Roxandra: crochiu istoric al portretului fiicei lui Vasile Lupu

Istoria descendenților familiei domnului Țării Moldovei Vasile Lupu¹ rămâne să conțină încă multe necunoscute. Fiind mai bine de un secol în aria de cercetare a istoricilor, aceasta continuă să trezească un interes larg al cititorilor². Iar fiica lui – Roxandra se prezintă drept una dintre cele mai dramatice și misterioase figuri din galeria prințeselor moldovene, fiind mezina iubită a domnului Moldovei, care afirmase că ea este „singura lui mângâiere la bătrânețe”³. Roxandra a atras atenția scriitorilor și a poeților încă din secolul al XIX-lea, servind ca prototip pentru eroinele unui număr destul de mare de opere artistice, dar mult mai puțină atenție i-a fost acordată în lucrările științifice. Imaginea literară a Roxandrei a fost imortalizată de mulți autori: Gh. Asachi, B.P. Hasdeu, S. Zotta,
M. Sadoveanu, I. Grămadă, C. Gane, Ed. Maryan,
Al. Chirițescu, S. Lesnea, etc. Unul dintre ultimele romane istorice publicate la Chișinău aparține neobositului muzeograf sorocean Nicolae Bulat⁴. Chipul fiicei domnului Moldovei Vasile Lupu și al soțului ei Timofei Hmelnițki au atras în mod repetat și atenția scriitorilor polonezi (K. Szajnocha,
S. Vengrzenovskiy, B. Grabowski), și ucraineni (O. Rogova, O. Pahuciy, Iu. Radzikevici ș.a.)⁵. În 2001, Poșta Moldovei a emis un timbru cu portretul acestei prințese celebre, cu nominalul de 2 lei (cu o indicație eronată a anilor vieții ei: 1630?-1687).

De reținut că de-a lungul vieții sale destul de scurte Roxandra (1630?-1686: data exactă a nașterii ei rămâne necunoscută, se pare că s-a născut între 1630 și 1633), rămasă văduvă, nu s-a mai căsătorit niciodată (timp de 33 de ani), denumindu-se „Doamna Roxandra Timoșova Hmelnițka” (Timoșiha – în documentele rusești).

Astfel, după ce a păstrat statutul de văduvă a unui vestit cazac (care a fost colonel de Jabotin și hatman al armatei zaporojene în 1652-1653)⁶, ea a rămas fidelă amintirii soțului și numelui. Este documentat că, după întoarcerea sa în Moldova, Roxandra a botezat cel puțin un copil, care a primit numele Timuș, în cinstea regretatului ei bărbat⁷.

Trebuie remarcat faptul că vechiul nume Roxandra (Ruxandra) apare sub diferite forme de ortografie și pronunție. În sursele rusești și ucrainene, există și variantele Roxanda, Roxana, Rozanda, Loxandra etc. Genealogistul Sever Zotta considerase, încă la 1913, că „Ruxanda nu este decât o formă românească a numelui Alexandra (...), o formă populară a numelui Alexandra”⁸.

În același timp, i s-a adăugat adesea adresarea românească modificată – doamna, transformată în „Domna”. Fiica domnitorului Moldovei însăși s-a numit „Doamna Roxandra” (așa cum reiese din inscripția brodată în greacă – Ρωξανδρα – de pe „patrafirul” (epitrahilul) făcut donație în 1669 starețului mănăstirii Golia din Iași mitropolitului Grigorie din Laodocea⁹.

Era o fată educată de tânără și după mulți ani petrecuți ca ostatică a tatălui ei în capitala Imperiului Otoman s-a întors în 1649 la casa părinților. Cunoștea, pe lângă limba maternă – româna (călătorii străini din acea vreme nu întâmplător observau că „limba valahilor și moldovenilor este româna”)¹⁰, și latina, greaca și turca. Mai târziu a învățat limba rusă (cel mai probabil, dialectul malorus)¹¹. Nu degeaba celebrul călător arhidiaconul Paul de Alep confirmă faptul că Roxandra era poliglotă și că tatăl ei a trebuit să plătească mulți bani pentru a-și întoarce fiica la Iași: achitând 100 000 de taleri sultanului și 200 000 marelui vizir¹².

