Despre apropiere și distanțare (II)
Pentru tiparIV. Despre distanțare. Interacțiunile virtuale prezintă un grad ridicat de accesibilitate, permițând eludarea distanțelor, dar în condițiile unei incertitudini ridicate și persistente privind valabilitatea și securitatea informațiilor. Interacțiunile sociale virtuale implică procese de comunicare interpersonală derulate adesea la nivel superficial și impersonal. Dependența față de aceste modalități de manifestare individuală cere mult timp, care ar putea fi consacrat și altor activități, ca să nu mai vorbim de excesele care pot afecta serios sănătatea...
Distanțarea la nivelul interacțiunilor virtuale, ca și cea din interacțiunile cotidiene poate produce sentimente de îngrijorare1, nervozitate și panică, povestesc cei care devin îngrijorați constant, simt frica de a greși, de a se îmbolnăvi, au coșmaruri, „presimt” că ceva teribil se va întâmpla cuiva drag, „simt că „înnebunesc”, evită prietenii, au o frică obsesivă de moarte, povestesc specialiștii ce propun diverse modalități de gestionare a unor asemenea stări2. Distanțarea poate produce panică (inima bate mai tare, transpirația devine abundentă, apar tremurături, dificultăți de respirație, sentimente de sufocare, dureri în piept, vertij, teama de a pierde controlul asupra propriei vieți).
Pe măsură ce numărul cazurilor confirmate de „sars-cov” crește, în majoritatea țărilor europene se propune distanțarea socială, care duce la „atacuri de panică” și la ... „cumpărături de panică” (golirea magazinelor de conserve, spirt și hârtie igienică...). Nu e ceva nou, fiindcă și pe timpul „gripei spaniole” (1918) oamenii au atacat farmaciile. Panica este o reacție în fața incertitudinilor induse de epidemiile de tot felul (comportamente extreme se manifestă atunci când oamenii simt că le e amenințată supraviețuirea). Anxietatea, frica, panica sunt „adaptări” evolutive ale creierului pentru a permite răspunsuri la amenințări. Panica apare atunci când partea (mai) rațională a creierului e depășită de emoții (când se confruntă cu un pericol imediat, unii fug, alții stau și așteaptă, alții luptă...). Dacă sunt inundați cu mesaje în timpul pandemiei, oamenii tind să supraestimeze sau subestimeze riscurile. Mesajele incoerente din partea guvernelor, mass-media și autorităților din sănătatea publică alimentează anxietatea și panica, fiindcă și așa majoritatea oamenilor nu e obișnuită să trăiască în situația în care totul se schimbă atât de repede... În mod ideal, oamenii ar trebui să adopte „modelul învățării fără ... model” pentru a evalua riscul în fața incertitudinilor, adică să facă încercări și erori, să se bazeze pe experiențe personale anterioare, să actualizeze estimările privind resursele, posibilitățile etc. Unii sunt mai înclinați spre optimism, alții spre pesimism, unii își imaginează tot ce e mai rău pentru ei, alții cred că lor nu li se poate întâmpla nimic rău... Frica mărește vigilența și amintește oamenilor importanța spălării mâinilor etc., dar corpurile noastre nu sunt făcute să trăiască în stres continuu, săptămâni sau luni... Pe măsură ce timpul trece, apare melancolia, depresia. Populațiile epuizate de distanțarea socială încep să se comporte „ca înainte”, adică înainte ca „pandemia să fi atins apogeul”... Oamenii nu reflectează în orice moment asupra tuturor comportamentelor pe care le adoptă în interacțiunile cotidiene. Rutinele îi eliberează de acest efort. Rutina este creată de omul însuși, de observarea celorlați care au adoptat comportamente asemănătoare în situații asemănătoare. Plecând de la rutine se conturează modele de acțiune tipice (copilul devenit tată se comportă față de copilul său mai mult sau mai puțin asemănător cu ce a deprins în experiența sa de viață). Rutinele cotidiene conferă structură și formă faptelor noastre. Dacă facem o schimbare majoră, în viața noastră se produce o modificare a rutinelor cotidiene, dar, urmărind să ne asigurăm un confort existențial, o siguranță ontologică, ne stabilim iar anumite obiceiuri, obișnuințe, „tabieturi”...
