Stalin ceru alfabet latin

Generaţia mea, susţine cunoscutul scriitor şi publicist Tudor Ţopa, născut în Basarabia anilor ’40, a fost lăsată repetentă de două ori din motivul că trece de la alfabetul latin la cel rusesc şi invers. Peste ani, autorul acestor pagini a aflat că însuşi Stalin cerea introducerea, în Transnistria, a alfabetului latin. De altfel, problema alfabetului nostru este şi acum politizată şi vehiculată fără discernământ de către cei care nu vor să accepte faptul că acesta este veşmântul natural al limbii noastre.

Tudor Ţopa a reflectat asupra acestui subiect în cartea Lumânările verzi ale memoriei (Chişinău, 2020) despre satul natal Chiţcanii Vechi, fostul judeţ Orhei.

La 2 octombrie 1924, în componenţa Ucrainei a fost creată RASS Moldovenească. Scopul autorităţilor sovietice era ca, în per­spectivă, republica autonomă, fondată artificial, să se extindă asu­pra Basarabiei.

Iosif Stalin, căpetenia Imperiului roşu, spuse la 24 noiembrie 1924: „Dacă Basarabia va fi propagandistic pregătită pentru unirea cu republica Socialistă Sovietică Moldovenească Autonomă şi dacă se va depune efortul necesar, ocuparea acestei provincii de către Ar­mata Roşie poate fi realizată cu rapiditate”. (Culegerea de documente Basarabia şi basarabenii, Chişinău, 1991, pag. 291). Cuvântul sub­liniat ne aparţine; el va avea o deosebită greutate în viitor.

Aşadar, pentru a inunda Basarabia cu literatură şi materiale sub­versive, presa din Tiraşpolea, inclusiv ziarul „Moldova socialistă”, trecu la grafia latină. Când şi în ce fel – ne tălmăceşte un fost dem­nitar din cohorta bolşevică, îi zice Ivan Ocinschi. Mărturiile lui sunt fixate în dosarul interogatorului din 17 august 1956 în or. Chişinău, publicat peste ani în cotidianul „Timpul” din 2 noiembrie 2012:

„Eu, anchetatorul superior al CSS de pe lângă Consiliul de Mi­niştri al RSS Moldoveneşti, căpitanul Karpunin, acţionând în con­formitate cu art. 160-165 al CP al RSS Ucrainene, am anchetat în calitate de martor pe Ocinschi Ivan Vasilievici, născut în 1888, ori­ginar din localitatea Secureni, raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, moldovean, cetăţean al URSS, din părinţi muncitori, fără de partid, studii superioare, domiciliat la Bălţi, str. Lenin, casa nr. 34, ap. 29, candidat în filologie, docent la Catedra de literatură rusă şi străină a Institutului Pedagogic din Bălţi.

Despre răspunderea ce-o poartă pentru refuzul de a depune mărturii sau în cazul depunerii unor mărturii false a fost avertizat conform articolelor 89 şi 90 ale CP al RSS Ucrainene.

– În ce împrejurări a trecut Moldova la alfabetul latinizat (sic!)?

– La finele anului 1931, secretarul regionalei moldoveneşti, Placinda, a anunţat membrii Biroului regional că „Biroul politic al CC al PC(b) din Ucraina a recomandat ca scrisul moldovenesc să fie trecut la grafia latină”. În conformitate cu recomandarea în cauză Comitetul regional de partid a emis o hotărâre, care prevedea trecerea la grafia latină şi acea hotărâre a fost confirmată la plenara Comitetului regio­nal de partid. Mie, ca preşedinte al Comitetului ştiinţific moldovenesc, mi s-a propus să realizez acea hotărâre, adică să elaborez morfologia alfabetului latinizat. Eu personal, precum şi Andreescu Mihail, Spesov Petru şi alţii (unele nume de familie nu le mai ţin minte), fiind mem­bri ai Comitetului ştiinţific moldovenesc, n-am fost de acord cu trece­rea scrisului moldovenesc la grafia latină. Nu eram de acord, deoarece pentru latinizarea alfabetului optaseră pe vremuri şi activiştii reacţio­nari din Sfatul Ţării: Inculeţ, Erhan şi alţii, precum şi moşierii români Stroescu, Herţa şi alţii, pe care i-am cunoscut în anii treizeci. Noi eram ferm convinşi că Moldova Sovietică nu poate merge pe acelaşi drum cu România boierească şi deci nu doream latinizarea pentru care optau ei.

În afară de aceasta, lucrând învăţător în perioada 1909-1917 în satele moldoveneşti, m-am convins că ediţiile tipărite cu caractere chirilice, adică ruseşti, erau înţelese de populaţie, pe când cărţile tipărite cu caractere latine nu erau acceptate. Din aceste motive, eu ca preşedinte al Comitetului ştiinţific n-am întreprins nimic ca să facem imediat trecerea la alfabetul latin, ci am găsit de cuviinţă ca, împreună cu Andreescu şi Spesov, să ne adresăm cu o scrisoare către Kosior, care pe atunci era primul secretar al CC al PC(b) din Ucrai­na, adresându-i rugămintea să ne explice, dacă a fost în realitate o hotărâre a Biroului politic despre trecerea scrisului moldovenesc la alfabetul latin. (Placinda a anunţat acest lucru oral, fără să prezinte, vreun document din partea CC, deşi eu îl rugasem.)

