Călătoria în provizoriu; Să iubeşti pe aproapele tău; Te uiţi; Un alt pustiu; Vai mie

Călătoria în provizoriu

Călătoria în provizoriu

este condiţia existenţei tale

nu ştii dacă scapi sau nu

de aleatoriu

înaintezi în provizoriu

ca atunci când te îndrepţi

spre marea reînnoire

când începutul prefigurează

sfârşitul

când mergi tremurând

pe drumul spre nemărginire

Uneori te identifici

cu masca ce-o porţi

cine eşti de fapt

unde, cum şi de ce

întrebările sunt necesarul

memento

dar cum ştii

dacă este sau nu

nevoie

să te laşi reeducat

în aggiornamento

când eşti străin în propria ta piele

mergi orb

din clipă în clipă

şi din eon în eon

până când te trezeşti luminat

în ziua a opta

Kirie eleison

Dar ca să ajungi acolo

treci prin exegeza de sine

te citeşti pe tine însuţi

ca şi cum altul o face

numai aşa devii mai alert

înţelegi că  nu te poţi juca

cu porunca lui Dumnezeu

nu ai voie.

Să nu iei numele

Domnului Dumnezeului tău

în deşert!

Te uiţi în tine

ca-ntr-un caleidoscop

te vezi în cristalele mici

multiplicat

ca după clonare

ca privirea mirată a copilului

pe care l-ai lovit

şi nu ştie de ce

şi nici cum să spună

că-l doare

privirea lui generând

noi constelaţii de sensuri

ca atunci când ştergi

oglinda interioară

ca să te vezi mai bine

şi să te placi

în drumul tău

spre noi universuri

Scrii

textul tău prinde viaţă

sub vârful peniţei

limbaj nou

ca al lui Adam

când a început să dea nume

la lucruri

de fapt să intre

în taina fiinţei

Mergi pe drum

fără să ştii dinainte

unde te duci

înspre cine

nu tu duci drumul

el te duce pe tine

Mergi şi cânţi

aştepţi de la Dumnezeu

instrucţiuni noi

ştii că te aşteaptă un viitor

insondabil

ştii că mergi spre ziua cea de apoi

aşa cum eşti sigur

că chipul tău

poartă în sine

cuvântul lui Dumnezeu

Cânţi şi înaintezi

cum spune Augustin

cânţi ca să-ţi întăreşti puterile

căci marşul spre tine

e cel mai greu dintre toate

cucerirea de sine

Descartes are dreptate

când declară profetic

după cele patru faze ale metodei

în principiul al treilea

din codul său etic

Ca-ntr-o tăcere divină

aşa te simţi

traversând

din adânc în adânc

singura cale ce te poate salva

de căderea din tâlc

Lumina iertării te cuprinde

şi te transformă

eşti şi nu mai eşti

cel ce ai fost

abia acum înţelegi

de ce norma-i poruncă

şi porunca e normă

Acum vezi cum

o noapte eternă

se naşte

şi nu poţi s-o eviţi

cum nu poţi evita

marea tăcere din Sâmbăta Învierii

fulgerată de doruri fierbinţi

Nu te poţi înstrăina

de tine însuţi

te iei pe tine cu tine

până la marginea de sus

a fiinţei

până acolo unde începe pustia

şi treci de hotarul cunoştinţei

până acolo unde înfloreşte

în cuvânt

veşnicia

Să iubeşti pe aproapele tău

Iubirea de fraţi

putrezeşte prin scorburi

ascunse

n-o mai caută nimeni

altele sunt grijile

zilei de mâine

fiecare cu propria sa pâine

sau dacă poţi

o iei şi pe cea a săracului

că el tot ştie să rabde

bine că nu te arde pe tine

ceea ce pe el până-n rădăcine

îl arde

Ca-n inversarea zicalei

cu capra vecinului

ideea să moară

şi capra vecinului

nu mai e profitabilă

deşi ea a pus

câtuși de puţin

prin veacuri

lăcomiei o stavilă

Acum se zice

că mai bine să moară vecinul

ca să-i poţi tu lua capra

Sigur asta nu te va mulţumi

până nu-i vei lua şi femeia

şi vatra

Eşti mereu la vânătoare

ca stelele cu botul rotund

