Orientală; Rugă de noapte; Rugă de zi și de noapte; Pentru-acest drag popor; Invocare pentru neamul românesc; Rugă de seară; Vino lângă ape

Orientală

Mi-e versul mai aproape ca pita și băutul

Și de i-aș pierde vraja – aș pierde tot avutul.

Ridică ochii, frate, și crede că din cer

Căsuța mea coboară în jos pe-un fir de păr,

Că pieptul mi-e o mare în care țara-ncape,

Iar pragul casei mele e punte peste ape;

Că mâinile mi-s păsări și vocea mi-e scânteie,

Și cupa de alături – o tânără femeie.

Rugă de noapte

În nopți de cumplită-ndoială

Cu sufletul dat în spic,

Pătrunsă de-o stare fatală,

Eu cad în genunchi și zic:

Dă-mi, Doamne, durerile toate

Și lasă-mă fără dor,

Dar fă și un pic de dreptate

Pentru acest popor.

Că-i lacrimă pâinea pe masă,

Și-i sângeră fruntea de spini,

Mâncat de vânduții de-acasă,

Vândut de mâncăii străini.

În nopți de-ndoială cumplită

Cu trupul ca pus pe trunchi

Și mintea de griji istovită

Eu zic, prosternată-n genunchi:

Ia-mi tot ce-mi surâde în cale,

Orice bucurii, rând pe rând,

Dar fă să se-ndrepte din șale

Poporul acest suferind.

Că-i vuie prin secole plânsul

Și sângele-i volbură mări,

Fă, Doamne, ceva pentru dânsul,

Fă, Doamne, că-ți stă în puteri!

Dă-i, Doamne, viață sub lună

Și când voi pleca dintre vii,

Mai dă măcar unul să-mi pună

O salcie la căpătâi.

Rugă de zi și de noapte

Eu n-am putere de luat

Și de împărțit popoare-n două,

Dar ceea ce ni s-a-ntâmplat

Mă rog să vi se-ntâmple vouă.

Cu un călcâi de pâine-n sac,

Prin țări și legi nenumărate

Să-mblați și voi din veac în veac

După o dungă de dreptate.

Și mișelește atacați,

Și înrobiți la voi acasă,

Voi libertatea s-o visați,

Și nu orânduiri de clasă.

De străinime-nghesuiți,

Să n-aveți loc la vatra voastră

Și limba rusă s-o cerșiți,

Precum cerșim noi limba noastră.

De suflet, datină furați

Să fiți la fel ca cei cu „misii» 

Și tot la fel răsjudecați

De tribunale și comisii.

Cercați să fiți prin foc și fier

De seceră și semilună

Și pentru purul adevăr

Că sunteți boi să vi se spună.

Nimica nou căci în război

Cu turcul, ați lăsat amprente,

Tot înjugându-ne ca boi

La carul cel cu alimente

Iar după ce ne-ați căsăpit

Prin patruzeci, mai ținem minte?,

Și morții ne-ați înlocuit

Cu morții voștri în morminte.

Eu n-am putere de luat

Și de împărțit popoare-n două,

Dar ceea ce ni s-a-ntâmplat

Mă rog să vi se-ntâmple vouă.

Și numai când veți suferi,

La fel cum suferim de tare,

Poate-n sfârșit ne veți scuti

De patimi eliberatoare.

Pentru-acest drag popor

De-am să mă trec de aici ca un cântec pe-o vreme vrăjit

De pădure, câmpie, de munte și mare albastră,

Pentru-acest drag popor care-n sângele său m-a primit

Mai deschid o fereastră.

Spere-o întindere vastă, în care, cântând, am născut

Gânditoare coloane, cristalice zări de simțire,

Din văzute visări s-a-nălțat templul meu nevăzut

Ce se cheamă iubire.

Se-aud pași înfundați, cineva, sprijinit de ușori,

Mă străpunge cu văzul… ah, soarta e la datorie! –

Mai îngăduie, – spun , – și sloboade-mi măcar rareori

 Câte o bucurie.

Ca pe ultimul ceas orice zi s-o-mplinesc m-am zorit

Și-n dureri călăuză nicicând n-am ales viclenia, –

Mielul n-ajunge lup, omul n-ajunge porc, – am gândit, –

Ne trăim obârșia.

