Sub semnul curcubeului

Greu mi-a fost să decantez o viață a doi oameni, și mai mulți, când a venit sorocul vremii să scriu cuvinte de reverență pentru un timp unic în biografia noastră. Este și mai delicat sufletește să faci portretul unui prieten când rotunjește o vreme de ani. Adică șaptezeci. Și el se numește Gheorghe Mihai Bârlea, un nume sonor, dar și învăluit într-o discreție asumată. După ce am absolvit universitatea prieteniei, cu suflet cu tot, atunci, în tinerețea liceană din Marmația, fiecare și-a urmat drumul vieții. Gheorghe Mihai a venit din coasta unui deal din Nănești, cu geamănul lui frate Vasile și părinții, în orașul dintre ape, unde și-a asumat destinul temeinic despre care scriu astăzi. Și-a împlinit biografia cu două facultăți: filosofie și sociologie. Știința de carte a pus-o în ecuație cu prestigiul unor instituții cărora le-a onorat biografia, unora dându-le lucire de întemeiere. Cariera lui a lăsat urme adânci în peisajul cultural și administrativ al județului Maramureș. Și nu numai. A analizat cu luciditate destinul Basarabiei, unde are repere prietenești. Și aici ne-am întâlnit ca opțiune. Dar el și-a făcut o biografie de toată aprecierea.

În primul rând a fost prieten. Prietenia este un lucru greu de explicat, de aceea o enunț doar. Ea este ori nu este. Și la noi este. Apoi a păstorit destinul cărților, al culturii în județ. A fost prefect al Maramureșului și senator al României. Așa, prietenul Gheorghe Mihai a dat inteligenței noastre politice un dar care are relevanță. Fiind stăpân pe discurs și pe idei. Tocmai de ce are nevoie această țară. De numele lui se leagă o instituție a memoriei recente la Sighetu Marmației, Memorialul cunoscut și apreciat în Europa și în lume. Dar a rămas poet la temelie, vorba prietenului nostru Marin Slujeru. Nu de puține ori m-am gândit la miracolul liric al prietenului meu atunci când avea griji administrative de mare urgență. Cum a fost necazul cu iazul de la Bozânta. Cred că poezia face parte din viața interioară a omului și nu-l părăsește niciodată.

Așa ne putem întreba cum putem locui într-un viitor mai lung decât prezentul. Cineva mi-a sugerat că este posibil doar cu speranța, cu optimismul care locuiește în prietenul meu despre care scriu. Că prietenii sunt ca umbra, nu apar decât atunci când este soare. Așa mi-a venit ideea să plasez destinul lui Gheorghe Mihai Bârlea sub semnul curcubeului. I se potrivește de minune. Curcubeul este unul dintre cele mai frumoase fenomene naturale și se manifestă pe cer, pe care-l înfrumusețează cu cele șapte culori. Cum șapte zile are săptămâna și sunt șapte note muzicale. Cu semnificația culorilor curcubeului cred că pot surprinde bine portretul interior al prietenului meu. Al nostru.  Care, în 10 februarie, rotunjește șapte decenii de viață. L-am așezat sub semnul ROGVAIV. Roșul simbolizează caldul sufletesc și pasiunea. Oranj poartă veselia, galbenul stimulează inspirația, verdele întruchipează armonia și echilibrul, albastrul sugerează relaxarea și puritatea, este cerul și setea de zbor, indigo întrupează energia, iar violetul este culoarea spiritului, care este în legătură cu sinele nostru superior. Dacă aceste simboluri le puneți în legătură cu felul de a fi și cu devenirea lui Gheorghe Mihai Bârlea, veți obține tocmai ce caut eu în acest text. Adică dimensiunea spirituală a unui om care a marcat vremea trăită de noi. A avut doi vectori care i-au dominat timpul trăit: iubirea de frumos și prețuirea adevărului.

Locuiește în câteva cuvinte nobile din limba română. Care dau contur caracterului, spiritului de dreptate și luptă, de luciditate – expresii dinamice ale ființei. Are ceva din omul paideic, cel format plenar în trup și suflet, cu tot ce este frumos și bun. Dacă îl strig pe nume, în această lume învolburată, răspunde o voce lirică cu trăiri unice. Au spus-o avizați critici și poeți de marcă. Deși nu are o opera vastă, are una profundă. Despre recenta lui carte de versuri Sigilii de sare, poetul și editorul Mircea Petean scrie că este un mic tratat de etică, hrănit din lectura aprofundată a Evangheliilor. Atâta doar că, spre lauda poetului, fiecare enunț al său e inspirat de o trăire ardentă, sau de un complex de trăiri copleșitoare. Ana Blandiana îl considera un poet fericit, într-o lume în care poezia înflorește din suferință, el transcrie, în poeme de o mare simplitate și emoție, împlinirea, iubirea calmă, credința, bunătatea, recunoștința, legătura cu părinții și nepoții, fericirea de a fi acasă și împreună, norocul.

Poeta a lărgit evantaiul semnelor curcubeului observând că, deși a evoluat cu succes în diverse cariere paralele, poetul, care fusese de la început, nu a fost nici o clipă eludat sau marginalizat în destinul său. De la Chișinău, prin vocea autorizată a doamnei Ana Bantoș, vine o apreciere de sinteză asupra poeziei lui Gheorghe Mihai Bârlea, care, învingând prejudecățile, optează pentru schimbarea percepției asupra lumii cotidiene, reconsiderarea vieții de zi cu zi, care începe prin dezvăluirea calităților lucrurilor obișnuite, fiind înțeleasă drept una din funcțiile primordiale ale poeziei din zilele noastre. Universitarul, care este, a cinstit limba română sărbătorindu-l pe Eminescu printr-o carte. Nimeni nu vorbește mai bine despre poezia lui decât propria lui poezie.  Spun ca Nichita: a avea un prieten este mai vital decât a avea un înger!

La mulți ani, frate de prieten!