amirosind prin Nemțișor

boişteni

apoi strecurându-se

printre atomii big-bang-ului

dintr-o dată deveniţi

mari şi vicleni

Într-o zi însă

te trezeşti urmărit

şi alergi printre stele

printre case

printre păduri şi poieni

să scapi de omul negru

Sprijinit într-o poiană-n

baston

ca ziua a opta a facerii lumi

într-un singur eon

sprijinit în baston

ca un cioban fără oi

urmărindu-te cu privirea

fixă

ce te poate aduce-napoi

Tu fugi într-una

nu întorci capul

de frică să nu te prefaci

în stană de piatră

sau să nu te prindă vecinul

căruia i-ai luat

şi femeie şi vatră

Simţi că a venit judecata

cauţi o scorbură

un big-bag

un atom

să scapi de privirea din urmă

şi de glasul ce tună

şi-ţi sfărâmă creierii

şi te arde

până la rădăcine

Să iubeşti pe aproapele tău

ca însuţi pe tine

Te uiţi

Te uiţi la icoană

contempli

ca atunci când te rogi

ca timpul cu veşnicie

să-l umpli

nu ştii

dacă tu te uiţi la ea

sau ea se uită la tine

dacă tu mergi

sau ea vine

dar ţi se spune

să te scufunzi în cuvânt

singurul loc unde poţi asculta

glasul subţire de vânt

Pentru orice lucru

pot să te iert

dar să nu iei numele

Domnului Dumnezeului tău

în deşert

Un alt pustiu

Şi oul este un eon

e o peşteră în adâncul lui

care serveşte drept bastion

e peştera-cer

de unde se porneşte

călătoria spre Domnul

din slavă în slavă

şi din mister în mister

Am plecat din casa

tatălui meu

ca o aşchie ce sare

departe de trunchi

împotriva poruncii

ca atunci când Irod

a trimis soldaţii

să extermine pruncii

ca o aşchie ce sare

departe de trunchi

în jos

tot mai mult

mereu

credeam că merg înainte

dar mergeam înapoi

tot mai greu

Vai mie mi-am spus

când era

prea târziu

când m-am trezit deodată

singur

şi în pustiu

dar nu acela

al Mariei Egipteanca

ci în altul

un deşert de pripas

ca cel al lui Baudelaire

unde în fiecare zi

cobori spre infern

cu un pas

iar deasupra

nu mai este înaltul

nu mai este tărie

cad ca beat

nu mai ştiu ce a fost

şi ce va să mai fie

Casa tatălui meu

e dintr-un alt vis

nu acela în care cazi

ci acela

din care

încă nu te-ai desprins

Vai mie

Umblăm prin pustie

cu voie şi fără de voie

aşa cum e şi păcatul

pe care-l faci uneori

de nevoie

Umblăm cu voie

pentru că aşa cum am vrut

să călcăm rânduiala

cea veşnică

tot aşa am plecat

în pustie

cu gândul de a o cuceri

şi prin ea pe Împărăţie

vai nouă

vai mie

Umblăm fără de voie

pentru că totuşi

n-am ştiut

ce făceam

când am făcut

Aşa că a venit pustia

peste noi

credeam că mergem înainte

dar mergeam înapoi

ca atunci când cazi

din abis în abis

şi crezi că o nouă perspectivă

ţi s-a deschis

Va veni o zi

una ca oricare alta

o zi

dar va fi cu totul altfel

alt soare

alt aer

alt cer

oamenii nu vor mai şti

de ce se trăieşte

de ce se moare

Fiecare va primi

cincizeci de dolari

ca să ia o hotărâre

fie că stă

fie că nu în picioare

ca atunci când treci

cu barca altuia

dintr-o stea în alta

sperând că pe drum

nu te-neci

Alege

la dreapta sau stânga

sau invers

nu contează

orice spui şi orice faci

intră într-unul

şi acelaşi vers

Va veni o zi

când stelele ne vor părăsi

când râsul lor

cu sunet de roţi

dinţate

de diverse mărimi

şi împerecheri

va deveni

şansa noastră pentru

limba română

în această limbă

se face cernerea

cine este contra

şi cine pentru

ceea ce din limba noastră

trebuie să rămână