Dar când ceasul acel nemișcării m-a dat pe pământ

Prin fereastra deschisă spre-a sinelui pură oglindă

Pentru-acest drag popor va lăsa o potecă de vânt

Lira mea fulgerândă.

Invocare pentru neamul românesc

Ce clipe pline de amar,

Ce lume în înșelăciune,

De parcă cineva-n altar

Înjură-această națiune!

Ce văd în iarnă ochii mei,

Ai tăi, ai ei, umpluți cu rouă,

Hora Unirii o joacă-acei

Care au rupt Moldova-n două!…

Da, ei dansează, ei fac pași,

Ridică nasuri vechi în soare,

Pe unde Eminescu-n Iași

Visat-a România Mare… 

Da, ei se calcă pe nădragi,

Frământă glodul în neștire

Pe-unde strămoșii noștri dragi

Jertfitu-s-au pentru Unire! 

Mă ia în suflet c-un fior,

Te ia în minte cu-o mânie,

De mica veselie-a lor

De marea lor fățărnicie. 

Pe-o iarnă grea, printre nămeți,

Voindu-se în toate primii,

Pe glia ruptă în bucăți

Dansează cioclii românimii!!! 

Eu stau, tu stai, ea stă în loc,

Privind tăcuți dansânda gloată,

Căci nouă nu ne e de joc

Peste-o moșie destrămată. 

Peste Moșia lui Ștefan,

Ajunsă astăzi de ocară,

Arată-ne, o, Doamne,-un plan

De izbăvire pentru Țară!

Rugă de seară

Când seara pe văi se așterne un abur subțire,

O clipă doar, Doamne, mai dăruie-mi de fericire.

Mai lasă pe fruntea-mi plecată, pe ziua fugară

Să-ntârzie încă oleacă lumina de seară...

Lumina aceasta tăcută, și moale, și caldă,

În care-al meu suflet ca pruncul de veacuri se scaldă,

Lumina aceasta sonoră și fără cuvinte, 

Care de o țară astrală mi-aduce aminte.

Mai lasă, o Doamne, să-ntârzie lină și sfântă

Pe tot ce în juru-mi cuvântă și ce nu cuvântă, 

Pe casă, pe masă, pe sare, pe colțul de pită,

Pe fața poporului nostru de griji înăsprită.

Pe munte, pe mare, pe pietre căzute din salbă:

Hotinul, Cozminul, Chilia, Cetatea cea Albă!

Pe vrere, pe stare, pe undă, pe dorul de Tine,

Pe versul poetului care mereu și-aparține,

Pe cinste, credință, speranță, pe singurătate,

Pe file din care adie a eternitate.

Când seara un abur subțire pe văi se pogoară,

Mai lasă-ne, Doamne, o clipă lumina de seară,

Mai lasă să-ntârzie-oleacă această minune

Pe temple înalte, pe socluri, pe cripte străbune,

Pe vatra-mi de-acasă, pe lutul cu oase dragi mie,

Pe viața în care gustat-am prea rar bucurie.

Pe locu-mi sub soare, în care cad corbii în smocuri,

Pe haina-mi trupească, cârpită de-acum pe alocuri,

Pe plinul iubirii de oameni și groapa din cale,

Pe marile daruri și blândele mâini ale Tale,

Pe ora în care, sfârșită, alunec în transă,

Pe gândul că încă și după mai este o șansă.

Vino  lângă ape

Vino lângă ape, lângă plopii drepți,

Va ieși din valuri fata ce-o aștepți.

De-o cădea amurgul, înroșind nisipul,

Ea lăsa-va părul să-i ascundă chipul

Și va sta  departe, unde malul suie,

Să nu vezi deodată: a venit sau nu e…

De va trece luna ca un corn de taur,

Ea-și va strânge părul într-un nor de aur

Și, pășind desculță, lunecând din rochii,

Cu o voie mută îți va-nchide ochii,

Te-a fura cu dânsa în sălbatic mit

Dincolo de moarte, pân-la nesfârșit,

Urmele-ți rămase lângă sălcii grele

Vântul să le șteargă, valul să le spele.