Beizadea: historia decrementorum

Beizadea este un turcism care, la modul propriu, îl desemna pe fiul domnitorului, adică pe prinţ (bey + zade), dar care, în ultimele decenii, a suferit o descreştere semantică (de fapt, mai ales, stilistică), de care ne-am mai ocupat (într-un paragraf dintr-un articol publicat în aprilie 2017), dar asupra căreia revenim din motive întemeiate. Provocarea imediată a fost o titrare dintr-o recentă emisiune TV: „Beizadeaua de judecător a fugit de la locul faptei…”. Din textul ştirii, aflăm că fuga era, de fapt, a fiului unei judecătoare: „Beizadeaua ucigașă a judecătoarei-șefe a urcat beat la volan, a omorât o femeie pe trotuar și a fugit. Anul trecut a fost acuzat de viol” (19.01.2021;/ziaristii.com/).

Ca să facem dreptate istoriei limbii, avem satisfacţia să constatăm că, după chiar o explicaţie scurtă a termenului, cum sunt cele de pe Wikipedia (din cele mai accesibile publicului larg), o primă referinţă la o beizadea este la o faptă de laudă a acesteia: Ştefan, „ficiorul Radului vodă, ginerele Ducăi vodă”, a zidit din temelii biserica Zlataust, după cum aflăm dintr-un act publicat de un prieten, profesorul Ioan Caproşu, membru de onoare al Academiei Române şi Doctor Honoris Causa al Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, în al doilea volum din Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi (2000).

Valoarea obiectivă a termenului apare, după Dicţionarul limbii române al Academiei (DA), în texte culte, de la Costineşti şi Neculce, până la „pseudo-cronicarul” Enache Kogălniceanu (sfârşitul secolului al XVIII-lea). Fiind însă concurat, la acelaşi nivel, de neologismul prinţ (prinţip la Miron Costin şi Ion Neculce, dar principe începând cu Asaki), beizade se retrage din îndemânările lexicale la acest nivel, însă rămâne un termen uzual în vorbire, ba chiar dominant în vorbirea populară; dovadă, după DA, derivatele adjectivale, beizădesc şi bezedesc „domnesc, princiar”, dar mai ales numeroasele variante fonetice din graiuri: bezădea, bezedea, bezadea, bizadea etc.; pentru atestări, această sursă lexicografică trimite la G. Jipescu (Opincaru, 1881), Elena Sevastos (Cântece moldoveneşti, 1888), sau la texte din „Şezătoarea”, comunicând, pe lângă ideea etimonului, şi pe aceea de „om mare şi mândru”, „~ fălos” etc. Mai ales pentru ultimul timp, poate fi semnalat şi ca nume de familie: Constantin Beizadea este „General Manager Sarlo Design”, un alt manager este Leonard Sorin Beizadea; s-a înregistrat o „declaraţie de căsătorie între Beizadea Alexandru şi Statescu Sofia”, iar Beizadea Anişoara figurează într-o listă a Casei Corpului Didactic Brăila etc.

Terenul prezentat pare a fi însă promiţător pentru manifestări ale detronării purtătorului iniţial, ba chiar de la… vârf, de exemplu, prin creionarea personajului prin trăsături cel puţin neaşteptate, ca în cazul lui Iacob Negruzzi: „Apelpisit, al naibei/ Şi nostim Beizadeà/ Cu ajutorul babei/ El s-o răpească vrea” (DA, s.v. apelpisit), dar asta, printre altele, şi datorită libretului operei comice Beizadea Epaminonda (pe muzica lui Eduard Caudella), reprezentată la București (aprilie 1885; pentru genul lucrării, vezi, la acelaşi, Nu te juca cu dracul, Împăcarea, O alegere la Senat etc.). Şi popular prestigiul începe a descreşte, personajul devenind, de exemplu, unul imaginat ca eventual peţitor, din perspectiva unei încrezute: „ – Te-aş întreba cine-o ia [pe noră-ta]? – Un fecior de beizădea” (la Elena Sevastos). Însă de la Iacob Negruzzi se va fi trăgând, poate, observaţia din DA, I (1913), după care, în timp, termenul era folosit „mai mult în ironie”, observaţie întărită prin aproape aceleaşi cuvinte de Scriban, în Dicţionarul său (1939).

