Eugeniu Gorean: „Am crescut tradițional, intuind modernitatea...”

Dragă Eugeniu, în pofida vârstei tale, ești un acuarelist de forță deja, remarcat de timpuriu și la Chișinău. Începem cu o întrebare despre formarea ta. Unde? Cu cine? Ce anume a stat la baza apetenței tale artistice?

Cred că la Colegiul de Arte Plastice „Al. Plămădeală” am avut prima experiență importantă în acest domeniu, acolo am înțeles că doresc să continui să fac artă. Și tot acolo am cunoscut acuarela ca tehnică plastică. Caracteristic acestei tehnici este de la-nceput să se opună, să te-ncerce cumva dacă reziști. Și deja în ultimul an de studii, la colegiu deci, sub o anumită influență a profesorului I. Sveclă, mă decisesem să merg pe calea acuarelei. Această alegere destul de timpurie m-a scutit de căutările inerente oricărui început firesc, de încercări gratuite și timp pierdut. A urmat Academia de Arte din Chișinău, unde am avut ocazia să aprofundez arta pe care îmi doream să o fac și mai ales tehnica acuarelei.

În ceea ce privește cunoștințele, niciodată nu m-am limitat doar la spațiul nostru, eram interesat de ceea ce se întâmplă cu acuarela modernă din America, Europa, China. Astfel că, deja în anul trei de facultate, am fost invitat să predau, realizând o serie de stagii în Franța; acest lucru a avut și el un impact important asupra carierei mele. Trebuie să recunosc că m-a motivat.

Ne poți da un răspuns succint la întrebarea: ce înseamnă să fii artist astăzi? Să fii pictor în sec. XXI. Parcă e mai simplu să-ți imaginezi un arhitect sau un designer de logouri, care merge la birou, toți mergem la birou... Tu cum ai putut să rămâi în această manifestare clasică și fundamentală a expresiei artistice?

A fi artist în secolul XXI nu se prea deosebește de un artist din secolul al XV-lea: și el trebuie să-și impresioneze publicul, și el trebuie să simtă timpul în care trăiește. Eu am avansat pe calea tradițională, intuind că asta va deveni în viitor cea mai „modernă”, iar în acest sens, sunt convins că în cazul meu pictura m-a ales pe mine, și nu invers. Atelierul este deci biroul meu!

Moldova exportă artă și artiști. E domeniul la care suntem competitivi, dacă ne gândim totuși la spațiul mic și la densitatea populației aproape imponderabilă... Cum se explică acest lucru din punctul tău de vedere?

Adevărat, suntem competitivi la capitolul artă, suntem un popor creativ. Cred că este rezultatul a tot ce s-a întâmplat aici pe parcursul a secole de istorie – amestecul de culturi, influențele estice și apoi cele vestice au născut ceva nou, un alt simț estetic, o viziune nouă.

Deși profundă și sofisticată, cred că pictura ta este pentru toți. Oricine ar rămâne fascinat în fața unei lucrări semnate de tine, chiar dacă unii privitori nu ar ști să explice și de ce. Ce experiențe ai despre receptarea ta? Unde ai expus și cum a fost?

Am început să expun din 2010 în cadrul diverselor expoziții, bienale de acuarelă din Franța, Belgia, China și Rusia. Prima expoziție personală am organizat-o la Londra în 2016.

O istorie nostimă s-a produs tot în 2016, la o altă expoziție personală în Guernsey, o insulă din strâmtoarea La Manche. Stând în sala de expoziție, am văzut debarcarea a zeci de turiști de pe o croaziera de elită, unii dintre ei s-au grăbit să viziteze și expoziția mea. Printre aceștia se afla și o doamna din Germania, care se deplasa cu mare dificultate, ajutându-se de  niște dispozitive de mers, de niște cârje speciale. După o lungă întrevedere cu discuții, explicații la fiecare pictură – ea a și cumpărat o lucrare –, a plecat extrem de bucuroasă, liniștită… Tocmai la 15 minute după plecarea ei, am realizat că și-a uitat cârjele la expoziție. Am avut nevoie de ceva timp până să o ajung din urmă pentru a i le returna... m-am bucurat foarte mult atunci să constat că, iată, pictura mai face și astfel de minuni!

Impresionant! Și ca să le ușurăm munca criticilor de artă, o întrebare despre viziunea ta artistică. Ai ceva din suprarealism, din arta conceptuală. Fascinează în special asocierea a două forțe care nu se pot ocoli: a naturii (chiar a stihiei sălbăticiei) și a somptuozității culturii. Sălbăticie vs civilizație și performanță tehnologică. Ecologiștii de azi și chiar pandemia, care a îngenuncheat întreaga planetă, demonstrează că civilizația poate fi ușor învinsă de către natură. În arta ta am văzut o concepție mai puțin falimentară și anume că civilizația e și ea o stihie în aceeași logică cu stihia naturii și, prin urmare, nu se pot sabota una pe cealaltă. Ce ne poți spune despre asta, dincolo de ceea ce spui deja propriu-zis în tablourile tale?

Consider esențial pentru un artist să se regăsească într-un anumit stil. În ceea ce mă privește, în acest moment am o preocupare aparte pentru interferența între clasic și modern, între paradoxuri și stereotipuri. Încerc să vorbesc despre niște lucruri care ne frământă acum într-un limbaj estetic deja cunoscut, familiar. Abundența tehnologică este suprapusă cu lumea inutilității. În același timp, viziunea ironică asupra evenimentelor de azi nu lipsește nici ea. Totuși, în mod simbolic, omul nu este cel mai important subiect în pictura mea, este un detaliu uitat undeva.

Artiștii își fac planuri de viitor sau muncesc pur și simplu, iar restul se întâmplă de la sine, performanță, recunoaștere și, de ce nu, avere (e amuzant detaliul că Picasso a fost surprins că nu reușea să numere banii primiți pentru o lucrare). Tu cum te vezi din punctul acesta de vedere? Măcar la nivel de visuri.

Planurile există, însă cel mai adesea acestea sunt date peste cap. Anul 2020 a demonstrat-o foarte bine. Într-o astfel de perioadă de haos și turbulență, eu nu pot să fac altceva decât să pictez, însă nu uit că anume această perioadă ne poate permite noi posibilități și noi înălțimi.

Îți mulțumim pentru răspunsuri. E o încântare să te descoperim!