În scurtă vreme, după expedierea scrisorii, m-a chemat la el Ko­sior şi am plecat împreună la Moscova, în audienţă la I.V. Stalin.

În audienţă la Stalin am fost eu şi Kosior. În timpul discuţiei, el ne-a întrebat, de ce până acum n-am trecut încă la alfabetul latin şi ne-a vorbit despre faptul că noi nu înţelegem importanţa acestei acţiuni.

Stalin ne-a explicat că latinizarea scrisului moldovenesc poate fi unul din fenomenele de apropiere între poporul moldovenesc şi cel românesc şi a influenţei lor reciproce. El a menţionat că din cauza de­osebirii sistemelor statale din Moldova şi România, între moldoveni şi români lipsesc relaţiile culturale şi latinizarea scrisului este una din formele care ar înlesni întărirea acestor relaţii. Totodată, el considera că limba moldovenească nu este o limbă ca atare, ci doar unul din dialectele limbii moldo-române. Tot el ne-a atras atenţia şi asupra faptului că Uniunea Sovietică este învinuită că în Moldova e utilizat caracterul chirilic, în felul acesta făcându-se rusificarea populaţiei cu scopul de a lichida total cultura moldovenească naţională. El spunea că nu trebuie să ne temem de latinizare, deoarece aceasta constituie numai forma, pe când cel mai important moment e conţinutul şi e de datoria noastră să urmărim ca el să fie socialist. El accentua că cul­tura moldovenească şi cea română trebuie să se apropie una de alta şi nicidecum să se separe. În încheiere, Stalin a menţionat, ca printre altele, că timpul lucrează pentru noi şi nu e exclusă posibilitatea ca Moldova si România să devină cândva un stat unic, iar întărirea relaţiilor culturale va putea apropia acele timpuri. El vedea în latini­zarea scrisului moldovenesc una din formele consolidării acelei legă­turi. În încheierea discuţiei, el ne-a propus să trecem imediat la rea­lizarea în fapt a hotărârii Biroului politic al CC al PC(b) din Ucraina.

În urma acelei discuţii cu Stalin am ajuns la concluzia că latini­zarea scrisului moldovenesc va contribui la apropierea dintre trudi­torii din RASS Moldovenească şi cei din Basarabia şi România şi va înlesni pătrunderea ideilor leniniste şi în aceste teritorii.

Reîntors în Tiraspol, am scris câteva articole despre necesitatea latinizării alfabetului moldovenesc. Am vorbit pe aceeaşi temă la postul de radio, am avut un referat la plenara regională de partid şi am întocmit morfologia alfabetului latin. La sesiunea a treia a CEC a RASS Moldoveneşti a fost adoptată hotărârea despre latinizarea scrisului moldovenesc. Morfologia şi ortografia scrisului moldove­nesc cu caractere latine, elaborate de mine, au fost aprobate de Comi­sariatul poporului pentru învăţământ al RASSM.

Vreau să remarc că primele broşuri, reviste, care au apărut cu caractere latine n-au fost acceptate categoric de populaţia RASSM din cauza că aici toate tipăriturile se făceau cu caractere chirilice, cele latine fiind necunoscute populaţiei, iar introducerea lor nu a fost an­ticipată de o perioadă de pregătire.

De aceea noi tipăream revistele în ambele alfabete. Au fost în­treprinse în paralel şi o serie de măsuri în vederea familiarizării po­pulaţiei cu noile caractere.

– Odată cu latinizarea scrisului moldovenesc nu avea oare loc şi o românizare forţată a limbii moldoveneşti?

– Nici un fel de românizare a limbii moldoveneşti nu se făcea. Trebuie să remarc însă că atunci când se traduceau anumite texte şi nu găseam echivalente potrivite în limba moldovenească, completam aceste goluri din contul limbii române, folosite de scriitorii şi poeţii progresişti. Aşa, spre exemplu, am împrumutat multe expresii din operele lui Caragiale, Vlahuţă, Eminescu şi alţii... Îmi amintesc că m-am pomenit într-o situaţie delicată pe când traduceam Trei izvoa­re şi trei părţi componente ale marxismului de V. I. Lenin, căci limba moldovenească era săracă în termeni politici şi filosofici şi am apelat la arsenalul culturii româneşti...

Vreau să subliniez faptul că îmbogăţirea limbii moldoveneşti se făcea nu numai pe contul limbii române, ci, în primul rând, pe contul limbii ruse”.

Ion Ocinschi este unul dintre puţinii supravieţuitori şi mărturi­ile lui au o pondere deosebită. El a trecut prin maşina NKVD-ului în mai multe rânduri, el s-a întâlnit cu Stalin şi cu conducătorii de par­tid ai Ucrainei, care insistau ca în Republica Autonomă să se treacă la alfabetul latin. Rezultatele acestei „latinizări” încheiate în 1937, la fel au fost tragice. Ocinschi a scăpat din întâmplare, fiind deja trimis în exil.