Unele documente indică faptul că ea a fost chiar logodită la Constantinopol cu venețianul Ambrogio Grillo, pe care Vasile Lupu îl numea în 1645 „ginere”, iar pe bătrânul său tată Antonio (ucis de turci) – „cuscrul” („suocero”)¹³. În orice caz, Roxandra nu a dus lipsă de pretendenți de logodnă: printre ei s-a numărat Sigismund (decedat la 4 februarie 1652), fratele principelui Transilvaniei, solicitanți polonezi din familiile Zamoyski și Wiśniowiecki. Prin urmare, Vasile Lupu, aflându-se în zenitul puterii sale, a ezitat să răspundă afirmativ pretendentului cazac, crezând, pe bună dreptate, că fiica sa de o educație atât de rafinată era demnă de un soț mai bun decât „necioplitul” Timoșa, care avea de fapt aceeași vârstă cu mireasa sau poate chiar era mai tânăr. Istoricii indică diferite date de naștere ale lui Timuș Bogdanovici (1630, 1632, 1635)¹⁴.

Pentru a grăbi „afacerea” și a-l convinge pe domnul moldovean să accepte decizia de care avea nevoie, hatmanul ucrainean a încercat să profite de conflictul izbucnit în 1650 între tătarii din Crimeea și Moldova – din cauza atacului moldovenilor din 1649 în apropierea satului Brătuleni (lângă Rezina) asupra oștii tătare, care se întorcea cu pradă bogată după o campanie militară în ținuturile poloneze. Detașamentele aliate de tătari și cazaci au intrat în Moldova în cursul unei operațiuni planificate în prealabil, jefuind și arzând satele și târgurile ce le stau în drum. Bogdan Hmelnițki a ocupat capitala – Iașii, care a fost arsă până la scrum (doar mănăstirile au fost cruțate de cazaci). Cronicarul moldovean Miron Costin a scris cu durere că „au arsu atuncea tot orașul. Unde și unde au rămas câte o dugheniță. Curtea cea domnească, casele boierilor și tot orașul într-o mică de ceas cenușe au stătut; iară mănăstirile au hălăduit, că n-au vrut căzacii să dodiiască, den porunca lui Hmil (Hmelnițki) hatmanul, și tătarâi n-au putut, că era și oameni cu siniațe”¹⁵. Cronicarul polonez a remarcat că „Iașii au fost arși ca Troia din cauza Elenei”¹⁶.

În anul bisect 1652, la 22 august (1 septembrie conform calendarului gregorian, era duminică), a avut loc căsătoria dintre Timofei Hmelnițki și fiica mai mică a lui Vasile Lupu, care a consolidat alianța Moldovei cu cazacii¹⁷. O descriere detaliată a nunții poate fi găsită la un autor anonim într-o sursă germană publicată: „August-septembre 1652. Boschreibung der solemniteten, so bey der Hochzeit des Chmielnizken sohns, Timoszek, mit des Hospodarn in Wallachey Tochter vorgangen etc.”¹⁸.

Soarta ei ulterioară tragică a fost în mare parte predeterminată de politica consecvent promovată de părintele ei mândru și ambițios, Vasile Lupu, care, drept urmare a intereselor politice, și-a sacrificat fiica mezină pe altarul alianțelor politice matrimoniale. În 1652, după multe oferte mult mai onorabile din partea nobilimii europene, „mare netocmală în deopotriva caselor și a hirelor” se făcu, căci ea a fost cununată cu un cazac grosolan care, după cum a remarcat cronicarul moldovean, avea „fața numai de om, iară toată hiria de hiară”¹⁹. Chiar și cele mai apropiate rude ale mirelui l-au caracterizat pe Timoșa (Timoș sau Timuș) cu o poreclă sugestivă, drept un „Pali-voda”, adică un Aprinde apă.

O trăsătură distinctivă a Roxandrei a fost statornicia cu care a acceptat rolul de „salvatoare” a țării, supunându-se destinului. Caracteristica psihologică a altruismului tinerei fiice a domnitorului moldovean într-o
situație atât de critică reiese și din scena descrisă de un călător străin: când, căzând în genunchi în fața tatălui ei, îl implora să o lase în voia sorții²⁰. Poate faptul că în tinerețea lor, fiica domnitorului și fiul hatmanului, care deveniră soți, au petrecut ambii ceva timp în rolul de ostatici printre musulmani – Roxandra a fost în haremul sultanului sub supravegherea mamei sale Valide Kiosem din iulie 1645 până în august 1649²¹, iar Timuș a stat în Hanatul Crimeii în 1648²² – și-a lăsat acea amprentă, ce a permis oamenilor atât de diferiți să se apropie...(?)

