NATURA, o publicație cu vârsta înflorită…

Recent, una dintre cele mai citite publicații din Republica Moldova – revista NATURA – a marcat cea de-a 30-a aniversare. O spun din capul locului: sunt mândru de faptul că, de-un braț de ani, susțin în paginile ei rubrica „Invitatul de onoare”, unde am ca interlocutori politicieni, oameni de cultură, profesori, dar și personalități din alte domenii. Menționez acest lucru deoarece, chiar dacă publicația este axată pe probleme de ocrotire a naturii, de educație ecologică, aceasta pare să fie pentru cititorii săi, de fapt, o universitate de ecologie spirituală. În acest sens, a fost și rămâne foarte important rolul și locul ei în spaţiul mediatic contemporan al Republicii Moldova. Revista este unul dintre copiii frumoşi ai Mişcării de renaştere şi eliberare naţională din Basarabia. „Certificatul ei de naştere a fost scris în zilele când Chişinăul inhala aerul libertăţii, când mulţimile încrezătoare în victorie scandau în unison: Limbă! Alfabet! Tricolor!, când a renăscut încrederea moldovenilor în libertate şi în reîntregirea neamului românesc”, susține Alecu Reniță, fondatorul și redactorul-șef al publicației. Iar Nicolae Dabija, evocând timpurile renaşterii naţionale şi contribuţia ecologiştilor la deşteptarea maselor basarabene, a menționat la împlinirea celor trei decenii de la apariție: „NATURA a fost plămădită în timpul bătăliilor pentru mediu şi fiinţa noastră românească la «Literatura şi Arta» şi este sora ei dreaptă”. Cred că e cel mai frumos compliment: NATURA – soră dreaptă cu „Literatura și Arta”, publicație-simbol al renașterii naționale în stânga Prutului. 

* * *

Ideea unei asemenea publicații a fost plămădită în anii perestroikăi gorbacioviste, când la noi dezghețul comunist a fost declanșat de ziariștii care au scos în prim-plan problemele de ocrotire a naturii, probleme care reprezentau atunci un adevărat dezastru ecologic. Din păcate, rar s-a vorbit mai târziu în societatea noastră despre acel fenomen, dar în timpuri de confruntări acerbe, care provocau fisuri în sistemul sovietic, ecologia devenise un cuvânt atât de nobil încât cei care aveau curajul se intre în rândul luptătorilor pentru o cauză comună treceau numaidecât botezul în mișcarea neformală a verzilor. Prin 1985, de la o prezenţă foarte modestă în spaţiul public, ecologia a ajuns în scurt timp să fie sinonim cu natura, istoria, limba, neamul, cultura, arta etc. În presă, rubrica „Ecologia sufletului” găzduia mărturii cutremurătoare şi făcea furori printre mai marii acelor timpuri. Anii 1985-1988 au fost de mari frământări şi confruntări dintre „verzi” şi nomenclatura comunistă. Nimeni alţii decât oamenii de creaţie – jurnaliştii, scriitorii şi cineaştii – au îmbrăţişat pământul rănit şi otrăvit al Moldovei Sovietice şi au mers cu durerile lui la Chişinău şi Moscova. O făceau în văzul milioanelor de oameni speriaţi. Ei au fost primii care i-au întrebat foarte simplu pe moldoveni: ce fel de apă beţi, ce fel de alimente mâncaţi, care este sănătatea voastră şi a copiilor voştri? Puterea comunistă intrase în derută şi nu ştia cum să potolească spiritele. Populația, călcată în picioare aproape o jumătate de veac, se minuna că cineva poate vorbi liber, fără să fie arestat şi dus în Siberia. Sate întregi aşteptau autorii articolelor despre dezastrele ecologice ca să afle adevărul de la ei. La nivel de comunitate, apăreau lideri şi grupuri de sprijin. Ei învingeau frica şi începeau să vorbească tot mai liber în spaţiul public. Astfel, „verzii” i-au deprins pe oameni să se unească, să-şi ceară drepturile la un mediu sănătos, să mobilizeze cât mai multă lume în apărarea naturii. A fost o contribuţie substanţială a ecologiştilor la pregătirea opiniei publice şi a oamenilor pentru discuţii libere şi manifestări de masă. Lumea a prins curaj şi a învăţat să se mobilizeze şi să se apere împotriva abuzurilor autorităţilor. Veneau timpuri mari, iar drumul, în mare parte, fusese netezit și se putea trece la următoarea etapă de revendicări: de la cele ecologiste la cele naţionale.