Dincolo însă de imaginar şi de glume, cauza descreşterii semantice a termenului se poate găsi însă în descrieri mai mult sau mai puţin obiective ale comportamentului şi ale moravurilor la nivelul realiilor. Ca exemplu ilustrativ, putem cita descrierea, cu năduf, de către Nicolae Costin, a fiului domnitorului Antonie Ruset-vodă, pe nume Alexandru (Beyzade), ce „era călăreţ bun şi curvar foarte; pre multe locuri făcea silă de lua fetele oamenilor cu sila”, fiind şi „libovnic la băuturi şi la alergături de cai”; la mazilire, schingiuit fiind de turci, pedeapsa divină a domnitorului putea fi, de fapt, „pentru fiul său anume Alexandru Beizade… pentru desfrânate fapte a curviei…” (după Kogălniceanu, Cronicile României…, 1872, II, p. 14, 16). În aceeaşi tonalitate scria şi Ion Neculce despre dezmierd, cu aplicaţie chiar la acelaşi, dar şi la anturajul său: „Fost-au şi ficiorii lui Antonie-Vodă dezmierdaţi. Fără frică umbla prin ţară, cu mulţi ficiori de mazâli, nebuni, strânşi cu dânşâi, de făcè multe giocuri şi beţâi şi nebunii prin târguri şi prin sate boiereşti, de lua femeile şi fetele oamenilor cu de-sâla, de-ş râdè de dânsăle, ce nu numai a oameni proşti, ci şi a oameni de frunte” (Letopiseţ..., cap. VII, Domnia lui Anton-Vodă Rusăt vleato 7184).

A doua provocare a revenirii noastre de aici şi de acum este deosebita frecvenţă a termenului în limbajul publicistic, ca termen pentru progenituri (fii, dar şi fiice!) ale unor persoane publice, în general, aduse în discuţie pentru fapte penale. Şi din această perspectivă, beizadea a devenit un termen popular; în continuare, prezentăm doar câteva atestări mai mult sau mai puţin recente, de pe internet (preferăm tonalitatea depreciativă a enunţului, chiar dacă este vorba doar de iritarea enunţiatorului): „Azi te striveşte orce golan, lichea ori beizadea pe trotuar”; „Bă, beizadea dementă, tu doar ai impresia că eşti avocat”; „Taman o beizadea de presă are contracte cu toţi ăştia”; „Aroganță de beizadea! Autobuze blocate de un bolid de sute de mii de euro!”; „Altă «beizadea» prinsă drogată la volan” etc.

S-a ajuns până la alcătuirea unor inventare-pomelnic ale culpabililor, expuşi oprobriului public, unul intitulat „Listă de beizadele din România” (subsumată ordinii logice „Liste legate de corupție”; cf. /romania.wikia.org/wiki/), care îşi propune să prezinte, mai întâi, situaţia pentru anul 1997 şi, apoi, aproape an de an, din anul 2001 până în 2017, cu zeci şi sute de nume, ca un soi de „strigare peste sat” modernă. Două simple probe: „[2003] Adrian Griga, fiul procurorului Griga, unul dintre magistraţii clujeni numiţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acuzat de legături cu gruparea de traficanți de droguri «Torino»”; [2005] „Ion Ion Țiriac, fiul omului de afaceri Ion Țiriac, ar fi utilizat o armă, la vânătoarea organizată acum câteva zile. În anul 2009, a fost achitat definitiv în dosarul «Cocaină pentru VIP-uri»”. Pentru diversificare tematică, vezi şi „Top 10 beizadele care au terorizat România” (/antena3.ro/),  respectiv „ Cine sunt beizadelele trimise de România la Bruxelles. Odrasle de foşti miniştri, şefi SIE şi judecători CCR sunt «experţii» pentru preşedinţia UE” (/adev.ro/plqxxs/).

Întru onoarea publicisticii, notăm faptul că punctul de plecare istoric nu este complet ignorat, prima listă având drept preambul menţiunile [a] „Grigore M. Sturdza (1821-1901) a fost un prinț român, fiu al domnitorului Mihail Sturdza. A fost cunoscut sub porecla de «beizadea vițel», pentru că făcea exerciții fizice ridicând pe umeri un vițel”; [b] „Nicu Ceauşescu, fiul președintelui Ceaușescu, uns şef peste Uniunea Tineretului Comunist”; [c] „Claudiu Diamandescu, fiul fostului şef al Poliţiei Române, generalul Corneliu Diamandescu…” După cum nici în alte cazuri, de pe internet, semnificaţia originară a termenului nu pare a fi ignorată: „Ce beizadea obraznică! Nu suportă adevărurile lumii libere, e crescută în minciunile unui regim tiranic. Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean, amenință Coreea de Sud din cauza unor broșuri critice la adresa Phenianului” (Grigore Cartianu; /facebook.com/).