De remarcat că în Franța se publicase știrea despre cruntul comportament al tânărului Hmelnițki față de soția sa: la 15 noiembrie 1652 din Varșovia se comunicase că „...fiul său a bătut-o deja de două ori pe prințesă, fiica Hospodarului Țării Românești (de fapt Moldova – n.n.), noua sa soție, cu amenințări de a o trimite înapoi la tatăl ei: acuzând-o
de Marele Vizir, când ea era ostatică în Seraiul Constantinopolului, pentru a-l forța să o scoată: dar acel general Kmielnisky (Bogdan Hmelnițki – n.n.), care apreciază foarte mult alianța Hospodarului (Vasile Lupu – n.n.), nu poate suporta procesul fiului său și face tot ce poate pentru a-l aduce la un tratament mai blând²³.

Se înțelege că Vasile Lupu a fost unul dintre actorii importanți ai conflictului internațional izbucnit în Europa de Est la mijlocul secolului al XVII-lea. Răscoala cazacilor zaporojeni împotriva puterii regale a Coroanei polone, care a început în 1648, a influențat în mod semnificativ sistemul relațiilor internaționale din Europa de Est și de Sud-Est, în care și Țării Moldovei îi revenise un rol important. Sistemul tradițional de relații geopolitice din această regiune a suferit o serie de schimbări calitative, inclusiv apariția pe harta Europei de Est a unei noi entități politice, numite în acel moment Oastea Zaporojeană, extinderea Rusiei Moscovite spre Occident; începutul crizei ireversibile a statului polono-lituanian și a altora.

Una dintre sarcinile politico-militare ale hatmanului Zaporojean a fost consolidarea flancului sud-vestic, pentru care trebuia să-l facă pe domnul moldovean aliatul său, eliminând astfel Moldova din sfera de influență a statului Rzeczpospolita. Cea mai simplă și mai eficientă modalitate de a atinge acest obiectiv a fost la acel moment alianța dinastică între Iași și Cighirin. După cum a remarcat istoricul Ion Eremia, unul dintre cercetătorii epocii lui Vasile Lupu, politica externă a conducătorului moldovean a fost dedicată nu slujirii „unor partide sau grupărilor boierești pro-turcești sau pro-creștine, ci slujirii intereselor de stat ale Moldovei”²⁴.

Căsătoria încheiată a avut un substrat geopolitic, care în cele din urmă s-a dovedit a fi nu numai „mioapă”, ci și efemeră. Istoricii consideră că uniunea de rudenie a contribuit la crearea unei atmosfere absolut noi în relațiile moldo-polonezo-ucrainene. Scopul diplomației lui Vasile Lupu în relațiile cu alte țări, așa cum s-a menționat deja în istoriografie, a fost consolidarea poziției Moldovei pe arena internațională²⁵. Ulterior, planul lui Bogdan Hmelnițki de a-l face pe domnul Moldovei aliat așa și nu s-a împlinit. Mai mult, alianța cu Hmelnițki nu i-a adus beneficii lui Vasile Lupu, ducându-l la izolare și, ca urmare, la pierderea tronului moldovenesc în 1653²⁶.

După moartea lui Timuș Hmelnițki sub zidurile Sucevei la 5 (15) septembrie 1653, Roxandra s-a stabilit la Subbotov (pe o moșie acordată lui Mihail Hmelnițki, tatăl lui Bogdan Hmelnițki, de către Ian Danilovici, staroste de Cighirin, „pentru slujire sârguincioasă”) și la Cighirin (Ceahrin), care în acea vreme era capitala Oștii Zaporojene²⁷. Subbotov se afla în apropierea oraşului de reşedinţă al cazacilor Cighirin de pe Nipru, la câteva sute de kilometri de Raşcovul de pe Nistru. Paul de Alep, la întoarcerea de la Moscova în 1656, o întâlneşte pe Roxandra în Subbotov, unde în biserică Sf. Ilie era înmormântat Timuş. Din descrierea Roxandrei aflăm că: „fiica lui Vasile [Lupu], domnul Moldovei, a venit de mai multe ori să vadă pe domnul nostru patriarh, îmbrăcată ca o roabă circaziană, cu un calpac de postav îmblănit; şi era însoţită de fete circaziene şi modovene îmbrăcate ca şi ea, întocmai ca roabele. (Probabil aveau haine sobre, în stilul caucazian, al celei de a doua soții a lui Vasile Lupu, Ecaterina Cerchezoaică, care a devenit mamă vitregă (adoptivă) pentru fiicele lui din prima căsătorie – Maria şi Roxandra – n.n.)”²⁸

Mai târziu Roxandra a locuit „pe malul marelui râu Nistros (Nistru), care este limita extremă a Țării Moldovei și începutul graniței țării cazacilor... în orașul Rașcov”. La mijlocul secolului al XVII-lea Rașcovul era, după cum au remarcat contemporanii, „un oraș foarte mare construit pe malurile râului menționat; având o cetate și un castel de lemn cu tunuri”²⁹.