Cele mai curente reacții la distanțare sunt respingerea, concentrarea redusă, senzațiile fobice, anxietatea, însingurarea, retragerea, reacțiile somatice, furia, evadarea, evitarea realității, ostilitatea, stresul... Utilizarea conceptului de distanță socială datează de la examinarea străinului de către Georg Simmel în Soziologie (1923), de când Robert Park (1924) a popularizat conceptul referitor la relațiile personale și sociale3 (deși, amintim, după el, distanța socială se baza pe normele sociale care diferențiază indivizii în funcție de rasă, etnie, vârstă, sex, clasă socială, religie, naționalitate). Cu cât este mai mare distanța socială dintre indivizi și grupuri, cu atât mai puțin se influențează reciproc, spunea Emory Bogardus (1925) care și-a propus să măsoare distanța socială (prin scalele sociale), fiindcă distanțarea (prin elemente identificabile) poate antrena probleme sociale, conflicte...
În timpul pandemiei se cere oamenilor să se spele frecvent pe mâini, să tușească sau să strănute în cot, să păstreze distanța față de ceilalți, să evite zonele cu trafic intens și adunările, să evite strângerile de mână și îmbrățișările, să nu cumva să-și împrumute telefonul mobil, paharul, cana, uneltele, să evite vizitarea persoanelor de peste 65 de ani, mai ales pe cei care au boli cronice, să reducă numărul de persoane cu care-și petrec timpul (chiar din familie, sau grupul stabil de prieteni), să stea cât mai mult acasă, în casă ... În încercarea de a pune în aplicare distanțarea socială, guvernul emite „ordonanțe”, o distinge de carantină (restricționarea mișcării persoanelor asimptomatice care au fost expuse bolii să rămână acasă sau într-un loc desemnat, să nu primească vizite), de izolare (menținerea persoanelor cu infecții departe de cei cu risc de îmbolnăvire) etc. În teorie, e simplu, dar mai dificil e în practică, mai ales pentru cei care trebuie să rămână la locul de muncă „în timpul pandemiei”...
V. Despre schimbarea socială. Sunt numeroase teoriile schimbării sociale. Dacă am reține ce spun, am vedea că ele caută să afle „cauze”, să prevadă „efecte”, să formuleze „legi”, să propună „stadii” de dezvoltare, „faze” ale schimbării, „etape”, „ere”, „epoci”, „modele”(„liniare”, „ciclice”, „în spirală”, „roata în mers” etc.), să pună accent pe „cauzalitate”, pe „raționalitate”, pe rolul economiei, politicului, pe rolul culturii, religiei, pe „lupta”: „maselor”, „claselor”, „mișcărilor sociale”, „elitelor”, pe activitatea „eroilor”, pe co-determinarea acțiunii individuale și colective... Unele văd schimbarea lentă, altele schimbarea bruscă, unele văd schimbarea la „nivel global”, altele la nivel local etc. Din lectura lor aflăm informații utile privind: reprezentările despre schimbare, factorii schimbării, agenții, modalitățile, natura schimbărilor, rezistența la schimbare (putem rezuma întrebările pentru a afla informații despre schimbare4). În general, oamenii opun rezistență la schimbare și încearcă să evite schimbările asupra cărora planează suspiciuni (unii opun rezistență chiar și atunci când schimbările au un caracter favorabil lor...). Rezistența la schimbare este o combinație între reacția individuală și cea colectivă. Ea apare ca răspuns la situațiile percepute amenințătoare la adresa echilibrului stilului de viață și maschează frica de necunoscut, incertitudinea în raport cu orice noutate. Grupurile, societățile își manifestă rezistența la schimbare în funcție de gradul lor de coeziune, de structura organizatorică sau de tradiție (de exemplu, biserica, armata sau instituțiile de învățământ sunt mai inerte, mai reticente la schimbare), așa că aceia care inițiază schimbările trebuie să rețină că, dacă aceasta înseamnă o renunțare la stabilitate – fapt asociat cu imposibilitatea controlării viitorului anunțat prin schimbare – se produce nesiguranță, nemulțumire, anxietate... Informarea oportună, realistă și responsabilă ar putea diminua probabilitatea de apariție a unor reacții ostile în raport cu schimbarea, dar inițiatorii schimbării ar trebui să aibă un proiect clar, pentru a putea anticipa și controla etape ale schimbării și evita din efectele nedorite. Fără un proiect calitatea schimbării este îndoielnică (așa cum va fi și dacă oamenilor nu li se oferă posibilitatea să participe efectiv la procesul de schimbare, să-și asume atât latura acțională, cât și efectele – eșec sau succes). Pentru reușita strategiilor de schimbare urmărite trebuie atenție la sentimente și convingeri, la comportamentul cotidian, manifest al oamenilor, ca și la