Un rol aparte în mișcarea „verzilor” l-a avut scriitorul și publicistul Gheorghe Malarciuc. El crease Secţia ecologie la Uniunea Jurnaliştilor, unde a adus oameni care contestau public chimizarea agriculturii și vorbeau despre degradarea catastrofală a mediului înconjurător. Malarciuc l-a cooptat și pe ziaristul Alecu Reniță, care devenise în secție mâna lui dreaptă și pe care avea să-l ajute la documentarea unor articole publicate în „Literatura şi Arta” împotriva lui Jucenko, președintele Academiei de Științe în anii de dezgheț gorbaciovist, un șovin înrăit pe moldoveni, pe care îi învinuia de naţionalism, de ultrapatriotism local. Scriitorii i-au zis „satrap” care prezintă pericol public pentru Moldova. Împotriva lui au scris atunci Vladimir Beşleagă, Ion Druţă, Serafim Saca, Nicolae Vieru, Ioan Mânăscurtă, Capitolina Kojevnicov, iar Boris Vieru avea să publice celebrele sale scrisori de dragoste faţă de natura Moldovei.

Anume publiciștii care au dezbătut în presă problemele ecologice au trezit populația la salvarea ființei noastre naționale. Acțiunile lor au demonstrat populației că se poate. Bunăoară, exista o hotărâre a comitetului central ca prin rezervaţia peisagistică Saharna să fie construit un gazoduct, iar o altă decizie secretă a conducerii programa ca unul dintre cele mai frumoase recife din Moldova – Stânca Mare de lângă Cobani – să fie transformat în carieră de piatră. Publiciștii s-au ridicat în apărarea acestor monumente ale naturii, convingându-i să ia atitudine pe unii oameni de cultură emblematici în acele vremuri, precum era Andrei Lupan. Greu de crezut, dar comitetul central, după lungi confruntări, a bătut în retragere şi rezervaţia Saharna a fost salvată. Se întâmpla pentru prima dată când se anula o hotărâre a conducerii comuniste sub presiunea publicului. Lumea a prins la curaj. După ce a pierdut și bătălia pentru Stânca Mare, Jucenko a fost detronat. Erau primele victorii şi primele semne ale deşteptării noastre naţionale...

Anume în atmosfera descrisă mai sus a apărut și ideea unei publicații în care să fie dezbătute problemele de ocrotire a naturii. Sigur, ideea aparține scriitorului Gheorghe Malarciuc, acesta înțelegând că o poate realiza doar cu Alecu Reniță, publicist combativ la „Literatura și Arta”, dar și un îndrăgostit de natura meleagului străbun, autor de articole cu mare răsunet împotriva dezastrelor ecologice puse la cale de guvernarea acelor timpuri. De câte ori trecea pe la „Literatura și Arta”, se străduia să-l convingă pe Alecu Reniță că mișcarea verzilor are nevoie de o gazetă sau o revistă specializată de mediu și că el îl va ajuta s-o facă să fie cea mai bună din Moldova.

