile teribile de represiune, Veşmântul fiinţei noastre, împotriva artificialei „limbi moldoveneşti” importată din Transnistria şi impusă şi Basarabiei, în favoarea unei limbi române autentice, corespunzătoare tradiţiilor literare.

Această admirație era reciprocă, deoarece, după cum mărturisește Valentin Mîndîcanu, în aceeași lucrare din 1989, tatăl său îi spunea soției sale (făcând referire la Coșeriu): „Irină dragă, crește un munte pe moșia satului nostru”.

[Scrisoare I]

Dragă Eugen,

Cred că îți mai aduci aminte de mine, Valentin (Valea) Mîndîcanu, cu care ai fost cîndva consătean (la Mihăileni), vecin și oleacă neam. Mult timp a trecut de atunci și multe s-au schimbat pe lume. Mata ai devenit savant cu renume mondial și, ca mihăilean, mă mîndresc (din păcate, n-am putut citi nimic din scrierile matale, dar te văd citat pretutindeni). Eu am făcut filologie la Institutul pedagogic din Chișinău și acum lucrez la Academie, ocupîndu-mă în măsura puterilor de cultivarea limbii. Sînt căsătorit și am doi copii mărișori – Doina și Emil. Tata e la Fălticeni (R. S. R.). Mama a murit în 1946 la Sibiu. Pe la Mihăileni oamenii o duc foarte bine din toate punctele de vedere. Aș vrea să știu, să aflu cît mai multe despre mata și familia matale. Dacă nu ai nimic împotrivă, scrie-mi pe adresa: […]

Cu stimă,
Valentin Mîndîcanu

[Scrisoare II]

Iubite Eugen

Aducătorul acestei misive, Viorel Mîndîcanu, care îmi vine nepot de pe văr, adică tot din „clanu’” Mîndîcanu, este, după cum vezi, un mihăilean tînăr, simpatic, isteț, serios, curajos, muncitor și „pus pe fapte mari”. Vine în Germania pentru a cîștiga un ban în sudoarea frunții. Te rog din tot sufletul să-l ajuți, în măsura puterilor, cu un sfat, cu o îndrumare, cu ce vei putea. Sunt sigur că nu ne va da de sminteală.

Cum stai cu sănătatea? Noi, relativ binișor. Cînd ne vom întîlni (să dea Bunul Dumnezeu să ne întîlnim cît mai curînd), vom vorbi pe larg despre tot și toate. Deocamdată urmărește atent publicațiile noastre „Literatura și arta”, „Țara” și „Glasul națiunii”. […]

Cu dragoste de frate,
Valentin Mîndîcanu

6 martie 1994