mediul extern. Pentru a schimba mentalitățile e necesară schimbarea perspectivelor oamenilor în viața de zi cu zi, dar societățile nu se pot schimba dacă nu pun la îndoială bazele structurării lor. Desfășurarea istoriei nu se încadrează în coordonatele „predestinătorilor”, nici în limitele dorințelor oamenilor concreți... Viitorul ar fi ușor de prezis dacă schimbarea ar depinde doar de un „factor determinant”, iar „cauzalitatea” ar fi „liniară”, dar realitatea socioumană este multidimensională, iar principiul schimbării este policauzal. Paradigma unică este reducționistă și în acest caz. Important este să vedem schimbarea ca rezultat al dualității structurale – al instituțiilor și agregării comportamentelor oamenilor cu strategii multiple. Este important să avem simțul istoriei, al valorilor, să facem alegeri, să luăm decizii și să acționăm cât mai mult în „cunoștință de cauză” privind condițiile (ne)(re)cunoscute și efectele (ne)intenționate ale actelor noastre5, chiar acum când este de luat în seamă o „criză societală sanitară” produsă de rigiditatea socială și de amestecul ideologic, când formele de reglementare o iau doar într-o parte și cu mult înaintea a ceea ce e realmente de schimbat...
VI. Unele consecințe. Ieri, lumea părea să aibă un garant intra-social puternic, progresul se asocia cu viitorul radios, astăzi asistăm la decolectivizarea efectelor progresului, la pluralizarea și singularizarea comportamentelor sociale, a stilurilor de viață, într-un ritm stresant de urgent al vieții sociale... Într-un film recent, mesajul principal era cum te mai poți apropia de ceilalți după ce ai făcut totul pentru a te izola de ei (unul dintre actori povestește cum un fermier avea de toate, era fericit, dar îl supărau intrușii, neaveniții, animalele, așa că s-a înconjurat cu șanțuri, a pus capcane; a rămas bogat, fericit, dar singur...; neputând suporta singurătatea, i-a chemat pe cei pe care i-a alungat, dar aceștia nu au mai venit, temându-se de capcane...). Cum te poți apropia de cineva după ce le-ai întins tot felul de capcane? Ajunge să lași brațele jos și să-i chemi ?
Oamenii vor să aibă control de sine, autocontrol, adică să evite acte ale căror costuri pe termen lung depășesc beneficiile. Nevoile umane de bază includ – chiar dacă Maslow n-a spus-o clar – și dorința de afecțiune pentru ceilalți, și plăcerea fizică a apropierii de oameni, nu numai de bunuri materiale. Oamenii încep viața într-o situație oarecum similară, dar diferențele apar cu socializarea când se construiește stima de sine, cu modul în care ne imaginăm sinele, cu întrebările esențiale pe care ni le punem (cine sunt? sunt bun? iubit? pot să iubesc?). Insist asupra stimei de sine - produs social și forță socială: fără ea, fără control de sine, fără coerența eului apar bolile sociale, se instalează indiferența și panica. La ora actuală putem fi de acord cu aceia care spun că bolile mintale sunt mai curând simptome socioculturale decât proprietăți ale indivizilor... Este adevărat că, așa cum spunea Durkheim, paranoia, convulsiile, depresia pot fi normale în anumite socioculturi (Foucault examina nebunia în societăți occidentale și constata codeterminarea ei cu categoriile culturale impuse unora definiți ca bolnavi mintali). Putem vedea cum și astăzi sistemul de clasificare psihiatrică se construiește din surse profesionale, economice, politice și culturale foarte diverse, deci neclare. Putem citi mai cu atenție chiar ce spun companiile farmaceutice despre tulburările mintale și ce fac ele pentru a diminua suferința, tristețea, anxietatea, oboseala, ce noi și noi medicamente indică... Dar până la boli mintale, nu trebuie uitată panica6 și efectele ei induse de distanțare. Ea poate apărea brusc, poate domina gândirea și raționamentul, poate semăna cu agitația frenetică a animalelor. Panica poate apărea la un individ, se poate manifesta brusc în grup, se poate răspândi în masă (precum marea temere colectivă din timpul erupției Vezuviului în anul 79, Marea Frică din 1789, panica din timpul scufundării Titanicului în 1912, a difuzării la radio a Războiului Lumilor în 1938, sau când s-au produs tsunami-ul din 2004 ori explozia de la centrala nucleară Fukushima în 2011 ...). Panică s-a văzut și în primăvara lui 2020 când au fost invadate magazinele pentru umplerea cămărilor pe timpul pandemiei de coronavirus, deși formele de cooperare, colaborare și raționament minim au fost menținute (fiindcă la oamenii normali, în societăți aferente, în caz de pericol, organizarea socială nu dispare complet...