Descreșterea semantică a cuvântului-simbol este marcată însă, în general, de multe alte „devieri”, printre care, mai întâi, diversitatea ocupaţiei şi a statutului părinţilor aşa-numitelor beizadele, mass-media ocupându-se de isprăvi deocheate ale fiilor (şi fiicelor!) unor „grei” din afaceri (milionarii!), politică (parlamentari, miniştri, consilieri) şi chiar din funcţii publice (judecători, procurori, poliţişti), nivelul opus ajungând la proeminenţe rurale (preoţi, primari). Tot atât de diversă este aria infracţiunilor, cele mai multe din zona vieţii moderne. Astfel, printre faptele celor înregistraţi drept beizadele: accidente de circulaţie, posesie ilegală de arme sau droguri, crime, nesupunere la solicitarea verificării actelor de identitate, tâlhării, agresarea reprezentanţilor presei, prostituţie. Iată şi unul dintre actele celebrei beizadele a lui Antonie-vodă: „Beizadeaua lu’ domn’ primar a violat o fată de 14 ani! Primarul zicea că «e o făcătură, ceva propagandă electorală»” (/ziaristii.com/).

Fiindcă veni vorba de asemănări, una dintre acestea ar fi, într-o formă sau alta, impunitatea condiţionată social şi strict personal a făptaşilor. Să ne amintim de faptele beizadelei Alexandru şi ale celor din suita lui: „Ce, deşi oblicè Antonie-vodă, încă nu le dzicè nemic şi nu-i certa cu cuvântul, ca un părinte ce le era” (locul citat). Şi, paralel, cel puţin absenţa grijii la contemporanii „penali” (pentru care găsim, o singură dată, explicaţia „odrasle protejate”): „copiii fostului prefect de Dolj, au făcut ani la rând legea în oraş”; unul „a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare”; un altul a fost „condamnat la un an de închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepsei”; „Beizadele de magistraţi au primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Pe motiv că sunt la prima abatere, fiul unei judecătoare şi nepotul unui fost prim-procuror, acuzaţi de trafic de droguri, au primit o pedeapsă mult sub minimul din Codul Penal” etc. Opinia publică reacţionează: „Să ştie derbedeii beizadele că nu beneficiază de impunitate şi să nu mai sfideze pe nimeni” (spaţiu de socializare); „Sindicatul susține că șoferul «este beizadeaua unei persoane din Secretariatul General al Guvernului» și că «se fac presiuni pentru a-l scoate vinovat pe polițist»” (idem).

Feminizarea. Este drept că, formal, determinantele genului substantivului în discuţie au variat şi în trecut între masculin („un beizadea”) şi feminin („o beizadea”), fapt remarcat şi în DA (1913), dar era vorba, totdeauna, de un „fiu de domn”, pe când în prezent nu mai există nicio discriminare în materie: „O altă beizadea ajunsă pe pile în Parlament este Alexandra Corina B.” (/m.cotidianul.ro/); acelaşi titlu îi este atribuit unei Andreea C. (/curentul.info/). Iată şi situaţii din Lista de beizadele citată: „Oana Timiș (21 de ani), fiica primarului orașului Hațeg”; „Anastasia Tanase, fiica lui Constantin Tanase, comisar la Garda Financiară. Familia Tanase este una dintre cele mai bogate şi mai influente familii de macedoneni din ţară. A schilodit un om cu BMW-ul cadou de majorat şi a scăpat nepedepsită”. La ceea ce numim feminizare am putea adăuga şi faptul că o femeie poate fi mama persoanei implicate penal, ca în primul dintre exemplele citate acum („beizadeaua ucigașă a judecătoarei-șefe…”; să se observe şi ambiguitatea exprimării). Ehei, unde mai sunt cele mai multe dintre caracterele şi statuturile din Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe, a lui Constantin Gane…

Oricum, dintr-una într-alta, s-a ajuns ca termenul beizadea să fie, pentru unii, sinonim cu acela de infracţiune, cum se prezintă lucrurile în cazul titlului „Fotbalul, această beizadea planetară” (/blogsport.gsp.ro/; din comentariu: „Ce legătură poate fi între Ronaldinho și Mario Iorgulescu? Cum ce legătură, Sportul Rege! Cu toate lăturile pe care le aduce la suprafață”). Într-adevăr, halal descreştere!

Evocându-l terminologic, iarăși, pe Dimitrie Cantemir, ne întrebăm dacă incrementa, pentru limba română, să fie cazuri cum sunt cele pe care le cităm în continuare: 1. Remedial, adj., în „ore remediale”, „acţiuni ~” (un ministru, Sorin C., tvr 1, 24.01.2021, ore plătite, profesorilor, cu câte o sută de lei în plus), adică „ore recuperatorii, de recuperare (?) a pierderilor suferite în programul de învăţământ din cauza pandemiei”, „acţiuni de recuperare (?) a materiilor pierdute…”; cf. şi „ore de educaţie remedială”, în aceeaşi ordine de idei; adjectiv neînregistrat (încă) în dicţionarele limbii. Cherchez… l’anglais?! (remedial action, remedial measures, în cadrul UE, desigur!). 2. Dar „clădiri pavilionale”? (la Institutul „Matei Balş”, discurs spontan, de reporter, tvr 1, 29.01.2021). Vor fi fiind, acestea, jaloane pentru ceea ce se numeşte „incremental development of language”?