Cercetătoarea din Moscova, Vera Cențova, scrie despre un document curios din fondurile Arhivei de Stat Ruse a Actelor Vechi (RGADA), păstrat numai în traducerea rusă (originalul grecesc se pare că s-a pierdut): O scrisoare de la Roxandra, văduva lui Timofei Hmelnițki, către țarul Alexei Mihailovici, care exprimă bucurie cu privire la adoptarea cetățeniei ruse și cererea de a-i oferi Târgoviște (Тырговища) „pentru hrănire”³⁰. Conform inventarului arhivistic, datat 1 ianuarie 1660, reiese faptul despre: „O scrisoare către țarul Alexei Mihailovici de la voevodina moldoveană Roxandra Hmelnițka, conform căreia, asigurându-l că a sărutat crucea și Evanghelia întru fidelitatea sa față de el, țarul, îi cere confirmarea pentru sine după moartea sa a celor trei localități ale sale, dăruite de socrul ei – hatmanul Bogdan Hmelnițki.” (Gramota Roxandrei Lupu – RGADA. F. 68. Op. 2. Nr. 32, 01.01.1660 / 7168).

Roxandra, care a devenit orfană și a rămas fără frați și surori, s-a întors în Moldova în timpul domniei lui Gheorghe Ghica (1668-1672). Istoricul Petre Ș. Năsturel susține că s-a întors în Moldova în 1666 și a continuat să rămână la Iași zece ani mai târziu³¹. Dar, conform textului testamentului ei din 1667 (document athonit, publicat de noi în premieră în 2006), Roxandra la acea dată locuia încă în Rașcov³². Sau, cu toate acestea, poate că a vizitat, din când în când, Moldova (?). În 1669, ea, deja la Iași, a prezentat epitrahilul mitropolitului Grigorie al Laodichiei (starețul mănăstirii Golia)³³. Ulterior, Roxandra s-a stabilit pe moșia mamei sale, Deleni, lângă Botoșani.

Deja la 9 martie 1666, ea a reclamat partea sa din satul Deleni, ținutul Hârlău, moștenire de la marele vornic Costea Bucioc, tatăl mamei sale, doamna Tudosca, stăpânit la acea dată de vărul său vistiernicul Todirasco Cantacuzino, stabilindu-se înțelegerea că: ,,atâta timp cât va sta în țară să poată locui la Deleni și de a ieși dumniaei din țară, sau I se va tâmpla vreo moarte, dumnialui Toderasco Cantacuzino totul și-a ține satul”³⁴.

Moartea fiicei lui Vasile Lupu a fost tragică. În timpul campaniei militare din toamna anului 1686 a regelui polonez Jan Sobieski, văduva Roxandra Hmelnițki a fost ucisă de o bandă de cazaci și polonezi, care i-au jefuit casa și i-au tăiat capul în cetatea Neamț³⁵; într-o altă versiune, sunt menționați doar polonezii³⁶. În istoriografie, există și părerea că această tragedie a avut loc pe pragul casei sale, în moșia ei din Deleni³⁷.

Ultima dovadă documentară a șederii Roxandrei în capitala Moldovei a fost actul din 23 mai 1686, cu sigiliul ei personal³⁸. Dacă plecăm de la text, care spune că a fost scris „de mână Roxandrei” la Iași, atunci, probabil, ar trebui considerat ultimul autograf cunoscut al doamnei Roxandra, aplicat cu doar câteva săptămâni înainte de moartea ei silnică³⁹. În Biserica Talpalari din Iași, o ctitorie cantacuzinească din 1639, se păstrase un pomelnic al „Neamului Cantacuzinesc ziditorul și săvârșitorul bisericei”, în care este pomenită la cei morți – „Ruxanda domnița”. Gh. Ghibănescu menționează că este vorba despre „fata lui Vasile Lupu, căsătorită cu Timuș și tăiată în 1686 în cetatea Neamțului de soldații poloni, când cu prădarea cetății. Ea venea nepoată după întâia soție a lui Iordachi Cantacuzino vel vistiernic, întru cât Catrina femeia lui Iordachi, era fata lui C. Bucioc, soră cu Tudosca soția lui Vasile Vodă Lupul”⁴⁰.

Astfel, dinastia lui Vasile Lupu „s-a stins”, deoarece, așa cum s-a remarcat laconic în legătură cu moartea tragică a Roxandrei într-o spiță genealogică a familiei gloriosului voievod, acesta nu a avut urmași de la copiii săi („și ficiori n-au făcut”)⁴¹.