Prima publicație de mediu avea să apară îndată după 31 august 1989, când limba română şi alfabetul latin reveniseră acasă, dar evenimentele electorale au făcut ca abia în ianuarie 1990, după dezbateri principiale, să fie definitivat conceptul revistei. Câţiva „verzi elitişti”, cu titluri ştiinţifice, pledau insistent ca NATURA să devină o revistă academică, dar Alecu Reniță a fost categoric împotrivă, el pleda pentru „ecologia sufletului, naturii şi fiinţei naţionale”. Azi, Alecu Reniță își amintește: „Când a venit ziua să schiţez programul editorial pentru încă nenăscuta publicaţie de mediu, conceptul de ecologie a sufletului, de salvare a fiinţei naţionale s-a revărsat peste toate paginile şi s-a aşezat pentru totdeauna la temelia revistei NATURA. Educaţia ecologică cuprindea doar un segment dintr-un univers. Ştiu cu precizie că îmi propusesem ca sufletul Basarabiei să emane lumină, adevăr, căldură şi dragoste din fiecare număr, iar acel strălucitor vers al lui Lucian Blaga – «eu nu strivesc corola de minuni a lumii» – să devină crezul tuturor celor care vor lucra sau vor scrie vreodată la NATURA”.

Chiar dacă la începutul anului 1990 erau gata trei numere scrise, ele n-au apărut din cauza tipografiei. Tocmai la începutul lunii mai NATURA a văzut lumina tiparului pe hârtie velină. Fondatorul ei își amintește azi cu ochii luminați că revista „strălucea ca un zâmbet de copil adus de la maternitate”. Gheorghe Malarciuc şi Grigore Vieru au fost naşii de botez, ei salutând apariţia publicaţiei NATURA chiar în prima pagină a primului număr. Ziua de naştere a revistei naționale NATURA este considerată cea din 6 mai 1990, când Alecu Reniță a adus câteva exemplare ale primului număr la istoricul și simbolicul Pod de flori de pe Prut, pe care le-a dăruit din suflet fraţilor de la Huşi, Albiţa şi Iaşi. Pe acel Pod al speranţelor şi unităţii româneşti, între flori, bucurii şi îmbrăţişări, redactorul-șef a serbat cu tot neamul și apariția acestei publicații…

NATURA, care, de altfel, este singura de acest gen în tot spațiul românesc, a prins Podurile de flori şi de suflet grație insistențelor lui Gheorghe Malarciuc și eforturilor depuse de Alecu Reniță. Chiar de la primele numere, redactorul-șef a dorit foarte mult ca publicaţia să treacă Prutul şi să ducă în tot spaţiul românesc sufletul frumos al Basarabiei, dornice să se reîntoarcă Acasă. Încă Uniunea Sovietică nu se prăbuşise când el discuta la Botoşani, Suceava, Iaşi, Piatra Neamţ, Vaslui, Galaţi şi Focşani despre un efort comun pentru a elabora împreună prima publicaţie pan-românească, una de apărare a naturii şi de cunoaştere reciprocă, de promovare a patrimoniului natural şi cultural de pe ambele maluri ale Prutului. Ideea avea mulţi susţinători în rândul silvicultorilor, ecologiştilor, jurnaliştilor şi oamenilor de creaţie. Câţiva ani la rând, o parte din tirajul revistei a fost expediat gratuit în judeţele Moldovei de peste Prut, acestea fiind cele mai apropiate de Chişinău. Silvicultorii de la Botoşani, Suceava şi Piatra Neamţ publicau în NATURA și o considerau gazeta lor. Cezar Straton, inginer silvic de la Suceava, un strălucit publicist şi un mare prieten al Basarabiei, scria articole captivante despre monumentele şi problemele din judeţul său. Savantul Taras Gheorghe Seghedin prezenta materiale despre ariile protejate şi monumentele naturii din cealaltă Moldovă.