Note:
1 Anxietate (frică excesivă și persistentă care determină evitarea situațiilor sociale); fobie (teamă intensă și nerezonabilă de ceva anume, de exemplu, agorafobie – frica de a sta închis între patru pereți); anxietatea separării (frică irațională de a fi separat de părinți sau tutori) etc.
2 Concentrarea asupra respirației poate calma, ca și repetarea formulei: „sunt bine, totul va trece” ... E ușor să fii optimist, așa că faceți o listă cu lucruri care vă preocupă, faceți ceva ce vă place (ascultați muzica, faceți o plimbare în aer curat, „beți cel puțin doi litri de apă pe zi”, ceai din plante, jucați-vă cu animalul de companie, faceți o baie fierbinte, desenați, sunați un prieten)... deconectați-vă. Sigur că puteți apela la terapie, medicamente, somn...
3 Park, RE (1924) „The concept of social distance”, în Journal of Applied Sociology 8: 339–44
4 Ce se schimbă: întreaga societate sau „sectoare”, „subsisteme” ale sale (cultura, valorile, ideologiile, mentalităţile, reprezentările, atitudinile)? Cum are loc schimbarea? este continuă? sporadică? ce rezistenţă întîmpină? din partea cui? cu ce intensitate? Care este ritmul schimbării? Care sunt factorii ce explică schimbarea? Care sunt condiţiile (ne)favorabile schimbării? Care sunt agenţii schimbării? E posibil să prevedem schimbări viitoare? etc.
5 Forse, M. (1991), L’Analyse structurelle du changement social: le modèle Louis Dirn, PUF, coll. Sociologies d’aujourd’hui
6 Cuvântul „panică” derivă din grecescul πανικός, fiind asociat cu zeul Pan, care se amuza grozav speriind turmele de capre și de oi...
Bibliografie selectivă:
Arrow K., Les limites de l’organisation, Norton, New York, 1974.
Baudrillard J., The Mirror of production, Telos Press, Saint-Louis, 1975.
Benhabib S. Toward a Deliberative Model of Democratic Legitimacy, în S. Benhabib (ed.) Democracy and Difference: Contesting the Boundaries of the Political, Princeton University Press, 1996.
Byrne D., The attraction paradigm, Academic Press, New York, 1971.
Castells M., The Power of Identity, Blackwell, 1997.
Coleman J. The adolescent society: The social life of the teenager and its impact on education, Free Press of Glencoe, New York, 1961.
Debord G., La Société du spectacle, Gallimard, Paris, 1992.
Forse M., L’Analyse structurelle du changement social: le modèle Louis Dirn, PUF, coll. Sociologies d’aujourd’hui, 1991.
Fukuyama F., Human Nature and the Reconstitution of Social Order, Free Press, 1995.
Giddens A., Modernity and Self-identity: Self and Society in the Late Modern Age, Polity Press, Cambridge, 1991.
Goffman E., The Presentation of Self in Everyday Life, 1959.
http://www.blackwellpublishing...0New%20Keywords/Globalization.pdf.
Park RE, The concept of social distance, în „Journal of Applied Sociology”, No.8, 1924, p. 339-441.
Ritzer G., The McDonaldization of society, în „Revue française de sociologie”, 1996, 37-3, p. 480-481.
Todorova M., Imagining the Balkans, Oxford University Press, 1997.