Cu toate acestea, unii istorici au scris că, cu puțin timp înainte de moartea soțului ei, sau imediat după moartea subită a lui Timofei Hmelnițki (15 /25 septembrie, 1653), Roxandra a născut un băiat (sau chiar gemeni), dar nu există dovezi documentare suficiente despre acești descendenți. Lilia Zabolotnaia consideră plauzibilă mărturia lui Paul de Alep, care a consemnat că „înainte de moartea sa el (Timofei Hmelnițki – V.M.) a primit vestea bucuroasă că soția i-a născut doi băieți, dar nu a avut timp să se bucure de această fericire, pentru că nu a apucase să trăiască cu soția nici un an întreg”⁴². Istoricii ucraineni scriu că acest eveniment s-ar fi întâmplat la Cihirin: „chiar în ajunul înmormântării hatmanului, care a avut loc la 27 decembrie 1653, Rozanda a născut doi băieți gemeni”⁴³. Timofei Bogdanovici Hmelnițki (Timiș sau Timoș) a fost înmormântat în Biserica Sf. Ilie din Subbotov, unde a fost înmormântat mai târziu și tatăl său (mormintele lor nu s-au păstrat).

Istoricul polonez Ilona Czamańska (medievist de la Universitatea „Adam Mickiewicz” din Poznań) crede că, după moartea lui Timofei, Roxandra s-a căsătorit cu colonelul cazac Antonowski, iar după moartea celui de-al doilea soț, poate în 1661, s-a întors în Moldova, stabilindu-se în moșia ei Deleni (Dăleni), unde nu este exclus să se căsătorească pentru a treia oară, cu Vasile Krupenski, de la care a avut un fiu – Șandru (Alexandru ?)⁴⁴. Cu toate acestea diverse opinii, vom remarca faptul că, ulterior, în Testamentul ei din 1667, Roxandra nu a menționat niciun moștenitor⁴⁵.

Viața și activitatea Roxandrei Hmelnițka, care se autointitula anume ca –  („Roxandra domna Hmelnițkaia, voevodeanka a gospodarovna Zemli Moldavskih”) a fost abordată de un șir de istorici și scriitori, deoarece era o femeie apreciată a epocii sale. Frumoasa Doamnă era indubitabil o personalitate neordinară din acele timpuri grele, fiind implicată în politica internațională prin voința destinului și a tatălui său ambițios, care-și merită un studiu special. Astfel, putem concluziona cu încredere că biografia ei este demnă nu numai de opere de ficțiune, ci și de o cercetare riguroasă pe un fondal al istoriei spațiului socio-cultural internațional din a doua jumătate a secolului al XVII-lea.

P.S.

În 1886, la două sute de ani de la moartea tragică a vestitei moldovence, polonezul Bronisław Grabowski (pseudonim: Zenobiusz Drakuli; 1841-1900) publică drama istorică în 5 acte Domna Rozanda, protagonista piesei fiind Roxandra, fiica lui Vasile Lupu și soția lui Timofei Hmelnițki.

 Iar după 56 de ani de rătăcire, la 28 octombrie 2016, portretele fiului lui Bogdan Hmelnițki Timoș și a soției sale Roxandra (Rozanda) s-au întors la Muzeul de Istorie din Lvov. Dipticul „Rozanda și Timoș Hmelnițki” a fost furat de la muzeu în februarie 1960 în circumstanțe necunoscute. Aceste două portrete cu valoare de patrimoniu (datate cu secolul al XVIII-lea), se aflau inițial în colecția istoricului și criticului de artă polonez Władysław Lozinski, care a locuit în Lvov până în 1913 și le-a lăsat ca moștenire orașului. Ulterior, acestea au devenit parte a colecției actualului Muzeul de Istorie din Liov. Ambele lucrări, pictate de același autor (care este încă necunoscut și aflarea lui va fi o nouă sarcină pentru muzeografi – după lucrările de restaurare efectuate de Oleksandra Hlyvka și Olesya Buchynska-Lytvynenko, picturile au început o nouă viață în expoziția actuală a muzeului), sunt picturi în ulei pe lemn (11x15 cm).