Tot în luna mai 1990, aflându-se în prima vizită la București, Alecu Reniță a reușit să lege prietenii cu ecologişti, jurnalişti, scriitori, oameni de cultură şi parlamentari din capitală, a convenit cu Anda Raicu, redactor-şef al frumoasei reviste „România Pitorească”, să înfrăţească publicaţiile lor, înţelegere menţinută şi întărită până în prezent. Mai apoi, NATURA s-a înfrăţit cu revistele „Perspective” (1997), „National Geographic-România” (2003), „Vacanţe la ţară” (2004) şi cel mai prestigios săptămânal din Ţară – „Formula AS” (2008). Indiferent de cum au evoluat relaţiile politice dintre Chişinău şi Bucureşti, redacția NATURA păstrează cu mult drag legăturile fraterne cu o mulţime de mari sufletişti din țară. Este aceasta o avere uriaşă…

Redactorul-șef al revistei NATURA, Alecu Reniță, în stil fratern, a promovat prin intermediul mass-media din țară imaginea Basarabiei româneşti, frumoasa şi bogata parte românească din stânga Prutului. A publicat în România zeci de articole. Timp de 15 ani, a ţinut coperta revistei „România Pitorească” cu materiale şi imagini despre frumuseţile Basarabiei, iar Mihai Ogrinji – o pagină despre minunăţiile României, în NATURA. Cu ajutorul consistent al unor importanţi directori de opinie, precum Sânziana Pop de la săptămânalul „Formula AS”, Mihai Ogrinji de la revista „România Pitorească”, Cristian Lascu de la „National Geographic-România”, Marilena Stoian de la „Vacanţe la ţară”, s-a izbutit, prin efort comun, să se schimbe percepţiile colective ale românilor în favoarea Basarabiei, prin a-i convinge că românii din stânga Prutului nu pot fi identificaţi cu sculele locale ale Kremlinului. O mențiune revelatoare în acest sens: și autorii de la Chișinău, și cei de la București fac toate aceste lucruri la îndemnul inimii, fără bani.

* * *

Colectivul redacției insistă frumos ca NATURA să fie o revistă a tuturor vorbitorilor de limba română, indiferent de locul lor de trai, mai ales că acum există modalităţi tehnice şi informaţionale pentru a ajunge în format electronic pe orice meridian al planetei. Ca la începuturi, revista promovează patrimoniul nostru fabulos şi sufletul românesc acasă, în țară şi în diasporă… Revista NATURA îi consideră drept membri ai redacției sale inclusiv pe cei mai buni susținători și cititori ai săi, dintre care mulți sunt oameni de cultură, ştiinţă, artă, jurnalişti, scriitori, intelectuali de primă mărime. Alecu Reniță a menționat acest lucru în mod repetat: „Succesul unei redacţii importante îl garantează colectivul de jurnalişti, grupul de colaboratori şi, evident, cititorii”. Dintre sutele de numere apărute până în prezent se aude vocea celor mai mari personalităţi ale spiritualităţii, culturii şi ecologiei din Moldova – de la Grigore Vieru şi Gheorghe Malarciuc la Nicolae Dabija şi Mihai Cimpoi, de la Spiridon Vangheli şi Ion Ungureanu la Alexandru Moşanu şi Aurelian Silvestru, de la Leonida Lari şi Lidia Istrate la Ion Vatamanu şi Andrei Vartic, de la Ion Negrei şi Eugen Statnic la Ion Hadârcă şi Valeriu Matei, de la Arcadie Capcelea şi Valentina Jamba la Alexei Pălănceanu şi Tatiana Marin. Cu adâncă recunoştinţă vom menționa aici și două nume care au luat drumul veşniciei – redactorul-şef, talentatul publicist Boris Vieru şi distinsul cărturar Vlad Pohilă.