De aceea, când a fost chemat la Ministerul Securităţii al Repu­blicii Moldova l-au trecut fiorii, aşa ca prima oară. De astă dată însă anchetatorii nu se interesau de greşelile lui, nu-i căutau nod în pa­pură, ci încercau să se dumerească asupra unui fenomen lingvistic extrem de interesant. Alfabetul latin în Republica Autonomă şi limba română în cărţile şi manualele din Transnistria. Ei sincer voiau să cunoască adevărul ştiinţific, deoarece, cunoscând adevărul ştiinţific şi emiţându-l fără echivocuri, puteau să-i reabiliteze, poşt-mortem, pe toţi scriitorii şi oamenii de cultură care au activat în Republica Autonomă.

Adevărul crud constă în faptul, că, ulterior, peste promotorii la­tinizării în RASSM au lovit necruţător topoarele sângeroase ale re­presiunilor staliniste. Cu alte cuvinte, unde dai şi unde crapă.

În culegerea de documente Operaţia română din RASS Mol­dovenească în Marea Teroare stalinistă din 1937-1938, publicată în 2014 de doctorul în drept Mihai Taşcă, citim îngroziţi:

„Represiunile politice erau utilizate chiar de la întemeierea sta­tului comunist în Rusia. Însă, semnalul terorizării în masă a fost dat de plenara Comitetului Central al Partidului Comunist (bolşevic) din toată Uniunea, care şi-a ţinut lucrările în perioada 23 februarie - 5 martie 1937, la care Iosif Stalin a prezentat raportul „Cu privire la de­ficienţele muncii de partid şi ale acţiunilor de lichidare a troţkiştilor şi altor ipocriţi”. Liderul bolşevicilor a cerut să fie identificaţi şi anihilaţi „diversionişţii”, „agenţii troţkişti”, „rămăşiţele claselor exploatatoare” şi, în general, toate tipurile de „duşmani ai poporului”. Nu s-a uitat să se amintească de „încercuirea capitalistă” a URSS, care a fost un alt motiv/factor pentru declanşarea terorii.

La 2 iulie 1937 Biroul Politic al CC al PC(b) din toată Uniunea a adoptat hotărârea „Cu privire la elementele antisovietice”, prin care le-a cerut tuturor organelor locale ale NKVD şi de partid să înregis­treze „toţi chiaburii şi criminalii” întorşi la baştină din închisori şi lagăre, iar cei mai periculoşi în urma deciziilor „troicilor” să fie arestaţi şi împuşcaţi”.

În scurt timp, autorităţile locale au expediat la Moscova „cifre orientative” care au stat la baza ordinului operativ nr. 00447, intitulat „Cu privire la operaţiunea de reprimare a foştilor chiaburi, a infrac­torilor şi altor elemente antisovietice”, semnat de N. Ejov la 30 iulie 1937 şi aprobat de Biroul Politic în aceeaşi zi.

Având denumirea de „operaţiunea culăcească”, acţiunea antiu­mană trebuia să demareze pe întreg teritoriul URSS la 5 aug. şi să fie încheiată în patru luni (5 dec.), urmând să fie arestate 259 450 de persoane, dintre care 72 950 – trebuiau să fie împuşcate.

„Troica specială” a RASS Moldoveneşti s-a întrunit în circa 110 şedinţe (prima la 10 aug. 1937, iar ultima în noiem. 1938). În urma activităţii acestui organ extrajudiciar în RASS Moldovenească au fost examinate dosarele a 4 762 de persoane. Dintre acestea 3 497 de persoane au fost condamnate la împuşcare (73,4%), altele 1 252 de persoane au fost condamnate de la 5 la 8 ani în lagăre de munci corecţionale, iar dosarele a 13 persoane au fost returnate pentru re­examinare”.

În satul Zăluceni de peste Nistru au fost supuşi represiunilor draconice staliniste 121 de oameni, în Raşcov – 80, Podoimiţa – 69, Hruşca – 119, Hristovaia – 58, Cuzmin – 74, Camenca – 83.

În cele din urmă, „grămăticii” din Tiraşpolea, îndrumaţi de un oarecare lingvist profan pe nume Madan, s-au apucat să inventeze o nouă limbă, primitivă şi artificială. Cu această limbă pâclişită comu­niştii venise în 1940 să instruiască elevii din Basarabia. L.A. Madan explica în prefaţa la manualul său:

„Gramatica fişticării linghi în temelii s-alcătuieşti după vorba jii a norodului sâ pişti o hoabâ di vremi sâ schimbâ-n potrijiri cu disfăşurarea, cu schimbarea graiului jiu. Limba moldovenească, în cari grăieşti amu norodu moldovenesc, eşti limbă sânistătătoari, diosâghitâ di limba românească, şâ sâ diosăgheşti şâ di limba tuturor cârţâlor moldovneşti, tipăriţi pân la organizarea RASSM”.

Iată aşa arăta fariseismul bolşevic în lingvistică!