Aceste piese muzeale au fost anulate în 1972, pentru că erau considerate pierdute fără speranță. Însă, portretul Roxandrei a fost expus pe 11 septembrie 2016 la cea mai mare licitație online pentru colecționari, iar proprietarul a catalogat acest lot drept o „descoperire din cerdac” și l-a evaluat la 1 grivnă. Personalul muzeului a găsit accidental acest portret al Roxandrei pe Internet și a informat administrația muzeului, care a apelat la forțele de ordine. Cu ajutorul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) s-a aflat că portretele se află în regiunea Kirovohrad. Proprietarul tablourilor a sunat la direcția Muzeului Istoric din Lvov și s-a oferit să returneze aceste lucrări. Portretele au păstrat etichetele fostului posesor – ale colecționarului Vladislav Lozinsky. (Дмитрів І., Тиміш і Розанда повернулися додому, în „Високий замок”, 2016. № 123 (5523) (1 лист.). С. 5.); http://prostir.museum/ua/post/37931; Портрети Розанди і Тимоша повертаються в експозицію Львівського історичного музею - https://www.youtube.com/watch?v=hJrm-yQ0sJw&feature=youtu.be (ultima accesare: 12.09.2020).

Note și referințe:

¹ Vasile Lupu (ani de viață: aprox. 1595-1661) a domnit Țara Moldovei din aprilie 1634 până în 13 aprilie 1653 și din 8 mai 1653 până pe 16 iulie 1653.

² Vezi: Мискевка Вл., Роксандра Хмельницкая (дочь Василия Лупу) и её самореализация в условиях молдо-казаческого социо-культурного пространства, în Пол. Политика. Поликультурность. Гендерные отношения и гендерные системы в прошлом и настоящем: Материалы Седьмой международной научной конференции РАИЖИ и ИЭА РАН, 9–12 октября 2014 г., Рязань: В 2-х томах / отв. ред. Н.Л. Пушкарева, О.Д. Попова. – Москва: ИЭА РАН, 2014. Т. 2, с. 446-454.

³ Zahariuc P., Ţara Moldovei în vremea lui Gheorghe Ştefan voievod (1653-1658), Iaşi, 2003, p. 97.

⁴ N. Bulat, Jupâniţa cea frumoasă, Chişinău, 2011.

⁵ О. І. Рогова, Тиміш Хмельницький (1918); Радзикевич Юліян, Лупулові скарби, Мюнхен, 1975; Пахучий Олексій, Тиміш Хмельницький, син Богдана, Київ, 1992.

⁶ În укр. Наказний гетьман (interimar).

⁷ Timuș Crupenschi a fost botezat de Ruxandra, vezi: Zahariuc P., Ţara Moldovei în vremea lui Gheorghe Ştefan voievod (1653-1658), Iaşi, 2003, p. 443 (nota 481).

⁸ Sever de Zotta, Spița neamului Hăjdău, în: „Arhiva Genealogică”, Anul II, iulie-septembrie 1913, p. 144; Idem, Știri noi despre Movilești, în: „Arhiva Genealogică”, Anul II, octombrie-decembrie 1913, p. 270.

⁹ Această relicvă (Επιτραχήλιο) se păstrează la mănăstirea athonită Vatoped. Vezi: Ιερά μεγίστη μόνη Βατοπαιδίου. Παράδοση- Ιστορία- Τεχνη. Τόμος Β’. Αγιον Όρος, 1996, σ. 440; P. Ş. Năsturel, Patrafirul dăruit de domniţa Ruxandra mitropolitului Grigorie al Laodichiei (1669), în: Mănăstirea Golia 350 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Vasile Lupu. (Studii şi documente), Iaşi, Doxologia, 2010, p. 133-138.

¹⁰ «Язык валахов и молдаван валашский.» (Путешествие Антиохийского патриарха Макария в Россию в половине XVII века, описанное его сыном, архидиаконом Павлом Алеппским. Перевод с арабского Г. Муркоса, Москва, 2005, с. 55).

¹¹ Şerban C., Vasile Lupu, domn al Moldovei (1634-1653), Bucureşti, 1991, p. 34-36.

¹² Călători străini despre Ţările Române. Vol. VI, Bucureşti, 1976, p. 306-307.

¹³ Iorga N., Istoria românilor. Vol. VI, Bucureşti, 2000, p. 139 (nota 15). Familia Grillo era împotriva plecării Roxandrei din Constantinopol.

¹⁴ Кривошея В.В., Козацька еліта Гетьманщини, Кiив: ІПіЕНД імені І.Ф.Кураса НАН України, 2008. с. 68; Гвоздик Л.Д., Документальні джерела про шлюб Тимоша Хмельницького, în Богдан Хмельницький та його доба. Матеріали Міжнародної наукової конференції, присвяченої 400 річчю від дня народження Великого Гетьмана (Київ, 24–25 жовтня 1995 р.), Кiив: Інститут історії України НАНУ, 1996, с. 266; Венгржевновський С., Свадьба Тимоша Хмельницкого, în Киевская Старина. 1887. Т. ХVII. Март, с. 469.