Sigur, merită „cuvinte de mândrie și «albinuţele» redacţionale, care continuă să adune polenul de pe cele mai frumoase flori ale limbii române şi ale naturii moldoveneşti, jurnalişti cu peniţa de aur”: Lilia Curchi, Silvia Ursu, Ionel Căpiţă, Parascovia Mămăligă, Sorenela Reniţă, care sunt legaţi direct de sarcinile redacţionale, în tandem cu extraordinarii colaboratori Anatol Eremia, Mihai Ogrinji, Aurelian Silvestru, Maria Cosniceanu, Silvia Strătilă, Ludmila Hârjău, Lucian Reniţă, Lilia Cazacu, Dinu Rusu, Elena Scobioală, Claudia Partole, Ion Bradu, Ioan Mânăscurtă, Doina Dabija, Ioana Bobână, Alex Nistiriuc, Angela Rusu, Lucia Tăut şi Iurie Colesnic. Ei toți sunt un fel de „brutari” care pregătesc revista precum ai coace o pâine plămădită din dulcea şi frumoasa limbă română pentru a o aduce lunar în casele a zeci de mii de cititori.

* * *

Cititorii revistei NATURA sunt oameni frumoși la suflet, precum locurile pitoreşti înlănţuite maiestuos pe tot întinsul Basarabiei şi al întregului spaţiu românesc. Timp de peste trei decenii, NATURA intră în fiecare localitate şi caută oamenii sensibili la tot ce înseamnă vatra lor strămoşească, la tot ce reprezintă baştina lor cu ape şi păduri, dealuri şi văi, izvoare şi fântâni, la tot ce e legat de istoria satului sau oraşului, de monumentele culturale şi naturale, de personalităţile şi evenimentele care au marcat destinul comunităţii. Aceasta o demonstrează scrisorile sosite de la ei, scrisori care te mişcă până la lacrimi şi sunt o confirmare că zbaterile jurnaliştilor din redacţie de a aduna viaţa în articole sunt răsplătite pe deplin. Redacția deține lista cu numărul de abonaţi din fiecare localitate din R. Moldova. Există și sufletiști devotați care promovează publicația în campaniile de abonare. Astfel, nu veți găsi nicio localitate în R. Moldova în care NATURA să nu fie citită. Chiar și în Comrat, oraș de găgăuzi, NATURA ajunge în câteva zeci de case. După numărul de cititori, revista se află în topul publicațiilor de limba română din Basarabia și este căutată de tot mai multă lume care vrea să transforme Moldova într-o ţară liberă, curată, civilizată şi europeană. Anume acest lucru și-l dorește colectivul redacției. Iar ca să-și atingă scopul, se străduiește să facă o publicație atractivă și interesantă. Coperta şi interiorul revistei apar la culoare, fiecare număr include fotografii color despre locurile frumoase din Moldova, despre monumentele naturii şi culturii din tot spaţiul românesc, în care Dumnezeu ne-a dat şi Nistrul, şi Dunărea, şi munţii Carpaţi, şi Marea Neagră. Revista își cheamă cititorul să se simtă stăpân în casa sa – de la Chişinău până la Timişoara, de la Iaşi până la Cetatea Albă, de la Dubăsari până la Cernăuţi. Pe lângă articolele social-politice, revista îi propune acestuia să se delecteze cu rubricile „Drumuri de dor”, „Turism”, „Monumente”, „Spiritualitate”, „Vetre strămoşeşti” etc., texte care o să-l ajute să-şi organizeze oricând drumeţii de suflet prin Moldova şi România.

* * *

Purtătorul de cruce al revistei NATURA este Alecu Reniță, cel care a fondat-o și care îi diriguiește buna apariție. Fiind întrebat ce urmează după a 30-ea aniversare a publicației, dânsul a răspuns convingător: „Urmează a 50-ea, a 100-a, fiindcă NATURA e veşnică…”. Am temeiul să-l cred, deoarece îl știu pe Alecu Reniță drept omul care își respectă cuvântul. Asta a demonstrat-o pe tot parcursul vieții sale. Lumea îl cunoaște azi ca redactor-şef al publicaţiei NATURA, Preşedinte al Mişcării Ecologiste din Moldova, autor al emisiunii „Istoria în mişcare”, difuzată de postul de radio „Vocea Basarabiei”, dar și autor de rubrică la săptămânalul „Literatura și Arta”, unde l-am cunoscut în anii de eliberare națională. Aici era şeful Secţiei publicistică, iar ceea ce scria cădea ca jăratic în palmele grangurilor ideologiei sovietice. Au fost ca gazul pe foc articolele sale despre înfiorătoarele experimente ale Kremlinului asupra populaţiei şi naturii moldoveneşti. Memorabile au rămas cele trei campanii de presă organizate de el împotriva Academiei de Ştiinţe, care minţea de usca Nistrul atunci când vorbea despre situaţia ecologică în raport cu folosirea chimicalelor.

Pentru activism în anii de mişcare naţională, consătenii l-au propus în primul Parlament ales democratic, unde el şi-a manifestat din plin corectitudinea şi principialitatea care îl caracterizează în lupta pentru independenţa Republicii Moldova şi readucerea ei în albia identităţii româneşti. Dar nici în anii de deşteptare naţională, nici mai târziu lui nu i-a plăcut să-și facă drapel din realizările sale sau din confruntările pe care le-a avut cu regimul de ocupaţie sovietică. Pentru că mereu a manifestat o fire inocentă, puţini cunosc destinul zbuciumat al actualului redactor-șef al revistei NATURA și tot el – Președinte al Mișcării Ecologiste din Moldova. Pe când era încă student, KGB-ul l-a învinuit de naţionalism românesc. A fost exmatriculat de la universitate şi dus în GULAG-ul sovietic, unde, cu ani în urmă, au fost deportați și bunicii săi materni. După eliberare a fost nevoit să se ascundă prin diferite regiuni ale republicii în căutare de muncă, deoarece la Chișinău toți se fereau de un „naționalist” condamnat. Numai întâmplări norocoase au făcut ca el să se angajeze la ziarul unei întreprinderi din Soroca, apoi la gazeta raională din Basarabeasca, după care, grație riscului pe care și l-au asumat niște prieteni, avea să fie îmbrățișat de „Literatura și arta”. Nicolae Dabija l-a numit, pe drept cuvânt, „marele învingător al propriului destin”.

Acest „mare învingător al propriului destin” știe ce are de făcut ca, prin intermediul publicației NATURA, să cultive tuturor cetăţenilor din spațiul prutean sentimentul de responsabilitate pentru păstrarea şi îngrijirea pământului strămoşesc, sentimentul de dragoste faţă de fiinţa noastră naţională şi de valorile ei fundamentale: pământul pe care-l locuim, limba, istoria, tradiţia şi cultura zămislită, plămădită şi dezvoltată de-a lungul secolelor de strămoşii noştri. E o mândrie să ai diriguitor de revistă națională în stânga Prutului o persoană care gândește astfel: „Totdeauna am crezut până la ultima fibră a sufletului meu şi în clipele cele mai grele din viaţa mea că Dumnezeu va face dreptate şi naţiunii române şi am văzut de-a lungul anilor că idealul multor generaţii de români se apropie. Nimeni nu poate opri venirea primăverii, nimeni nu poate opri dreptul poporului român la reîntregire. Acum, când intrăm în Uniunea Europeană şi cade frontiera de pe Prut, noi facem penultimul pas dintr-un lung, foarte lung drum cu încercări de peste 200 de ani. Generaţiile noastre asuprite de ocupaţia sovietică şi-au făcut datoria şi au păstrat nestins focul din vatră, iar generaţiile născute după anul 1980 trebuie să-şi aleagă Ziua când îşi vor mări Ţara, aşa cum o vedea Eminescu – „de la Nistru şi pân-la Tisa”. Am visat prăbuşirea imperiului sovietic şi s-a prăbuşit, am visat să trecem Prutul şi îl trecem liberi, am visat să fim ceea ce am fost prin naştere – cetăţeni români – şi suntem. Credeţi-mă, reîntregirea naţiunii române este inevitabilă”.

Ei, cum să nu îmbrățișezi un asemenea redactor-șef? Bucură-te de el, NATURA, ca apoi cititorii să se bucure de tine. La mulți ani!