¹⁵ Costin M., Letopiseţul Ţării Moldovei, în: Marii cronicari ai Moldovei, Ediție de G. Ștrempel, București, 2003, p. 289.

¹⁶ Буцинский П.Н., О Богдане Хмельницком, Харьков, 1882, с. 83; Венгрженовский С., Свадьба Тимоша Хмельницкого, În: „Український Історичний Журнал”, 1995, № 6, с. 106-111.

¹⁷ Nunta a avut loc în Biserica Sf. Nicolae (Sf. Nicolae Domnesc) din Iași. Există discrepanțe cu privire la data evenimentului: În Istoria românilor, vol. 5 (p. 156), este indicată o altă dată de nuntă – 4 (14) august 1652 (miercuri); Radu Sc. Greceanu scrie că „nunta a fost pe 26 august (5 septembrie, joi) 1652” (Arhiva genealogică, VII (XII), 2000, 1-4, p. 164); Emil Turdeanu scrie că: „nunta a avut loc la 31 august 1652” (Cf.: Turdeanu E., Oameni şi cărţi de altădată, Bucureşti, 1997, p. 356); Глинка Ф.Н., Достопамятное сватовство, în „Северная пчела”, 1827 г., № 51; Przyłęcki S., Deskrypcya wesela Tymosza Chmielnickiego z hospodarówną Wołoską, În: Kółko domowe, 1865, „Опис весілля Тимоша Хмельницького з волоською [= молдавською] господарівною”; Гвоздик Л., Анонімний опис весілля Тимоша Хмельницького (1652 р.) як історичне джерело. În: „НЗ Інституту української археографії та джерелознавства ім.М.С.Грушевського”. Збірник праць молодих вчених та аспірантів, 1996, T. 1, с. 49-72.

¹⁸ Nicolae Iorga, Acte şi fragmente cu privire la Istoria Românilor adunate din depozitele manuscrise ale apusului, Vol. II, Bucureşti, 1895, p. 208-214. Traduceri din germană: Călători străini despre Ţările Române , vol. V, p. 471- 478; Zabolotnaia L., Între politică şi destin. Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, văzută prin prisma seculară a istoriei, în „Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3, 2008, p. 33-41 («Август – сентябрь 1652. Описание празднования по поводу свадьбы сына Хмельницкого – Тимошека и дочки Валашского господаря...»).

¹⁹ Costin M., Letopiseţul Ţării Moldovei, în Marii cronicari ai Moldovei..., p. 291.

²⁰ Despre aceasta relatează Robert Bargrave. Vezi: Călători străini..., vol. V, Bucureşti, 1973, p. 492.

²¹ Greceanu R. Sc., Pe urmele domniţei Ruxandra a lui Vasile Lupu. Însemnări critice, în: „Arhiva Genealogică”, VII (XII), 2000, 1-4, p. 163.

²² Шапшал С.М., О пребывании Богдана Хмельницкого и его сына Тимофея в Крыму, în „Вопросы истории”, № 8, с. 144-146.

²³ „La Gazette”, Paris, 1652, N.146, Nouvelles Ordinaires du 14 Décembre 1652, p. 1153-1154.

²⁴ Eremia Ion, Relaţiile externe ale lui Vasile Lupu (1634-1653), Chişinău, 1999, p. 267.

²⁵ Eremia Ion, Relaţiile externe ale lui Vasile Lupu..., p. 246, 267; Zabolotnaia Lilia, Între politică şi destin. Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, văzută prin prisma seculară a istoriei, în „Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3, 2008, p. 23.

²⁶ Семенова Л.Е., Дунайские княжества в международном контексте в 50-е гг. XVII в. (по материалам РГАДА), în Русская и украинская дипломатия в Евразии: 50-е годы XVII века, Москва, 2000, с. 119.

²⁷ Олена Попельницька, П’ять Гетьманських резиденцій: Суботів, Чигирин, Батурин, Глухів, Козелець: Інформація Історичних Джерел. c. 50-81.

²⁸ Paul de Alep, Călătoria patriarhului Macarie, în: Călători străini despre țările române, vol. VI, Bucureşti, 1976, p. 306.

²⁹ Путешествие Антиохийского патриарха Макария в Россию в половине XVII века, описанное его сыном, архидиаконом Павлом Алеппским / Перевод с арабского Г. Муркоса, Москва, 2005, с. 124.

³⁰ РГАДА. Ф. 52.Оп. 1. № 14. 11.01.1660 (7168) г. Л. 7-11. (Ченцова В., Источники фонда «Сношения России с Грецией» Российского государственного архива древних актов по истории международных отношений в Восточной и Юго-Восточной Европе в 50-е гг. XVII в., în Русская и украинская дипломатия в Евразии: 50-е годы XVII века, М., 2000, с. 166).

³¹ Năsturel Petre Ş., Patrafirul dăruit de domniţa Ruxandra mitropolitului Grigorie al Laodichiei (1669), în: Mănăstirea Golia. 350 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Vasile Lupu. Studii şi documente, Iaşi, 2010, p. 138.

³² Vlad Mischevca, Florin Marinescu, Testamentul Roxandrei Hmelniţki (Lupu) din 15 ianuarie 1667, în: Civilizaţia medievală şi modernă în Moldova. Studii: In honorem Demir Dragnev. Chişinău, 2006, p. 82–96; În Rașcov, pe malul stâng al Nistrului, există încă ruinele bisericii Roxandrei, pe care am examinat-o în anul 2000. Vezi: Mischevca Vl., Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Raşcov, în „Tyragetia”. Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei. X, 2001, p. 135-138.

³³ Năsturel Petre Ş. Patrafirul dăruit de domniţa Ruxandra mitropolitului Grigorie al Laodichiei (1669), în: Mănăstirea Golia..., p. 133-138, planşa fig. 13.

³⁴ Gavril Luca, Povestea Domniței Ruxandra. Istorie și legendă, în „Memoria Antiquitatis, – Acta Musei Petrodavensis” – Revista Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamț, Vol. XXVII, 2011, p. 74.

³⁵ Ion Neculce, Cronica copiată de Ioasaf Luca, Editori Zamfira şi Paul Mihail, Chişinău: Ştiinţa, 1993, p. 83.

³⁶ Ion Neculce, în Marii cronicari al Moldovei, Ed. G. Ştrempel, Bucureşti, 2003, p. 903; C. Gane, Trecute vieţi de doamne şi domniţe. Vol. 1, Chişinău, 1991, p. 247-248

³⁷ Mincu M., Mironescu E., Dicţionar mondofemina. Femei române. Vol. II, Bucureşti, 1995, p. 116.

³⁸ Maria Dogaru, Sigiliile, mărturii ale trecutului istoric (album sigilografic), Bucureşti, 1976, p. 34, fig. 13.

³⁹ Arhivele Statului, Mănăstirea Neamţ, LVIII, nr. 7.

⁴⁰ Gh. Ghibănescu, Pomelnicul Cantacuzineştilor, în: „Arhiva Genealogică”, Anul I, nr. 1, ianuarie, 1912, p.39.

⁴¹ Menționat de N. Iorga în Studii și documente privitoare la istoria românilor, vol. III, București, 1901, p. 31-33; Vezi: Mazilu D.H., Voievodul dincolo de sala tronului, Iaşi, 2003, p. 130.

⁴² Zabolotnaia L., Între politică şi destin. Ruxandra, fiica lui Vasile Lupu, văzită prin prisma seculară a istoriei, în „Revista de Istorie a Moldovei”, nr. 3, 2008, p. 30. (Cf: Путешествие Антиохийского патриарха Макария в Россию в половине XVII века, описанное его сыном, архидиаконом Павлом Алеппским. / Перевод с арабского Г. Муркоса. – Москва, 2005, с. 87).

⁴³ Горобець В., Чухліб Т., Незнайома Кліо. Таємниці, казуси і курйози української історії. Козацька доба. Кiив, Наукова думка, 2004. http://haidamaka.org.ua/0072.html ... „Corpul său a fost înmormântat pe 27 decembrie (1653), la Subbotov, în biserica construită de tatăl său”. Vezi: Бантыш-Каменский Д.Н., История Малой России, Кiив, 1993, p. 191.

⁴⁴ Ilona Czamańska, A doua casă, în „Magazin istoric”, octombrie, 2003.

⁴⁵ Vlad Mischevca, Florin Marinescu, Testamentul Roxandrei Hmelniţki (Lupu) din 15 ianuarie 1667, în Civilizaţia medievală şi modernă în Moldova. Studii: In honorem Demir Dragnev. Chişinău, 2006, p. 82–96; Влад Мискевка, Флорин Маринеску, Роксандра Хмельницкая (дочь Василия Лупу) и её завещание от 15 января 1667 года, în Factorul feminin în istorie, Chişinău, CEP USM, 2012, p. 197-214.